Prezidenţiale 2020 | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | partide.md | avere.md
Pe 31 iulie 2008 Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Centrul Analitic “Expert-Grup” a lansat cel de-al 11-lea număr al publicaţiei trimestriale “Euromonitor”, care are drept obiectiv monitorizarea independentă şi obiectivă a procesului de implementare a reformelor iniţiate conform Planului de Acţiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova.
Euromonitor 11 monitorizează acţiunile realizate pe parcursul perioadei martie-iunie 2008, în domeniile: Dialog politic şi instituţii democratice; Consolidarea capacităţii administrative; Conflictul transnistrean; Justiţie; Dezvoltare şi reforme economice; Dezvoltare şi reforme sociale; Comerţul internaţional; Climatul de afaceri; Frontieră, migraţie şi traficul de fiinţe umane.
Printre cele mai importate progrese constatate de experţi au fost: menţinerea unui dialog dinamic între Moldova şi Uniunea Europeană, soldat cu lansarea reflecţiilor în cadrul Uniunii Europene privind noul cadru juridic moldo-comunitar şi a Parteneriatului de Mobilitate; implementarea principiului “ghişeului unic”; dinamizarea relaţiilor economice cu Uniunea Europeană, susţinută de intrarea în vigoare a Preferinţelor Comerciale Autonome; realizarea reformelor legislative în domeniul asigurării sănătăţii publice şi a activităţii de licenţiere; promulgarea Legii privind activitatea sanitar-veterinară, care va permite accelerarea reformelor în acest domeniu şi promovarea produselor moldoveneşti de origine animalieră pe piaţa comunitară; activizarea măsurilor de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane.
Progrese moderate au fost constatate în legătură cu: consolidarea legislaţiei privind drepturile omului; dezvoltarea dialogului autorităţilor cu societatea civilă; reglementarea conflictului transnistrean; realizarea reformelor legislative în domeniul asigurării protecţiei şi integrării sociale.
În acelaşi timp, au fost observate regrese legate de: implementarea legislaţiei privind drepturile omului şi respectarea drepturilor omului, independenţa şi calitatea justiţiei; reforma Procuraturii; situaţia degradantă a mass-media; reforma administraţiei publice locale; combaterea corupţiei. Alte probleme raportate de autori ţin de crearea unor condiţii economice nefavorabile (creşterea preţurilor şi a deficitului comercial, aprecierea leului, scăderea veniturilor populaţiei), stagnarea în redresarea climatului de afaceri, creşterea continuă a numărului migranţilor.
Relaţiile UE-Moldova: Îmbunătăţirea informării şi dezbaterii publice asupra principalelor evoluţii
Scopul proiectului: dezvoltarea în continuare a cadrului pentru dezbateri publice largi în societate asupra beneficiilor integrării europene a Republicii Moldova, creat prin proiectele anterioare implementate de ADEPT şi Expert-Grup[…]