ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
  Monitorizarea activității partidelor și politicienilor / promis.mdAlegerile parlamentare în Moldova din 30 noiembrie 2014Partide politice din Republica Moldova
   English Version      
    Home        Harta site-ului        E-mail           

Despre noi  

Prezentare  

Proiecte  

Activități  

Publicații  

Personal  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Componența blocurilor  

Comisia Electorală Centrală  

Societate civilă  

ONG  

Vocea Civică  

Partide Politice  

Puncte de vedere  

Comentarii  

e-journal  

Policy Briefs  

Caricaturi  

Informație utilă  

Legislație  

Site-uri relevante  

Guvernare și democrație în Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
Nr. 5, 22 aprilie 2003

Activitatea instituțiilor publice

Relații externe

Studii, analize, comentarii

I. Activitatea instituțiilor publice

1. Parlament

În perioada în cauză Parlamentul a adoptat următoarele dintre cele mai importante acte legislative:

Protocolul privind mecanismul de elaborare și adoptare a Constituției Statului Federativ

Protocolul stabilește modalitățile de constituire a Comisiei care va urma să elaboreze noua Constituție a statului federativ, termenul de elaborare și de discutare publică a acesteia, precum și modalitatea de adoptare a ei – prin referendum.

Ridică întrebări însă procedurile stabilite, deoarece cele cîteva articole ale protocolului nu pot acoperi toată gama largă de probleme care ar putea apărea în cazul conlucrării viitoare dintre părți. Cert este faptul că procesul de elaborare și adoptare a noii Constituții nu se înscrie pe deplin în reglementările existente și în multe privințe depășește normele constituționale existente.

Legea pentru ratificarea Convenției între Republica Moldova și Republica Albania pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital

Prin ratificarea acestei convenții s-a urmărit: evitarea dublei impuneri, prevenirea evaziunii fiscale, distribuirea drepturilor impunerii fiscale între statele contractante, eliminarea discriminării fiscale sub orice formă etc.

Convenția are la bază următoarele principii: tratarea nediscriminatorie a contribuabililor, stabilitatea impozitelor, simplitatea decontărilor și dinamizarea antreprenoriatului.

Legea pentru ratificarea Protocolului la Convenția privind asistența juridică în materie civilă, familială și penală între statele CSI

Legea garantează asistență în cazul îndeplinirii acțiunilor procesuale, între care: întocmirea și expedierea documentelor; efectuarea cercetărilor, perchezițiilor și ridicărilor de probe materiale; efectuarea expertizelor, interogatoriilor și căutarea persoanelor; extrădarea persoanelor și executarea sentințelor.

Hotărîrea pentru aplicarea Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice

Prin hotărîrea respectivă în calitate de autoritate națională responsabilă de realizarea prevederilor Convenției este desemnat Ministerul Economiei, care a fost învestit cu toate atribuțiile necesare exercitării funcțiilor respective și care urmează să reprezinte Republica Moldova în relațiile cu Organizația internațională pentru interzicerea armelor chimice.

Legea pentru modificarea Codului cu privire la contravențiile administrative

Prin legea respectivă Codul cu privire la contravențiile administrative a fost completat cu prevederi referitoare la sancționare pentru încălcarea regulilor de exploatare a mașinilor de casă și control.

Legea pentru completarea Legii cu privire la poliție

Prin modificările efectuate, organelor de poliție li s-a permis în mod oficial să utilizeze aparate tehnice metrologice pentru determinarea vitezei automobilelor. Aceste aparate au fost utilizate pînă în prezent, fără a exista vreo normă legislativă corespunzătoare.

Legea pentru completarea legii bugetului de stat și scutirea de plata taxelor vamale pentru importul distilatelor de vin

Prin legea respectivă Parlamentul a permis Departamentului Vamal să prelungească cu maximum 4 luni termenul de plată a accizelor și plăților aferente pentru importul distilatelor de vin destinate fabricării divinurilor. cuprins articolul precedent articolul următor


2. Guvern

Remanieri

La 16 aprilie curent, directorul Departamentului Privatizării, Nicolae Gumenîi, a fost eliberat din funcție în baza cererii depuse, urmînd ca interimatul să fie îndeplinit de actualul director adjunct al acestui departament, Mihai Cibotaru. Pe aceeași cale a fost eliberat din funcție și directorul adjunct al Departamentului Situații Excepționale, Petru Coșleț.

Mihai Laur, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Ungaria, va exercita prin cumul funcția de ambasador la Sfîntul Scaun, cu reședința la Budapesta. În cadrul aceleiași ședințe de Guvern, ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Mihai Popov, a fost numit prin cumul în funcția de ambasador în Regatul Țărilor de Jos, cu reședința la Bruxelles, iar ambasadorul moldovean în Federația Rusă, Vladimir Țurcan, a fost confirmat prin cumul în funcția de ambasador în Turkmenistan, cu reședința la Moscova.

Hotărîri

Guvernul Republicii Moldova a aprobat Planul său de activitate pentru trimestrul al II-lea al anului 2003. Potrivit Planului, în această perioadă de timp urmează a fi examinate 41 de proiecte legislative, între care: proiectul vizînd modificarea și completarea Legii din 15 noiembrie 2001 cu privire la combaterea spălării banilor; proiectul privind prevenirea și combaterea corupției; proiectul privind aprobarea Raportului despre executarea bugetului de stat pentru anul 2002; proiectul Raportului analitic privind executarea prevederilor Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC) între Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE) pe parcursul a cinci ani din momentul intrării lui în vigoare; proiectul Raportului analitic cu privire la rezultatele activității economiei naționale și executării bugetului în trimestrul întîi al anului 2003 etc. Planul mai prevede pregătirea organizării la Chișinău a reuniunii Consiliului de Cooperare RM-UE; monitorizarea executării prevederilor hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei de promovare a exportului pentru anii 2002-2005, precum și a exportului/ importului de mărfuri din/ în Republica Moldova.

La 3 aprilie curent, Executivul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de comerț liber între Guvernul Republicii Moldova și Consiliul de Miniștri al Bosniei și Herțegovina.

În ziua următoare, cabinetul de miniștri a avizat pozitiv Strategia națională "Educație pentru toți", urmînd ca Ministerul Educației să propună, în termen de 3 luni, Planul național de acțiuni corespunzător acestei strategii. Strategia include evoluția cadrului legislativ în domeniul învățămîntului; descrie situația actuală în sistemul de învățămînt; identifică sarcini, principii și direcții prioritare, care se impun a fi urmate în vederea implementării, monitorizării și evaluării prezentei strategii.

Programul Național Social "Alocații și credite pentru locuință" pe anii 2003-2008, care presupune intensificarea susținerii sociale nominative a populației la plata serviciilor locativ-comunale, precum și perfecționarea mecanismelor financiar-economice de formare a pieței locuinței a fost aprobat de către Guvern la 8 aprilie 2003.

La 14 aprilie curent, a fost instituită Comisia guvernamentală pentru dezvoltarea complexului energetic al Republicii Moldova, care va trebui să elaboreze și să coordoneze implementarea unui proiect de dezvoltare a acestui complex.

La 16 aprilie a.c., Executivul a aprobat un proiect de lege potrivit căruia mărimea pensiilor pentru toate categoriile de salariați va fi stabilită în funcție de stagiul de pensionare și mărimea transferurilor la bugetul asigurărilor sociale de stat. cuprins articolul precedent articolul următor


3. Președinție

Președintele Vladimir Voronin s-a întreținut, la 14 aprilie a.c., cu Stephen Michael Minikes, ambasador al SUA la OSCE. În cadrul acestei întrevederi, a fost abordat procesul de reglementare a problemei transnistrene. Diplomatul american a reafirmat interesul SUA și al OSCE privind soluționarea acestei probleme și și-a asigurat interlocutorul de disponibilitatea acestor actori de a oferi asistență în acest sens. Stephen M. Minikes a accentuat că între SUA, UE și OSCE nu există divergențe în ceea ce privește modalitatea de depășire a diferendului transnistrean.

La 15 aprilie curent, Vladimir Voronin l-a primit în audiență pe Vadim Gustov, președintele Comitetului pentru problemele CSI al Consiliului Federației de la Moscova. Cu acest prilej, șeful statului a reiterat interesul părții moldovenești pentru identificarea unor modalități de restructurare a datoriilor istorice pentru gazele naturale livrate de către Concernul "Gazprom". În același context, Vladimir Voronin s-a referit și la necesitatea revizuirii politicii de prețuri pentru gazele naturale importate de Republica Moldova din Federația Rusă. În vederea intensificării relațiilor comerciale dintre cele două țări, partea moldovenească și-a arătat interesul pentru constituirea unor camere de comerț ale Republicii Moldova în regiunile Federației Ruse. cuprins articolul precedent articolul următor


II. Relații externe

La 9 aprilie 2003, la Belgrad s-a desfășurat reuniunea șefilor de state și de guverne ai statelor membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (PCESE). Statele membre ale PCESE sînt: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, FRI Macedonia, Turcia, Uniunea Serbia și Muntenegru. Croația are, deocamdată, statut de observator. La această reuniune a participat și o delegație din partea Republicii Moldova, condusă de Președintele Vladimir Voronin.

În discursul său, rostit în cadrul lucrărilor summit-ului statelor membre ale PCESE, Vladimir Voronin și-a exprimat speranța că la următoarea reuniune de la Sarajevo Republica Moldova va participa în calitate de membru cu drepturi depline și va putea, astfel, să-și aducă contribuția la realizarea obiectivelor acestei inițiative regionale.

Vladimir Voronin s-a întreținut cu Romano Prodi, președintele Comisiei Europene (CE), informîndu-l despre procesul reglementării contenciosului transnistrean și solicitînd implicarea mai activă a UE în vederea creării posturilor vamale mixte moldo-ucrainene.

În cadrul acestui summit Vladimir Voronin a avut și o serie de întrevederi bilaterale: cu Președintele Bosniei și Herțegovina, Mirco Sarovic, fiind semnat Acordul cu privire la promovarea și protecția reciprocă a investițiilor; cu Președintele Bulgariei, Gheorghi Pîrvanov; cu Președintele FRI Macedonia, Boris Trajkovski, și cu Președintele Croației, Stjepan Mesic, examinîndu-se posibilitățile de dinamizare a relațiilor politice și economice dintre părți.

Se cere de amintit că Bulgaria a propus inițiativa de creare a PCESE în 1997.

Vladimir Voronin a mai participat și la Conferința Europeană, din 16-17 aprilie 2003 de la Atena, la care zece state asociate la UE au semnat Tratatul de aderare la acest organism continental. Oficialul moldovean și-a felicitat pe această cale colegii săi europeni cu prilejul extinderii UE, a reiterat importanța integrării europene pentru Republica Moldova și a solicitat ca țării pe care o conduce să i se acorde un statut similar celui de care beneficiază statele sud-est europene. În cadrul lucrărilor acestei conferințe Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Javier Solana, secretar general al Consiliului UE și înalt reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate comună. În cadrul acestei întîlniri oficialii au discutat despre soluționarea conflictului transnistrean, Javier Solana asigurînd partea moldovenească de faptul că, în contextul lărgirii UE spre Est, organismul pe care îl reprezintă se va implica mai activ în procesul de reglementare a acestui contencios.

Vladimir Voronin a avut, de asemenea, oportunitatea să discute și cu Președintele Romîniei, Ion Iliescu, despre posibilitățile de conferire a unui statut mai înalt Comisiei mixte moldo-romîne interguvernamentale, precum și cu Președintele Ucrainei, Leonid Kucima, despre procesul instalării posturilor vamale mixte moldo-ucrainene. cuprins articolul precedent articolul următor


III. Studii, analize, comentarii

1. Doi ani mai tîrziu...
Anatoli Gudîm

La 19 aprilie 2001 Parlamentul și-a exprimat votul de încredere față de programul activității Guvernului, iar Președintele, prin decretul său, a aprobat componența nominală a Guvernului constituit din 17 membri. Prim-ministrul a anunțat, la rîndul său, despre intenția de a realiza planul de măsuri urgente Fulger pentru primele 100 de zile…

S-au scurs doi ani. Guvernul, anticipînd evenimentele, deja la 3 martie a.c. a adoptat Hotărîrea privind realizarea Programului de activitate "Renașterea economiei - renașterea țării", în care se referă la rezultatele dezvoltării social-economice a țării în anul 2002, măsurile și sarcinile prioritare ce țin de ridicarea eficienței activității organelor de administrare publică" etc. Este scos în evidență faptul că în anii 2001-2002 în economie, în general, au fost asigurate rate înalte ale creșterii economice, a crescut calitatea vieții populației. De asemenea, sînt prezentate datele despre creșterea PIB-ului, producției și serviciilor, rata scăzută a inflației, mărirea salariilor și pensiilor. În mod special, este evidențiat că s-a reușit "evitarea defaultului", fiind exprimată sincer recunoștința uneia dintre agenții - Fitch Ratings - pentru ridicarea ratingului Moldovei în ceea ce privește obligațiunile externe pe termen lung de la DD (riscul defaultului) pînă la B-, adică îmbunătățindu-l puțin, deși acesta este totuși unul mai scăzut decît indicatorul pe care îl înregistra Moldova în dificilul an 1998, în perioada crizei financiare (rusești) regionale.

În continuare se afirmă că: "în același timp, analiza situației social-economice a constatat și rezerve neexplorate în activitatea organelor de administrare publică centrală și locală, tergiversarea punerii în acțiune a unor hotărîri ale Programului de activitate al Guvernului. Însă la concret se vorbește numai despre încasările parțiale în bugetul de stat.

S-a hotărît: "1) de a lua cunoștință de mersul realizării Programului de activitate al Guvernului ... și rezultatele obținute în anul 2002, 2) de a aproba Planul de acțiuni pentru creșterea eficienței activității organelor de administrare publică și Planul de acțiuni pentru executarea bugetului în anul 2003". Primul plan conține 55 de puncte referitoare la măsurile necesare și este alcătuit din propunerile ministerelor și departamentelor. Al doilea, constituit din 42 de puncte, este produsul Ministerului de finanțe. El prevede efectuarea controlului în fiecare trimestru, pînă pe data de 15 a lunii următoare.

Printre sarcinile primordiale (termenul de îndeplinire - 31 martie a.c.) sînt indicate: "elaborarea Strategiei de reformare a sectorului public" și "elaborarea versiunii finale a Strategiei de creștere economică și reducere a sărăciei". Termenul a trecut, controlul s-a efectuat, documentele sînt ... în proces de elaborare.

Această hotărîre, deloc ordinară după importanța sa, este o reflectare perfectă a stilului de lucru al Guvernului: optimism în lipsa priorităților pe termen lung, atenție asupra formei și operativității reacției și neatenție la evaluarea proceselor profunde ce au loc în economie și în sfera socială.

Acțiunile administrative ale Guvernului, în mare parte populiste, au dat în anii 2001 și 2002 un rezultat pozitiv iluzoriu, care s-a manifestat la suprafață prin creșterea PIB-ului și creșterea cheltuielilor pentru necesitățile sociale, inclusiv pentru educație și protecția socială. Însă în economie, puțin cîte puțin, se profilează cumulativ tendințe periculoase. Ele se manifestă nu numai prin mărimea amenințătoare a datoriei de stat - externe și interne - , ci și prin lipsa acută de investiții, creșterea nesemnificativă a numărului de noi locuri de muncă și migrarea peste hotare în masă a celei mai active părți a populației apte de muncă, dezechilibrul dintre cererea internă și ofertă (de aici și creșterea importului), slăbirea rolului exportului în calitate de locomotivă a creșterii economice, deficitul în creștere al balanței comerciale a țării.

A nu lua în considerație limitele existente ale creșterii economice înregistrate ar fi incorect și extrem de periculos pentru viitorul țării. Desigur, atît Guvernul, cît și populația au așteptări optimiste de pe urma creșterii cu 16% a PIB-ului din ultimii trei ani. Cu toate acestea, merită de accentuat că volumul total al PIB-ului Moldovei în anul 2002 echivalent cu 22,04 miliarde lei (sau 1,62 miliarde USD) este cu 19% (cu 1/5!) mai mic decît PIB-ul țării din anul 1997 anterior crizei, iar exportul din 2002 a constituit din 666 milioane USD - este cu 224 milioane USD sau cu o treime! mai mic decît exportul din același an 1997. În afară de aceasta, dacă am privi atent structura PIB-ului și componentele creșterii acestuia, se observă că ponderea sectorului productiv (industria, agricultura) în această creștere este destul de modestă. Astfel, conform datelor Ministerului Economiei, din 7,2% de creștere a PIB-ului în anul 2002, numai 1,6 puncte procentuale au fost atinse din contul creșterii valorii adăugate în industrie, iar în agricultură - 0,9 puncte procentuale față de 2,6 puncte procentuale din sfera serviciilor și 2,1 puncte din impozite pe producție și import. După cum se vede, o schimbare principială a calității creșterii, cu părere de rău, nu a avut loc. Dar și structura creșterii este imposibil de modificat în doi-trei ani - pentru aceasta sînt necesare reforme structurale și o perioadă de timp mult mai mare.

Între timp, Guvernul încă nu a luat decizii în probleme de principiu: Cum urmează a fi îmbunătățit climatul antreprenorial și investițional? Cum urmează a fi depășit caracterul inert al aparatului de stat? Care ar trebui să fie acțiunile noastre practice în calitate de vecin apropiat al Uniunii Europene, care curînd se va extinde pînă la granițele noastre?

Merită de recunoscut că în anii 2001-2002, în virtutea unor condiții cunoscute (în pofida presingului din partea FMI și Banca Mondială), nu s-au produs schimbări constructive în politica economică. Au avut loc modificări ale legislației, inițiative îndreptate spre utilizarea metodelor de gestionare de stat în domeniul producerii, lărgirea asistenței sociale a populației - în pofida unor posibilități destul de limitate ale bugetului de stat. În schimb, a fost stopată realizarea unor intenții, deosebit de importante, în domeniul reformelor structurale, pentru realizarea cărora urma a fi manifestată voință politică. Nu s-a reușit cîtuși de puțin îmbunătățirea climatului antreprenorial, depășirea distanțării activității băncilor comerciale față de sectorul real, precum nu s-a reușit a reduce economia tenebră. Administrarea lipsită de iscusință a avut drept efect înrăutățirea relațiilor cu investitorii străini și cu organizațiile financiare internaționale.

Deoarece rezervele simple ale creșterii economice sînt epuizate (lucru recunoscut de Președintele V. Voronin), sînt importante nu prognoze optimiste, ci priorități ale politicii economice fixate "în legi", precum și acțiuni practice bine coordonate în vederea modernizării economiei moldovenești.

Pentru realizarea acestor obiective sînt necesare: voința politică, stabilitatea în țară și stabilitatea în echipa guvernamentală. Cu părere de rău, în componența actuală a Guvernului a rămas partea cea mai mică a celor (7 din 17) care au format garnitura guvernamentală acum doi ani la momentul învestiturii. Într-un șir de ministere și departamente, în acești doi ani, conducătorii s-au schimbat de trei ori. În aceste condiții se poate oare vorbi despre o echipă guvernamentală unită? cuprins articolul precedent


2. Realizările politice după doi ani de guvernare
Igor Boțan

În luna aprilie a.c. s-au împlinit doi ani de la alegerea președintelui Partidului Comuniștilor (PC), Vladimir Voronin, în funcția de Președinte al Republicii Moldova (RM), precum și de la învestitura noului Guvern. Aceste două evenimente sînt expresia realizării prevederilor constituționale de după victoria absolută a PC la alegerile parlamentare din 25 februarie 2001. Cu această ocazie, dar probabil și cu ocazia demarării campaniei electorale pentru alegerile locale, programate pentru 25 mai a.c., presa afiliată partidului de guvernămînt a publicat recent o serie de articole în care a prezentat analize și dări de seamă referitoare la realizarea promisiunilor electorale ale PC de acum doi ani.

Reprezentanții partidului de guvernămînt insistă că își onorează întocmai obligațiunile electorale, afirmînd că dacă o altă guvernare, necomunistă, ar fi realizat atîtea cîte a realizat actuala guvernare, atunci presa de opoziție, cea neafiliată politic și "forțele externe" ar fi ridicat-o în slăvi. Probabil, există o parte de adevăr în cele afirmate de reprezentanții comuniștilor. În afirmațiile respective se observă un reproș la adresa presei de opoziție, precum și a celei neafiliate politic, care observă doar neajunsurile actualei guvernări, trecînd cu vederea realizările acesteia.

Nimic deosebit într-o astfel de abordare a realităților. Se poate afirma că comportamentul mass-media afiliată partidului de guvernămînt și al celei de stat au indus de fapt o reacție de răspuns în comportamentul presei de opoziție. Astfel, mass-media guvernamentală, dispunînd de cele mai impunătoare capacități de acoperire informațională a teritoriului țării, a făcut în ultimii doi ani un cult din proslăvirea actualelor autorități, prezentîndu-le ca fiind aproape infailibile. Chiar și atunci cînd se vorbește despre existența unor probleme, acestea sînt prezentate ca o moștenire a așa-numitelor "guvernări democratice" anterioare. Despre Președintele Vladimir Voronin în general se scrie chiar că ar fi "trimis de Providență" pentru a salva mult pătimitul popor moldovenesc, copleșit de amploarea problemelor ce s-au abătut peste el.

De fapt, starea reală a lucrurilor este undeva pe la mijloc, evident, cu excepția afirmațiilor despre "rolul providențial" al Președintelui Voronin, aici nu pot exista compromisuri - ori ni l-a trimis Providența, ori ba!

Dacă ne-am referi în mod expres la realizările guvernanților din ultimii doi ani în domeniul politic, ar trebui să constatăm că un impact major asupra acestora a avut-o construirea "verticalei puterii de stat", obiectiv fixat încă în 2001 pentru realizarea principalelor obiective desemnate de Președintele Vladimir Voronin: soluționarea conflictului transnistrean, combaterea corupției și reducerea sărăciei.

Anume construirea "verticalei puterii de stat" urma să asigure instrumentarul necesar pentru realizarea celor trei obiective desemnate de Președintele țării. Deși după modificările Constituției, în iulie 2000, instituția prezidențială a fost învestită cu atribuții relativ bine echilibrate de cele ale Parlamentului și Guvernului, Președintele țării și al partidului de guvernămînt a reușit să-și asigure accesul la toate pîrgiile puterii de stat.

Există cîteva explicații pentru acest fenomen. În primul rînd, Președintele Voronin posedă calități de lider care i-au permis să aducă în Parlamentul țării, în capul listei electorale, tocmai 71 de deputați din 101, asigurîndu-i formațiunii sale o majoritate confortabilă chiar și pentru modificarea Constituției. Alți lideri pe potriva lui Vladimir Voronin nu există în PC. După toate aparențele, tovarășii de partid, ajunși deputați în Parlament, rămîn probabil copleșiți de sentimentul gratitudinii pentru performanța liderului. Aceste presupuneri ar putea explica și fenomenul unității partidului și al lipsei unor conflicte interne vizibile, chiar dacă politicile promovate de către lider nu se înscriu întru totul în cadrul programatic al partidului.

În al doilea rînd, se pare că a fost realizată cu succes extinderea modelului relațiilor ierarhice din interiorul partidului asupra activității organelor puterii de stat. Acest fenomen este în deplină concordanță cu tradiția comunistă bazată pe principiul "centralismului democratic". Modelul respectiv îi permite Președintelui Voronin să mențină sub control și să determine în mod cardinal direcțiile de dezvoltare a vieții economice și politice a țării.

Opoziția a criticat cu diferite ocazii practicile de adoptare a principalelor decizii - mai întîi în cadrul forumurilor și reuniunilor de partid, iar apoi fiind oficializate și de către instituțiile publice. Însă din punct de vedere legal nu se poate reproșa nimic. Chiar dacă influența vieții politice din partea Președinteluui Voronin este într-o vădită disproporție cu împuternicirile sale constituționale, acest lucru este o consecință a politicii de cadre pe care o promovează cu încuviințarea majorității parlamentare a partidului pe care îl conduce.

În această ordine de idei, Președintele Voronin a reușit să promoveze în funcțiile-cheie din Parlament și Guvern personalități care, după toate aparențele, nu au ambiții politice de sine stătătoare, deosebite de cele ale Președintelui țării, și care probabil au, de asemenea, la fel ca și corpul de deputați comuniști, sentimentul gratitudinii pentru ascensiunea pe scara ierarhiei de stat. Pentru comparație ne-am putea gîndi la ceva similar cu sentimentele de gratitudine despre care se vorbește că le-ar putea avea Președintelui rus, Vladimir Putin, față de Boris Elțin.

Experiența celor 2 ani de guvernare a demonstrat că practic toate inițiativele legislative și cele referitoare la politica de cadre (modificarea componenței Guvernului) ale Președintelui țării au fost aprobate și implementate fără nici un fel de obiecții. Astfel, modelul "verticalei puterii" s-a arătat a fi unul funcțional și aplicabil. Eficiența rămîne a fi discutabilă o dată ce șeful statului continuă să vorbească despre lipsa cadrelor calificate.

Pentru a oferi un fundal stabil edificiului "verticalei puterii de stat" modelul s-a extins și asupra organelor de ocrotire a normelor de drept. În acest sens au fost modificate legile referitoare la statutul judecătorilor și la Consiliul Superior al Magistraturii, astfel încît ele să permită șefului statului să controleze procesul de numire a judecătorilor. Recent, Președintele țării a informat cetățenii că în ultimii doi ani de cînd se află la guvernare, în cadrul luptei împotriva fenomenului corupției au fost eliberați din funcție un număr impunător de judecători, procurori și polițiști de rang superior.

Opoziția consideră că este vorba despre o banală epurare de cadre inconvenabile actualei guvernări și instaurarea unui regim autoritar. Într-adevăr, doar 2-3 procurori, din orașe provinciale, au fost judecați și condamnați pentru acte de corupție, toți ceilalți reprezentanți ai organelor de ocrotire a normelor de drept au fost demiși din alte motive. În schimb, în mod paradoxal în ultimii doi ani fruntași ai partidului de guvernămînt au început să figureze pe paginile ziarelor moldovenești tot mai des în scandalurile de corupție de rezonanță. De aceea s-ar putea crede că modelul "verticalei puterii de stat" are și efecte colaterale. Mai mult, pînă la urmă s-ar putea dovedi că este corectă afirmația precum că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut.

Oricum, un șir de experți consideră că o consecință pozitivă a edificării "verticalei puterii de stat" este instaurarea unei stabilități politice și posibilitatea promovării unor politici de stat coerente. Într-o anumită măsură aceste aprecieri sînt corecte, însă în mod paradoxal, tocmai în perioada instaurării "verticalei puterii de stat", s-a produs cel mai periculos conflict social din RM, care a durat timp de 4 luni de zile. Este vorba despre manifestările stradale de protest care s-au desfășurat în regim nonstop în perioada ianuarie-februarie 2002. A fost nevoie de două rezoluții ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a aplana conflictul dintre putere și opoziție, consecințele căruia se manifestă încă prin funcționarea Mesei Rotunde cu Statut Permanent (MRSP) instituită cu suportul Consiliului Europei (CE). Deși propaganda oficială afirmă că funcționarea MRSP este un indicator al realizărilor democratice, de fapt, ea este un indicator al conflictului politic dintre putere și opoziție nesoluționat pînă la capăt. Este adevărat că puterea se conformează într-o anumită măsură recomandărilor Consiliului Europei privind înlăturarea disfuncțiunilor instituțiilor democratice. Drept recunoaștere a acestui fapt este semnalul pozitiv din partea CE că RM va prelua în luna mai a.c. președinția Comitetului de Miniștri al CE.

De asemenea, este evident că concentrarea mecanismului de luare a deciziilor în perimetrul instituției prezidențiale poate provoca blocaje serioase de ordin politic. În acest sens chiar au apărut probleme care nu au putut fi neglijate. Un caz celebru este conflictul care s-a iscat în toamna anului 2001 între aparatul prezidențial și angajații Ministerului Afacerilor Externe (MAE) referitor la Concepția politicii externe a RM. Deși consilierii prezidențiali au publicat schița concepției lor de politică externă, iar MAE o jumătate de an mai tîrziu a publicat chiar un proiect, pînă în prezent Parlamentul n-a supus votului vreo concepție reînnoită a politicii externe a RM. Acest lucru se impunea însă din două motive. Primul este că fără o concepție clară a politicii externe comportamentul oscilant al autorităților moldovenești între intențiile de integrare în Uniunea Rusia-Belarusi, CSI și tot felul de uniuni vamale, euroasiatice, pe de o parte, și cele de integrare într-o anumită perspectivă în Uniunea Europeană (UE), provoacă incertitudini și tensiuni. Un exemplu în acest sens este legat de inițierea referendumului din partea opoziției pentru a confirma prin vot popular intenția de integrare în UE, care în mod straniu este blocat de către autorități etc.

Al doilea lucru ține de faptul că actualele autorități, care și-au propus drept scop primordial soluționarea conflictului transnistrean, au ales totuși calea de soluționare a conflictului prin internaționalizarea lui, deși anterior se opuneau categoric acestui lucru. Mai ales că modelul federalist de soluționare a conflictului transnistrean este impus din exterior. Se pare însă că lipsa unei concepții clare a politicii externe provoacă, de asemenea, tensiuni în interiorul țării și incertitudini în comportamentul țărilor și instituțiilor externe mediatoare. Altfel, devine greu de înțeles de ce RM nu-și poate soluționa problemele cu suportul partenerului strategic, Rusia, a cărui cetățeni controlează o parte din teritoriul RM.

Comportamentul oscilant se manifestă și în alte domenii, inclusiv în cel economic și în relațiile cu organismele finanțatoare internaționale. Curiozitatea care se cere remarcată este că după ce pierd destul de mult timp și anumite oportunități, pînă la urmă actualele autorități moldovenești sînt nevoite să se conformeze condițiilor impuse. Iată și un exemplu care ilustrează cum explică acest fenomen Președintele Parlamentului, dna Eugenia Ostapciuc: "În prezent partidul nostru este unul de guvernămînt, de aceea lucrurile se profilează sub un alt unghi de vedere… Parlamentul este nevoit să se conformeze condițiilor stipulate în memorandumurile semnate cu organizațiile finanțatoare internaționale. Dacă n-am face acest lucru am fi putut pierde puterea în doar cîteva luni".

Acest exemplu reflectă amplitudinea oscilațiilor piramidei "verticalei puterii" - de la principiile marxist-leniniste fixate în programul politic al partidului și pînă la liberalismul impus de instituțiile finanțatoare internaționale.

Este evident că pentru a genera politici coerente în diverse domenii ale vieții politice, economice și sociale "verticala puterii" ar trebui să se bazeze, în primul rînd, pe un fundament ideologic stabil. Acum un an liderul partidului de guvernămînt a anunțat intenția de revizuire a programului politic al partidului. Însă acest lucru nu s-a produs încă, deși este evident că principiile de constituire a Uniunii Europene, aderarea la care este o prioritate, confirmată de Președintele Voroninl la recentul summit UE de la Atena, sînt cu totul deosebite de cele ale marxism-leninismului, fixate în programul partidului. Din această perspectivă modernizarea partidului de guvernămînt este cu atît mai imperioasă cu cît Vladimir Ilici Lenin, a cărui zi de naștere a fost sărbătorită la 22 aprilie de către reprezentanții partidului de guvernămînt, a argumentat în lucrarea sa "Despre lozinca Statelor Unite ale Europei" imposibilitatea existenței acestora și chiar caracterul lor reacționar.

În orice caz, guvernarea în baza modelului "verticalei puterii" presupune că voința politică în orice domeniu al vieții economice și social-politice emană de la un singur pol - instituția prezidențială.

e-journal

Abonare electronică
la e-journal

Подписка на русскую версию e-journal

Chestionar de evaluare

Caricaturi

la începutul paginii  

Copyright © 2001–2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel: (373 22) 21-34-94, Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect