ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Asociația pentru
    Democrație
    Participativă
  Monitorizarea activității partidelor și politicienilor / promis.mdAlegerile parlamentare în Moldova din 30 noiembrie 2014Partide politice din Republica Moldova
   English Version      
    Home        Harta site-ului        E-mail           

Despre noi  

Prezentare  

Proiecte  

Activități  

Publicații  

Personal  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Componența blocurilor  

Comisia Electorală Centrală  

Societate civilă  

ONG  

Vocea Civică  

Partide Politice  

Puncte de vedere  

Comentarii  

e-journal  

Policy Briefs  

Caricaturi  

Informație utilă  

Legislație  

Site-uri relevante  

Guvernare și democrație în Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
e-journal, an. III, nr. 55, 4-29 iulie 2005

Activitatea instituțiilor publice

Politici economice

Problema transnistreană

Relații externe

Studii, analize, comentarii

Activitatea instituțiilor publice

Parlament

1.1. Acte legislative

  • Prin Hotărîrea privind aprobarea direcțiilor strategice ale activității în sfera științei și inovării pentru anii 2006-2010 au fost aprobate în calitate de direcții strategice ale activității științifice: a) edificarea statului de drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural al Moldovei în contextul integrării europene; b) valorificarea resurselor umane, naturale și informaționale pentru dezvoltarea durabilă; c) biomedicina, farmaceutica, fortificarea sănătății; d) biotehnologii, fertilitate și securitate alimentară; e) nano-tehnologii, inginerie industrială, produse și materiale noi; f) eficiența și securitatea complexului energetic. Hotărîrea în cauză nu ar prezenta interes major dacă prin ea nu ar fi fost abrogate alte două decizii ale legislativului referitoare la acest domeniu: Hotărîrea Nr.1401-XV din 24.10.2002 pentru aprobarea Listei direcțiilor prioritare de cercetare-dezvoltare pe anii 2003-2010, finanțate din bugetul de stat și Hotărîrea Nr.566-XV din 25.12.2003 cu privire la aprobarea Priorităților strategice ale cercetării-dezvoltării pentru anii 2004-2010.

  • Legea cu privire la Întreprinderea "Orașul vinului"

    Proiectul adoptat indică redistribuirea unor terenuri aflate în gestiunea statului și acordarea a circa 15 ha de teren Întreprinderii de Stat "Orașul Vinului", întreprindere creată pentru realizarea unui proiect investițional comercial menit să promoveze producția vitivinicolă autohtonă. Terenurile respective urmează a fi excluse din domeniul public și incluse în domeniul privat al statului pentru a putea fi vîndute, iar resursele obținute să fie utilizate de întreprinderea respectivă în scop investițional. Această propunere a provocat obiecții din partea mai multor deputați, care au apreciat ca inoportună crearea complexului comercial respectiv, avînd în vedere faptul că posibilități investiționale există foarte multe în mun. Chișinău precum și în alte regiuni din țară. De asemenea, s-a expus opinia că terenurile respective ar putea fi înstrăinate abuziv, iar statul va fi prejudiciat, astfel, în dublă măsură: a) prin excluderea din circuit a terenurilor ce pot fi ulterior utilizate; b) prin nealocarea în buget a unor sume rezultate din schimbarea destinației terenurilor agricole în cauză. De notat în context că prețul actual de compensare a schimbării destinației unui hectar de teren agricol este de peste 600 mii lei.

  • Legea privind acordarea statutului de obiect al patrimoniului cultural național bunurilor Combinatului de vinuri "Mileștii Mici"

    Proiectul adoptat propune ca patrimoniul Combinatului de vinuri "Mileștii Mici" să fie declarat obiect al patrimoniului cultural național al Republicii Moldova, cu scopul de a asigura păstrarea acestei unități în proprietatea exclusivă a statului și neadmiterii înstrăinării sau distrugerii lui. Statutul respectiv nu va permite privatizarea sau înstrăinarea complexului și părților sale componente. Se propune ca statutul respectiv să fie acordat: a) galeriilor de piatră utilizate în scopuri de producție și turistice; b) construcțiilor terestre cu terenurile aferente și de peisaj vitivinicol geografic din preajma satului Mileștii Mici; c)colecției de vinuri cu valoare istorico-culturală.

  • Legii pentru rectificarea bugetului de stat pentru anul 2005 prevede distribuirea celor peste 600 milioane de lei acumulate suplimentar la buget în decursul primului semestru al anul curent. Suma respectivă se propune a fi utilizată în temei pentru: a) majorarea salariilor angajaților din sistemul bugetar. Pentru acest scop se vor utiliza circa 100 milioane lei. De remarcat că majorările respective deja au fost stabilite prin hotărîri ale Guvernului iar Parlamentului nu-i rămîne decît să aprobe realocările pentru a evita eventuale nemulțumiri sociale; b) majorarea cu peste 350 milioane lei a cheltuielilor pentru investiții și reparații capitale. Din această sumă peste 30% va fi utilizată pentru gazificare; pentru construcția ambasadelor - circa 17%, a obiectelor social-culturale, pentru modernizarea transportului și gospodăriei drumurilor - cîte 14%; etc.

  • Proiectul legii pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2005 prevede și el majorarea cheltuielilor din bugetul asigurărilor sociale de stat cu peste 24 milioane lei, dintre care peste 23 milioane lei vor fi utilizate pentru acoperirea majorărilor și indexărilor pensiilor. Cca 300 mii lei vor fi alocați pentru distribuirea și deservirea bancară a acestor sume, iar peste 650 mii lei vor fi utilizați pentru acoperirea cheltuielilor de încasare a contribuțiilor de către perceptorii fiscali.

(Pentru mai multe detalii cu privire la conținutul actelor legislative sus-menționate a se vedea "Comentarii legislative" pe site-ul ADEPT).

cuprins articolul precedent articolul următor


Guvern

2.1. Remanieri

  • La 6 iulie curent într-o ședință de lucru, membrii Cabinetului de Miniștri au operat unele remanieri de cadre. Prin hotărîre de Guvern, Petru Șveț a fost eliberat din funcția de vicedirector general al Departamentului Privatizării în legătură cu reorganizarea instituției respective. Conform noii structuri a Guvernului departamentul nominalizat a trecut în componența Ministerului Economiei și Comerțului. Tot în cadrul aceleiași ședințe, printr-o hotărîre de Guvern, Anatolie Izbîndă a fost numit în funcția de vicedirector al Agenției pentru Dezvoltare Regională, anterior acesta și-a exercitat funcția de vicedirector al Departamentului Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului. În funcția de vicedirector al Agenției de Stat pentru Protecția Proprietății Intelectuale (AGEPI) a fost numit Ion Daniliuc.

  • La 13 iulie a.c., Cabinetul de Miniștri l-a numit pe Valeriu Ostalep în funcția de viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Astfel, în cadrul MAEIE vor activa doi viceminiștri. În mai a.c., Eugenia Chistruga a fost reconfirmată în funcția de viceministru Afacerilor Externe și Integrării Europene. De asemenea, în aceiași zi, Guvernul la reconfirmat pe Oleg Cara în funcția de vicedirector al Biroului Național de Statistică.

2.2. Hotărîri

  • Guvernul a aprobat, la 7 iulie a.c., un proiect de lege conform căruia salariile bugetarilor și a funcționarilor publici vor fi stabilite în baza unei legi speciale care va reglementa modul, mărimile și condițiile de salarizare pentru angajații plătiți din bugetul de stat pînă în anul 2009. Acest proiect de lege urmează să fie implementat de la 1 octombrie 2005. Potrivit proiectului, salariile angajaților din sfera bugetară vor fi majorate anual.

    Factori de decizie din guvern au declarat că implementarea proiectului de lege nominalizat are drept scop instituirea unui sistem de salarizare unic și flexibil, bazat pe performanțele profesionale individuale ale salariaților. Punerea în aplicare a prevederilor legii va necesita o majorare triplă a salariilor bugetarilor. În plus, se preconizează majorarea salariului minim de la 200 lei (13 euro) pînă la 450 de lei (cca 30 euro). Spre exemplu, în România salariul minim este de 90 euro. În cele din urmă, pentru implementarea legii va fi nevoie de cel puțin 3,2 miliarde lei (254,4 milioane USD) echivalentul a 40% din veniturile bugetare pentru 2005.

  • Guvernul a aprobat un proiect de decizie al Parlamentului potrivit căruia principalele servicii ale gospodăriei comunale ar putea fi transmise în concesiune1. Este vorba de cele 6 regii: de alimentare cu apă; cu energie termică; de canalizare și epurare a apelor uzate și pluviale; de salubrizare; de plantare a arborilor și arbuștilor; de asigurare cu transport public local și de administrare a fondului locativ public și privat.

    Cabinetul de Miniștri a stabilit și clauzele obligatorii ale contractului de concesiune. Printre acestea se numără: efectuarea investițiilor capitale în scopul dezvoltării și modernizării serviciilor; asumarea de către concesionar a cheltuielilor și riscurilor de exploatare a obiectivelor concesionate; imposibilitatea transmiteri acestor obiecte către terți etc. O condiție importantă prevăzută în acest proiect este ca obiectivele să fie restituite după expirarea termenului contractului de concesiune, fără ca acestora să le fie aduse prejudicii și pagube materiale

    Autoritățile își vor putea exercita controlul activității economico-financiare a concesionarului prin intermediul unei firme de audit independente, fără a interveni în activitatea lui operațională. Termenul concesiunii urmează să fie stabilit de comun acord cu persoanele care vor lua serviciile în concesiune, însă acesta nu poate fi mai mic de 25 ani.

  • Cabinetul de Miniștri a aprobat Planul de activitate a Guvernului pe trimestrul III al anului 2005. Executivul urmează să adopte în T3'2005 Strategia de dezvoltare a comerțului cu produse agricole; Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru anul 2006; Programul investițiilor capitale, finanțate din bugetul de stat, pe termen mediu (2006-2008); Să examineze proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2006 (26 august); Proiectul bugetului asigurărilor de stat pe anul 2006 (12 septembrie) etc.

cuprins articolul precedent articolul următor


Președinție

3.1. Constituirea Consiliului Național pentru Dezvoltare durabilă și Reducere a Sărăciei

Președintele Voronin a emis un Decret privind constituirea Consiliului Național pentru Dezvoltare durabilă și Reducere a Sărăciei (CNDRS). Misiunea principală a Consiliului este de a coordona activitățile de implementare, monitorizare, evaluare și de actualizare a Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS). Președintele acestui consiliu este șeful statului, iar în calitate de vicepreședinți au fost numiți Marian Lupu, Președinte al Parlamentului, și Vasile Tarlev, prim-ministru. Din cadrul consiliului mai fac parte consilierii președintelui, Oxana Domenti, Oleg Reidman, precum și consilierul principal al prim-ministrului, Nicolae Ungureanu.

În regulamentul de activitate a consiliului se menționează că acesta este un organ care are menirea să coordoneze acțiunile de planificare strategică în domeniul politicii social-economice orientate spre dezvoltarea durabilă a țării și creșterea calității vieții a populației. Consiliul își va desfășura activitatea în conformitate cu Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei cu alte acte normative și cu articolele stipulate în regulamentul de activitate a consiliului 2.


1 Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobîndește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă.

2 Pentru detalii a se vedea Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 98-100/469 din 22 iulie 2005.

cuprins articolul precedent articolul următor


Politici economice

1. Prețurile

Reducerile sezoniere...

Indicele prețului de consum (IPC) a scăzut cu 0,8% în iunie față de luna mai 2005, în mare, parte datorită diminuării sezoniere a prețurilor la produsele alimentare. De fapt lunile de vară înregistrează scăderi semnificative ale prețurilor alimentelor, deci și prezența unei deflații. Inflația din iunie ne-a validat prognozele și este pentru prima dată în acest an cînd se înregistrează o deflație. Cumulativ pentru prima jumătate a anului 2005 rata anuală a inflației a constituit 4,7%.

...afectate de factori structurali...

Creșterea continuă a prețurilor la combustibil din ultima perioadă va avea influențe în majoritatea sectoarelor din economia națională. În plus, pericolele pentru ținta anuală de inflație de 8-10% nu vin numai dinspre potențialele scumpiri pentru călătoriile în transportul public, ale facturilor la gazele naturale sau energia electrică ca urmare a majorării tarifelor de către Gazprom. Reflectat în multe dintre prețurile de consum, prețul carburanților reprezintă o amenințare la fel de serioasă. Ca regulă generală, scumpirea carburanților (la produsele petroliere, a gazelor naturale) va crea premise economice și psihologice necesare pentru creșterea prețurilor la majoritatea produselor alimentare și nealimentare în cel mai apropiat timp.

...și mai puțin de cei interni

Indecizia guvernului referitoare la creșterea valorii TVA de la 5% la 20% la producția agricolă livrată de producătorii locali pe piața internă ridică îndoieli cu privire la nivelul indicatorilor macroeconomici. Cu certitudine că Guvernul are nevoie de resurse bugetare. Însă veniturile suplimentare care vor proveni în urma aplicării acestei taxe nu vor fi suficiente. Dacă le va găsi, altfel decît în TVA, probabil că vom avea o inflație mai mică de 10% în 2006. În plus, reducerea prognozată a impozitelor pe venit și pe profit corporativ de asemenea vor afecta potențiala cifră de inflație pentru 2006. Credem că pentru 2006 valoarea inflației va depinde și de politica fiscală pe care Parlamentul o va adopta în această perioadă.

Indicatori Prețuri, 2005IanuarieFebruarieMartieAprilieMaiIunie
Rata inflației, % față de luna precedentă1,22,10,81,40,1-0,8
Creșterea prețurilor produse alimentare, %2,62,80,91,8-0,3-2,3
Creșterea prețurilor produse nealimentare, %0,40,61,01,30,60,4
Creșterea tarifelor servicii prestate populației, %-0,72,40,20,80,10,8
Rata inflației, %, ultimele 12 luni12,912,113,615,014,513,5
Rata cumulativă a inflației, % de la începutul anului0,60,20,45,65,74,7

Surse: BNM, BNS

2. Sistemul financiar-bancar

Rezervele internaționale au crescut...

Rezervele valutare internaționale ale BNM s-au majorat în luna iunie cu 9 milioane USD și au constituit 482,6 milioane USD. Banca centrală și în luna iunie a avut o prezență destul de activă pe piața valutară interbancară de unde a procurat cca 16,4 milioane USD. În prima jumătate a anului 2005 BNM a cumpărat de pe piața interbancară cca 65 milioane USD. Creșterea continuă a ofertei de valută a fost alimentată în mare parte de transferurile moldovenilor aflați la muncă în străinătate. Experții independenți prognozează pentru acest an ca transferurile valutare ale moldovenilor, efectuate doar prin canalele bancare, se vor cifra la peste 700 milioane USD.

Potrivit unui studiu realizat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) cca 600 000 de persoane din Republica Moldova muncesc peste hotare, ceea ce constituia 40% din populația aptă de muncă la finele anului 2003, iar din acestea peste 70% muncesc ilegal. Cea mai mare parte din ele trimit bani acasă ca să-și acopere cheltuielile de consum curent.

Băncile comerciale au continuat reducerea modestă a dobînzilor și prin aceasta în ultimele două luni s-a observat o creștere a volumului de credite acordate populației, în special a creditelor pentru consum. Credem că dobînzile, atît la depozite cît și la credite, nu vor mai scădea din cauza intensificării așteptărilor inflaționiste.

...pe fundalul instabilității cursului de schimb valutar

Cotația cursului de schimb al leului în raport cu dolarul american în lunile iunie-iulie 2005 nu a variat mult menținîndu-și tendința de stabilitate, media fiind de 12,59 lei/USD. Evoluția de "avînt-prăbușire" a euro în raport cu dolarul a fost influențată în mare parte de factori externi, fapt ce determinat ca și cotația leu/euro să varieze semnificativ în sensul aprecierii leului față de moneda unică pînă la 15,3 lei/euro la sfîrșitul lunii iulie.

În ceea ce privește "soarta" leului de mai departe, BNM va duce o politică de flexibilizare mai mare a cursului de schimb, în contextul menținerii regimului de flotare controlată. Se va acționa, probabil, fie asupra cererii, fie asupra ofertei, însă cursul va trebui lăsat să "plutească". Mai mult decît atît, leul are o tendință de apreciere iar aceasta ar afecta exporturile.

3. Piața muncii

Peste un sfert din populația Moldovei trăiește cu mai puțin de 1$/zi...

Salariul mediu pe economie a constituit 1219 lei (cca 97 USD) în ianuarie-iunie 2005 fiind cu 16% mai mult față ianuarie-iunie 2004, însă acesta a scăzut cu 4% în comparație cu luna mai 2005 cînd salariu mediu pe economie a fost de 1270 lei. Totodată, potrivit unui buletin informativ cu genericul "Sărăcia în Republica Moldova-2004" realizat de Ministerul Economiei și Comerțului fiecare al șaptelea cetățean al RM sau 14,7% din populație trăiește sub limita de sărăcie, iar fiecare al patrulea sau 26,5% din populație - sub limita extremă de sărăcie. Nivelul sărăciei s-a calculat în baza cheltuielilor pentru consum a unei persoane de vîrstă medie raportate coșul minim de consum. În 2004 media minimului lunar de existență a constituit 670 lei.

Moldovenii, conform unor studii elaborate de Banca Mondială și PNUD, sînt calificați ca cei mai săraci din Europa Centrala și de Est cu un salariu minim de 13 euro pe lună sau 200 lei. Standardele internaționale acceptă un nivel al sărăciei la un venit de 1$/zi, însă moldovenii se află la 0,8$/zi - 10 lei. Astăzi, în Moldova, 25-30% din persoanele active trăiesc sub pragul de sărăcie. Aceștia din urmă nu au asigurate, prin coșul minim de consum, cele 2500 calorii zilnic.

...iar lipsa de educație a forței de muncă constituie o cauză a sărăciei

Mai muți analiști locali consideră că printre cauzele acestei sărăcii se află și gradul scăzut de educație a resurselor umane din Republica Moldova. Agricultura și industria prelucrătoare, care sînt bazate exclusiv pe manufacturare, mențin în continuare la un nivel scăzut forța de muncă. Probabil că și produsele respective nu au valoare adăugată mare. De aici mai derivă și marile probleme cu care se confruntă Moldova pe piețele externe.

Indicatori Menaje, 2005IanuarieFebruarieMartieAprilieMaiIunie
Salariul mediu pe economie, USD 89,195,6101,4101,697
Creșterea vînzărilor de mărfuri cu amănuntul, %, cumulativ de la începutul anului în comparație cu 20046,12,83,05,56,47,3
Creșterea volumului serviciilor prestate populației, %, cumulativ de la începutul anului în comparație cu 20046,86,05,37,48,39,1

Sursa: BNS

4. Comerțul

1/3 din exporturile moldovenești revin producției vinicole...

În perioada ianuarie-mai 2005 Republica Moldova a exportat producție în valoare totală de 424 milioane USD ceea ce este cu 11% mai mult față perioada similară a anului trecut. În același timp valoarea importurilor a constituit 819 milioane USD majorîndu-se cu 31,3 față de ianuarie-iunie 2004. Deficitul balanței comerciale pentru primele cinci luni ale anului a constituit 395 milioane USD, valoare care a crescut cu 1,6 ori comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Este interesant faptul ca 30,4% din valoarea totală a exporturilor pentru această perioadă revine producției vinicole (128,8 milioane USD). În expresie naturală livrările au constituit 25,4 milioane decalitri, sau în creștere cu 15%. Potrivit specialiștilor din domeniu majorarea exporturilor a fost generată de creșterea producției. Republica Moldova ocupă locul 11 în topul celor mai mari exportatori de vinuri din lume. Ponderea vinurilor moldovenești în exportul mondial de vinuri este de 1,2%.

5. Sectorul real

Producția industrială a cunoscut o relansare modestă...

În perioada ianuarie-iunie 2005 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producție în valoare de cca 9,3 miliarde lei în prețuri curente. Pentru prima jumătate a anului rata de creștere în industrie a constituit 4,6% în comparație cu perioada similară a anului 2004. Totodată, din cauza creșterii mai rapide a costurilor de producție (în special a agenților energetici), valoarea adăugată obținută în industrie crește mai lent decît valoarea producției.

Reducerea ritmului de creștere în industrie din ultima perioadă nu este provocată de epuizarea factorilor extensivi, ci mai degrabă de capacitatea redusă a pieței, de creșterea stocurilor, gradul înalt de uzură a utilajelor întreprinderilor și de un nivel scăzut al investițiilor. Întreprinderile, care se află în vizorul Ministerului Industriei și Infrastructurii, au înregistrat în prima jumătate de an o creștere de 7,1%, față de 4,6% pe industrie în general. Creșterea lunară a scăzut de peste două ori în raport cu perioada similară a anului 2004 cînd creștere a fost de 13,1%. cuprins articolul precedent articolul următor


Problema transnistreană

La 22 iulie Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în două lecturi, Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al regiunii Transnistrene. Proiectul de lege a fost prezentat de către președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin și conține prevederi la care au convenit membrii unei comisii parlamentare ad-hoc cu participarea reprezentanților tuturor fracțiunilor din Legislativ.

Potrivit legii adoptate, regiunea transnistreană este proclamată drept unitate teritorial administrativă în componența Republicii Moldova care își va exercita împuternicirile în conformitate cu prevederile constituționale ale Moldovei. În componența autonomiei transnistrene vor intra doar localitățile care vor accepta acest lucru prin referendum. Autonomia transnistreană urmează să fie reprezentată de un parlament local care se va numi Consiliu Suprem. Primele alegeri în acest organ vor fi organizate de către OSCE dar vor avea loc doar după evacuarea trupelor ruse, demilitarizarea și democratizarea regiunii.

Legea prevede adoptarea unei noi Legi cu privire la statutul juridic special al Transnistriei, care va delimita atribuțiile între autoritățile publice centrale și autoritățile transnistrene și va prevedea un sistem de garanții interne format în baza procesului de negocieri.

Președintele Voronin a calificat ziua adoptării legii drept una "istorică" și a declarat că "Republica Moldova nu mai are de gînd să privească cum Transnistria devine o monedă de schimb în politica geostrategică a cuiva, ci se va implica activ în soluționarea acestei probleme". În același timp, Voronin a declarat că Chișinăul nu va negocia cu Tiraspolul statutul regiunii, ci doar chestiuni ce țin de demilitarizarea și democratizarea regiunii, condițiile cheie pentru reglementarea definitivă a diferendului.

Într-o apariție televizată din 23 iulie, Șeful Misiunii OSCE în Moldova, William Hill, a salutat adoptarea legii, menționînd că lucrul cel mai important este că aceasta garantează acordarea unui statut special Transnistriei în componența Republicii Moldova. Delegarea împuternicirilor și garanțiile părților vor fi discutate după ce în regiune vor avea loc alegeri democratice, a mai declarat Hill, pentru organizarea cărora OSCE este dispusă să acorde asistență. Hill a apreciat drept "puțin probabilă" desfășurarea alegerilor pînă la sfîrșitul anului curent și a regretat o eventuală decizie a administrației de la Tiraspol, care ar putea stabili alegerile pentru Sovietul Suprem al Transnistriei pentru decembrie 2005. "În cazul în care aceste alegeri vor avea loc, ele vor avea aceeași soartă ca și cele precedente: nu vor fi recunoscute de OSCE, Consiliul Europei și comunitatea internațională", a mai spus Hill.

În ceea ce privește reacția celorlalți participanți la actualul format pentalateral de negocieri, obiecția principală a Ucrainei, Rusiei și regiunii transnistrene este că legea a fost adoptată în mod unilateral de către Parlamentul moldovean, fără consultarea părții transnistrene.

Astfel, Dmitri Tkaci, Ambasador cu misiuni speciale din cadrul ministerului ucrainean de Externe, a declarat în cadrul unui interviu pentru radio Europa Liberă la 26 iulie că Republica Moldova este un stat suveran și Parlamentul ei este în drept să adopte legile pe care le consideră necesare. Pe de altă parte, acesta a spus că unele elemente din legea adoptată la Chișinău depășesc limitele primei etape ale planului Iușcenko. Aceste elemente fac parte din etapa care ar trebui să urmeze după alegerile în Sovietul Suprem de la Tiraspol și ar presupune participarea părții transnistrene la elaborarea statului juridic al regiunii în cazul în care alegerile vor fi recunoscute drept democratice. În plus, a menționat Tkaci, legea omite o serie de elemente importante convenite deja între părți și care țin de garanțiile Transnistriei în cazul modificării statutului juridic al Moldovei. Cu toate acestea, Ambasadorul Tkaci a declarat că legea adoptată poate servi drept document de bază pentru discuțiile ulterioare. Acesta a mai subliniat că este important că legea a delimitat Transnistria ca regiune cu organul legislativ propriu și că creează premisele necesare pentru organizarea unor alegeri democratice pentru acest organ. Potrivit lui Tkaci, la Odesa în timpul apropiat va avea loc o nouă rundă de consultări ale mediatorilor la care vor fi discutate elemente ale legii, precum și astfel de probleme ca și organizarea unei misiuni UE de monitorizare a frontierei și crearea unei misiuni internaționale de inspectare a complexului militar industrial transnistrean. De menționat că în timpul vizitei de la Kiev Javier Solana, Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate a UE, i-a înmînat Președintelui Iușcenko o scrisoare din partea Președintelui Comisiei Europene. În aceasta se spune că UE acceptă să acorde asistență la amenajarea hotarului moldo-ucrainean ca urmare a solicitărilor Președinților Iușcenko și Voronin.

Deocamdată Federația Rusă nu și-a făcut publică poziția oficială față de legea adoptată, însă în cadrul unui interviu pentru radio Europa Liberă, Ambasadorul Nesterușkin, reprezentantul Moscovei la negocieri, a lăsat să se înțeleagă că asemenea legi importante nu pot fi adoptate în mod unilateral. Anterior, Ministerul de Externe de la Moscova a dat publicității un comunicat de presă în care respingea proiectul de lege care se află în proces de elaborare în Moldova fără consultarea părții transnistrene.

Pe de altă parte, mai multe agenții de știri din Rusia, citate de radio Europa Liberă, liderul transnistrean Igor Smirnov a declarat că prin adoptarea legii din 22 iulie, Moldova a "îngropat" irevocabil planul Iușcenko. Tot acesta a spus că nu va discuta cu autoritățile moldovene decît în limitele mandatului care îi este acordat de Sovietul Suprem și prin care are împuterniciri să discute cu autoritățile moldovene doar despre crearea unei confederații cu Republica Moldova.

Menționăm că la 14 iulie liderul transnistrean Igor Smirnov, însoțit de mai mulți reprezentanți ai administrației transnistrene, a întreprins o vizită la Kiev la invitația Președintelui ucrainean Victor Iușcenko. Potrivit agenției oficiale transnistrene "Olvia-press", în finalul acestei vizite Igor Smirnov și-a reafirmat sprijinul pentru inițiativa ucraineană și a căzut de acord cu o serie de măsuri de "normalizare a relațiilor moldo-transnistrene". Printre acestea se numără: reluarea procesului de negocieri în format pentalateral cu atragerea reprezentanților UE și SUA în calitate de observatori; consolidarea misiunii ucrainene de pacificare; desfășurarea unei misiuni internaționale de monitorizare a tronsonului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene sub egida UE etc. Este curios faptul că vizita lui Smirnov la Kiev a trecut aproape neobservată în presa de la Chișinău. Numai după cîteva zile Președintele Voronin a declarat că de fapt aceasta a fost coordonată de către autoritățile moldovene și cele ucrainene și a avut ca scop de a convinge Tiraspolul să accepte planul ucrainean. cuprins articolul precedent articolul următor


Relații externe

Delegația Troicii UE a vizitat Republica Moldova

Din delegația UE au făcut parte Adriaan Jacobovits de Szeged, Reprezentant Special al UE pentru Republica Moldova; Andrew Key, reprezentantul Președinției Marii Britanii a UE, Director al Departamentului Europa de Nord și de Est al Ministerului Britanic de Externe; Hilde Hardeman, Director-interimar, Departamentul Relații cu Ucraina, Moldova și Belarus a Comisiei Europene; și Josef Litschauer, Director Regional COEST, Ministerul de Externe al Austriei.

În cadrul întrevederilor cu Președintele Voronin au fost discutate următoarele probleme: implementarea Planului de Acțiuni RM-UE, în special necesitatea continuării în RM a reformelor în domeniul justiției și economiei; soluționarea politică a conflictului transnistrean; scrisoarea-apel comună a Președinților Vladimir Voronin și Victor Iușcenko cu privire la necesitatea instituirii unui monitoring internațional pe segmentul transnistrean al hotarului cu Ucraina, în special controlul vamal și de frontieră pe segmentul respectiv sub egida UE; necesitatea evacuării trupelor și armamentului Rusiei de pe teritoriul RM, etc.

În cadrul întîlnirii cu conducerea Parlamentului s-a discutat necesitatea: elaborării de către Parlament a unui program legislativ pentru realizarea Planului de Acțiuni RM - UE; eventuala asistentă tehnică și financiară din partea UE prin intermediul Programului TACIS, cît și prin alte proiecte, etc.

cuprins articolul precedent


Studii, analize, comentarii

"Consensul național" a supraviețuit?
Cristian Untilă, 29 iulie 2005

Supravețuirea "Consensului național" sau evoluție oranj în proporție de 70%»»»


Economia Transnistriei: dimensiuni regionale
Galina Șelari, 29 iulie 2005

Sfidările, evenimentele, și deciziile ultimilor ani (2000-2004) care s-au perindat, inclusiv, prin înrăutățirea relațiilor economice dintre Moldova și Transnistria (așa numita "blocada economică", activizarea procesului de privatizare și legalitatea acestuia, autonomizarea infrastructurii regiunii), scot în evidență componenta economică a "problemei transnistrene"»»»

e-journal

Abonare electronică
la e-journal

Подписка на русскую версию e-journal

Chestionar de evaluare

Caricaturi

la începutul paginii  

Copyright © 2001–2015 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel: (373 22) 21-34-94, Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect