Prezidenţiale 2020 | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | partide.md | avere.md
Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT a lansat cercetarea “Gestionarea Fondului de Rezervă al Guvernului Republicii Moldova: Studiu de evaluare” oferind o analiză independentă asupra practicilor existente de alocare şi utilizare a mijloacelor financiare din fondul de rezervă.
Rezultatele studiului prezintă o îmbunătăţire a practicilor de alocare a mijloacelor din Fondul de Rezervă în anul 2012 în comparaţie cu anul 2011 prin lipsa hotărîrilor de guvern confidenţiale şi eliminarea sau micşorarea cheltuielilor vădit nespecifice obiectivelor fondului. Cu toate acestea, autorii studiului, Vitalie Ioviţa şi Eugen Hristev opinează că circa jumătate dintre sumele alocate din fondul de rezervă sunt cheltuieli previzibile şi trebuiau planificate în bugetul anual de stat pentru instituţiile/ autorităţile respective.
Analiza pe categorii a cheltuielilor relevă faptul că cea mai mare pondere în cheltuielile din fondul de rezervă în anul 2012 au avut-o “Premiile naţionale, decernări” (34,8% din suma fondului de rezervă), pe fonul reducerii semnificative în anii 2011–2012 a cheltuielilor la categoria “Calamităţi, avarii” (de la 21% în 2010 la 7% în 2012).
În aceeaşi ordine de idei, 25,2% dintre cheltuielile executate în anul 2012 din fondul de rezervă au fost pentru “servicii de avocatură şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului”. Anul 2012 a fost marcat şi de o creştere bruscă a cheltuielilor din fondul de rezervă pentru “deplasări oficiale, expoziţii, simpozioane, foruri” (de la 11% în anul 2010 la 20% în anul 2012) — cheltuieli care de fapt au un grad înalt de previzibilitate şi puteau fi planificate în bugetul instituţiilor responsabile.
Structura în dinamică valorică şi procentuală a utilizării mijloacelor FR pe categorii de cheltuieli
În ceea ce priveşte distribuţia cheltuielilor la nivel teritorial, pentru APL, distribuţia mijloacelor din fondul de rezervă în ultimii ani pare să fie uniformă şi nu arată careva motivaţii politice.
Prezent la evenimentul de lansare, Ministrul Finanţelor Dl Veaceslav Negruţa a apreciat existenţa unei evaluări independente şi a subliniat utilitatea acestui studiu de evaluare pentru îmbunătăţirea procesului de gestionare a Fondului de Rezervă al Guvernului. Totodată, acesta a venit cu un şir de explicaţii pe marginea costatărilor făcute de autorii studiului şi a vorbit despre schimbările pozitive introduse în legislaţia din domeniu prin aprobarea recentă a Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale.
În opinia reprezentanţilor Curţii de Conturi se atestă o îmbunătăţire a modalităţii de utilizare a fondului de rezervă în comparaţie cu ultimii ani subliniind existenţa unei planificări bugetare mai eficiente la nivelul autorităţilor, opinie contestată de reprezentanţii societăţii civile prezente la eveniment, în opinia cărora alocările din Fondul de Rezervă se fac într-un mod arbitrar şi în condiţii de transparenţă redusă.
Studiul prezintă şi un şir de recomandări pentru perfecţionarea în plan legislativ şi normativ a practicilor de formare şi administrare ale Fondului de Rezervă astfel încât acesta să răspundă noilor realităţi şi bunelor practici internaţionale.
Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului “Sporirea transparenţei şi a controlului public în gestionarea Fondului de Rezervă al Guvernului”, implementat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova/ Programul de Drept.
Scopul proiectului: sporirea nivelului de transparenţă şi eficienţă în gestionarea mijloacelor Fondului de Rezervă al Guvernului şi intensificarea controlului public asupra gestionării mijloacelor financiare publice din Fondul de rezervă al Guvernului[…]
Gestionarea Fondului de Rezervă al Guvernului Republicii Moldova
Eugen Hristev, Vitalie Ioviţa, iulie 2013