Prezidenţiale 2020 | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | partide.md | avere.md
În cadrul unei mese rotunde din 6 martie 2012, Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Centrul Analitic “Expert-Grup” au prezentat rezultatele monitorizării procesului de realizare de către autorităţile Republicii Moldova a angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană a ţării pentru anul 2011. Constatările monitorizării, precum şi recomandările pentru impulsionarea reformelor au fost publicate în nr. 22 al publicaţiei trimestriale Euromonitor.
În particular, a fost monitorizată implementarea de către autorităţile Republicii Moldova a reformelor politice (protecţia şi realizarea drepturilor omului; justiţie independentă şi eficientă; reforma guvernării şi combaterea corupţiei; reglementarea transnistreană), şi a reformelor economice necesare pentru iniţierea negocierilor privind instituire unei Zone de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană.
Experţii au constatat următoarele evoluţii pe domenii:
Protecţia şi realizarea drepturilor omului: Situaţia în domeniul drepturilor omului a rămas a fi una problematică şi în anul 2011, în pofida adoptării mai multor acte normative şi planuri de acţiuni privind protecţia drepturilor omului. Tortura şi aplicarea de rele tratamente, discriminarea şi violenţa domestică au rămas cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului. Principale cauze a nerespectării şi încălcării drepturilor omului rămân: lipsa unor mecanisme eficiente de aplicare a legislaţiei existente şi de investigare/sancţionare a cazurilor de violare a drepturilor omului, corupţia în rândul funcţionarilor publici şi a organelor de drept, politizarea instituţiilor de stat, gradul redus de conştientizare a importanţei drepturilor omului de către agenţii responsabili de aplicarea legislaţiei (reprezentanţi ai organelor de ordine, judecători). Evoluţii pozitive au fost înregistrate în asigurarea libertăţii de convingere şi a celei religioase, asigurarea dreptului la întrunire. Contrar angajamentelor asumate, Republica Moldova nu a reuşit nici în anul 2011 să adopte legea anti-discriminare.
Justiţie independentă şi eficientă: Reformele în justiţie nu au avut rezultate pozitive, percepute la nivel de opinie socială şi nici în rândul exponenţilor sistemului judecătoresc. Încrederea în justiţie a continuat să scadă, viziunile asupra reformelor promovate în sistem nu au fost consensuale şi nu au căpătat sprijin larg. Justiţia în Republica Moldova continuă să nu fie percepută ca independentă şi nici pe deplin eficientă.
Reforma guvernării şi combaterea corupţiei: Progresele reformei Administraţiei Publice Centrale (APC) în anul 2011 sunt evidenţiate prin elaborarea, adoptarea şi punerea în aplicare a unor acte legislative şi normative, adoptate în perioada de referinţă sau anterior. Principalele probleme ale APC au rămas aceleaşi şi sunt legate de lipsa unor documente strategice ample, de faptul politizării continui a instituţiilor publice şi lipsa de progrese în asigurarea depolitizării acestora.
Progresele în sfera combaterii corupţiei sunt legate de punerea în aplicare a noilor documente strategice în domeniu şi de promovarea unor reglementări legislativ-normative noi, conforme standardelor şi recomandărilor internaţionale în domeniu. Lipsa unor sancţiuni severe pentru infracţiuni de corupţie creează un fenomen de impunitate şi nu au un efect preventiv. Tergiversarea reformelor în anumite structuri (CCCEC, MAI, justiţie, procuratură) alimentează în continuare opinia publică despre gradul înalt al corupţiei în cadrul organelor de drept.
Reglementarea transnistreană: Principalul şi cel mai palpabil rezultat din 2011 în procesul de reglementare transnistreană a fost reluarea negocierilor oficiale în formatul “5+2”. Un alt eveniment remarcabil ţine de schimbarea elitei de vârf din regiunea transnistreană ca urmare a alegerilor prezidenţiale din regiune. Cele două evenimente deschid noi perspective inedite pentru un progres sustenabil în reglementarea conflictului, care pot fi subminate de instabilitatea politică din Republica Moldova. Incapacitatea guvernanţilor de a alege şeful statului riscă să ducă la un handicap extrem de periculos — legitimitatea puterii recunoscute la nivel internaţional este contestată de către opoziţie, iar puterea nerecunoscută din regiunea transnistreană se bucură de legitimitate internă şi simpatie internaţională.
Implementarea recomandărilor UE pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC): In anul 2011 evoluţiile in domeniul relaţiilor economice şi comerciale cu UE au fost, in ansamblu, pozitive. În acelaşi timp, experţii consideră că viteza implementării reformelor putea fi una mai mare. Cele mai bune rezultate au fost atinse in domeniul Serviciilor Financiare, in timp ce domeniile de importanţă critică pentru dezvoltarea comercială, cum sunt Măsurile Sanitare şi Fitosanitare, Facilitarea Comerţului şi Administrarea Vamală au înregistrat un progres moderat. Problemele sistemice care influenţează în mod negativ implementarea de către Moldova a recomandărilor Comisiei Europene şi limitează câmpul de manevră în negocierile pe marginea ZLSAC sunt: instruirea personalului implicat in negocieri, mai ales, la nivel de sectoare, coordonarea ineficientă la nivel de politici şi slaba reflectare bugetară a politicii de integrare europeană în ansamblu.
Evenimentul şi raportul au fost realizate cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova, în cadrul proiectului “Relaţiile UE-Moldova — Monitorizarea Progresului în Contextul Parteneriatului Estic”.
Relaţiile UE-Moldova: Monitorizarea progresului în cadrul Parteneriatului Estic
Scopul proiectului: consolidarea cadrului de dezbateri publice asupra politicii de integrare europeană a Republicii Moldova, cadru ce a fost creat prin proiectele similare anterioare implementate de ADEPT şi Expert-Grup şi contribuirea la îmbunătăţirea politicilor guvernamentale asociate procesului de integrare europeană[…]
Lansarea Raportului trimestrial Euromonitor nr. 21, perioada iulie–septembrie 2011
noiembrie 2011
Masa rotundă “Dezbateri asupra Raportului Euromonitor nr. 18, perioada septembrie 2009 – iunie 2010”
iulie 2010
Lansarea Raportului trimestrial Euromonitor nr. 17, perioada octombrie–decembrie 2010
februarie 2010