versiune pentru tipar

Activitatea instituţiilor publice

Preşedinţie
Guvern

Necesitatea de noi investiţii, Galina Şelari
Schimbări pe spectrul politic, Igor Boţan

I. Activitatea instituţiilor publice

1. Preşedinţie

Preşedintele Vladimir Voronin l-a decorat pe Leonid Kucima, preşedintele Ucrainei, cu Ordinul Republicii, printr-un decret prezidenţial. Ordinul Republicii i-a fost conferit preşedintelui Ucrainei "în semn de profundă recunoştinţă şi pentru contribuţie deosebită la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre Ucraina şi Republica Moldova". La 8 august 2003 preşedintele ucrainean a împlinit 65 de ani. Decoraţia acordată de preşedintele moldovean îi va fi înmînată "cu o primă ocazie potrivită".

2. Guvern

Finanţare externă

Într-o declaraţie făcută la 15 august 2003 Premierul Tarlev menţiona că restabilirea relaţiilor de colaborare cu organismele financiare internaţionale este o prioritate a Republicii Moldova, una de care depinde capacitatea noastră de a ieşi din criza economică actuală. Această declaraţie reflectă gravitatea situaţiei în care s-a pomenit guvernul în urma retragerii succesive a finanţării externe din partea FMI şi a Băncii Mondiale în valoare de circa 30 milioane de dolari SUA din cauza inconsecvenţei politicilor economice şi a neîndeplinirii obligaţiilor asumate faţă de finanţatori (vezi jurnalul nr. 12). În condiţiile retragerii finanţării externe sub semnul întrebării sînt atît restructurarea unor împrumuturi în sumă de circa 200 mln USD prin intermediul Clubului de la Paris, cît şi suplinirea unor sume considerabile prevăzute în bugetul 2003 din contul donaţiilor nerambursabile. Întrucît veniturile şi, prin urmare, cheltuielile bugetare vor trebui micşorate, vor rămîne fără acoperire financiară mai multe proiecte guvernamentale, inclusiv reforma teritorial-administrativă şi strategia de creştere economică şi de combatere a sărăciei.

În aceste condiţii Guvernul a anunţat că va elabora, cu sprijinul consultanţilor FMI, cîteva planuri de acţiune în vederea acoperirii deficitului bugetar ce va apărea curînd. Se vor avea în vedere mai multe scenarii, inclusiv scenariul în care nu se va reuşi obţinerea unor finanţări nerambursabile şi nu va fi obţinută amînarea plăţilor pentru serviciul datoriei externe. Potrivit unor analişti, în cel din urmă caz guvernul va fi nevoit fie să renunţe la o serie de programe sociale şi economice interne, care nu mai pot fi acoperite financiar, fie să apeleze la Banca Naţională a Moldovei. Rezervele valutare ale BNM vor fi indispensabile pentru reeşalonarea datoriei externe în lipsa unor credite preferenţiale din afară. În acelaşi timp epuizarea acestora va crea riscul devalorizării valutei naţionale şi al creşterii necontrolate a preţurilor, ceea ce, estimează analiştii, ar putea duce la o criză economică, criză care ar putea degenera în una politică şi socială.

Considerente de acest ordin l-au determinat probabil pe Premierul Tarlev să îndemne Ministerul Finanţelor să identifice "surse reale de finanţare a cheltuielilor bugetare" şi să elaboreze un buget "echilibrat, cu venituri asigurate şi cheltuieli prioritare" pentru anul 2004, al cărui proiect urmează a fi definitivat pînă la 25 august a.c.

Dialog cu sindicatele

Un motiv în plus de îngrijorare pentru guvernul moldovean în condiţiile actuale sînt revendicările sindicatelor, în special cea care ţine de majorarea salariilor angajaţilor din sfera bugetară. Recent Guvernul a anunţat o majorare de 15% a salariilor bugetarilor, potrivit legii bugetului pentru 2003, cu începere din 1 septembrie 2003, în timp ce Confederaţia Sindicatelor a revendicat încă din mai 2003 dublarea salariilor, ameninţînd că va recurge la grevă generală şi proteste stradale în cazul nerespectării acestei revendicări.

Deoarece în cadrul rundei de negocieri dintre sindicate şi executiv din 1 august nu s-a ajuns la un compromis, negocierile au fost reluate în cadrul şedinţei Comisiei republicane tripartite pentru negocieri colective (Guvern-Sindicate-Patronate) din 7 august. Deşi de data aceasta sindicatele au acceptat anumite concesii şi au revendicat o majorare de doar 50%, acceptabilă atît pentru sindicate, cît şi pentru Guvern, Guvernul a menţinut pragul de majorare de 15%, recomandîndu-le în schimb sindicaliştilor să fie mai insistenţi cu patronii atunci cînd este vorba despre achitarea la timp a salariilor şi să evite astfel acumularea restanţelor salariale.

În replică, Confederaţia Sindicatelor i-a remis Guvernului un demers oficial în care îi propune acestuia să semneze pînă la 20 august un acord care să conţină măsuri concrete de soluţionare a litigiului legat de majorarea salariilor. Sindicatele propun o majorare de 50% cu începere de la 1 septembrie 2003, lichidarea restanţelor salariale în instituţiile bugetare şi în sfera de producere pînă la 1 septembrie şi 1 octombrie 2003 respectiv, precum şi elaborarea şi aprobarea unei legi privind sistemul de stabilire a salariilor în sistemul bugetar.

Potrivit sindicatelor, aceste măsuri se impun în condiţiile în care începînd din 1 iulie au fost majorate tarifele la electricitate şi la gaze naturale, iar inflaţia a atins cota de 40%. Salariul mediu al bugetarilor este în prezent de 662 de lei (circa 50 de dolari SUA) şi constituie 60% din valoarea coşului minim de consum, majoritatea angajaţilor din sfera bugetară trăind sub pragul sărăciei.

În cazul în care Guvernul va accepta semnarea acordului propus de sindicate şi îi va respecta prevederile, sindicatele vor renunţa la acţiunile de protest anunţate anterior. Între timp, sindicatul angajaţilor din sănătate "Sănătatea" le-a cerut deja organelor teritoriale afiliate să pregătească colectivele de muncă din ramură pentru grevă în semn de protest faţă de nedorinţa Guvernului de a majora salariile.

Remanieri

Printr-un decret prezidenţial emis la 5 august 2003, Marian Lupu, viceministru al Economiei, a fost numit în funcţia de ministru al Economiei, iar Valentin Beniuc, Rector al Academiei de Studii Diplomatice si Relaţii Internaţionale, a fost numit ministru al Educaţiei.

Marian Lupu are 37 de ani, este doctor în economie (a făcut aspirantura la Academia "A. Plehanov" din Moscova). A urmat stagii la FMI şi OMC, iar din 1991 a activat în cadrul Ministerului Economiei. Din 2001 este ministru adjunct al Economiei şi este cunoscut drept un reformator cu vederi prooccidentale.

Valentin Beniuc are 47 de ani, este doctor în istorie şi a avut o carieră academică, între anii 2000-2003 ocupînd succesiv postul de rector a două înstituţii de studii superioare. Beniuc mai este reprezentantul Guvernului în Consiliul de Observatori al instituţiei publice "Teleradio Moldova", al cărui preşedinte a fost ales ulterior.

Administrativ

Guvernul a instituit, pe lîngă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Departamentul de Integrare Europeană (DIE), prin comasarea a trei instituţii de profil din cadrul MAE şi al ministerului Economiei. Departamentul va fi dirijat ex officio de către Andrei Stratan, prim-viceministru al Afacerilor Externe. Departamentul va avea 29 de angajaţi şi trei direcţii generale: pentru relaţiile politice cu UE, pentru cooperare economică cu UE şi Biroul naţional al Pactului de Stabilitate. Departamentul va asigura executarea strategiei de integrare europeană a Moldovei şi promovarea politicii guvernamentale în acest domeniu, compatibilitatea programelor şi acţiunilor guvernului moldovean cu obiectivele integrării europene şi cooperarea regională în sud-estul Europei şi coordonarea problemelor de asistenţă financiară acordata Republicii Moldova de UE. Crearea acestei instituţii specializate pe lîngă MAE a fost prezentată de administraţia de la Chişinău drept o măsură pozitivă şi una care va facilita în mod considerabil realizarea obiectivului integrării europene a Moldovei.

Executivul a mai aprobat regulamentul de activitate al Departamentului de Stat Migratiune (DSM). Acesta va prelua funcţiile şi personalul Direcţiei principale pentru refugiaţi din cadrul ministerului Justiţiei, funcţiile de eliberare a invitaţiilor pentru cetăţenii străini şi apatrizi la solicitarea persoanelor juridice din cadrul MAE şi dreptul de a elibera invitaţii în baza solicitărilor depuse de persoane fizice din cadrul Departamentului Tehnologii Informaţionale. Departamentul se va ocupa de asemenea de prelungirea vizelor de intrare, de eliberarea vizelor de ieşire şi de şederea şi stabilirea temporară sau permanentă a cetăţenilor străini şi a apatrizilor etc.

II. Transnistria

Comisia constituţională mixtă

Întruniţi în cea de-a treia şedinţă, care a durat două zile, membrii CCM au definitivat principiile de bază ale titlului II cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale din proiectul noii Constituţii, al cărui text propriu-zis va fi examinat la şedinţele următoare ale CCM. Problema cetăţeniei transnistrene, asupra căreia insistă transnistrenii, şi pe care autorităţile moldoveneşti nu o acceptă, nu a fost însă depăşită. În schimb, potrivit declaraţiilor unuia din membrii delegaţiei transnistrene, au fost depăşite o serie de alte litigii: părţile au găsit o formulă de compromis în problema cultelor, iar la propunerea transnistrenilor a fost adoptat un articol cu privire la "dreptul de a se opune" existent în alte federaţii europene şi care presupune dreptul cetăţeanului de a se opune celor care atentează la bazele regimului constituţional.

În acelaşi timp, în cadrul şedinţei, partea transnistreană a înmînat delegaţiei moldoveneşti propriul proiect al viitoarei Constituţii a federaţiei moldoveneşti. Printre prevederile proiectului care merită atenţie ar putea fi menţionate următoarele: dreptul subiectelor federaţiei la secesiune, stipulat chiar în preambulul documentului, egalitatea în drepturi a subiectelor şi reprezentarea lor în bază de paritate în toate organele federale, prevalenţa drepturilor subiecţilor asupra drepturilor federaţiei în domeniile de interes comun, instituirea unui parlament bicameral, ale cărui camere vor fi formate din două facţiuni, constituite din deputaţii din partea celor doi subiecţi, şi a căror majoritate de voturi va fi obligatorie pentru adoptarea deciziilor. Astfel, în linii mari proiectul transnistrean propune de fapt crearea unei uniuni de state independente sau confederaţii, pe care transnistrenii o numesc eufemistic "federaţie contractuală". Analiştii au calificat acest proiect drept o nouă încercare a transnistrenilor de a bloca procesul de adoptare a noii Constituţii şi de a submina sprijinul oferit de SUA şi UE pentru soluţionarea crizei transnistrene pînă la finele lui 2003 (vezi comentariul "Proiectul transnsitrean" din 12 august 2003).

Comisia Unificată de Control/Evacuarea tehnicii blindate

Comisia Unificată de Control (CUC), structură multilaterală creată în 1992 pentru supravegherea zonei de securitate dintre Moldova şi Transnistria şi care întruneşte reprezentanţi ai Moldovei şi Transnistriei, asistaţi de cei ai Ucrainei, Rusiei şi OSCE, a elaborat mecanismul de evacuare a blindatelor din dotarea forţelor de menţinere a păcii dislocate de-a lungul Nistrului. Astfel, problema evacuării tehnicii blindate, care a constituit subiectul negocierilor din 1994 şi care face parte din măsurile de demilitarizare a zonei de securitate consemnate în acordurile de la Odesa, a fost în cele din urmă soluţionată. Contingentele moldovenesc şi cel transnistrean vor evacua cîte 40 şi 31 de blindate respectiv pînă la 22 august 2003, în zonă urmînd să rămînă 17 blindate ruseşti, care vor fi evacuate pînă la finele lui 2003 dacă situaţia va rămîne stabilă.

Problema retragerii tehnicii blindate a marcat o scurtă criză în activitatea CUC la sfîrşitul lunii trecute, cînd membrii delegaţiei transnistrene au blocat lucrările Comisiei, pe motiv că partea moldoveneasca ar fi sabotat acest proces. Deşi conflictul dintre cele doua părţi a fost depăşit, cu medierea reprezentanţilor Misiunii OSCE, Chişinăul insistă asupra retragerii nu doar a blindatelor din dotarea trupelor de menţinere a păcii, ci şi a celor ce aparţin altor unităţi militare şi paramilitare transnistrene, dislocate în zona de securitate contrar prevederilor acordului din 21 iulie 1992 privind condiţiile de încetare a focului.

Atît OSCE cît şi Rusia au salutat soluţionarea problemei blindatelor drept un pas înainte în reglementarea diferendului transnistrean şi în stabilirea unor relaţii de încredere între cele două părţi. Un litigiu nou însă a apărut săptămîna trecută în cadrul CUC din cauza revendicării transnistrenilor de a desfiinţa grupul operativ de ancheta moldo-transnistrean de la Bender (Tighina) şi de a disloca contingentul de poliţişti moldoveni din Tighina la Varniţa, revendicări pe care partea moldovenească le-a respins în mod categoric dat fiind că acordul din 1992 prevede că la Tighina (Bender) forţele de menţinere a ordinii publice ale celor două părţi vor activa în comun.

Polemică pe paginile The Wall Street Journal

În perioada de referinţă ziarul american The Wall Street Journal a înserat o polemică pe marginea posibilităţilor de soluţionare a conflictului transnistrean. Polemica a fost deschisă de o scrisoare a trei înalţi diplomaţi americani, în care aceştia au refutat concluziile formulate intr-un articol publicat anterior pe paginile aceleiaşi publicaţii de către analistul Institutului pentru Înalte Studii Strategice şi Politice din Washington Vladimir Socor precum că planul de federalizare a Republicii Moldova este "un proiect prioritar rusesc" care "va da Moscovei pîrghii permanente de influenţă asupra Moldovei". Cei trei diplomaţi au respins aceste afirmaţii, opinînd că planul lansat acum un an de mediatorii internaţionali este o "prima şansa, în mai mult de un deceniu, de transformare a Moldovei într-un stat stabil, unitar, democratic".

Într-o scrisoare de replică, Robert J. Loewenberg, Preşedintele institutului al cărui angajat este analistul Socor, afirmă că reacţia colectivă a celor trei diplomaţi demonstrează "semnificaţia internaţională a problemei, dar şi neliniştea Departamentului de Stat al SUA faţă de faptul că a aprobat acest proiect". Loewenberg se alătură opiniei lui Socor, argumentînd că planul federalizării va impune autorităţile Moldovei să împartă puterea cu un grup de cetăţeni ruşi care au acaparat Transnistria în timpul putsch-ului sovietic din 1991 impunînd un aparat poliţienesc de stil sovietic, înterzicînd opoziţia şi pledînd deschis pentru o Rusie Mare. Mecanismul actual de mediere, pe care cei trei diplomaţi îl califică drept unul satisfăcător, are menirea de a exclude o participare occidentală directă şi de a garanta dominaţia Moscovei asupra acestui stat eud-est european. "Nu constă oare politica oficială a SUA în faptul ca Rusia să-şi retragă trupele [din Moldova]?" întreabă Loewenberg atenţionînd asupra "presiunilor pe care Vladimir Putin le face asupra Moldovei în vederea legalizării prezenţei armate ruse în Transnistria".

Contraargumentele aduse de Loewenberg celor trei diplomaţi americani au fost susţinute de către 15 organizaţii neguvernamentale din Moldova într-o declaraţie comună remisă presei. Cele 15 ONG-uri au reiterat ideea precum că formula actuală de negocieri, mecanismul de mediere şi planul de federalizare servesc intereselor geopolitice ale Rusiei. Internaţionalizarea eforturilor de soluţionare a conflictului, democratizarea regimului de la Tiraspol, dar şi o implicare a societăţii civile în această problemă sînt cîteva din măsurile principale necesare pentru reglementarea diferendului.

De remarcat că această polemică urmează unui şir de declaraţii făcute recent de mai mulţi înalţi diplomaţi americani în care aceştia au reafrimat sprijinul SUA pentru eforturile actuale ale administraţiei de la Chişinău de a soluţiona conflictul transnistrean prin federalizarea Moldovei şi şi-au exprimat convingerea că diferendul va fi soluţionat pînă la sfîrşitul lui 2003.

Între timp, International Crisis Grup (ICG), un think tank internaţional specializat în rezolvarea conflictelor, a dat publicităţii un raport cu privire la conflictul transnistrean. În raport se arată că o soluţie rapidă pentru acest conflict pînă la finele lui 2003, aşa cum a propus preşedinţia olandeză a OSCE, nu este posibilă. În schimb, este necesară o abordare complexă a conflictului, care ar lua în consideraţie cauzele conflictului şi factorii care au blocat soluţionarea acestuia din 1992 încoace. În acest sens, ICG face un set de recomandări: 1) luarea unor măsuri de reducere şi/sau anulare a beneficiilor (preponderent economice) pe care administraţia transnistreană le trage din status quo-ul existent, 2) promovarea unei societăţi deschise în Transnistria, 3) democratizarea în continuare a Moldovei pentru a o face mai atractivă pentru transnistreni, 4) un plan echitabil de soluţionare a conflictului, preferabil o federaţie asimetrică creată din mai mulţi membri, şi 5) garanţii politice şi militare: un mecanism funcţional de rezolvare a disputelor şi o prezenţă internaţională de securitate, sub mandat OSCE.

III. Politică externă

Integrare europeană

După ce a fost creat Departamentul de Integrare Europeană (DIE) pe lîngă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), şeful ex officio al acestuia, prim viceministrul Afacerilor Externe Andrei Stratan, a enumerat o serie de măsuri pe care DIE, în comun cu MAE, urmează să le întreprindă în vederea realizării obiectivului prioritar al politicii externe moldoveneşti - integrarea europeană. Astfel, potrivit lui Stratan, Republica Moldova va depune cerere de aderare la UE după finalizarea şi negocierea cu UE a două documente la care DIE şi MAE lucrează în prezent. Este vorba de Concepţia strategiei naţionale de integrare europeană, document care va fi elaborat pînă pe data de 25 august a.c. şi expediat Comisiei Europene în luna septembrie pentru recomandări. Cel de-al doilea document, Strategia de integrare europeană, va desfăşura prevederile din concepţie şi se va referi la unele acţiuni concrete pe care le va îndeplini Moldova pentru a se racorda la standardele UE. După negocierea acestui de-al doilea document cu UE, Moldova va depune cererea de aderare la UE.

Reiterînd prioritatea politicii externe moldoveneşti de a deveni membru asociat al UE pînă în 2007, Stratan a apreciat şansele Moldovei de aderare la UE drept unele reale, dat fiind că problemele pe care le avem nu sînt mai mari decît cele ale altor state sud-est europene, alături de care participăm la mai multe iniţiative ale UE. În acelaşi timp, sînt îmbucurătoare semnalele pozitive care au parvenit în ultimul timp din partea instituţiilor UE, inclusiv în vederea unei eventuale includeri a Moldovei în Procesul de stabilizare şi asociere. Potrivit lui Stratan, odată inclusă în acest proces, Moldova ar putea adera la UE împreună cu ţările Balcanilor occidentali, în cadrul unui al treilea val de extindere post-2007.

IV. Studii, analize, comentarii

1. Necesitatea de noi investiţii
Galina Şelari

Asigurarea creşterii stabile a economiei este declarată drept prioritate de bază a Guvernului. Cu toate acestea, ar fi nechibzuit să afirmăm că în ţară există deja factori de dezvoltare durabilă. Există foarte multe semne de îngrijorare: datoria externă şi acutizarea problemei onorării obligaţiilor faţă de FMI în urma "îngheţării" relaţiilor cu acesta, lipsa investiţiilor interne şi externe, creşterea insuficienţei de noi locuri de muncă şi migraţia în masă a forţei de muncă active peste hotare etc. Conform estimărilor Ministerului Economiei pentru a asigura ritmurile planificate de creştere a PIB-ului cu 6-7% este necesar de majorat volumul investiţiilor interne cu 15-17% şi a atrage 80-90 de milioane de dolari SUA sub formă de investiţii străine.

Strategia investiţională a Republicii Moldova a fost adoptată la începutul anului 2002. Avînd în vedere termenul destul de redus, este prea devreme de pus în discuţie efectele acestei strategii, fapt care nu ne împiedică să analizăm procesul de implementare a ei.

La începutul anului 2003, în Ěîldova erau înregistrate 2670 de întreprinderi cu capital străin din care numai 1500 mii de întreprinderi sau 55% au raportat despre activitatea desfăşurată.

Capitalul statutar sumar al acestor întreprinderi din momentul înregistrării lor a constituit 671 de milioane de dolari SUA, din care 414 de milioane (62%) au fost investite de investitori străini din 87 ţări ale lumii. Mai mult, doar 14% de întreprinderi dispun de capital statutar în valoare mai mare de 500 mii de dolari. În fond, predomină întreprinderile (70%) cu capital statutar nu mai mare de 10 mii de dolari.

Deşi volumul investiţiilor străine directe în economie creşte sub aspect cantitativ şi conform informaţiei Băncii Naţionale volumul total al acestor investiţii a constituit circa 720 de milioane de dolari SUA la sfîrşitul anului 2002, Ěîldova rămîne una din ţările cu cel mai scăzut volum de investiţii per capita - 31 de dolari SUA.

Făcînd trimitere la datele unor expertize independente, în Raportul Mondial al Investiţiilor pentru anul 2002, pregătit de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNSTAD), ponderea investiţiilor străine în volumul total al capitalului fix acumulat se utilizează ca unul din indicatorii rentabilităţii politicilor statelor în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine. În general, acest indicator constituie 25% pentru ţările Europei Centrale şi de Sud-Est, iar pentru Moldova indicatorul respectiv depăşeşte 40%, fapt care necesită anumite explicaţii. Conform opiniei autorilor acestui raport, aşa-numitul "loc de lider" se explică prin nivelul PIB foarte scăzut per capita şi mărimea restrînsă a pieţei interne.

Alţi doi indicatori utilizaţi în acelaşi Raport UNSTAD: Indicele de Performanţă al Investiţiilor Străine Intrate (ponderea ţării în fluxurile mondiale de investiţii străine directe se compară cu ponderea ţării în PIB mondial) şi Indicele Potenţialului Investiţiilor Străine Intrate (bazat pe factori structurali - ritmurile de creştere a PIB-ului, PIB-ul per capita, ponderea exportului în PIB, numărul de telefoane la 1000 de locuitori, consumul energiei electrice per capita, ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în venitul naţional global şi evaluarea riscurilor). Utilizarea acestor indicatori permite, pe de o parte, abstractizarea de mărimea pieţei interne (Indicele de Performanţă a Investiţiilor Străine Intrate) şi, pe de altă parte, alinierea ţărilor luînd ca bază potenţialul acestora în domeniul atragerii investiţiilor străine directe (Indicele Potenţialului Investiţiilor Străine Intrate).

După Indicele de Performanţă, Ěîldova se manifestă stabil ca o ţară cu indicele mare (mărimea indicelui nu s-a schimbat în perioada 1992-2001 şi a constituit 1,7). Aceasta înseamnă că volumul investiţiilor străine atrase este mai mare decît cel previzibil, bazîndu-se pe mărimea relativă a PIB.

După Indicele de Potenţial, din păcate, situaţia este mai puţin atractivă. În timp ce mărimea acestui indice a constituit 0,285 (locul 46 din 140 ţări) pentru perioadă anilor 1992-1994, pentru perioada 1998-2001 indicele a scăzut substanţial, coborînd la 0,194 şi, respectiv, pe locul 109.

Luînd în considerare aceşti doi indici, Ěîldova a fost în anii 1992-1994 una din ţările lideri - ţara "reformelor corecte", însă datorită modificării potenţialului de investiţii în anii 1998-2001, Moldova a fost trecută în rîndul statelor "economii peste potenţial", fapt care denotă că pentru atragerea cu succes a investiţiilor străine directe avem nevoie de reforme structurale ale economiei şi de dezvoltarea potenţialului de producţie.

Astfel, deoarece rezervele ordinare ale creşterii economice în Moldova s-au epuizat, o importanţă majoră îi revine acţiunilor practice, bine coordonate pentru modernizarea economiei noastre, şi nu prognozelor formal optimiste. Ěîldova este o ţară cu o economie deschisă insuficient. Apartenenţa la OMC, aderarea la organizaţiile europene sau regionale (Pŕctul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Comunitatea Economică Ĺuro-Asiatică etc.) facilitează accesul nu numai la noi pieţe de desfacere, dar şi la noi oportunităţi în domeniul realizării proiectelor de investiţii, în acelaşi timp crescînd cerinţele faţă de politicile economice şi de investiţii existente. După semnarea Declaraţiei privind atragerea investiţiilor în ţările Europei de Sud-Est în cadrul Pactului de Stabilitate în iulie 2002 Ěîldova şi-a asumat responsabilitatea colectivă pentru crearea şi dezvoltarea climatului investiţional favorabil în regiune.

Va fi oare anul 2003 un an de cotitură? Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că ultimii doi ani n-au adus modificări esenţiale în politica investiţională din cauza circumstanţelor bine cunoscute. S-au introdus modificări în legislaţie, au fost înaintate iniţiative pentru a întări metodele de reglementare de stat în producţie, susţinerea socială a populaţiei în funcţie de posibilităţile restrînse ale bugetului de stat. Însă este evident că realizarea unor intenţii foarte importante, deşi complexe din punct de vedere politic, în domeniul reformelor structurale a fost tergiversată. Nu s-a reuşit ameliorarea cît de cît a climatului de afaceri, distanţarea băncilor de sectorul real şi reducerea economiei subterane. Administrarea nechibzuită a contribuit la înrăutăţirea relaţiilor cu investitori străini şi organismele internaţionale.

Anul curent însă se caracterizează prin activizarea dialogului între instituţiile statului şi societatea civilă, mai ales cu reprezentanţii cercurilor de afaceri autohtone şi străine: în ianuarie a avut loc forul moldo-bulgar, în aprilie - forul moldo-rus, în iunie - prima şedinţă a comisiei mixte moldo-americane pentru colaborare economică şi investiţională şi, în sfârşit, în iulie - forul moldo-israilean al oamenilor de afaceri.

Opinia comună a participanţilor la aceste reuniuni este că Ěîldova are multe avantaje care ar putea atrage investitori străini: poziţia geoeconomică - posibilitatea de a exporta atît în ţările CSI, ceea ce este important pentru investitorii din Occident, cît şi în ţările Europei Centrale şi de Vest, ceea ce e în interesul investitorilor din Orient; forţa de muncă bine instruită (81% din populaţia aptă de muncă are studii medii, în timp ce acest indicator pentru ţările cu nivel mediu şi redus de venituri este 50%), instruite şi concurente după preţ; bilingvism; Ěîldova se simte comod atît în arealul cultural oriental, cît şi cel occidental.

Totuşi, pînă la momentul actual, aceste avantaje nu sînt exploatate suficient. În acest context, Preşedintele V. Voronin menţiona că "aceste avantaje trebuiesc restabilite şi subvenţionate cu bani".

Aşadar, apare din nou problema calităţii climatului investiţional drept criteriu al maturităţii reformelor de piaţă, al încrederii cercurilor oamenilor de afaceri în stabilitatea drepturilor de proprietate, sistemului judecătoresc etc.

Oricît de straniu s-ar părea, dar Republica Moldova este aproape unicul stat dintre ţările CSI care nu are o lege privind activitatea investiţională şi, prin urmare, politica de stat cu privire la atragerea investiţiilor interne nu este clar determinată pînă în prezent. Aceasta ar putea explica volumul mic al investiţiilor interne. Suma de un milion şi jumătate de lei (2002) nu o putem considera suficientă pentru creşterea stabilă a economiei. Conform datelor Departamentului de Statistică şi Sociologie în prima jumătate a anului 2003 din toate sursele de finanţare în ţară au fost absorbite 897,8 milioane lei (aproximativ 63 milioane USD), sumă care deşi a înregistrat o creştere de 30% comparativ cu rezultatele din prima jumătate a anului 2002, este totuşi insuficientă. Sursele investiţionale: mijloacele proprii ale întreprinderilor şi populaţiei - 75%, investiţii străine - 16% şi doar 5% din sursele bugetului de stat. Este bine cunoscut că investitorii străini nu vor investi într-o economie în care oamenii de afaceri autohtoni evită să investească.

Elaborarea legii cu privire la activitatea investiţională, care va egala în drepturi investitorii locali cu cei străini, a demarat în anul 2001, însă termenul de intrare în vigoare a legii nu este încă stabilit. Există însă o anumită experienţă în acest sens: Legea "Cu privire la investiţii şi activitatea de investiţii în UTA Găgăuzia" (2001). Spre deosebire de legea Republicii Moldova "Cu privire la investiţii străine", lege recunoscută drept cea mai bună în comparaţie cu legile corespunzătoare din celelalte state ale CSI, legea Găgăuziei nu delimitează investitorii străini de cei locali. Pe teritoriul acestei unităţii teritoriale toţi subiecţii încadraţi în activitatea investiţională beneficiază de înlesnirile prevăzute în legislaţia Republicii Ěîldova, precum şi de înlesniri suplimentare conform prevederilor legii locale. Astfel, astăzi investitorii potenţiali pot considera Găgăuzia drept o oază în arealul investiţional al Republicii Moldova.

Antreprenorii locali, cît şi cei străini îşi doresc o piaţă transparentă cu reguli statornice. La aceasta s-a referit şi noul ministru al Economiei, Marian Lupu: "Atît donatorilor internaţionali, cît şi cercurilor de afaceri din Republica Moldova trebuie să le întărim încrederea în consecutivitatea şi previzibilitatea politicilor economice ale statului. În lipsa acestora nu va fi posibilă soluţionarea problemei de bază - atragerea unor investiţii serioase în economie."

2. Schimbări pe spectrul politic
Igor Boţan

La 19 iulie a.c. a avut loc congresul de constituire a unei noi formaţiuni politice - Alianţa "Moldova Noastră" (AMN). Evenimentul poate, fără îndoială fi considerat drept unul semnificativ. Noua formaţiune este constituită din 3 formaţiuni cam cu aceeaşi pondere - Alianţa Social Democrată (ASD), Alianţa Independenţilor (AI) şi Partidul Liberal (PL) - la care a aderat şi Partidul Popular Democrat (PPD) al cărui rating politic era nesemnificativ. Pentru comodităţi legate de înregistrarea la Ministerul Justiţiei şi de succesiunea politică AMN este declarată succesoare de drept a ASD. În urma acestei fuzionări pe spectrul politic moldovenesc au rămas 22 de formaţiuni politice înregistrate.

1. Caracteristici esenţiale ale AMN

Formaţiunile constituente ale AMN au făcut parte din blocul electoral Alianţa Social Liberală "Moldova Noastră" (ASLMN), format în preajma alegerilor locale din 25 mai a.c. Blocul respectiv a avut o prestaţie destul de bună în cadrul recentelor alegeri locale, acumulînd aproximativ 20% din voturile alegătorilor şi devenind astfel principala formaţiune de opoziţie. Liderii noii formaţiuni pretind că aceasta are aproximativ 100 mii de membri, adică de 5-6 ori mai mult decît Partidul Comuniştilor (PC) şi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), considerat pînă nu de mult drept principala forţă de opoziţie.

AMN s-a declarat o "formaţiune a cetăţenilor", propunîndu-şi să armonizeze relaţiile interetnice din RM De asemenea, AMN insistă că va "promova politici sociale" şi va "reprezenta interesele clasei medii în curs de formare". Această opţiune se bazează pe doctrina social-liberală a cărei aderent AMN se declară, dorind să "îmbine principiile libertăţii individuale cu solidaritatea socială, implicarea minimă din partea statului şi responsabilitatea acestuia pentru respectarea necondiţionată şi egală a legilor. ANM intenţionează să soluţioneze principala problemă politică a RM - conflictul transnistrean - prin internaţionalizarea eforturilor îndreptate în acest sens. În domeniul politicii externe programul AMN prevede drept prioritate "integrarea europeană". Această sarcină se poate realiză în opinia AMN "prin sprijinul exprimat şi demonstrat clar de către România, cu care ne vom regăsi - în cadrul comunităţii europene - în spaţiu european istoric, economic, cultural şi de limbă comun".

2. Factorii care au determinat crearea AMN

Există un şir de factori care au determinat constituirea AMN. În primul rînd, principalele formaţiuni constituente ale AMN şi liderii acestora s-au aflat într-un conflict deschis cu autorităţile şi cu partidul de guvernămînt. În mod separat fiecare dintre aceste formaţiuni era foarte slabă pentru a face faţă conflictului. În al doilea rînd, fuzionarea se înscrie într-o logică a evenimentelor care a demarat la puţin timp după victoria absolută a Partidului Comuniştilor la alegerile din 2001, o dată cu crearea Forului Democrat din Moldova în luna mai 2001. După aceasta a urmat un şir de fuzionări importante care a redus numărul de partide de la 31 la 25. În acest sens, constituirea AMN a devenit previzibilă după un succes relativ în recentele alegeri locale.

Acest lucru face formaţiunea respectivă destul de atractivă atît pentru potenţialii aderenţi, cît şi pentru alegătorii care ar dori să-şi investească speranţele într-o formaţiune reformatoare puternică. De asemenea, constituirea AMN poate fi un factor încurajator şi pentru eventualii sponsori din rîndul oamenilor de afaceri, dezamăgiţi de politicile actualilor guvernanţi în domeniul economic. În al doilea rînd, titulatura formaţiunii şi simbolurile acesteia par a fi reuşite, dar cel mai important lucru este că ele sînt cunoscute deja alegătorilor. Vom aminti că şi în ţările vecine cele mai importante formaţiuni de opoziţie sau afiliate guvernării poartă în titulatură denumirea ţării, ceea ce prinde bine la alegători, spre exemplu, - "Íŕřŕ Óęđŕčíŕ", "Ĺäčíŕ˙ Đîńńč˙". În al treilea rînd, AMN este constituită după o clarificare esenţială a potenţialului forţelor politice din RM. A devenit clar că în viitoarea campanie electorală parlamentară ce urmează peste un an şi jumătate vor putea concura serios doar 4 formaţiuni politice, numite în ordinea poziţionării convenţionale stînga - dreapta: PC, Partidul Democrat (PD), AMN şi PPCD. De asemenea, s-ar putea angaja serios în competiţia electorală componentele recentului bloc electoral Partidul Social Democrat - Partidul Social Liberal (PSD-PSL), celelalte vreo 15 formaţiuni înregistrate devenind aliaţi nesemnificativi pentru formaţiunile numite sau donatori de voturi pentru formaţiunile care vor trece pragul electoral de 6%.

Din acest punct de vedere, poziţionarea AMN, cea mai puternică formaţiune de opoziţie, pe segmentul de centru al spectrului politic îi ridică imens şansele de a participa la viitoarea guvernare de coaliţie fie că va fi de centru-stînga, fie că va fi de centru-dreapta. Că o astfel de poziţionare pe segmentul de centru al spectrului politic este avantajoasă a demonstrat-o Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (MMDP) după alegerile parlamentare din 1998, deţinînd poziţia-cheie în negocierile pentru formarea majorităţii parlamentare cu formaţiunile de dreapta, pe de o parte, şi Partidul Comuniştilor (PC), pe de altă parte. Este interesant că actuala pondere electorală a coincide AMN practic cu cea a MMDP din 1998.

Un alt factor de importanţă pentru viitoarele proiecte electorale ale AMN este că ponderea actualului partid de guvernămînt intră în faza de descreştere. Acest lucru a fost demonstrat de recentele alegeri locale. În pofida rapoartelor oficiale referitoare la "impetuoasa creştere economică" experţii independenţi vorbesc cu insistenţă despre un eventual efect cumulativ al factorilor negativi din economia ţării, scumpirea agenţilor economici şi a produselor alimentare etc. Toţi aceşti factori se suprapun pe starea de frustrare a întregii administraţii de stat la nivel local şi central, cauzată de multiplele reforme, revizuiri ale reformelor precedente, noile concepţii şi strategii în domeniul politicilor interne şi externe, nici una dintre acestea nefiind finalizate. Este important că toate aceste estimări sînt confirmate de către fostul consilier prezidenţial, responsabil pentru planificarea politică, Victor Doraş, care a contribuit în mare măsură la asigurarea victoriei PC în alegerile din 2001 şi cunoaşte în detalii starea de lucruri în diverse domenii de importanţă majoră pentru dezvoltarea ţării. Din acest punct de vedere pare mult mai probabilă involuţia ratingului PC pînă la limitele sale normale pentru ţările spaţiului CSI (20 - 30% în Rusia şi Ucraina). Adică, în preajma viitoarelor alegeri parlamentare ponderea PC ar putea să se egaleze cu cea a AMN. Sigur, acest gen de estimări sînt foarte aproximative, însă chiar liderul PC, Vladimir Voronin, afirma imediat după victoria răsunătoare din 2001 că este conştient de faptul că o mare parte a electoratului a susţinut PC din sentimente de protest faţă de guvernările precedente. La următoarele alegeri principalul obiect al nemulţumirilor electoratului protestatar poate deveni actualul partid de guvernămînt. Nu este exclus că cea mai mare parte a celor nemulţumiţi se va deplasa spre formaţiunile plasate pe centrul spectrului politic - PD şi AMN. Sigur, după ceremonia de dare în exploatare a "verticalei puterii" la ultima plenară a PC ne putem aştepta că ea va deveni principalul instrument de menţinere a PC la putere.

3. Factorii de risc pentru Alianţa "Moldova Noastră"

Există un şir de factori de risc pentru dezvoltarea ascendentă a Alianţei "Moldova Noastră" (AMN). În primul rînd, ambiţia liderilor AMN de a "împiedica accederea pe viitor la putere a partidelor de extremă dreaptă şi stingă" provoacă reacţii de răspuns. La stînga şi, respectiv, la dreapta de PC şi PPCD nu se situează nici o formaţiune politică cu vreo pondere oarecare, de aceea primele reacţii la constituirea AMN le-au avut anume aceste formaţiuni.

Din acest punct de vedere merită să fie trecuţi în revistă factorii de risc evidenţiaţi de oponenţii politici ai AMN. Cel mai mare pericol pentru AMN este considerat a fi faptul că formaţiunea este alcătuită din elemente extrem de eterogene. Se are în vedere că, pe de o parte, în conducerea AMN există personalităţi pragmatice venite din AI şi ASD care au pronunţate interese economice, formate pe parcursul guvernărilor anterioare, iar pe de altă parte, există aşa-numiţii romantici veniţi din PL şi care în ultimii 10 ani promovează "valorile democratice, europene" etc. După toate aparenţele, anume acest lucru l-a avut în vedere presa afiliată PSL cînd a constatat că AMN este "un nou partid al vechilor politicieni".

Consecinţele acestui fapt transpar foarte clar din structura internă destul de complicată a noii formaţiuni, care la prima vedere nu promite a fi una flexibilă şi funcţională, ci mai degrabă una de asigurare a intereselor elitelor formaţiunilor constituante. Într-adevăr, presa de stat şi cea procomunistă au comentat cu maliţiozitate structura internă a AMN constituită din: Consiliul Suprem al partidului, Consiliul Politic Central, Biroul Permanent al Consiliului Politic, Comisia Centrală de Cenzori, Curtea de Etică şi Arbitraj. Faptul că AMN s-a declarat succesoare de drept a ASD a fost probabil determinant pentru ca fostul lider al ASD, Dumitru Braghiş, să devină copreşedinte coordonator al AMN. Fără îndoială, există şi alţi factori care contribuie la identificarea lui Dumitru Braghiş drept primul dintre cei trei copreşedinţi egali. El a deţinut funcţia de prim-ministru în Guvernul anterior, deţine vaste relaţii şi înţelege foarte bine procesele economice şi sociale din ţară. Nu este de neglijat faptul că Braghiş este lider al fracţiunii parlamentare a ASD. Oricum, angrenarea structurilor noii formaţiuni reprezentate de trei copreşedinţi şi 16 vicepreşedinţi într-un singur mecanism eficient şi combativ în atingerea scopurilor politice pare a fi destul de dificilă. Dar vom încerca să arătăm mai jos că această structură poate fi una bine gîndită şi salvatoare pentru AMN.

Oponenţii ANM consideră că recentul succes al formaţiunii în alegerile locale este unul efemer, datorîndu-se aflării AMN în opoziţie, de unde este comod să critici acţiunile guvernanţilor. Un astfel de comportament al AMN ar putea şi în continuare contribui la creşterea ratingului formaţiunii. Însă caracterul eterogen al elementelor formaţiunii le sugerează principalilor oponenţi modalităţile de subminare a viabilităţii acestuia. În acest sens, merită a fi scos în evidenţă faptul că la recenta plenară a PC liderul acestuia, Vladimir Voronin, s-a referit în amănunte la pericolul care planează asupra PC din partea AMN. El insistă că "pentru noi ar fi de neiertat să stăm cu braţele încrucişate şi să aşteptăm pînă cînd oponenţii noştri politici vor începe a se certa. Capacitatea lor de a se uni împreună în momentele critice o pot subaprecia doar oamenii naivi din punct de vedere politic, iar naivitatea politică totdeauna e pasibilă de pedeapsă". Aceste afirmaţii ale Preşedintelui Voronin ar trebui luate în serios de către liderii AMN dacă aceştia nu doresc să rămînă "naivi şi pasibili de pedeapsă". Vorba e că în cadrul aceleiaşi plenare Preşedintele Voronin a reiterat în mod explicit pentru ca să înţeleagă toţi de unde emană voinţa politică şi care sarcini urmează a fi realizate inclusiv de către cele mai importante instituţii ale statului. Spre exemplu, "activitatea parlamentară este doar o parte subordonată a muncii de partid".

Dacă într-un astfel de context se pune sarcina de a nu aştepta "pînă se vor certa oponenţii politici" este tocmai cazul să fie trecute în revistă metodele care pot fi utilizate în acest sens. Din experienţa anterioară se ştie că aplicarea măsurilor este diferenţiată, intensitatea acestora crescînd în dependenţă de rezistenţa opusă. În acest sens, mass-media de opoziţie consideră că există riscul că unii dintre lideri pragmatici ai AMN să fie ispitiţi cu oferte din partea liderilor PC de a participa la guvernare după realizarea unor eventuale remanieri guvernamentale. Pentru astfel de presupuneri există temei, ele bazîndu-se pe faptul că anterior liderii ASD au dorit foarte mult să participe la o guvernare de coaliţie cu PC. Este adevărat, în ultima vreme, aproximativ un an şi jumătate, relaţiile dintre ASD şi PC s-au deteriorat dramatic, fracţiunea ASD participînd la cîteva acţiuni de boicotare a şedinţelor Parlamentului. Dar este la fel de adevărat că PC a reuşit să convertească aproape jumătate din componenţa fracţiunii, care a fost nevoită să-şi schimbe denumirea în ASD.

Aşa s-a procedat şi în cazul primarului de Chişinău, Serafim Urechean, care afirma acum cîteva luni că Preşedintele Voronin i-ar fi propus funcţia de ambasador într-o capitală europeană în schimbul refuzului de a candida pentru funcţia de primar al capitalei. În caz contrar, i-ar fi fost promise mari neplăceri de care toată lumea s-a convins că le-a avut.

Dacă astfel de măsuri au fost aplicate în vederea influenţării rezultatelor alegerilor locale, în cadrul cărora elitele de partid nu au interese directe, atunci ne putem doar da seama ce măsuri pot fi aplicate atunci cînd va fi necesar de a influenţa rezultatele alegerilor parlamentare de care depind rezultatele alegerilor prezidenţiale. Aluzii în acest sens au fost făcute de presa guvernamentală care a calificat congresul de constituire al AMN drept "congres al milionarilor". Recentele evenimente din Rusia, de unde autorităţile moldoveneşti au preluat astfel de noţiuni precum "verticala puterii", "dictatura legii" etc., pot sugera şi acţiunile ce pot fi întreprinse faţă de interesele economice ale persoanelor cu ambiţii politice.

Un alt factor de risc pentru AMN poate fi legat de percepţia mesajului acesteia de către potenţialii alegători reinterpretat de către oponenţi. Aceştia din urmă nu ezită să scoată în evidenţă anumite inconsistenţe programatice atît imaginare, cît şi reale, mai ales caracterul eclectic al programului AMN. În acest sens, presa afiliată PPCD afirma că AMN îi lasă impresia că aceasta se vrea "cal şi măgar" în acelaşi timp.

Pericolul unei eventuale expansiuni a AMN pe segmentele electorale ale principalilor oponenţi îi face pe aceştia să dea semne de îngrijorare. Este un lucru firsc pentru concurenţa politică. Spre exemplu, simpatizanţii PSL au avut motive să fie nemulţumiţi de faptul că AMN s-a extins peste domeniul pe care se poziţionează formaţiunea lor, declarînd că doctrina AMN este social-liberalismul. În recenta campanie electorală blocul format din componentele AMN a avut chiar în titulatură aceste pretenţii, numindu-se Alianţa Social Liberală "Moldova Noastră".

Prezintă interes faptul că AMN îşi propune în programul său politic să devină o formaţiune a "clasei de mijloc", care este extrem de slab dezvoltată în RM. Din acest punct de vedere AMN pare mult mai modestă decît PC, care s-a declarat recent drept partid al poporului. Sigur, programul politic al oricărui partid este menit să consolideze ataşamentul membrilor faţă de valorile declarate. Pentru extinderea bazei electorale contează foarte mult oferta adresată alegătorilor, ofertă bazată pe principiile programatice. Faptul că AMN doreşte să-şi asume obligaţii în ceea ce priveşte dezvoltarea unor programe sociale trezeşte nemulţumirea PC, care probabil în virtutea titulaturii sale pare să creadă că deţine dreptul de monopol asupra lansării promisiunilor cu caracter social. Este greu de estimat cît timp ar putea dura procesul de constituire a unei vaste clase de mijloc în RM, însă cert este că îndeplinirea acestui deziderat ar submina baza electorală a PC, care după cum se ştie se alimentează din sărăcie şi mizerie.

Pe de altă parte, pledoaria AMN pentru asigurarea echilibrului între libertatea iniţiativei private şi implementarea unor programe cu caracter social se regăseşte foarte pronunţat şi în documentele programatice ale PSL şi PPCD.

Cît priveşte pledoaria AMN pentru soluţionarea conflictului transnistrean prin "internaţionalizarea eforturilor" în direcţia respectivă se poate constata că PC, fără a face prea multe declaraţii, procedează exact în direcţia respectivă. Problema transnistreană este una acută pentru viaţa politică moldovenească, de aceea luările de poziţie în acest sens sînt foarte importante.

În primul rînd, punctele de vedere ale celor trei lideri ai AMN faţă de problema transnistreană se deosebesc între ele. Fără îndoială, există pericolul unor conflicte interne generate de diferenţa poziţiilor faţă de această problemă, însă probabilitatea izbucnirii acestora pare a fi exagerată. În primul rînd, pragmaticii din AMN au demonstrat un grad sporit de adaptare la noile condiţii impuse de factorii externi, supravieţuind în luptele politice din ultimii ani. În al doilea rînd, romanticii din aripa liberală au lăsat să se înţeleagă de mai multe ori că soluţia acceptabilă de compromis ar putea fi cea care ar asigura suveranitatea si integritatea teritorială a RM şi nu va pune în pericol opţiunea de aderare la UE.

Punctele de vedere ale pragmaticilor din AMN se deosebesc în mod cardinal de punctele de vedere exprimate de către partidul de guvernămînt şi partidele din opoziţia de dreapta. Astfel, una din principalele figuri din cadrul AMN, primarul de Chişinau, Serafim Urechean, a afirmat cu ocazia întilnirii sale recente cu liderul transnistrean, Igor Smirnov, ca "conflictul transnistrean va fi soluţionat după plecarea lui Vladimir Voronin", adică după o eventuală pierdere a viitoarelor alegeri parlamentare de către PC. PPCD a criticat dur acţiunile lui Urechean, cerîndu-i explicaţii publice pentru relaţiile pe care le întreţine cu Smirnov.

Un alt lider al AMN, Dumitru Braghis, a publicat cu o zi înaintea congresului de constituire a AMN un articol cu titlul "Conceptul actual de unificare a ţarii este greşit". El a supus criticilor faptul că Preşedintelui Voronin nu consultă forţele politice din ţară şi cetăţenii acesteia în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Soluţia propusă de către Dumitru Braghis este ca înainte de întocmirea textului noii Constituţii a statului reintegrat cetăţenii sa se pronunţe în cadrul unui referendum consultativ asupra unui şir de probleme extrem de sensibile, iar textul noii Constituţii să fie elaborat în conformitate cu rezultatele referendumului consultativ. Se poate observa că propunerea respectivă oferă mult cîmp de manevră pentru liderii de la Tiraspol obsedaţi de ideea vagă a "statului comun".

Din acest punct de vedere propunerea copreşedintelui AMN, Dumitru Braghiş, se corelează foarte bine cu afirmaţia copreşedintelui, Serafim Urechean, precum că soluţionarea conflictului transnistrean ar putea avea loc după plecarea actualei guvernări, care şi-a propus să soluţioneze conflictul pînă la următoarele alegeri parlamentare.

Cît priveşte vectorul politicii de "integrare europeană" al AMN, trebuie să luăm în calcul că în prezent în RM nu există vreo formaţiune politică cu un rating mai mare de 2% care nu şi-ar fixa drept scop strategic "integrarea europeană". Chiar şi PC în ultimul an de zile nu oboseşte să vorbească despre "integrarea europeană". Diferenţa este că AMN îşi propune să realizeze acest lucru "prin sprijinul exprimat şi demonstrat clar de către România", iar autorităţile actuale vorbesc despre realizarea integrării europene prin alte structuri, independent de România. Această pledoarie a AMN este impusă probabil de aripa liberală din formaţiune, ea coincizînd practic cu cea a PPCD şi a PSL.

În acest sens PSL îi reproşează AMN că evită să vorbească despre atitudinea sa faţă de o ipotetică aderare a RM la NATO. Într-adevăr, problema respectivă nu e una trivială. Pledînd pentru integrarea în UE orice formaţiune politică ar trebui să ia în consideraţie experienţa integrării în UE a ţărilor postcomuniste - mai întîi integrarea în NATO pentru asigurarea securităţii, iar apoi integrarea economică şi politică în UE. Tocmai de aceea puţini sînt cei care cred în sinceritatea retoricii proeuropene a PC. În acest sens, faptul că unul dintre liderii AMN, primarul de Chişinău, Serafim Urechean, se arată încrezut că Rusia poate exista fără RM, iar RM nu poate exista fără Rusia îi face pe oponenţii AMN să adreseze întrebări incomode. Mai ales că se ştie opţiunea pro NATO a aripei liberale din AMN.

Totuşi aşteptările că viziunile fracţiunilor din cadrul AMN asupra unui spectru de probleme dificile ar putea provoca disensiuni serioase par a fi exagerate. Aici se poate invoca, spre exemplu, argumentul că perspectiva aderării RM la UE este atît de ceţoasă încît apariţia divergenţelor pe marginea modalităţii realizării acestui deziderat nu ţine de un viitor imediat, iar conjunctura va modula atitudini coerente la momentul oportun. Mai mult, experienţa dezvoltării partidelor politice din RM a demonstrat că chiar şi cele mai puternice dintre acestea îşi schimbă scopurile strategice în dependenţă de schimbările de conjunctură. Aceeaşi experienţă ne demonstrează că acest lucru nu are vreun impact negativ asupra acestor formaţiuni. Dimpotrivă, unele dintre ele capătă chiar un vector ascendent de dezvoltare. Altele promovează chiar politici cu totul contrare stipulărilor fixate în programele politice. Spre exemplu, PC are fixat în programul politic, adoptat în aprilie 2001, doar la 2 luni după victoria absolută în alegerile parlamentare din 2001, obiectivul integrării în Uniunea Rusia - Belarusi, edificarea unei uniuni a fostelor republici sovietice, iar în prezent promovează cu succes integrarea în Uniunea Europeană.

Din acest punct de vedere, pentru AMN adaptarea la condiţiile conjuncturale nu va prezenta o problemă, liderii AMN au o vastă experienţă în acest domeniu, iar problema viitorului imediat este una cu adevărat crucială.

În acest sens, cel mai mare pericol pentru AMN îl reprezintă pregătirile pentru participarea la următoarea campanie electorală parlamentară, care ar trebui să demareze peste un an şi jumătate. Este vorba despre întocmirea listei de candidaţi. Experienţa celor 3 campanii electorale parlamentare a demonstrat că în partidele în care există democraţie internă tocmai constituirea listelor de candidaţi serveşte drept motiv pentru scandaluri publice zgomotoase cu părăsirea formaţiunilor de către unii lideri sau chiar de către filiale întregi. Drept dovadă serveşte chiar exemplul PL, unul din fondatorii AMN, care a fost părăsit de unul din liderii formaţiunii, Sergiu Mocanu, în recenta campanie electorală.

Dar şi aici se pare că pragmaticii din AMN au calculat bine ca neajunsurile structurii complicate, observate de oponenţii formaţiunii, să fie transformate în avantaje. Este intrigant faptul că ratingul de 20% al AMN testat în recenta campanie electorală practic coincide cu numărul copreşedinţilor şi vicepreşedinţilor AMN (19). Această coincidenţă îi scuteşte pe liderii AMN să identifice criterii pentru un eventual algoritm de alcătuire a listei de candidaţi. Sigur, eventualele ambiţii ale AMN de a participa la guvernare fie într-o coaliţie de centru-stînga sau de centru-dreapta ar trebui să-i determine pe liderii acesteia să identifice încă vreo 10-15 candidaţi din eşaloanele de mijloc ale formaţiunii cu şanse reale de fi reprezentaţi în forul legislativ, însă pentru funcţionarii de partid din veriga de mijloc acest lucru poate fi realizat în preajma demarării campaniei electorale. Astfel, vor putea fi evitate conflictele cu consecinţe periculoase pentru formaţiune. În acest sens, este extrem de important că AMN s-a constituit imediat după alegerile locale în care a fost capabilă să ofere poziţii de consilieri locali, raionali şi primari unui număr impunător de activişti. Sigur, raţionamentele exprimate pot fi valabile doar în cazul în care actualul sistem electoral proporţional nu va fi schimbat.

Evitarea unor scandaluri interne este crucială pentru AMN pe motiv că acest fapt ar ridica esenţial şansele de succes ale formaţiunii. Este evident că după reacţiile negative instinctive din partea principalilor oponenţi legate de constituirea formaţiunii va urma faza de estimare din partea acestora a şanselor de succes ale AMN şi posibilităţii formării coaliţiilor. În consecinţă, tonalitatea atacurilor poate suferi schimbări dramatice şi chiar trece într-una de căutare a parteneriatului.

Totuşi în prezent, imediat după constituirea sa, AMN seamănă mai mult cu o alianţă electorală decît cu o entitate politică autosuficientă. Principalul factor care a contribuit la unificarea componentelor AMN a fost unul de presiune externă, legat de dorinţa de a se opune cu forţe comune abuzurilor PC. Din acest punct de vedere, este evident că sarcina identificării şi realizării unor obiective comune în cadrul AMN va fi mult mai dificilă. Pentru supravieţuirea politică şi dezvoltarea ascendentă AMN are nevoie de un succes la viitoarele alegeri parlamentare. După aceasta va urma, probabil, revizuirea structurii şi programului formaţiunii pentru a le face funcţionale şi realizabile.