versiune pentru tipar

Activitatea instituţiilor publice

Parlament
Preşedinţie
Guvern

Economia subterană, o forţă motrice, Ion Olan
Reforma forţelor armate ale Republicii Moldova, Cristian Untilă

I. Activitatea instituţiilor publice

1. Parlament

Închiderea sesiunii primăvară-vară 2003

La 31 iulie a avut loc ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară 2003, în cadrul căreia au fost prezentate alocuţiunile şefului statului, a primului-ministru şi a Preşedintelui Parlamentului.

Facînd un bilanţ al activităţii legislativului din primăvara-vara 2003, Speakerul Ostapciuc a menţionat rolul important pe care acesta l-a jucat în "consolidarea poziţiilor internaţionale ale ţării" şi în apropierea relaţiilor Moldovei cu diverse instituţii şi organisme internaţionale faţă de care Parlamentul şi-a respectat obligaţiile asumate întru totul. În acelaşi timp, speakerul a supus criticii activitatea executivului de prezentare a proiectelor de legi în parlament, care sînt puţine şi de calitate proastă. Criticată a fost şi atitudinea executivului faţă de interpelările parlamentarilor la care de cele mai dese ori se răspunde în mod evaziv. La fel de neconstructiv este şi comportamentul opoziţiei parlamentare care boicotînd o mare parte din şedinţele parlamentului nu fac decît să-i ignore pe cei care le-au acordat voturile. În acelaşi timp, Ostapciuc s-a referit la strînsa conlucrare dintre Parlament şi Preşedintele Voronin care se datorează personalităţii marcante a acestuia şi care este un merit al actualei guvernări.

Legi adoptate

În cele două săptămîni înainte de închiderea sesiunii Parlamentul a procedat la anumite schimbări de natură să afecteze echilibrul şubred creat în relaţia putere-opoziţie. Astfel, la 25 iulie a fost adoptată Legea cu privire la modificarea Constituţiei Republicii Moldova, prin care a fost constituţionalizat statutul UTA Găgăuzia şi drepturile autorităţilor găgăuze, inclusiv dreptul Adunării Populare a UTA Găgăuzia la iniţiativă legislativă, deopotrivă cu deputaţii în Parlament, Guvernul şi Preşedintele RM. Practic, prin această lege în Constituţie au fost inserate o serie de prevederi din Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, adoptată de parlamentul agrarian la finele anului 1994. Adoptarea acestor modificări a fost interpretată de mai mulţi analişti drept realizarea promisiunilor electorale ale majorităţii parlamentare faţă de autorităţile regiunii. De remarcat că prevederea iniţial inclusă în proiectul de lege care îi acorda Găgăuziei dreptul la auto-determinare în cazul pierderii de către Moldova a independenţei a fost exclusă din varianta finală.

Prin Legea privind stabilirea taxei de salvgardare la importul de zahăr Parlamentul a stabilit o taxă excepţională în valoare de 40% la importurile de zahăr cu începere din 1 august 2003. Această măsură provizorie (200 zile) a fost introdusă pentru a proteja producţia internă de zahăr care costă cu aproape 50% mai mult decît zahărul importat. Este pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare cînd Parlamentul a decis să aplice o măsură de protecţie economică a producătorilor autohtoni de zahăr.

Parlamentul a mai adoptat cîteva hotărîri cu privire la sistemul organelor procuraturii, printre care hotărîrea de a-l elibera din funcţie pe prim-adjunctul Procurorului general, dl Anatol PLĂMĂDEALĂ (cauzele demiterii nu au fost invocate), şi o hotărîre cu privire la noua structură a organelor procuraturii. Modificările introduse prin cea de-a doua hotărîre, în special cele ce ţin de lichidarea procuraturilor de apel şi a celor de recurs, au fost contestate de reprezentanţii procuraturii, însă majoritatea parlamentară nu a ţinut cont de obiecţiile celor pe care modificările adoptate îi vor viza în mod direct.

Prin Legea pentru scutirea de taxe a mărfurilor livrate din Transnistria în Codul fiscal au fost introduse completări conform cărora se exceptează de la plata taxei pe valoare adăugată livrările de mărfuri şi servicii produse de persoanele fizice şi juridice înregistrate ca subiecţi ai antreprenoriatului la Camera Înregistrării de Stat, aflate pe teritoriul RM şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar. Legea respectivă a fost declarată drept o măsură de eliminare a barierelor ce sînt stabilite în relaţiile economice dintre agenţii economice pe de cele două maluri ale Nistrului. Aşadar, legea adoptată are un aspect politic pronunţat, însă efectele ei pozitive ar putea fi diminuate de anumiţi factori negativi ce pot surveni la aplicarea ei, cum ar fi nerespectarea legislaţiei în teritoriul necontrolat, lipsa posibilităţilor de control al calităţii mărfii, al provenienţei ei şi al componentelor produselor fabricate etc. În plus, marfa livrată din Transnistria poate deveni mai competitivă pe piaţă decît mărfurile produse pe malul drept, deoarece în regiunea separatistă preţul de cost al unor produse este mai scăzut ca în RM (datorită forţei de muncă ieftine, politicii de atragere a investiţiilor şi protejării unor firme monopoliste de către liderii separatişti). Aceste obiecţii au fost făcute în cadrul dezbaterilor din Parlament, însă pînă la urmă raţionamentele politice au prevalat asupra celor economice şi legea a fost adoptată.

Prin Legea de modificare a legislaţiei cu privire la pensionare s-a stabilit că deputaţii şi membrii Guvernului vor beneficia de pensii în aceleaşi cuantumuri ca şi celelalte categorii de pensionari. Unificarea pensiilor a fost una din condiţiile impuse de organismele financiare internaţionale şi neadoptarea ei, alături de alte cauze, a determinat decizia FMI de a nu relua finanţarea externă a Republicii Moldova în anul curent.

2. Preşedinţie

Bilanţ politic

La 30 iulie 2003 Preşedintele Voronin a făcut un bilanţ politic al primului trimestru al anului 2003 în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit Preşedintelui, problema transistreană rămîne principala problemă politică şi economică a Moldovei, iar impasul în care au ajuns în prezent relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol se datorează politicii de autoizolare a administraţiei transnistrene şi dorinţei acesteia de a-şi păstra status-quo-ul". În aceste condiţii, orice discuţii cu privire la un viitor mecanism de garanţii militare sînt premature acum; acestea vor fi posibile doar după finalizarea unui document politic privind principiile reglementarii transnistrene, i.e. noua Constituţie federală. Integrarea europeană rămîne a fi prioritatea politicii interne şi externe promovate de actuala guvernare care trebuie sprijinită prin acţiuni concrete, cum ar fi recenta creare a Departamentului de integrare europeană în cadrul MAE.

Un alt prilej pentru bilanţuri a fost discursul Preşedintelui rostit în şedinţa de închidere a sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului din 31 iulie, discurs care a fost prezentat în presa oficială drept un program politic al actualei guvernări şi în care Voronin a trasat nişte obiective clare şi termene concrete pentru realizarea acestora. Astfel, reiterînd mai multe din declaraţiile făcute de curînd, Preşedintele a spus că "integrarea europeană şi reunificarea ţării sînt două aspecte ale aceleiaşi sarcini", iar pînă în 2007 Moldova trebuie să devină membru asociat al UE. Realizarea acestui obiectiv va fi sarcina de bază pe care legislativul, şi în mod special fracţiunea majoritară a acestuia, o va urmări în activitatea sa din continuare. În viziunea Preşedintelui, integrarea europeană nu poate fi un proces "mecanic", nici redus la "dislocarea unor trupe în Transnistria", ci unul care presupune un program clar, coordonat şi detaliat de măsuri concrete care ar urma să fie elaborat de Guvern şi Parlament.

Transnistria - iniţiativa preşedinţiei olandeze a OSCE

Rezonanţa iniţiativei lansate la începutul lunii iulie de către preşedinţia olandeză a OSCE de a trimite trupele UE de pacificare în regiune s-a resimţit şi în activitatea din ultimele două săptămîni ale preşedintelui. Este remarcabil faptul că preşedintele ţării nu a făcut o declaraţie deschisă la acest subiect decît pînă la conferinţa de presă din 30 iulie (anterior limitîndu-se doar să atenţioneze ambasadorii moldoveni aflaţi în reuniune la Chişinău să nu se lase influenţaţi de către unii politicieni străini şi locali care "exagerează în mod intenţionat" aspectul militar al conflictului transnistrean şi nu ţin cont de complexitatea problemei), perioadă în care retorica cu privire la integrarea europeană a Moldovei a abundat. Merită însă atenţie semnalele parvenite între timp cu privire la acest subiect din partea unor părţi interesate în soluţionarea conflictului.

Astfel, la începutul perioadei de referinţă, Preşedintele Voronin a întreţinut o convorbire telefonică cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la iniţiativa acestuia din urmă. Este de remarcat diferenţa de accente puse de către comunicatele de presă emise de cele două preşedinţii pe marginea subiectelor abordate în timpul convorbirii. Dacă în comunicatul serviciului de presă al preşedinţiei moldovene se spune că cei doi au discutat în mod special despre succesele înregistrate de conducerea Moldovei în stabilizarea situaţiei economice şi politice din ţară, referindu-se doar sumar la chestiunea transnistreană, comunicatul oficial al preşedinţiei ruse, emis spre difuzare cu o zi mai tîrziu, vorbeşte despre "atenţia prioritară pe care cei doi preşedinţi au acordat-o situaţiei create în legătură cu procesul de reglementare a conflictului transnistrean la începutul activităţii comisiei constituţionale mixte", eforturi pe care partea rusă le va sprijini în continuare. De menţionat că această convorbire telefonică a urmat unui şir de declaraţii făcute de mai mulţi oficiali rusi în care aceştia s-au arătat nemulţumiţi de propunerea olandezilor de trece operaţiunile de pacificare din Transnistria sub egida UE.

Se pare că şi SUA vor susţine în continuare activitatea comisiei constituţionale mixte (CCM) şi eforturile acesteia de elaborare a unei formule de "federaţie asimetrică". Preşedintele Voronin a primit aceste asigurări în cadrul unei întîlniri cu Ambasadorul Rudolf V. Perina, Negociatorul Special al Statelor Unite ale Americii pentru conflictele din Eurasia. Emisarul american a constatat că atît UE, cît şi OSCE doresc ca problema transnistreană să fie soluţionată pînă la sfîrşitul lui 2003. Perina a făcut această constatare în urma unei serii de întrevederi pe care le-a avut la Bruxelles şi Viena şi în cadrul cărora mai mulţi oficiali europeni s-au declarat îngrijoraţi de tărăgănarea procesului de retragere a trupelor ruseşti din regiune şi a procesului de reglementare a conflictului însuşi. Deşi a declarat premature discuţiile despre oportunitatea trimiterii unor forţe OSCE în regiune dat fiind caracterul deocamdată neformal al acestora, Perina şi-a exprimat convingerea că orice viitoare misiune de menţinere a păcii trebuie să fie susţinută de forţe cu mandat internaţional şi să reprezinte mai multe ţări.

Un alt înalt oficial SUA, Stephan M. Minikes, ambasadorul american la OSCE, a reafirmat sprijinul SUA pentru eforturile actualei guvernări de la Chişinău în vederea elaborării unei constituţii federale şi încrederea că Rusia îşi va retrage trupele şi armamentul din Transnistria pînă la finele lui 2003 într-o declaraţie pe care acesta a făcut-o în cadrul Consiliului Permanent al OSCE de la Viena.

Forul civic şi Concepţia politicii naţionale de stat a Republicii Moldova

La 25 iulie 2003 la Chişinău un şir de organizaţii neguvernamentale au convocat un For civic sub deviza creării unui model de colaborare civică dintre cele două maluri ale Nistrului, ca o nouă cale spre soluţionarea problemei transnistrene. În apelul său către for Preşedintele Voronin a declarat că acesta este o continuare a dialogului dintre putere şi societate iniţiat de preşedinţie acum un an prin lansarea Pactului Social (vezi articol Este posibil un pact social în Republica Moldova?) şi are drept scop conlucrarea dintre putere şi societatea civilă în vederea realizării obiectivului strategic principal al ţării - unificarea ţării.

Momentul-cheie însă din apelul Preşedintelui către for l-a constituit prezentarea iniţiativei de adoptare a unei Concepţii a politicii naţionale a Republicii Moldova, al cărei proiect a fost remis Parlamentului şi opiniei publice. Esenţa concepţiei ar consta în "elaborarea unor mecanisme pentru edificarea unei societăţi polietnice armonioase în Moldova", iar obiectivul principal este "integrarea şi consolidarea poporului unic multicultural şi multilingv al Republicii Moldova", care este "continuarea politico-juridică a procesului multisecular de statalitate continuă a poporului moldovenesc".

Deşi proiectul este un document juridic, care urmează a fi adoptat cu statut de lege organică, conţinutul lui are un caracter politic vădit, abundînd într-o serie de noţiuni şi idei cu un conţinut politic extrem de controversat, ca de exemplu glotonimul şi etnonimul "moldovenesc". În plus, şi sub aspect juridic acesta lasă de dorit, după cum se arată într-o opinie a Comisiei de la Veneţia, căreia proiectul i-a fost remis pentru expertiză juridică. Printre altele, se atenţionează asupra confuziei dintre statutul limbii oficiale (moldoveneasca) şi al celei de comunicare interetnică (rusa), accentului prea mare pus pe "interesele şi valorile statului" care nu întotdeauna presupun şi interesele şi valorile individuale, precum şi conceptului "concilierii civice" care, aşa cum este prezentat în concepţie, contravine principiului pluralismului într-o societate democratică.

După cum era şi de aşteptat, reprezentanţii opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare au criticat în mai multe rînduri proiectul concepţiei care, după părerea lor, va duce la noi disensiuni interetnice şi la polarizarea societăţii moldoveneşti, atestînd tendinţa nejustificată a partidului de guvernămînt de a readuce problema relaţiilor interetnice în vizorul opiniei publice. În plus, mai mulţi analişti au calificat iniţiativa Forului Social şi proiectului concepţiei drept noi megainiţiative ale guvernării actuale menite să distragă atenţia cetăţenilor de la problemele adevărate ale societăţii şi pentru care aceasta nu are un răspuns. Preşedintele a apreciat unele din aceste critici drept un produs al colaborării opoziţiei moldoveneşti cu administraţia tansnistreană dar şi o piedică serioasă în calea edificării unui stat multinaţional în Republica Moldova pe potriva aspiraţiilor noastre europene.

3. Guvern

Relaţiile cu finanţatorii şi donatorii internaţionali

Săptămîna trecută Guvernul a trebuit să facă faţă unui val de retrageri de finanţări din partea organismelor financiare internaţionale şi a donatorilor internaţionali din cauza neonorării obligaţiilor pe care şi le-a asumat faţă de aceştia dar şi a politicii inconsecvente pe care a dus-o în relaţiile cu ei, pe de o parte operînd unele măsuri formale potrivit obligaţiilor, iar pe de altă parte introducînd un şir de măsuri care contravin rigorilor economiei de piaţă.

Astfel, FMI nu va debloca finanţarea RM în septembrie curent, după cum se aştepta Chişinăul, pentru că acesta nu şi-a respectat toate angajamente prevăzute în Memorandumul de Politici Economice şi Financiare, inclusiv introducerea inspecţiei înainte de expediţie şi excluderea unor restricţii la exportul deşeurilor de metale feroase. FMI va proceda la o re-evaluare a Strategiei de dezvoltare a ţării convenite între executivul Moldovei şi FMI în decembrie 2000 pentru a clarifica modul în care statul moldovean îşi vede rolul în economia ţării, după care va fi negociat un nou program de creditare pentru Moldova.

Nici Banca Mondială nu va aloca tranşa a doua din creditul SAC-III, din aceeaşi cauză a neîndeplinirii condiţiilor finanţării, ca de exemplu lipsa progreselor în privatizarea întrepriderilor de vinifcaţie şi reducerea tarifelor la energia electrică şi gaze. În plus, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi-a retras oferta de finanţare nerambursabilă în valoare de 1,86 mln dolari SUA pentru sectorul energetic al Moldovei. Această decizie a fost motivată de o serie de acţiuni întreprinse de Guvernul Moldovei care prejudiciază imaginea Moldovei şi subminează credibilitatea angajamentelor sale în domeniul reformelor economice, ca de exemplu hotărîrea Guvernului de a comasa două agenţii autonome de reglementare a sectoarelor de energetică şi comunicaţii pe care Guvernul a încercat în acest mod să şi le subordoneze politic.

În condiţiile retragerii finanţării străine, care, potrivit mai multor experţi, nu va putea fi reluată mai devreme decît peste cel puţin un an, Guvernul moldovean nu va putea solicita restructurarea unor împrumuturi în sumă de circa 200 mln USD prin intermediul Clubului de la Paris şi va trebui să caute surse alternative pentru suplinirea unor sume considerabile prevăzute în bugetul 2003 din contul unor donaţii nerambursabile.

II. Transnistria

Comisia Constituţională Mixtă

Pe parcursul perioadei de referinţă au avut loc primele două şedinţe ale Comisiei Constituţionale Mixte. La şedinţa din 21 iulie, care a fost şi prima şedinţă a CCM, membrii acesteia au făcut un schimb de păreri despre structura noii Constituţii şi au discutat pe marginea capitolului cu privire la drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Discuţiile pe marginea capitolului în cauză au fost reluate la cea de-a doua şedinţă a CCM din 29 iulie dar nu au vizat decît structura capitolului cu pricina, conţinutul acestuia urmînd a fi discutat la viitoarele şedinţe. Analiştii au remarcat tendinţa membrilor CCM de a evita chestiunile litigioase, pe care le amînă de fiecare dată pentru o altă şedinţă. În cazul capitolului deja examinat se aşteaptă ca problema cetăţeniei să trezească cele mai multe discuţii, partea transnistreană insistînd asupra legiferării cetăţeniei transnistrene. În aceste condiţii, mai mulţi analişti consideră că este puţin probabil ca CCM să prezinte proiectul final al Constituţiei pînă la sfîrşitul anului curent, după cum se preconiza iniţial.

Între timp, la Tiraspol au avut loc o serie de manifestări prilejuite de cea de-a 11 aniversare de la introducerea trupelor ruseşti de pacificare în regiune. Într-o declaraţie a CUC difuzată cu acest prilej se arată că operaţiunea de menţinere a păcii instituită în iulie 1992, şi care reuneşte contingente moldoveneşti, ruseşti şi transnistrene a oferit posibilitatea depăşirii consecinţelor războiului şi a contribuit la stabilizarea situaţiei din regiune. Anterior, atît administraţia de la Kremlin, cît şi cea transnistreană şi-au exprimat nemulţumirea faţă de recenta iniţiativă a preşedinţiei olandeze a OSCE de trecere a misiunii de menţinere a păcii sub egida UE. Kievul însă a salutat în principiu această idee pe care a condiţionat-o prin acordul tuturor participanţilor la eforturile de soluţionare a conflictului.

III. Relaţii externe

Întîlnirea Vladimir Voronin - Ion Iliescu

La 1 august 2003, Preşedintele Voronin a avut o întrevedere cu Preşedintele României Ion Iliescu. Deşi serviciul de presă al preşedinţiei moldoveneşti anunţase anterior că obiectul principal al discuţiilor îl va constitui semnarea Tratatului politic de bază între Moldova şi România (parafat în 2000), în cadrul întrevederii nu s-a ajuns decît la un acord de a reanima cooperarea la nivel de executiv a comisiilor interguvernamentale şi a întreprinde acţiuni comune de securizare a frontierei moldo-române. Partea română consideră inacceptabilă varianta actuală a Tratatului de bază moldo-român din cauza mai multor modificări operate la acesta de către Moldova. Şi deoarece nu se crede că se va ajunge curînd la un consens (care se caută de trei ani), Preşedintele român a propus substituirea acestuia prin alte acte bilaterale, ca de exemplu adoptarea unei declaraţii comune la nivel de şefi de stat sau a unui set de acte referitoare la regimul juridic al frontierei.

Deşi cei doi preşedinţi şi-au exprimat speranţa că această întrevedere va marca sfîrşitul îngheţului care a intervenit în relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti de mai mult timp în urma unor acuzaţii reciproce, rezultatele întrevderii sînt mai puţin decît modeste. În plus, este cel puţin surprinzătoare absenţa subiectului integrării europene a Republicii Moldova din discuţii, pentru care ar fi logic şi necesar sprijinul României, stat vecin şi care se aşteaptă să adere la UE în 2007.

IV. Studii, analize, comentarii

1. Economia subterană, o forţă motrice
Ion Olan

Zilele acestea Departamentul de Statistică şi Sociologie a anunţat că volumul economiei subterane constituie în Republica Moldova 31,6% din PIB, calculele fiind efectuate conform metodicii "Evaluarea economiei sub supraveghere" recomandate de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD, Paris). Pentru comparaţie, se cere de remarcat că pînă la finele anilor '90, datele statistice naţionale arătau că indicatorul dat nu depăşea 14-17%. Actualmente însă practic o treime din economie se află "în umbră". Este mult sau puţin? Este o cifră medie în comparaţie cu nivelul economiei subterane în statele europene. Aproximativ la fel este în Grecia, Italia şi Spania. În statele scandinave, Germania şi Austria nivelul economiei neoficiale este mai redus.

Totuşi problema constă în faptul că în conformitate cu evaluările neoficiale (conform datelor ocupării în cîmpul muncii, consumului energiei electrice, a cimentului, conform volumului lucrărilor de transport, precum şi importului produselor petroliere şi alimentare) cifra economiei ilegale în Moldova este mult mai mare şi constituie aproape o jumătate din PIB.

Acest lucru transpare din Hotărîrea Guvernului "Cu privire la rezultatele dării de seamă a Guvernului Republicii Moldova prezentate în Parlament" nr. 894 din 21 iulie 2003, document în care "în calitate de probleme prioritare (subl. n. - I.O.) sînt evidenţiate cele determinate de calamităţile naturale, economia tenebră, contrabandă…" ¹

În funcţie de gradul de nocivitate şi de impactul negativ asupra bugetului statului, economia subterană este comparabilă cu calamităţile naturale. Dar spre deosebire de arşiţă sau ploi torenţiale acesta este un fenomen condiţionat.

Trebuie totuşi să recunoaştem că la începutul perioadei de tranziţie economia subterană a jucat rolul unui amortizor social şi a fost o sursă suplimentară de venit a populaţiei, de noi locuri de muncă, precum şi de mărfuri ieftine. La momentul cînd deja metastazele economiei subterane semilegale şi criminale precum şi a corupţiei au afectat statul tînăr, ele creează bariere semnificative în calea atragerii investiţiilor şi a dezvoltării formelor civilizate de antreprenoriat. Economia subterană accentuează diferenţierea materială a populaţiei, înrăutăţeşte problema sărăciei, pe care statul, chiar şi o dată cu creşterea rapidă a PIB-ului, nu o va putea rezolva dacă veniturile în fondurile bugetare se vor obţine doar din sectorul legal al economiei, şi nu va fi implementat un mecanism efectiv de distribuţie a veniturilor obţinute din afaceri.

Economia subterană e multilaterală. Izvoarele acesteia sînt condiţionate de imperfecţiunile legislaţiei, labirinturile birocraţiei de reglementare, "cumetrismul" în afaceri, "transparenţa" frontierelor vamale şi "mărinimia" organelor fiscale. Efectele sale sînt şi ele la rîndul lor multiple: macroeconomice, bugetare, regionale şi sociale.

Volumul economiei subterane se poate deduce din contradicţia dintre creşterea cu 14% a PIB-ului Republicii Moldova în perioada ultimilor 3 ani şi situaţia dificilă în care se află bugetul ţării, lipsa în el nu numai a fondurilor pentru investiţii şi învăţămînt, ca perspectivă pe viitor, ci şi pentru rezolvarea problemelor sociale curente.

Cele mai profitabile bunuri din economia subterană se află la vedere: produsele petroliere, alimentare şi alcoolice, produsele de tutun, farmaceutice şi cele mai puţin "observate", neluate în consideraţie de datele statistice: comerţul (în care economia subterană deţine 60%), construcţiile şi transportul, afacerile legate de restaurante, operaţiunile cu imobilele.

Frapează volumul de fluxuri ale produselor petroliere şi alcoolice, a căror comercializare se află în afara economiei oficiale. Creşterea lor considerabilă în perioada ultimilor ani e relevată indirect şi de statistică. Astfel, conform balanţei energetice a RM, importul oficial al combustibilului lichid în RM a scăzut cu 1,5 mln tone de combustibil convenţional în anul 1996, pînă la 577-645 mii tone în perioada ultimilor ani, şi a alcoolului - de la 29,7 mln dolari SUA (1996) pînă la 3,0 mln dolari SUA. ²

Şi asta, cu toate că la moment capacitatea pieţei produselor petroliere în RM este de 1,0-1,2 mln tone, principalii consumatori de produse petroliere (benzină şi motorină) fiind autovehicule şi utilajele din sectorul real. Numărul autovehiculelor înregistrate în RM a atins cifra de 900 mii unităţi, dintre care autoturismele constituie 289 mii unităţi, autobuzele şi microautobuzele - 15,2 mii unităţi etc.

Conform datelor statistice, consumul de produse petroliere de către mijloacele de transport a scăzut, între timp, de 2 ori, în comparaţie cu jumătatea anilor '90, iar în agricultură - cu mai mult de 3 ori. ³

Una din cauzele fluxului de produse petroliere subterane din exterior este reducerea în Transnistria, începînd cu 1 aprilie 2003, a accizelor la benzină (40 dolari/tona) şi motorină (20 dolari/tona). În RM accizele la aceste produse fiind de 2 ori mai mari, respectiv de 88,9 şi 37,04 dolari pentru o tonă. Rarele iniţiative în vederea prevenirii contrabandei cu produse petroliere în marea lor majoritate nu dau nici un rezultat (marcarea petrolului cu coloranţi speciali, crearea posturilor fiscale mobile pe marginea drumurilor, controlul la staţiile de alimentare, introducerea aparatelor de casă etc.).

Aspectul regional al economiei neoficiale se observă în principal în municipiul Chişinău şi în "comerţul moldo-moldovean" cu Transnistria. În suburbiile municipiului Chişinău cel mai avantajos şi mai puţin controlat venit este obţinut din operaţiunile cu loturile de pămînt şi imobile, diverse forme de comerţ, comercializarea produselor farmaceutice şi afacerile cu restaurante. Cea mai stringentă problemă a subiecţilor economici rămîne a fi obţinerea permisiunilor în vederea construcţiilor - certificatelor şi autorizaţiilor pentru construcţii urbanistice. Pentru obţinerea tuturor permiselor pentru o construcţie nouă sau pentru darea în exploatare a unui obiect este nevoie de aproximativ 170 zile sau cel puţin o mie de dolari SUA.

Aşa-numitul "conflict transnistrian" a devenit, încă de mai mult timp, o afacere profitabilă pentru ambele părţi aflate în litigiu. Este impresionant volumul importurilor Transnistriei care, spre exemplu, în anul 2002 au depăşit exporturile cu 206,2 mln dolari SUA sau cu 82,4% PIB-ul regiunii, în timp ce în RM acest indicator este doar de 24,2%. Statistica arată că volumul importurilor unor produse depăşeşte considerabil necesităţile regiunii (produse petroliere, alcoolice, tutungerie, de zahăr, cosmetice, farmaceutice ş.a.). Astfel, se poate deduce că o parte dintre acestea sînt reexportate, în primul rînd în Republica Moldova, căreia îi corespunde, în funcţie de datele oficiale, nu mai puţin de 25% din volumul tuturor "exporturilor" Transnistriei, în timp ce importurile regiunii transnistrene constituie doar 7-8%. E curios faptul existenţei unui dezechilibru în comerţul exterior al Transnistriei cu ţări precum Ucraina şi Belarusi. În 2001 importurile Transnistriei din aceste ţări depăşeau exporturile de 7,8 ori şi, respectiv, de 5,3 ori. Se cere de menţionat că acest decalaj este un know-how de ultimă oră. Datele statistice anterioare arată o situaţie inversă: în 1997, spre exemplu, exportul produselor din Transnistria în Ucraina depăşea importul de 2 ori, iar în Belarusi - de 2,4 ori.

Schemele după care au loc "exporturile" de produse în Republica Moldova, anterior importate în Transnistria, sau ale bunurilor fabricate în această regiune sînt diverse. Agenţii economici ai statelor vecine sînt elemente importante în cadrul unor asemenea scheme, care exploatează lacunele şi confuziile din actele normative al însăşi RM referitoare la relaţiile ei economice cu Transnistria. Bineînţeles că în afară de aceasta se practică şi contrabanda propriu-zisă, la care participă nu doar agenţii economici din Republica Moldova şi Transnistria, ci şi din ţările terţe.

Cum poate fi diminuat volumul economiei subterane? Prin distrugerea ei, luptînd cu ea sau legalizînd-o? Recent Banca Mondială a făcut o cercetare în Republica Moldova "Evaluarea costurilor controlului statului" în baza a 13 domenii de activitate economică, reglementate de către stat, prin analiza a 630 întreprinderi de diferite forme organizatorico-juridice, din diferite ramuri şi teritorii. ⁴

Concluzia este unanimă: este necesară o politică eficientă a statului privind diminuarea volumului economiei neoficiale prin:

• lărgirea competenţei organelor de stat şi reforma sistemului de control al statului;
• stimularea comerţului legal, susţinerea antreprenorilor mici şi mijlocii şi crearea unui sistem adecvat al sectorului respectiv;
• stimularea legalizării veniturilor neoficiale, ocrotirea proprietăţii şi a personalităţii antreprenorilor;
• distrugerea elementelor corupte din economia subterană, în special a contrabandei şi a traficului ilegal de droguri şi fiinţe umane.

Aceste acţiuni trebuie să fie realizate în baza reformelor orientate spre un anumit scop şi a reformelor de piaţă prin sporirea controlului juridic şi financiar al statului asupra economiei. Dar cel mai important este de a nu considera economia subterană drept o calamitate naturală.

2. Reforma forţelor armate ale Republicii Moldova
Cristian Untilă

Recent Parlamentul a adoptat o serie de acte normative referitoare la forţele armate. Astfel, a fost adoptată decizia referitoare la trimiterea unui contingent de militari moldoveni în Irak, de asemenea s-au luat decizii referitoare la reducerea efectivului Armatei Naţionale şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate, modificările respective fiind motivate prin reforma în domeniul militar şi necesitatea eficientizării utilizării resurselor alocate pentru aceste scopuri. Spre deosebire de perioada anterioară, în ultimii doi ani problema forţelor armate ale ţării nu a fost în centrul atenţiei opiniei publice, aceasta nu înseamnă însă că în cadrul sistemului nu s-au produs schimbări sau că el nu a fost în atenţia reprezentanţilor puterii.

Dimpotrivă, unii analişti au expus părerea că în prezent are loc o militarizare tot mai insistentă nu numai a structurilor de forţă, ci şi a unor organizaţii care tradiţional se considerau civile, prin promovarea în funcţii de conducere şi de administrare a unor persoane care au făcut carieră în armată, poliţie sau securitate. Explicaţia fenomenului derivă din însăşi esenţa sistemului militar - subordonare ordinelor superiorilor, iar funcţia militară supremă în stat este deţinută de Preşedintele ţării - Vladimir Voronin, general în rezervă, ex-ministru al afacerilor interne.

În continuare este prezentată o scurtă analiză retrospectivă a stării de lucruri în domeniul reformei militare, trecînd în revistă cadrul legislativ existent anterior şi cel aprobat recent, evidenţiindu-se o serie de fenomene caracteristice situaţiei în domeniu.

I. Crearea forţelor armate naţionale

La 3 septembrie 1991 Preşedintele Republicii Moldova dl Mircea Snegur a emis Decretul nr.193 cu privire la crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova, decretul respectiv fiind bazat pe Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova şi emis în scopul asigurării apărării suveranităţii republicii şi integrităţii ei teritoriale.

Ulterior, la 14 noiembrie 1991, Preşedintele RM emite Decretul Nr.234 cu privire la declararea drept proprietate a Republicii Moldova a armamentului, tehnicii militare, altor bunuri militare, care aparţin unităţilor militare ale Armatei Sovietice, dislocate pe teritoriul republicii. Prin acelaşi decret s-a interzis evacuarea de pe teritoriul Republicii Moldova a armamentului, tehnicii şi bunurilor militare. În perioada ce s-a scurs s-au făcut mai multe analize legate de faptul că între decretul privind crearea armatei naţionale şi cel de declarare a proprietăţii asupra armamentului şi tehnicii militare a fostei URSS a trecut o perioadă de mai bine de 2 luni şi majoritatea resurselor militare au fost fie evacuate în general, fie transferate în partea stîngă a Nistrului, în subordinea Armatei a 14-a a URSS (ulterior, contingent special al Federaţiei Ruse).

Tot la 14 noiembrie 1991 a fost emis şi Decretul Nr.235 cu privire la trecerea în jurisdicţia Republicii Moldova a unităţilor militare ale trupelor de interne ale Ministerului Afacerilor Interne al URSS., prin care a fost suspendat decretul emis anterior şi care permitea retragerea trupelor de interne ale Ministerului Afacerilor Interne al URSS de pe teritoriul Republicii Moldova.

La începutul anului 1992, în momentul cînd confruntarea cu autorităţile separatiste din stînga Nistrului a escaladat în conflict armat, se întreprind o serie de măsuri pentru crearea armatei naţionale şi în special pentru întoarcerea în Moldova în vederea satisfacerii în continuare a serviciului militar a ofiţerilor şi subofiţerilor, cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi a militarilor în termen, recrutaţi de pe teritoriul RM. Decretul emis în acest scop la 31 martie 1992 prevedea o serie de măsuri legate de transportarea în republică a militarilor, de creare a condiţiilor necesare pentru satisfacerea serviciului militar. Ulterior, mai mulţi militari şi-au exprimat regretul în legătură cu faptul că promisiunile Guvernului nu au fost realizate, condiţiile sociale şi de trai fiind sub orice nivel şi necorespunzînd aşteptărilor. O parte din cei invitaţi în Moldova au plecat la locurile vechi de serviciu, continuîndu-şi carierea în armata Federaţiei Ruse.

Abia la 6 octombrie 1995 Preşedintele Republicii Moldova emite Decretul nr.322 cu privire la aprobarea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova, prin care se anulează fostele regulamente ale armatei URSS şi se aprobă: Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova; Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi Regulamentul instrucţiei de front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.

Acţiunea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova se extinde asupra: militarilor şi trupelor de grăniceri ale Ministerului Securităţii Naţionale; trupelor de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne; militarilor Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi militarilor Serviciului de securitate a Preşedintelui Republicii Moldova.

Perioada iniţială de formare a armatei naţionale se caracterizează prin schimbarea frecventă a cadrelor militare de comandă şi se ajunge chiar şi la o confruntare deschisă între Ministrul Apărării (susţinut tacit de Guvern şi Parlament) şi Preşedintele Republicii Moldova, care emite un decret de eliberare din funcţie a Ministrului Apărării, decret ce nu este executat şi ulterior, fiind contestat în Curtea Constituţională, este declarat ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile Legii Supreme.

II. Cadrul legislativ de pînă la 2001

Începînd cu formarea Armatei Naţionale este elaborat şi cadrul legislativ pentru funcţionarea instituţiilor din domeniu.

Paradoxal, dar primul dintre actele legislative adoptate în domeniul dat este Legea din 9 iulie 1991 cu privire la serviciul de alternativă, care stabileşte modul de înlocuire a serviciului militar cu serviciul de alternativă şi modul de satisfacere a serviciului de alternativă în scopul asigurării cadrului pentru manifestarea datoriei civice faţă de societate compatibil cu dreptul cetăţenilor la libertatea gîndirii, conştiinţei, religiei şi convingerilor.

La 12 decembrie 1991 este adoptată Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, trupe destinate să asigure, împreună cu poliţia sau independent, ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutului proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Deoarece în armata regulată conducerea revenea în principal cadrelor fostei URSS şi ofiţerilor de alte naţionalităţi, anume trupele de interne au avut menirea de a constitui principalul efectiv militar care a participat la acţiunile de luptă pentru menţinerea integrităţii teritoriale a ţării din prima jumătate a anului 1992.

La 17 martie 1992 Parlamentul adoptă:

1. Legea cu privire la apărare, care stabileşte bazele organizării şi asigurării apărării Republicii, împuternicirile organelor puterii de stat şi ale administraţiei de stat, precum şi obligaţiile cetăţenilor, factorilor de decizie de la întreprinderi, instituţii şi organizaţii în vederea întăririi capacităţii de apărare a Moldovei.

2. Legea cu privire la Forţele Armate, care stabilea că aceste forţe sînt destinate apărării statului în caz de agresiune armată, asigurării inviolabilităţii frontierelor şi a spaţiului aerian al acestuia.

3. Legea despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova, care stabilea modul de realizare a datoriei constituţionale de pregătire pentru apărarea Patriei. Obligaţiunea militară stabilită prin lege prevedea:

• trecerea cetăţenilor în evidenţa militară şi pregătirea lor pentru încorporare în serviciul militar în termen (pregătire militară obligatorie);
• satisfacerea serviciului militar în termen (pregătire militară obligatorie) şi satisfacerea serviciului în rezerva Forţelor Armate;
• respectarea regulilor de evidenţă militară.

Pregătirea militară obligatorie (serviciul militar în termen) avea o durată de 18 luni.

4. Legea cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară, care a stabilit normele de protecţie socială şi juridică a militarilor Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară, inclusiv a efectivului rezervei chemat la concentrare şi a cetăţenilor care trec pregătirea militară obligatorie în centrele de instrucţie ale Ministerului Apărării.

III. Concepţia reformei militare

Odată intrat în funcţie, cel de-al doilea Preşedinte al Republicii Moldova iniţiază reforma forţelor armate, pornind de la numirea în funcţia de ministru al apărării pe unele persoane apropiate, fără experienţă în domeniul militar, dar devotate conducătorului.

La 3 aprilie 1997, prin Decretul Preşedintelui Nr.102, este constituită Comisia pentru elaborarea şi realizarea Concepţiei reformei Forţelor Armate, în fruntea căreia este desemnat însuşi comandantul Suprem al Forţelor Armate. Termenul de elaborare a Concepţiei a fost stabilit la 3 luni, însă în realitate elaborarea a durat cîţiva ani.

Abia la 26 iulie 2002 Parlamentul aprobă Concepţia reformei militare, stabilind că aceasta constituie un complex de idei, obiective, direcţii, principii, sarcini şi mecanisme de perfecţionare a sistemului de asigurare a securităţii militare a statului.

Reforma militară prevede un complex de măsuri politice, economice, juridice, propriu-zis militare, tehnico-militare, sociale şi de altă natură, direcţionate spre reorganizarea calitativă a sistemului organelor conducerii civile şi militare, a Forţelor Armate, a sistemelor de mobilizare şi de asigurare a infrastructurii militare în concordanţă cu condiţiile actuale şi perspectivele geopolitice, social-politice şi economice ale statului.

Factorii care au condiţionat reforma sînt următorii:

1. imperfecţiunea sistemului actual de asigurare a securităţii militare a statului;
2. adoptarea statutului de neutralitate permanentă şi promovarea unei politici externe adecvate;
3. situaţia geopolitică actuală şi necesitatea adaptării la noile realităţi, riscuri, ameninţări şi misiuni;
4. insuficienţa resurselor şi mijloacelor disponibile şi necesitatea corelării sistemului de asigurare a securităţii militare a statului cu posibilităţile actuale şi perspectivele dezvoltării economice a ţării;
5. starea calitativă relativ joasă a Forţelor Armate şi a potenţialului militar al ţării.

Insuficienţele sistemului de asigurare a securităţii militare a statului sînt consecinţele:

1. lipsei unor principii teoretice şi a experienţei practice în domeniul construcţiei militare şi al dirijării acestui sistem;
2. erorilor comise în procesul de constituire şi perfecţionare a sistemului în cauză;
3. ignorării valorilor naţionale, a rolului şi importanţei organismului militar, substituirii frecvente a valorilor civice şi a patriotismului prin opinii pacifiste eronate;
4. impactului negativ al crizelor economice, politice şi social-psihologice asupra organismului militar;
5. insuficienţei resurselor şi mijloacelor alocate.

La 23 decembrie 2002 Guvernul a aprobat un plan de activităţi pentru realizarea Concepţiei reformei armate, plan care prevede:

1. Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale.
2. Dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului juridic al sistemului de asigurare a securităţii militare a statului.
3. Perfecţionarea sistemului de conducere în domeniul apărării.
4. Reforma Forţelor Armate (în special, se prevede că forţele cu capacitate permanentă de intervenţie vor fi trecute pe principii benevole în bază de contract abia începînd cu anul 2014.
5. Perfecţionarea sistemului de mobilizare.
6. Asigurarea economico-financiară a Forţelor Armate.
7. Dezvoltarea colaborării internaţionale în domeniul apărării.

IV. Cadrul legislativ actual (adoptat recent)

În perioada 2001 - 2003 au fost adoptate un şir de acte legislative menite să realizeze etapele reformei militare, printre aceste acte numărîndu-se şi următoarele:

1. Hotărîrea Parlamentului Nr.247-XV din 15.06.2001 privind înfiinţarea unităţii disciplinare a Forţelor Armate.

2. Hotărîrea Parlamentului Nr.679-XV din 23.11.2001 pentru aprobarea structurii generale şi a efectivului Armatei Naţionale şi a instituţiilor Ministerului Apărării, prin care s-a stabilit efectivul de 7200 militari şi de 2400 persoane civile (în prezent reduse respectiv cu 200 şi 100 persoane).

3. Legea Nr.1192-XV din 04.07.2002 privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea, care determină conţinutul pregătirii de mobilizare şi al mobilizării în Republica Moldova, stabileşte atribuţiile şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice şi ale agenţilor economici în acest domeniu.

4. Legea Nr.1244-XV din 18.07.2002 cu privire la rezerva Forţelor Armate, care stabileşte, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei şi alte acte normative, destinaţia, formarea şi structura rezervei Forţelor Armate, formele de pregătire a rezerviştilor, modul de gestionare a rezervei Forţelor Armate, precum şi drepturile şi garanţiile cetăţenilor aflaţi în rezerva Forţelor Armate.

5. Legea Nr.1245-XV din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, care stabileşte formele, condiţiile şi modul de pregătire a cetăţenilor Republicii Moldova pentru apărarea Patriei (legea prevede termenul serviciului militar obligatoriu de 12 luni).

6. Legea Nr.1384-XV din 11.10.2002 cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public, care stabileşte măsurile excepţionale prin care autorităţile administraţiei publice împuternicite obligă instituţiile publice, agenţii economici, precum şi cetăţenii la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, precum şi măsurile excepţionale prin care anumite categorii de cetăţeni sînt chemate pentru îndeplinirea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi în interes public şi de apărare a ţării.

7. Legea Nr.1477-XV din 22.11.2002 cu privire la răspunderea materială a militarilor, care stabileşte condiţiile şi limitele răspunderii materiale a militarilor în timpul îndeplinirii obligaţiilor serviciului militar şi a rezerviştilor concentraţi sau mobilizaţi pentru prejudiciul pe care l-au cauzat patrimoniului unităţii militare, precum şi modul de recuperare a prejudiciului cauzat.

V. Baza tehnico-materială şi financiară a forţelor armate

Întreţinerea unor forţe armate viabile şi eficiente ar genera cheltuieli enorme de la bugetul de stat şi acest lucru şi-l pot permite tot mai puţine state. Numai marile puteri sunt în stare să înnoiască periodic tehnica militară, să asigure condiţii adecvate de instruire şi perfecţionare a militarilor, statele mici preferînd să beneficieze de ajutor de la partenerii de alianţe militaro-politice, să-şi reducă contingentul militar şi să-şi concentreze eforturile pentru menţinerea unui contingent redus de forţe, necesare mai mult pentru menţinerea ordinii constituţionale decît pentru păstrarea capacităţii de apărare a ţării în caz de agresiune armată.

Nu face excepţie în acest sens şi armata naţională a Republicii Moldova, resursele alocate acestei structuri menţinînd-o în stare viabilă, dar nepermiţîndu-i să-şi amplifice potenţialul militar.

O scurtă analiză a resurselor alocate prin legile anuale ale bugetului în perioada 1996 - 2003 se propune atenţiei celor interesaţi:

ANUL    SUMA ALOCATĂ (mii lei)
1996    72 190
1997    69 500,0
1998    60 000,0
1999    50 000,0
2000    64 021,7
2001    87 743,8
2002    92 053,5
2003    148 234,4

De remarcat că în afară de sursele alocate direct, Forţele Armate beneficiază de o serie de ajutoare, granturi şi alte forme de asistenţă acordată în cadrul unor programe internaţionale.

Ministerul Apărării poate desfăşura şi anumite activităţi comerciale, în urma cărora se obţin anumite venituri a căror utilizare şi repartizare rămîne a fi însă netransparentă, fapt care a provocat mai multe scandaluri politice cu implicarea conducătorilor de prim rang (scandalul comercializării unui lot de avioane MIG-29, a unor instalaţii antiaeriene, prestarea serviciilor de transportare a armamentului în ţările africane antrenate în conflicte interne etc.).

Pentru a evita apariţia problemelor de acest gen, la 23 martie 1999 Parlamentul a aprobat un Regulament privind modul de comercializare a tehnicii militare, armamentului şi altor mijloace tehnice militare de care dispun Forţele Armate ale Republicii Moldova.

La 30 iulie 2001 a fost aprobată o listă a activelor Armatei Naţionale care au fost propuse spre comercializare, însă această Listă nu a fost dată publicităţii, cum nu au fost date publicităţii nici datele referitoare la comercializarea activelor respective.

Respectiv, nu este exclus că şi pe viitor vor ieşi la iveală diverse probleme legate de înstrăinarea patrimoniului militar şi iarăşi vor fi anchete interne, penale şi internaţionale, vor fi formate comisii parlamentare de anchetă care vor cerceta minuţios acţiunile foştilor colegi de partid sau de Parlament, Guvern, Preşedinţie sau minister, măsurile luate rămînînd a fi doar de constatare şi regret că bugetul de stat a fost prejudiciat de anumite dume de bani.

În încheiere am putea afirma că în realitate reforma militară nu se produce, deoarece schimbările legislative, normative şi administrative nu afectează esenţa sistemului, iar menţinerea serviciului militar obligatoriu şi reducerea periodică a termenului acestuia şi a efectivului militarilor nu sporeşte prin nimic capacitatea militară a ţării.

Instituirea serviciului militar pe bază benevolă, prin contract, deşi ar necesita cheltuieli considerabile, ar determina însă interesul real pentru dedicarea carierei militare şi ar permite crearea unor forţe mobile şi viabile, capabile să rezolve sarcinile imediate de menţinere a securităţii statului.