Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 ADEPTActivităţi

Şcoala de vară “Arta Compromisului”

|versiune pentru tipar||
august 2002
Şcoala de vară “Arta Compromisului”

În perioada 29 iulie – 4 august, la Vadul-lui-Vodă şi-a desfăşurat lucrările Şcoala de vară pentru reprezentanţii aripelor tinere ale partidelor politice, întitulată “Arta Compromisului”. La Şcoala de vară organizată de către ADEPT cu sprijinul Westminster Foundation for Democracy au participat 34 de reprezentanţi ai aripelor tinere a 7 din partidele politice din Republica Moldova. Această iniţiativă face parte din cadrul unui proiect de fortificare a societăţii civile în care organizaţiile neguvernamentale şi partidele politice formează parteneriate pentru diseminarea valorilor democratice şi a pluralismului politic.

Scopul Şcolii de vară a fost de a cultiva deprinderi practice tinerilor lideri politici după ce timp de un an au asistat la cursuri teoretice din cadrul Şcolii tinerilor lideri politici. Deviza Şcolii de vară fiind “Impilică-mă şi voi ţine minte”, viitorii lideri politici au lucrat excelat în definirea calităţilor unui adevărat lider, au învăţat să facă prezentări publice; să formeze şi să lucreze eficient în echipe, au învăţat arta negocierilor şi compromisului, au elaborat un cod de etică pentru partide politice etc. Dar cea mai importantă experienţă pentru tinerii lideri a fost lansarea în campania electorală în cadrul căreia au fost formate trei partide cu program propriu, misiune, viziune, valori, slogane, simboluri electorale, şi chiar spoturi electorale. Campania simulată a culminat cu dezbateri televizate.

În final au fost organizate şi dezbateri pe marginea celor mai acute probleme din societatea moldovenească cum ar fi cele legate de modificarea sistemului electoral şi federalizarea Republicii Moldova.