Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 ADEPTActivităţi

Calitatea serviciilor publice de gospodărie comunală discutate public

|versiune pentru tipar||
iunie 2013
Calitatea serviciilor publice de gospodărie comunală discutate public

Pe 3 iunie 2013, Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT a lansat raportul de performanţă “Serviciile publice de gospodărie comunală în municipii şi centre raionale” în cadrul unei mese rotunde, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, primari, experţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi a comunităţii donatorilor.

Studiul prezintă a radiografiere a calităţii principalelor servicii de gospodărie comunală furnizate în 17 centre raionale şi municipii: aprovizionarea cu apă; canalizare şi epurare; salubrizare şi transport public. Acesta este un prim exerciţiu al Asociaţiei ADEPT de monitorizare a serviciilor publice de gospodărie comunală din oraşele Moldovei şi a avut drept scop testarea unui mecanism de benchmarking în baza indicatorilor de performanţă.

Autorii studiului, Viorel Chivriga şi Polina Panainte s-au referit în cadrul evenimentului public de lansare a studiului la principalele rezultate ale cercetării, prezentând comparativ performanţa autorităţilor din localităţile Bălţi, Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căuşeni, Chişinău, Cimişlia, Criuleni, Donduşeni, Edineţ, Glodeni, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Rezina, Soroca şi Ştefan Vodă.

De asemenea, în cadrul evenimentului de lansare a fost prezentată şi o propunere de politică publică privind necesitatea instituţionalizării unui mecanism de monitorizare a serviciilor publice de gospodărie comunală, asemanător cu cel din statele membre ale Uniunii Europene.

Participanţii la eveniment au apreciat iniţiativa ADEPT şi au sugerat extinderea monitorizării pentru a include toate centrele raionale din Republica Moldova şi eventual localităţile rurale. Totodată, a fost reiterat interesul pentru instituţionalizarea unui sistem de benchmarking a serviciilor publice locale care ar pune la dispoziţia administraţiilor publice locale, autorităţilor centrale şi operatorilor privaţi instrumente eficiente de a monitoriza şi îmbunătăţi performanţa proprie în furnizarea de servicii publice locale calitative. Un asemenea sistem de monitorizare continuă ar conduce la creşterea transparenţei autorităţilor publice locale şi ar îmbunătăţi comunicarea acestora cu cetăţenii pe marginea serviciilor de gospodărie comunală.

În luarea sa de cuvînt, autoarea studiului, Polina Panainte, a menţionat că prin intermediul unor monitorizări periodice, autorităţile publice locale vor putea să-şi compare progresul propriu în raport cu perioadele precedente, dar şi să se compare cu alte localităţi de acelaşi nivel.

Potrivit lui Viorel Chivriga, autorul studiului, acest sistem de măsurare va permite evidenţierea bunelor practici în modernizarea serviciilor publice locale oferite cetăţenilor şi va contribui la realizarea unui transfer mai energic de experienţă şi expertiză în cadrul APL.

Prezent la eveniment, directorul executiv al Asociaţiei ADEPT, Igor Boţan a declarat că existenţa mecanismului de monitorizare şi evaluare a serviciilor comunale va permite autorităţilor să aibă acces la informaţii care să justifice necesitatea de investiţii în dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice.

Evenimentul şi raportul au fost realizate în cadrul proiectului inter-regional “Benchmarking pentru servicii publice eficiente în oraşe şi municipii”, implementat de Institutul de Politici Publice (România), Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT (Moldova) şi Institutul Ucrainean de Politici Publice (Ucraina), cu suportul financiar al The Black Sea Trust for Regional Cooperation.