Despre noi | |
Alegeri | |
Societate civilă | |
Puncte de vedere | |
Informație utilă | |
| |
Guvernare și democrație în Moldova
An. II, nr. 22, 15 ianuarie 2004
Activitatea instituțiilor publice
Transnistria
Studii, analize, comentarii
I. Activitatea instituțiilor publice
1. Parlament
În mod tradițional la sfîrșitul unui an de activitate legislativă Parlamentul examinează mai multe proiecte de acte legislative ca de obicei. În virtutea acestei tradiții, finalul ultimei sesiuni parlamentare din 2003 (de toamnă-iarnă) a fost marcat de o activitate prodigioasă a legislatorilor moldoveni. Aceștia au adoptat o serie întreagă de acte legislative, asupra unora dintre care ne vom opri în continuare.
Acte legislative
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004, care poate fi considerată a doua ca importanță după Legea bugetului de stat, deoarece afectează cea mai mare parte a populației, stabilește impozitele ce urmează a fi achitate, dar și beneficiile financiare ce urmează a fi primite de cei asigurați.
Astfel, tarifele contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii au fost propuse în proporție de: 28% la fondul de retribuire a muncii și alte recompense pentru angajatori în scopul asigurării sociale de stat a persoanelor angajate prin contract individual de muncă (cu 11 la sută mai puțin decît în 2003); 2% din salariu și alte recompense pentru asigurarea individuală a salariaților angajați prin contract individual de muncă sau prin alte contracte în vederea îndeplinirii de lucrări sau prestări de servicii; 1,7 lei la unitate grad/ hectar pentru asigurarea proprietarilor de terenuri agricole, indiferent de forma organizării activității acestora; 4,5% la fondul de retribuire a muncii și alte recompense pentru angajatori în scopul asigurării sociale a pensionarilor și invalizilor angajați în întreprinderile, organizațiile obștești și asociațiile prevăzute de lege; 10% din venitul net pentru fondatorii de întreprinderi individuale; 10% din sumele primite de la acordarea de servicii sau din taxa lunară fixă, calculată din tariful de 28% la trei salarii medii lunare prognozate pe anul 2004 pentru asigurarea avocaților și notarilor.
În anul 2004 vor fi scutiți de achitarea contribuțiilor de asigurări sociale invalizii și pensionarii proprietari de terenuri agricole, invalizii și pensionarii fondatori de întreprinderi individuale pe perioada sistării activității acestora, notarii și avocații beneficiari de pensii etc.
Legea privind măsurile de redresare economico-financiară a unor agenți economici din agricultură prevede adoptarea unor măsuri de ordin financiar, direcționate spre ameliorarea situației în gospodăriile agricole care au efectuat restructurarea în proces de privatizare în afara Programului național "Pămînt" și din acest motiv nu au beneficiat de susținere din partea statului. Se propune astfel susținerea întreprinderilor care au păstrat forma colectivă de administrare a patrimoniului și terenurilor, dar au acumulat datorii considerabile la buget și penalități pentru neachitarea impozitelor și taxelor obligatorii.
Legea respectivă obligă Consiliul Creditorilor de stat să încheie Acorduri-memorandum cu o serie de agenți economici din agricultură, care vor prevedea amînarea și eșalonarea datoriilor acestora la situația din 1 ianuarie 2002, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității.
Conform modificărilor operate la Legea cu privire la anularea penalităților și sancțiunilor financiare se anulează integral penalitățile și în proporție de 80 la sută sancțiunile financiare (amenzile) calculate producătorilor agricoli și existente la data intrării în vigoare a prezentei legi ca datorii la bugetul public național.
Imediat după adoptarea, la 13 martie 2003, a Legii nr.105-XV privind protecția consumatorilor, organizațiile producătorilor autohtoni și-au exprimat dezacordul în legătură cu art. 20 alin. (2) al legii menționate. Acesta obliga agenții economici în cazul plasării pe piață, comercializării produselor și prestării serviciilor să ofere consumatorilor informații complete, corecte și precise "în limba moldovenească sau rusă". Organizațiile producătorilor autohtoni au considerat această normă ca fiind discriminatorie întrucît favorizează invadarea pieței moldovenești de către mărfurile din CSI, în timp ce comercializarea mărfurilor autohtone pe piețele externe se realizează în lipsa unor informații despre produse în limba țării de origine.
În aceste condiții, Legea pentru modificarea Legii privind protecția consumatorului stabilește că se interzice importul și plasarea pe piață a produselor, prestarea serviciilor în lipsa informației complete, veridice și corecte "în limba moldovenească sau în limba moldovenească și rusă".
Prin Legea pentru modificarea Codului de procedură civilă a fost amendat art. 437 alin.(2) al acestuia, stabilindu-se că în cadrul procedurii de recurs nu se va admite scutirea de la plata taxei de stat, eșalonarea sau amînarea acesteia pe care o decide judecătorul, pe cînd toate celelalte temeiuri stabilite de lege pentru judecarea în prima instanță rămîn a fi aplicabile.
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative referitoare la reclama audiovizuală introduce restricții în Codul de contravenții, conform cărora vor fi sancționate: încălcarea condițiilor și normelor de difuzare a programelor audiovizuale, stabilite de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) și Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru perioada campaniei electorale; emiterea pe altă frecvență sau canal, nerespectarea datelor tehnice, a zonei sau a parametrilor tehnici prevăzuți în licența de emisie; difuzarea publicității cu încălcarea altor prevederi legale.
Legea cu privire la publicitate a fost completată cu norme noi, potrivit cărora: publicitatea trebuie să fie loială și onestă; să fie identificată fără cunoștințe speciale și fără utilizarea unor mijloace tehnice; nu trebuie să inducă în eroare, nici să prejudicieze interesele consumatorilor; în mass-media publicitatea trebuie să fie separată de alte programe și materiale prin mijloace poligrafice, video, audio, combinate sau prin comentarii; publicitatea subconștientă se interzice; publicitatea se difuzează în limba moldovenească, iar la dorința furnizorului de publicitate în limba moldovenească și în alte limbi, în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte; nu se permite publicitatea cu folosirea neautorizată a simbolicii de stat, a denumirilor sau a abrevierilor de firme, companii, întreprinderi, instituții și organizații.
Se stabilește, de asemenea, că publicitatea nu trebuie să: contravină intereselor statului; incite la acțiuni ce încalcă legislația privind protecția mediului înconjurător; conțină fără temeiuri de ordin instructiv sau social imagini vizuale sau descrieri ale unor acțiuni periculoase cu neglijarea măsurilor de securitate.
Întrucît la 16 decembrie 2003 a expirat mandatul membrilor Comisiei Electorale Centrale aleasă pe bază permanentă, care a organizat și asigurat desfășurarea a două campanii electorale pentru alegerea Parlamentului și a două scrutine locale generale, Președintele țării, Consiliul Superior al Magistraturii și Parlamentul au desemnat, pentru o perioadă de 6 ani, cîte trei persoane în noua componență a acestui organism. Aceasta a fost aprobată prin Hotărîrea cu privire la desemnarea noii componențe a Comisiei Electorale Centrale.
În baza unei adresări a Curții Constituționale și invocîndu-se prevederile art.4 din Regulamentul Parlamentului s-a conchis că schimbarea ulterioară a denumirii fracțiunii "Alianța Braghiș" în Alianța Social-Democrată, iar apoi în Alianța "Moldova Noastră" este nulă și neavenită, deoarece legislația nu prevede posibilitatea de a schimba elementele de identificare a fracțiunilor parlamentare. Astfel, prin Hotărîrea cu privire la schimbarea denumirii unei fracțiuni parlamentare grupul parlamentar condus de ex-prim-ministrul Dumitru Braghiș a fost obligat să revină la denumirea sa inițială - "Alianța Braghiș".
Discuții controversate a provocat examinarea Concepției politicii naționale de stat, aprobată în lectură definitivă de Parlament. Principalele prevederi care au divizat opinia parlamentarilor moldoveni sînt acelea care admit existența unei minorități românești în Republica Moldova, atribuie limbii ruse statutul de "limbă de comunicare interetnică" cu aplicare "în diverse sfere ale vieții statului și societății" și permit "neutralizarea, în conformitate cu legislația privind drepturile omului și cerințele constituționale, a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existenței națiunii moldovenești și a statalității moldovenești, de discreditare a istoriei Moldovei, de ignorare a etnonimului moldoveni și glotonimului limbă moldovenească". Concepția presupune elaborarea și adoptarea ulterioară de către Guvern a unui program de punere în aplicare a obiectivelor formulate în document.
Bilanț
La 26 decembrie 2003, la închiderea sesiunii parlamentare de toamnă-iarnă, Eugenia Ostapciuc, președintele Parlamentului, a rostit o alocuțiune în care a realizat bilanțul activității legislatorilor moldoveni pe parcursul acestei sesiuni și întregului an 2003. Astfel, în perioada octombrie-decembrie 2003 Parlamentul s-a întrunit în 26 de ședințe în plen, în care au fost adoptate 225 acte legislative. Dna Ostapciuc a arătat, pentru comparație, că în cei aproape trei ani de activitate Parlamentul de legislatura a XV-a a adoptat 2182 acte legislative. Președintele Parlamentului a mai trecut în revistă principalele acte legislative aprobate pe parcursul ultimei sesiuni în domeniile sistemului judiciar, combaterii corupției, administrației publice, economic, social etc., menționînd și despre ratificarea a 8 acorduri, convenții și alte acte internaționale. S-a arătat, de asemenea, numărul de interpelări (372) pe care deputații le-au adresat în 2003 Guvernului și cel al vizitelor (1978) întreprinse de legislatori în teritoriu.
Speaker-ul a remarcat îmbunătățirea calității actelor legislative și ameliorarea activității parlamentarilor în direcția controlului executării legilor. În vederea promovării consecvente a cursului spre integrarea europeană, Eugenia Ostapciuc a mai accentuat necesitatea elaborării și adoptării principalelor proiecte de lege în concordanță cu legislația în vigoare a Uniunii Europene. Această necesitate a fost subliniată și de Președintele țării, care, apreciind foarte înalt activitatea Legislativului în anul 2003, le-a cerut tuturor deputaților să consacre anul 2004 în exclusivitate muncii legislative.
2. Guvern
Hotărîri
La 15 decembrie 2003, Guvernul a aprobat bugetul pentru anul 2004 al Companiei naționale de asigurări medicale obligatorii (CNAMO) în valoare de 1 mlrd 70 mln lei pentru implementarea asigurărilor medicale obligatorii începînd cu 1 ianuarie 2004. 651 mln lei vor fi alocate de la bugetul de stat, cu această sumă putînd fi asigurate 1 mln 476 mii persoane defavorizate (pensionari, invalizi, șomeri, copii, studenți), în timp ce restul se va aduna din plățile făcute de patroni și angajați care vor achita 2 la sută din salariu.
În condițiile aplicării noului sistem de asigurări medicale obligatorii, Executivul a decis înghețarea datoriilor instituțiilor medicale finanțate de la bugetele de toate nivelurile pe o durată de doi ani, pînă la 1 ianuarie 2006. Potrivit acestei hotărîri, datoriile instituțiilor medicale, estimate la 36,3 mln lei, vor fi reeșalonate pe parcursul a cinci ani în tranșe egale.
Printr-o altă hotărîre a Cabinetului de miniștri, din 24 decembrie 2003, au fost constituite două comisii care vor avea menirea să se ocupe de lichidarea Companiei de Stat "Teleradio-Moldova". Una dintre acestea va trebui să efectueze în termen de 15 zile inventarierea și evaluarea bunurilor Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", iar cea de-a doua va trebui să elaboreze în termen de 10 zile mecanismul de stingere a datoriilor acesteia.
La inițiativa Departamentului Migrațiune, Executivul a aprobat, la 24 decembrie 2003, un regulament privind modul de acordare a ajutorului bănesc pentru refugiații stabiliți pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit acestui document, începînd cu anul 2004, refugiații vor putea beneficia de alocații financiare lunare în sumă de 135 lei pentru o perioadă maximă de șase luni. Pentru a putea beneficia de această alocație lunară refugiații vor trebui să depună o cerere de solicitare a acesteia, obligîndu-se totodată să ramburseze suma obținută.
Guvernul a propus, de asemenea, introducerea de taxe excepționale la importurile de zahăr brut din trestie și zahăr alb, astfel încît: între 16 februarie-31 decembrie 2004 să se aplice o taxă de 55% din valoarea mărfii, dar nu mai puțin de 115 euro pe tonă; în anul 2005 - 50%, dar nu mai puțin de 110 euro pe tonă; în anul 2006 - 45%, dar nu mai puțin de 105 euro pe tonă; în anii 2007-2008 - 40%, dar nu mai puțin de 100 euro pe tonă.
În afară de acestea, au mai fost aprobate Concepția reformării sistemului penitenciar și Planul de măsuri pe anii 2004-2013 pentru realizarea acestei concepții și s-a prelungit cu un an termenul de înregistrare provizorie a agenților economici din Transnistria în Registrul de stat al întreprinderilor și organizațiilor.
Bilanț
În virtutea obligațiilor pe care le are puterea executivă față de cea legislativă, prim-ministrul Vasile Tarlev a totalizat în cadrul ședinței de închidere a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului rezultatele activității Guvernului pe parcursul anului 2003.
Șeful Cabinetului de miniștri a menționat în cadrul alocuțiunii sale că "în ianuarie-septembrie [2003], comparativ cu perioada similară a anului trecut, rata de creștere a produsului intern brut (PIB) a atins nivelul de 6,2%, valoarea lui nominală însumînd 19,5 miliarde lei"; rata inflației a constituit 14% în primele 11 luni ale anului 2003; cursul de schimb al monedei naționale a marcat o apreciere de 3,8% în termeni nominali, iar volumul producției industriale a crescut cu aproximativ 17% în comparație cu anul 2002.
De asemenea, au mai fost remarcate: sporirea cu 23%, față de primele nouă luni ale anului 2002, a fluxului de investiții în capitalul fix; creșterea în ianuarie-octombrie 2003 a volumului comerțului exterior cu 29,1%, față de aceeași perioadă a anului 2002, astfel încît exporturile către țările membre ale CSI s-au majorat cu 21%, iar cele către țările UE și ale Europei Centrale și de Est - cu 27,8% și, respectiv, cu 47,7%. În anul 2003 o tendință pozitivă a înregistrat și volumul importurilor, crescînd în primele 10 luni ale acestui an cu 31,5%, în raport cu perioada similară a anului precedent. Astfel, importurile din țările membre ale CSI au sporit cu 46%, în timp ce cele din țările UE (27,6% din volumul total de importuri ale Moldovei) și ale Europei Centrale și de Est - cu 39,9% și, respectiv, cu 20,9%.
Alte succese ale Guvernului ar fi, în viziunea premierului, acumularea la bugetul consolidat în perioada ianuarie-noiembrie 2003 a unor venituri în sumă de 5 mlrd 817,9 mln lei, cu 31% mai mult decît în perioada similară a anului precedent și cu 6,3% mai mult decît a fost prevăzut, precum și încasarea la bugetul de stat a unor venituri în valoare de 4 mlrd 53,5 mln lei, cu 36,2% mai mult decît în perioada similară a anului 2002 și cu 106,5% mai mult decît s-a preconizat.
Vasile Tarlev a mai arătat că în ianuarie-noiembrie 2003 pentru deservirea datoriei externe de stat (1 mlrd 393,7 mln USD: 989,6 mln USD - datoria publică; 404,1 mln USD - cea privată) s-au efectuat plăți în valoare 46 mln USD, în timp ce pentru onorarea datoriei interne de stat (2 mlrd 890,4 mln lei) au fost utilizate mijloace bănești în sumă de 287,8 mln lei.
Principala concluzie ce transpare din alocuțiunea prim-ministrului Vasile Tarlev este faptul că "în pofida tuturor dificultăților și problemelor tradiționale", anul 2003 "va intra în istorie drept un an al noilor împliniri întru dezvoltarea social-economică a Moldovei". O asemenea concluzie rezultă și din discursul Președintelui Voronin rostit cu aceeași ocazie de închidere a sesiunii de toamnă-iarnă a Legislativului moldovenesc. Singura deosebire ține mai curînd de forma de redare și de perioada la care s-au referit cei doi demnitari, șeful statului menționînd cu emfază că în ultimii trei ani s-a reușit nu doar stoparea declinului economic, ci și asigurarea unei creșteri economice, promovarea unei politici sociale active, accelerarea cursului spre integrarea europeană etc. În acest context, se cere de menționat că nu același lucru rezultă din Rezoluția Parlamentului European referitoare la Republica Moldova din 18 decembrie 2003, în textul căreia se arată că "din cauza insuficienței aparatului administrativ și lipsei unui control democratic eficient asupra acestuia, economia Moldovei cunoaște un nivel înalt de corupție, un sector neformal ce acoperă aproape 80% și, prin urmare, o lipsă de venituri fiscale", precum și că "sistemul social al acesteia [Moldovei] este ineficient, ceea ce face ca țara să se afle printre cele mai sărace state din Europa". Astfel, considerînd că "Guvernul Moldovei n-a fost în stare să stabilizeze economia", Parlamentul European face apel către această autoritate "să intensifice procesul de reforme economice și sociale, continuînd elaborarea și punerea în aplicare a măsurilor de combatere a corupției".
3. Președinție
Reforma forțelor armate
Președintele Vladimir Voronin a participat, pe 16 decembrie 2003, la ședința Colegiului militar al Ministerului Apărării. În cadrul acestei ședințe șeful statului, constatînd că Armata Națională este o structură ce nu corespunde necesităților actuale, a pledat pentru reformarea acesteia, menționînd că în acest scop va solicita Guvernului și Parlamentului să asigure măsurile legislative și organizatorice necesare, precum și sprijinul material-tenhnic și financiar ce se cuvine. În acest context, Președintele Voronin a precizat că "problema nu constă în mărimea efectivului militar, dar în posibilitatea reală de a asigura securitatea statului. A venit timpul unor schimbări radicale în Armată Națională, care ar spori capacitatea de apărare a țării și ar consolida imaginea Forțelor Armate ale Republicii Moldova pe plan intern și extern".
Inaugurarea activității Adunării Populare a UTA Gagauz-Yeri
Șeful statului a luat parte la ședința de deschidere a activității Legislativului de la Comrat, constituit în urma scrutinului din noiembrie 2003 din 17 deputați independenți, 16 deputați comuniști și cîte unul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și Mișcării social-politice Republicane "Ravnopravie". Vladimir Voronin a afirmat cu această ocazie că electoratul din autonomia găgăuză a făcut o alegere corectă optînd pentru reprezentanții Partidului Comuniștilor și candidații independenți, alegînd astfel "stabilitatea, liniștea și siguranța în ziua de mîine".
Președintele țării a recomandat Adunării Populare a UTA Gagauz-Yeri să se ocupe pe parcursul mandatului său în mod prioritar de ameliorarea situației din agricultură, asigurarea populației cu apă potabilă, gazificarea localităților autonomiei, asigurarea creșterii salariilor, crearea locurilor de muncă, susținerea business-ului mic și mijlociu etc.
2004 - Anul Ștefan cel Mare și Sfînt
La 23 decembrie 2003, Președintele Vladimir Voronin a semnat un decret prin care a declarat anul 2004 Anul Ștefan cel Mare și Sfînt. Această decizie s-a adoptat "în legătură cu împlinirea, pe 2 iulie 2004, a 500 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfînt" și "în semn de înaltă prețuire a rolului său remarcabil în istoria statului moldovenesc și avînd în vedere necesitatea cultivării patriotismului și consolidării statalității Republicii Moldova".
Decretul prevede desfășurarea unui program amplu de activități care vor avea, probabil, și unele efecte inverse decît cele scontate, întrucît numele acestei personalității distinse este legat de istoria și destinul întregii comunități românești, și nu doar de cele ale Principatului Moldovei, a cărui succesor juridic ar fi Republica Moldova în lumina recentei Concepții a politicii naționale de stat.
II. Transnistria
Rezoluția Parlamentului European cu privire la situația din Republica Moldova
La 18 decembrie Parlamentul Uniunii Europene a adoptat o Rezoluție cu privire la Republica Moldova, în care acesta își declară sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova drept bază pentru o soluție pașnică a conflictului transnistrean, salută crearea Comisiei Constituționale Mixte, dar se arată dezamăgit de activitatea lipsită de substanță a acesteia și afirmă că planul de reglementare transnistreană propus de Rusia pentru a legitima situația actuală este un obstacol în calea dezvoltării democrației în Moldova și nu contribuie la stabilizarea regiunii. În aceeași Rezoluție, Parlamentul European își exprimă regretul în legătură cu faptul că Federația Rusă nu intenționează să-și retragă armamentul și trupele pînă la sfîrșitul lui 2003, potrivit angajamentelor asumate, salută poziția adoptată de majoritatea părților reprezentate la Reuniunea Ministerială a OSCE de la Maastricht cu privire la crearea unei forțe multinaționale de consolidare a păcii sub egida OSCE și sprijină aderarea UE la această misiune. Parlamentul European cheamă în același timp guvernele României, Ucrainei și cel al Rusiei să se abțină de la orice amestec unilateral în afacerile interne ale Moldovei și să lucreze împreună cu OSCE - forța motrice în procesul de democratizare a Moldovei -, UE și Consiliul Europei pentru a asigura dezvoltarea stabilă și pacifică a tuturor statelor din regiune.
Evoluții post-"Memorandum Kozak"
Alte două încărcături de muniții rusești au fost evacuate din regiunea transnistreană la 18 și 23 decembrie. În plus, potrivit unui comunicat al departamentului militar de la Moscova, citat de agențiile rusești, la 27 decembrie două avioane de transport de tip IL-76 , aparținînd Ministerului rus al Apărării, au evacuat întreg lotul de lansatoare portative de rachete antiaeriene (PZRK), precum și cel de rachete antiaeriene teleghidate (ZUR). Purtătorul de cuvînt al Misiunii OSCE din Moldova, Claus Neukirch, a confirmat acțiunea de evacuare a armamentului rus de către două avioane ale Federației Ruse, dar nu s-a putut pronunța asupra conținutului și cantității încărcăturii, deoarece OSCE nu a putut monitoriza acțiunea în lipsa unei autorizații a părții ruse.
Potrivit datelor Grupului Operațional de Trupe Ruse din Transnistria, pe parcursul lui 2003 din Transnistria au fost expediate 40 de garnituri de tren cu muniții și nouă garnituri cu echipament militar. Cantitatea de muniții evacuate se ridică astfel la peste 20 de mii de tone, ori aproape jumătate din stocul inițial de 43 de mii de tone rămase în regiune ca moștenire a fostei Armate a 14-a a URSS. Potrivit unor declarații anterioare ale ministrului rus al Apărării, ar fi nevoie de circa șase luni pentru încheierea procesului de evacuare cu condiția ca ritmul de evacuare adoptat la sfîrșitul lunii octombrie - cîte două garnituri pe săptămînă - să fie menținut.
Anterior, liderul transnistrean Igor Smirnov declara în cadrul unei conferințe pentru reprezentanți ai presei ruse și ai celei oficiale de la Tiraspol că refuzul autorităților moldovene de a semna memorandumul rusesc de reglementare transnistreană oferă Moscovei "posibilități politice și morale" pentru a modifica termenul-limită de retragere a armamentului său din Transnistria. Potrivit agențiilor rusești, Smirnov a declarat că "noi nu vom exercita asupra Rusiei nici un fel de presiuni, ci pur și simplu vom opri evacuarea armamentului rusesc, dacă vom simți vreo amenințare la adresa securității noastre".
Tiraspolul nu a dat însă deocamdată curs amenințărilor de a bloca transportarea munițiilor rusești din regiune pe care le-a motivat în mod principal prin desincronizarea evacuării armamentului cu procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean provocată de refuzul părții moldovene de a semna așa-zisul "Memorandum Kozak".
Într-o reacție de răspuns Misiunea OSCE din Moldova a declarat că retragerea trupelor și a armamentului rusesc de pe teritoriul Republicii Moldova și reglementarea transnistreană sînt două procese distincte, care nu au fost niciodată puse în legătură directă. În același timp, Misiunea OSCE a reiterat obligațiile internaționale ale Federației Ruse de a-și retrage trupele și armamentul din Transnistria și și-a exprimat speranța că aceasta va găsi soluții pentru a depăși orice obstacol în calea definitivării acestui proces.
Un nou plan de reglementare transnistreană
În discursul ținut în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului, Președintele Vladimir Voronin a renunțat la tonul optimist cu privire la reglementarea transnistreană și a insistat asupra faptului că deși problema transnistreană face obiectul unor "ambiții geopolitice", Republica Moldova nu va accepta decît o soluție de perspectivă și care să fie acceptabilă pentru toate părțile - Rusia, UE și OSCE. Președintele Voronin a declarat cu aceeași ocazie că în prezent, la Chișinău, se lucrează asupra unui nou plan de reglementare transnistreană, care, potrivit unor declarații ulterioare ale Președintelui, se va baza pe principiul federalizării Republicii Moldova și va conține stipulări deja testate și parțial acceptate.
Actele moldovenești nevalabile în Transnistria
La 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare decizia administrației de la Tiraspol prin care organelor administrative transnistrene le-a fost interzis să accepte documentele eliberate de autoritățile moldovenești, dacă acestea nu au fost reconfirmate juridic de instituții abilitate din Transnistria.
Decizia în cauză a fost calificată de către Ministrul Reintegrării de la Chișnău, Vasile Șova, drept o încălcare a celor mai elementare drepturi ale omului și o încercare în plus de a compromite relațiile dintre Chișinău și Tiraspol.
III. Studii, analize, comentarii
Integrarea europeană - obiectiv strategic?
Igor Boțan, 15 ianuarie 2004
În discursul rostit la 26 decembrie 2003, cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului, Președintele Vladimir Voronin a trasat noi sarcini pentru anul 2004. Printre acestea se numără și intensificarea eforturilor în vederea integrării europene a RM
| »»» |
|
|
|