Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 ADEPTProiecte

Responsabilizarea demnitarilor aleşi: mecanisme eficiente pentru eficientizarea monitorizării performanţelor membrilor Parlamentului

Perioada de implementare: mai 2011 – ianuarie 2012
Finanţator: National Endowment for Democracy (NED)
Organizaţia coordonatoare: Institutul pentru Politici Publice, Bucureşti
Scopul proiectului

Creşterea nivelului de transparenţă şi responsabilitate a parlamentelor din Republica Moldova şi România, în timpul legislaturii curente.

Obiectivele proiectului
Activităţi şi rezultate

În cadrul proiectului a fost elaborat şi publicat Ghidul practic de proceduri eficiente de influenţare a procesului legislativ din Republica Moldova. Ghidul a fost distribuit către organizaţiile societăţii civile care au participat la 2 sesiuni de instruire de consolidare a competenţelor de monitorizare a activităţii parlamentate. 7 participanţi la sesiunile de instruire au efectuat o vizită de studiu de 3 zile la Bucureşti, România, în timpul căreia au avut întrevederi cu deputaţi şi senatori ai Parlamentului României din toate fracţiunile parlamentare, personalul tehnico-administrativ din cadrul Parlamentului român responsabil de comunicare cu societatea civilă, ONG-uri care cooperează cu Parlamentul, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Integritate. În urma vizitei de studiu, a fost elaborat un apel public pentru asigurarea transparenţei şi informării publice în activitatea Parlamentului Republicii Moldova, la care au subscris 36 de organizaţii. ADEPT, de asemenea, a elaborat şi difuzat un raport privind activitatea Parlamentului Republicii Moldova în anul 2011.

Produse