Despre noi |  |






Alegeri |  |






Societate civilă |  |




Puncte de vedere |  |





Informaţie utilă |  |



|  |
Guvernare şi democraţie în Moldova

e-journal, an. VI, nr. 125, 16–30 septembrie 2008
Activitatea instituţiilor publice
Politici economice
Transnistria
Relaţii externe
Studii, analize, comentarii
Activitatea instituţiilor publice
Parlament
1.1. Numiri. Demisii
Parlamentul a declarat vacant mandatul de deputat al Adrianei Chiriac, aleasă pe lista Partidului Popular Creştin Democrat. Chiriac a demisionat în legătură cu obţinerea unui loc de muncă în România, situaţie incompatibilă cu deţinerea unui mandat de deputat.
1.2. Acte legislative
Legea privind completarea Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal. Documentul prevede că acelor contribuabili care transmit şi/sau repară cu titlu gratuit proprietatea cetăţenilor, deteriorată ca urmare a calamităţilor naturale din perioada iulie-august 2008, nu li se vor aplica prevederile din Codul fiscal referitoare la reţinerea impozitului pe venit şi li se va permite deducerea cheltuielilor aferente reparaţiei şi/sau transmiterii proprietăţii respective. De asemenea, nu se consideră ca sursă de venit impozabile şi nu se includ în venitul brut veniturile persoanelor fizice obţinute ca urmare a compensaţiei daunei materiale cauzate de calamităţile naturale în perioada iulie-august 2008.
Legea privind completarea articolului 4 din Legea taxei de stat. Conform modificărilor, sînt scutite de achitarea taxei de stat persoanele fizice şi juridice – pentru autentificarea contractelor încheiate în scopul compensării prejudiciilor cauzate ca urmare a calamităţilor naturale din perioada iulie-august 2008.
Legea pentru modificarea unor acte legislative (Legea vînzării de mărfuri, legea privind bursele de mărfuri, legea privind cooperativele de întreprinzător). Documentul a fost promovat pentru asigurarea implementării noilor legi cu privire la arbitraj şi cu privire la arbitrajul comercial, substituind noţiunile vechi prin cele corespunzătoare reglementărilor actuale în domeniu.
Legea privind completarea şi modificarea unor acte legislative. Sînt amendate Codul cu privire la contravenţiile administrative şi Codul penal, în scopul îmbunătăţirii şi consolidării legislaţiei naţionale cu privire la combaterea traficului de fiinţe şi aducerii ei în concordanţă cu standardele europene. Respectiv, a fost exclus articolul 170/1 "Organizarea cerşetoriei", faptele respective rămînînd sub incidenţa art.302 al Codului penal "Iniţierea şi organizarea cerşetoriei". In contextul masurilor de decriminalizare a Codului penal şi de eficientizare a politicii punitive au fost perfecţionate prevederile referitoare la săvîrşirea infracţiunii de trafic de fiinţe umane.
Legi pentru ratificarea unor acte internaţionale:
- Convenţia – cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, adoptată la Faro la 27 octombrie 2005;
- Acordul între Republica Moldova şi Republica Slovacă privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Chişinău la 7 aprilie 2008;
- Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară 2006, semnat la Chişinău, la 17 aprilie 2008;
Hotărîrea privind completarea Hotărîrii Parlamentului pentru aprobarea Listei activelor Armatei Naţionale, propuse pentru comercializare. Lista este completată cu cîteva aeronave din dotarea Armatei Naţionale (AN-72 şi AN-26), diverse piese şi muniţii.
1.3. Control parlamentar. Declaraţii
Audieri
Parlamentul a audiat informaţii privind:
- lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din vara curentă;
- salarizarea din sistemul bugetar;
- situaţia pe piaţa monetară şi valutară.
Întrebări. Interpelări
La prima sesiune de întrebări şi interpelări, majoritatea parlamentară, inclusiv spicherul parlamentului, au părăsit sala de şedinţe.
Veaceslav Untilă, deputat AMN, a solicitat Guvernului să-i prezinte informaţii despre defalcările în bugetul republicii din activitatea celor 215 vase maritime, care plutesc sub drapelul Republicii Moldova.
Vladimir Filat, liderul PLDM, a făcut o interpelare în care solicită să i se prezintă modul în care a fost utilizat Fondul de rezervă a Guvernului în valoare de 180 mln de lei.
Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a solicitat ministrului de interne să documenteze cazul conducătorului auto Nicolae Stamati, care ar fi impus să plătească bani poliţiştilor.
Declaraţii
În debutul sesiunii de toamnă-iarnă, spicherul Parlamentului Marian Lupu a ţinut un briefing pentru presă, în cadrul căruia a făcut declaraţii vizînd:
- posibila dezbatere a unor noi modificări în legislaţia electorală (referitor la pragul electoral, interzicerea blocurilor electorale). Nu au fost însă concretizate perspectivele modificărilor în domeniu;
- exprimarea speranţei că apropierea alegerilor nu va afecta climatul de lucru în Parlament;
- cele mai importante documente ale sesiunii vor fi Legea bugetului de stat pentru anul viitor, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi Legea fondului de asigurări medicale obligatorii;
- Parlamentul va acorda o atenţie deosebită racordării legislaţiei naţionale la standardele europene, colaborării în cadrul diferitor organizaţii internaţionale, colaborării parlamentare bilaterale; colaborării cu societatea civilă; efectuării controlului parlamentar.
Liderii fracţiunilor parlamentare au rostit discursuri privind viziunile asupra sesiunii ce a debutat:
- Fracţiunea AMN a adus acuzaţii Guvernului în legătură cu situaţia pe piaţa valutară, a cerut abrogarea mai multor modificări care ar submina democraţia (Codul electoral, privind interdicţiile legate de dubla cetăţenie), a cerut reluarea transmiterii şedinţelor parlamentare la postul naţional de televiziune şi suspendarea Sărbătorii Naţionale a Vinului, deoarece viticultorii se află într-o situaţie disperată;
- Fracţiunea PPCD a îndemnat conducerea ţării să fie mai prudentă în privinţa propunerilor Rusiei de rezolvare a conflictului transnistrean, deoarece evenimentele din Georgia au demonstrat că Rusia este un agresor şi Moldova trebuie să fie foarte prudentă cu orice propunere venită din partea acestui stat. PPCD a solicitat Guvernului să continue combaterea consecinţelor inundaţiilor şi a făcut apel către deputaţi să fie mai responsabili la votarea Strategiei Securităţii Naţionale, deoarece Legea privind concepţia securităţii naţionale a fost adoptată cu anumite lacune şi Strategia ar să fie mai reuşită. PPCD mai declară că doreşte să contribuie la afirmarea Moldovei drept stat de succes;
- Fracţiunea PDM a acuzat guvernarea de secretizare abuzivă a tratativelor în problema transnistreană, a cerut informarea şi implicarea deputaţilor în procesul de elaborare a documentelor de negocieri. PDM consideră că viitorul legislativ va fi unul de coaliţie şi propune scutirea de control a întreprinderilor mici şi mijlocii, pe un termen de trei ani;
- Fracţiunea PCRM a îndemnat deputaţii din opoziţie la conlucrare, în interesul poporului, să renunţe la critica neargumentată şi să susţină majoritatea în adoptarea legilor.
Deputatul Vitalia Pavlicenco a prezentat în plenul Parlamentului o declaraţie a PNL, prin care condamnă recunoaşterea de către Rusia a regiunilor separatiste Abhaziei şi Osetiei de Sud şi îşi reiterează poziţia faţă de crearea uniunii inter-statale "România – Republica Moldova" ca unicul proiect viabil de apropiere a ţării noastre de Uniunea Europeană.
Guvern
2.1. Numiri. Demisii
Vasile Botnari a fost numit director al Agenţiei Transporturi, Pină la numire, Botnari a fost director al Companiei "Air Moldova".
2.2. Hotărîri
Hotărîrea privind majorarea salariilor unor angajaţi din sectorul bugetar. Cu începere de la 1 octombrie 2008, pentru angajaţii salarizaţi conform categoriilor cele mai joase de salarizare vor fi stabilite remunerări reieşind din cotele maxime ale grilelor de salarii. Astfel, categoria 1 de salarizare va constitui 500 lei (pînă în prezent – 440 lei), iar categoria 15 va constitui 1200 lei (1030 pînă în prezent). Concomitent cu introducerea noilor cuantumuri ale salariilor de funcţie, toate sporurile, suplimentele, alte plăţi salariale stabilite în cuantum procentual din salariul de funcţie se calculează reieşind din noile mărimi ale acestuia.
Hotărîrea pentru aprobarea Regulamentului privind finanţarea procurării locuinţelor pentru persoanele care au suferit în urma inundaţiilor din lunile iulie-august 2008. Prin aceeaşi hotărîre, Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului (MCDT) i-au fost alocate 25 milioane de lei, acumulate pe contul special pentru ajutorarea persoanelor afectate de calamităţi. Termenul de procurare a locuinţelor se stabileşte pînă la 15 octombrie 2008, iar MCDT urmează să prezinte ulterior Guvernului un raport privind utilizarea conformă a mijloacelor alocate.
Hotărîrea privind crearea Agenţiei Transporturi. Agenţia este formată prin reorganizarea Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi a Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile, urmînd a fi responsabilă de transporturile terestru, aerian şi feroviar. Problemele vizînd întreţinerea şi gospodărirea drumurilor au trecut în competenţa Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului.
Hotărîrea cu privire la implementarea ghişeului unic în cadrul Camerei de Licenţiere. Se aprobă Lista documentelor şi a informaţiilor supuse aprobării, confirmării sau verificării prin procedura ghişeului unic şi se obligă autorităţile publice şi instituţiile abilitate cu funcţii de reglementare/control să asigure accesul Camerei de Licenţiere la resursele informaţionale de stat actualizate. În cazul că autorităţile sau instituţiile publice abilitate nu vor răspunde la solicitarea Camerei în termenul stabilit, informaţia sau documentele respective se consideră confirmate sau aprobate.
Hotărîri cu privire la alocarea mijloacelor financiare:
- Ministerului Justiţiei i se alocă 2,17 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a punctului medical al Penitenciarului din Rusca;
- Consiliilor locale din Hînceşti şi Soroca li se alocă 383 mii lei pentru achitarea compensaţilor victimelor represiunilor politice.
Hotărîri privind aprobarea unor planuri:
- privind stimularea reîntoarcerii lucrătorilor migranţi moldoveni de peste hotare.
Hotărîrea pentru abrogarea unor hotărîri ale Guvernului. Sînt abrogate 61 de hotărîri adoptate în perioada 1994–2008 pentru aprobarea şi promovarea unor documente de politici, care în prezent au fost apreciate ca desuete şi învechite. Documentul este rezultatul activităţii Comisiei pentru revizuirea documentelor de politici, formate în iunie 2008.
1.3. Şedinţe. Decizii. Declaraţii
Conferinţa de presă a Primului-ministru
Zinaida Greceanîi s-a referit la evoluţiile în domeniile economie, sfera socială şi politică externă şi a declarat, între altele, că:
- în pofida unor factori mai puţin încurajatori, s-a avansat consecvent pe toate direcţiile prioritare din Programul Guvernului;
- starea de lucruri îmbucurătoare la capitolul situaţie macro-economică este confirmată şi de partenerii de dezvoltare străini (FMI) şi această stare de lucruri nu-i satisface pe unii aşa-zişi analişti, care au vociferat zeci de scenarii apocaliptice despre perspectivele economiei moldoveneşti;
- guvernul actual nu va permite deplasarea de la cursul stabilităţii macro-economice, indiferent cît de populară sau impopulară va fi această abordare;
- de la începutul anului 2008 nivelul inflaţiei a constituit 6,0 la sută, fiind una dintre cele mai reduse din regiune;
- chiar şi în condiţiile majorării tarifelor la gazele naturale şi energia electrică, nivelul Indicelui Preşurilor de Consum în Moldova a revenit la cifra de control (sub 10% anual) şi ca rezultat, recent BNM a diminuat cerinţele faţă de rezervele obligatorii şi rata de bază cu cîte 1.5 puncte procentuale;
- PIB a crescut în trimestrul II cu 6.2% (integral, pe primul semestru, PIB-ul a crescut cu 5.4%.);
- Trezesc îngrijorări evoluţia balanţei comerciale şi problemele existente la lansarea businessului, dar bucură ritmurile de creştere a investiţiilor străine directe;
- proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009 a fost bazat pe principiul: orice creştere a cheltuielilor este posibilă doar pe creşterea economică obţinută; continuă promovarea politicii sociale pronunţate; Veniturile bugetare vor atinge cifra de 17,7 mlrd.lei, cu o creştere de cca 21% faţă de anul 2008, iar cheltuielile vor ajunge la 18.3 mlrd.lei; alocările financiare pentru domeniul social vor creşte în comparaţie cu anul 2008 cu 28%; în premieră, pentru anul 2009 sînt prevăzute mijloace financiare reale pentru măsurile de asigurare a reintegrării teritoriale a ţării noastre şi pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la partidele politice (în buget sînt rezervate cca 8 mil.lei);
- activitatea pe plan extern este determinată de faptul că Republica Moldova asigură preşedinţia în 5 organizaţii regionale, iar un eveniment deosebit se anunţă summit-ul şefilor de guvern ale statelor CSI, programat pentru 13–14 noiembrie 2008 la Chişinău.
Guvernul va colabora mai eficient cu organul suprem de control financiar
În cadrul unei şedinţe cu participarea membrilor executivului şi reprezentanţii Curţii de Conturi au fost abordate modalităţile de colaborare şi dificultăţile cu care se confruntă Curtea în activitatea sa, precum şi problemele depistate în urma controalelor efectuate. Au fost constate, în particular, capacităţile insuficiente a subdiviziunilor financiar-contabile de planificare strategică a gestionării resurselor, bazată pe bugetarea de programe, necesitatea auditului resurselor naturale, necesitatea eficientizării utilizării patrimoniului public şi a investiţiilor capitale. În acest context, Prim-ministrul a cerut miniştrilor să acorde o mai mare atenţie executării hotărîrilor Curţii de Conturi şi a dispus monitorizarea executării acestora de către Aparatul Guvernului. S-a decis ca odată în semestru rapoartele de executare a recomandărilor Curţii de conturi pe sectoare ale economiei urmează a fi audiate în şedinţe publice.
Constituirea Consiliului Naţional de Participare
După anumite probleme apărute iniţial, Guvernul a reuşit totuşi să asigure formarea forului reprezentativ al organizaţiilor societăţii civile, numit Consiliul Naţional de Participare (CNP), care include organizaţii din sectorul privat, medii academice, ONG-uri, mass-media. CNP va participa în procesul de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice, putînd contribui la sporirea calităţii actului de guvernare, la asigurarea transparenţei şi eficienţei utilizării finanţelor publice, combaterea corupţiei. CNP este instituit pe lîngă Comitetul interministerial pentru planificare strategică, condus de Prim-ministru şi întruneşte actualmente 33 de membri.
Asistenţa SUA pentru organele de drept
Guvernul SUA va acorda Guvernului RM asistenţă pentru dezvoltarea capacităţilor organelor de drept, în baza unui amendament la Acordul cu privire la controlul drogurilor şi aplicarea normelor de drept. Finanţarea adiţională este prevăzută pentru implementarea proiectului ce ţine de dezvoltarea organelor de drept şi este destinat consolidării capacităţilor lor de a investiga şi urmări în justiţie infracţiunile grave, suportul financiar fiind preconizat pentru instruirea de bază şi procurarea echipamentului necesar.
Preşedinţie
3.1. Decrete
Preşedintele Republicii Moldova a semnat decretul privind numirea lui Alexandru Cujbă în funcţia de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă ONU.
Prin decret prezidenţial, "Ordinul Republicii" a fost conferit lui Leonid Babii, director general al SA "Barza Albă" din municipiul Bălţi.
Preşedintele ţării a semnat decretul privind rechemarea lui Vasile Sturza din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi în Republica Kazahstan.
Mutsuo Mabuchi, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în Republica Moldova, a fost decorat cu "Ordinul de Onoare", în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare moldo-nipone şi în legătură cu încheierea misiunii diplomatice la Chişinău.
Vasile Ursu este revocat din funcţia de ministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, în legătură cu reorganizarea (lichidarea) ministerului.
3.2. Şedinţe. Decizii. Declaraţii
Bilanţuri şi planuri pentru Guvern
Preşedintele Republicii Moldova a prezidat o şedinţă în cursul căreia a făcut unele totalizări ale activităţii Cabinetului de miniştri şi a trasat noi sarcini pentru perioada imediat următoare. Preşedintele a apreciat în termeni pozitivi activitatea Guvernului, remarcînd atît rezultatele social-economice înregistrate, cît şi gestionarea cu succes a situaţiei de criză, cauzată de inundaţiile din vară. Vladimir Voronin a punctat un şir de obiective pe termen scurt şi mediu, care urmează fi realizate de către executivul central:
- examinarea în termen de 10 zile a mersului executării prevederilor Programului de guvernare;
- elaborarea şi adoptarea proiectelor de legi incluse în Planul de Acţiuni UE – Republica Moldova şi intensificarea activităţii în vederea avansării în încheierea unui nou Acord cu UE;
- îndeplinirea sarcinilor bugetare prevăzute pentru anul curent şi onorarea tuturor obligaţiunilor stipulate în programe şi strategii naţionale (gazificare, asigurare cu apă, plantarea livezilor şi a viţei de vie, reabilitarea şi extinderea reţelelor de irigare, sporirea numărului de cooperative agricole, consolidarea terenurilor agricole, crearea unor noi staţii tehnologice de maşini;
- susţinerea agriculturii ecologice, darea în exploatare a unor noi abatoare şi instalaţii frigorifice, efectuarea lucrărilor agricole de toamnă;
- îndeplinirea tuturor acţiunilor planificate în contextul Anului tineretului; măsuri adecvate în scopul realizării iniţiativelor de ultimă oră privind majorarea etapizată a burselor şi salariilor pedagogilor;
- ameliorarea situaţiei vizînd alimentaţia copiilor în şcolile polivalente şi internate;
- estimarea executării Programului "Salt"; prioritatea implementării Legii cu privire la ajutorul social;
- construcţia şi dării în exploatare a tuturor obiectivelor sociale planificate, a unor instituţii medico-sanitare publice; urgentarea renovării centrelor de sănătate din sectorul rural.
Şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană
La 26 septembrie, după o pauză de peste 2 luni, şi-a reluat activitatea Comisia Naţională pentru Integrare Europeană (CNIE). În debutul şedinţei, Preşedintele Republicii Moldova a făcut unele comentarii pe marginea evoluţiei evenimentelor politice de ultimă oră, care au legătură directă cu problema integrării europene şi a relevat că, actualmente, la Bruxelles se elaborează activ proiectul "Parteneriatului estic", care se aşteaptă să includă aşa componente integraţioniste cum ar fi: comerţul liber aprofundat, mobilitatea forţei de muncă şi, eventual, o foaie de parcurs pentru liberalizarea regimului vizelor. Voronin a precizat că anume despre aceste elemente se va vorbi în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană asupra noului acord cu Republica Moldova şi aceasta este anume ceea ce interesează în cel mai serios mod autorităţile Moldovei. Guvernul şi Parlamentul au fost chemaţi să stabilească interacţiune strînsă în îndeplinirea întregii liste a angajamentelor asumate de autorităţile moldovene. Următoarea şedinţă a CNIE a fost programată pentru 21 octombrie.
Noi îngrijorări privind exploatarea resurselor minerale
Vladimir Voronin a prezidat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele analizei situaţiei create în sfera explorării, exploatării şi comercializării resurselor minerale, precum şi în activitatea carierelor. În baza deciziei anterioare a CSS a fost instituită o comisie specială pentru examinarea situaţiei în acest domeniu, care a prezentat un raport ce atestă existenţa unor grave încălcări la exploatarea zăcămintelor minerale: – lipsa evidenţei stricte a volumului extras al zăcămintelor; – extragerea neautorizată; – neefectuarea cultivării terenurilor exploatate şi lipsa specialiştilor în domeniul cultivării; – lipsa controlului şi abuzurile masive, inclusiv din partea autorităţilor locale la exploatările miniere; – dispersarea responsabilităţilor şi conflictul de interese între diverse structuri abilitate cu funcţii de supraveghere a procesului de exploatare a resurselor minerale; – apariţia unor instalaţii haotice pentru extragerea ilicită a materialelor de construcţie în scopuri comerciale; – comercializarea neautorizată şi frauduloasă a materialelor de construcţie, fără achitarea impozitelor, la preţuri exagerate, în lipsa documentelor de provenienţă şi a oricăror garanţii de calitate a materialelor, cu facturi falsificate. Printre cauzele situaţiei în domeniu au fost remarcate şi sancţiunile mici, inadecvate, care se aplică în cazul respectivelor delicte. Şeful statului a solicitat Guvernului adoptarea neîntîrziată a unor măsuri hotărîte în vederea ameliorării situaţiei în domeniul explorării, exploatării şi comercializării resurselor minerale, prin elaborarea unui plan de acţiuni menite să asigure legalitatea, securitatea ecologică şi economică în domeniul extragerii zăcămintelor. Pînă la 30 octombrie, în cadrul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale urmează a fi creată Agenţia naţională a resurselor minerale, în baza subdiviziunilor ministerelor şi departamentelor care au tangenţe cu domeniul respectiv, fără sporirea aparatului birocratic. Tot pînă la 30 octombrie urmează să fie urgentată examinarea şi modificarea Codului Subsolului, elaborate şi operate modificări în Codul Penal şi Codul contravenţiilor administrative, în vederea înăspririi sancţiunilor.
Conferinţa "Politici în domeniul ştiinţei şi educaţiei"
În discursul rostit la Conferinţa Internaţională organizată sub auspiciul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Preşedintele ţării a rostit un discurs, în cuprinsul căruia a declarat, între altele, că:
- unica resursă accesibilă de dezvoltare a Republicii Moldova este capitalul uman, iar subestimarea acestei circumstanţe a condus, în primul deceniu de independenţă, la o prăbuşire economică şi socială fără precedent în Moldova;
- la o anumită etapă, piaţa muncii a rămas fără forţă de muncă calificată, capabilă a fi antrenată în eventualele oferte investiţionale;
- reforma promovată prin Codul cu privire la ştiinţă şi inovare a fost corectă, au crescut de cîteva ori cheltuielile pentru ştiinţă şi astfel, a sporit brusc nivelul de autoapreciere al comunităţii ştiinţifice, exigenţa ei faţă de sine, responsabilitatea;
- este finalizat lucrul la proiectul Codul învăţămîntului, care vizează reglementarea tuturor treptelor de învăţămînt: de la preşcolar la postuniversitar. Codul va stabili că, începînd cu anul 2009, salariul mediu al pedagogilor trebuie să fie egal cu salariul mediu pe economie.
- cheltuielile în sfera învăţămîntului vor fi concentrate asupra anumitor priorităţi, de importanţă majoră pe termen lung.
Implementarea Programului naţional de gazificare
În cadrul şedinţei de lucru convocate la Preşedinţie a fost prezentat un raport despre realizarea Programului de gazificare pînă în anul 2010. Conform raportului, sînt gazificate 637 de localităţi, către alte 186 de localităţi gazoductele au fost montate pînă la marginea satului şi în anul 2008 se află în construcţie gazoducte spre 71 de localităţi (pînă la finele anului se preconizează gazificarea a 893 de localităţi din cele 1531 existente în republică). La şedinţă au mai fost prezentate date cu privire la programul invesitiţional de construcţie a reţelelor de gaze naturale de către SA "Moldova-Gaz", conform căruia, este planificată construcţia a 843 de km de reţele de gaze naturale. Preşedintele ţării a reiterat însemnătatea deosebită a implementării Programului naţional de gazificare în termenele stabilite şi a cerut insistent persoanelor responsabile de realizarea programului să depună şi în continuare eforturi maxime în vederea realizării acestui obiectiv.
Reconstrucţia obiectelor patrimoniului cultural-istoric naţional
Au fost trecute în revistă acţiunile realizate şi planurile preconizate în vederea reparaţiei sau reconstrucţiei: sediilor Teatrului "Eugen Ionesco", Teatrului de pe Strada Trandafirilor, Sălii cu Orgă, Teatrului Naţional de Operă şi Balet, Teatrului Republican "Luceafărul", Filarmonicii Naţionale, Muzeului Naţional de Arte Plastice, Casei-Muzeu "Alexandru Donici", Conacului familiei Lazo, Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice ş.a.
Jubileul întemeierii Statului Moldovenesc
Preşedintele Republicii a condus şedinţa Comisiei de Stat pentru desfăşurarea acţiunilor consacrate sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc, în cadrul căreia a fost audiată informaţia despre implementarea Planului de acţiuni consacrate aniversării. Participanţii la şedinţă şi-au expus opiniile asupra detaliilor Planului de acţiuni, au examinat conceptele unei medalii jubiliare şi a Ordinului "Bogdan Întemeietorul", care vor fi bătute cu statut de distincţie de stat. În context, şeful statului a subliniat necesitatea efectuării unei analize a situaţiei create în sfera heraldicii moldoveneşti şi lisa specialiştilor calificaţi în domeniu. În final, Vladimir Voronin a insistat asupra definitivării planului calendaristic al acţiunilor planificate pentru anul 2009, care să fie corelat cu calendarul creştin-ortodox şi prezentat comisiei spre aprobare.
Sărbătorirea Zilei Vînătorului
Şeful statului a participat la festivitatea prilejuită Ziua Vînătorului, ediţia a III-a, organizată de Asociaţia Vînătorilor şi Pescarilor din Moldova, a cărei preşedinte de onoare este Vladimir Voronin. Preşedintele ţării a felicitat audienţa şi a menţionat că pe parcursul ultimilor ani în Republica Moldova au fost îmbunătăţite în mod considerabil condiţiile vînatului, fiind extinse spaţiile cinegetice şi mărită populaţia speciilor de vînat, fapt care contribuie, de asemenea, la atragerea turiştilor străini. Referindu-se la restricţiile impuse recent prin hotărîre de Guvern asupra vînatului la iepuri pe o perioadă de doi ani, şeful statului a menţionat că decizia în cauză a fost generată de constatare degenerării populaţiei de iepuri în ţara noastră şi în regiune. În context, a fost subliniat imperativul respectării dispoziţiilor legale şi normative care reglementează domeniul vînatului, necesitata gestionării corecte a faunei cinegetice. În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Vînătorului, şeful statului a înmînat premii speciale reprezentanţilor celor mai bune colective vînătoreşti din ţară şi a vizitat expoziţiile pieselor naturalizate, a trofeelor de vînătoare, a armei şi ustensilei.
Politici economice
1. Inflaţia şi preţurile
Inflaţia "face cale-ntoarsă"…
Potrivit datelor BNS, indicele preţurilor de consum (IPC) s-a majorat în luna august 2008 faţă de luna iulie 2008 cu 0,7%. Rata inflaţiei cumulative de la începutul anului a constituit 6%, fiind una dintre cele mai reduse din regiune. Ca rezultat, rata anuală a inflaţiei s-a micşorat de la nivelul maxim de 16,9% înregistrat în luna mai 2008 pînă la nivelul de 11,7% la finele lunii august.
Analiza factorilor care au influenţat majorarea preţurilor de consum pe parcursul ultimului an, precum şi a evoluţiei eventuale a acestor şi altor factori pentru perioada ce urmează, permit de a prognoza o micşorare în continuare a indicatorului inflaţiei anuale cu readucerea lui treptată în limitele programate. În aceste condiţii, Banca Naţională a Moldovei consideră că la etapa actuală nu există premise de înăsprire în continuare a politicii monetare şi a redus rata dobînzii de bază de la 18,5% la 17% şi rata rezervelor obligatorii de la 22% la 20,5%. Este un semnal bun pentru piaţă, un prim efect ar fi reducerea ratei dobînzii la împrumuturi cu un punct procentual şi impulsionarea creditării.
2. Sectorul real
În ianuarie-august industria a crescut cu cca 3%…
Datele BNS arată că în perioada ianuarie-august 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate din Moldova au fabricat producţie în valoare de peste 19,1 miliarde lei în preţuri curente, în creştere cu 2,8%. Majorarea producţiei în ansamblu a fost motivată, în special, de creşterea producţiei în întreprinderile din industria alimentară şi a băuturilor (cu 7,5%) şi din sectorul energetic (cu 6,7%), care deţin ponderi de 37,6% şi 11,0%, respectiv.
În acelaşi timp, a avut loc reducerea producţiei la întreprinderile cu următoarele activităţi principale: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 11,1%; prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor – cu 17,2%; fabricarea berii – cu 17,9%; fabricarea uleiurilor şi grăsimilor – cu 10,2%; fabricarea hîrtiei şi cartonului – cu 19,9%; fabricarea sticlei şi articolelor din sticlă – cu 12,3%; fabricarea produselor de tutun – cu 16,6%; fabricarea elementelor din beton, ipsos şi ciment – cu 13,2%.
3. Finanţe publice
Legea bugetului pentru 2009 a fost aprobată de Guvern….
Conform deciziei adoptate la una din şedinţele Guvernului, partea de venituri a bugetului pentru anul 2009 va constitui cca 17,735 miliarde lei, un avans cu 21% faţă de nivelul planificat pe anul curent. Cheltuielile în anul viitor vor constitui cca 18,309 miliarde lei, cu 23% mai mult decît în anul curent. Deficitul bugetului de stat va constitui cca 574 milioane lei şi se preconizează a fi acoperit din contul veniturilor din privatizare şi atragerea creditelor externe. Proiectul de lege a fost elaborat, reieşind din creşterea planificată a PIB de 6% şi inflaţia de 9,5%. Legea bugetului pentru anul 2009 deja a fost prezentată Parlamentului spre examinare.
4. Sectorul bancar
Activele bancare vor ajunge la 65% din PIB…
Republica Moldova mai are mult de recuperat pentru a ajunge la rata de penetrare bancară (ponderea total active bancare în PIB) din ţările din Europa de Est. Deşi rata de creştere a activelor bancare depăşeşte cu mult dezvoltarea economică, acestea au atins în 2007 un nivel de circa 60% în PIB, faţă de o medie pe regiune de peste 70%. Primele ţări din clasament au avut în 2007 rate de 144,2% (Letonia), 117,5 (Estonia), 114,4% (Croaţia) şi 113,3% (Slovenia) Figura 1. Ritmul de dezvoltare al sistemului bancar autohton este sensibil, în opt luni ale anului 2008 activele totale pe sistemul bancar au crescut cu cca 18% faţă de sfîrşitul anului trecut şi respectiv cu peste 28% în raport cu august 2007.
Figura 1. Ponderea total active bancare în unele state europene, 2007
Sursa: Fitch IBCA
Activele bancare se estimează la cca 3,7 miliarde USD…
În opt luni ale acestui an activele au crescut pînă la cca 38 miliarde lei (cca 3,7 miliarde USD), ca urmare a creşterii soldului depozitelor atrase de la populaţie, dar şi a creditelor şi leasingului financiar. Economiile cu dobîndă ale persoanelor fizice au crescut în şase luni cu cca 22%, iar faţă de sfîrşitul lunii august 2007 cu aproape 45%. Per total depozitele cu dobîndă s-au mărit cu peste 18%. Creditele şi leasingul financiar (net) au atins cifra de cca 23 miliarde lei, după o creştere de 15% în ianuarie-august 2008 şi, respectiv, un avans de cca 35% în raport cu august 2007.
Capitalul de gradul I a atins valoarea de 6,31 miliarde lei sau cu 20,75% mai mult faţă de începutul anului, reflectînd în continuare consolidarea sistemului şi o bună capacitate de acoperire a eventualelor pierderi financiare. Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor s-a ridicat la cca 73%, în creştere cu 1,1%. Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem, a consemnat la sfîrşitul perioadei 31,4% (nivelul minim necesar este de 12%), în creştere cu 2,4% faţă de sfîrşitul anului 2007, ceea ce atestă în continuare un potenţial de investire a băncilor fără riscuri, echivalent, totodată, cu un înalt grad de protecţie a intereselor deponenţilor.
5. Poziţia externă a ţării
Agenţia Fitch IBCA a coborît ratingul Moldovei…
Agenţia internaţională de evaluare financiară Fitch a coborît ratingul Moldovei de la "pozitiv" la "stabil" asociat perspectivelor pe termen lung în valută şi în monedă naţională, ca urmare a deteriorării finanţării externe a ţării şi a presiunilor inflaţioniste. Agenţia a confirmat, totodată, ratingul "B-" pentru credite pe termen lung în valută al Moldovei şi ratingul "B" pentru credite pe termen lung în monedă naţională. Revizuirea în scădere a perspectivei asociată calificativelor Moldovei pentru credite pe termen lung în valută şi monedă locală reflectă înrăutăţirea finanţelor externe ale Moldovei şi continuarea presiunilor inflaţioniste.
Moldova s-a confruntat cu şocuri externe semnificative care au deteriorat perspectiva pe termen lung. Preţul gazelor naturale ruseşti exportate în Moldova a continuat să crească anul acesta, iar exporturile de vinuri moldoveneşti în Rusia nu sînt atît de consistente ca pînă la embargoul din 2006 şi 2007. Economia Republicii Moldova a resimţit semnificativ impactul tuturor acestor şocuri. Deficitul de cont curent al Moldovei a crescut pînă la aproape 18% din PIB. Moldova ar putea să se confrunte cu şocuri negative politice şi economice, din cauza deficitului comercial ridicat, a creşterii datoriei externe, a lichidităţii scăzute şi a expunerii la comerţul cu Rusia, explică cei de la Fitch.
În Moldova este înregistrat un deficit structural considerabil al balanţei de plăţi la nivelul de 50% din PIB. Acest deficit este compensat parţial din contul remitenţelor, pe care Fitch le estimează la nivelul de 20% din PIB în 2007. Datoria externă a sectorului privat creşte cu ritmuri rapide şi în 2007 s-a majorat până la 32%
din PIB. Venitul pe cap de locuitor în mărime de cca 1300 USD constituie un nivel jos pentru ţările din Europa de Est, deşi puţin mai înalt decît valoarea medie pentru ţările cu ratingul din categoria "B" de 1240 USD.
Totodată, ratingurile Moldovei se explică prin cîţiva factori. Astfel, datoria de stat a ţării continuă să scadă şi în 2007 a constituit 29% din PIB, ceea ce este puţin mai jos decît valoarea medie pentru ţările cu ratingul din categoria "B" – de 33%. În 2007 Moldova a avut un deficit bugetar nu prea mare (cca 1%), iar pe termen mediu guvernul planifică să asigure un buget echilibrat. Totodată, Fitch consideră că alegrile parlamentare din 2009 ar putea exercita presiuni asupra bugetului. În 2007, Moldova a devenit un creditor extern net la capitolul datoriei de stat (rezervele oficiale au depăşit 1,5 mlrd.USD şi au asigurat o acoperire a importului pe o perioadă de peste trei luni în iunie 2008). Raportul datoriei faţă de veniturile pe cap de locuitor constituie 68% şi este cel mai jos nivel pentru ţările din categoria cu ratingul "B".
Transnistria
Întîlnirea Voronin-Smirnov nu a avut loc
Întîlnirea preconizată pentru a treia decadă a lunii septembrie 2008 a Preşedintelui Vladimir Voronin cu liderul transnistrean Igor Smirnov nu a avut loc. Intriga intîlnirii menţionate a constatat în pregătirea terenului pentru o eventuală întîlnire în noiembrie a.c., în format trilateral, cu participarea Preşedintelui Federaţiei Rusie, Dmitrii Medvedev. Ultima, potrivit ziarului moscovit "Kommersant" ar fi trebuit să încununeze eforturile Rusiei de a demonstra în ajunul summit-ului miniştrilor de externe a ţărilor NATO că Rusia este capabilă să soluţioneze conflictele îngheţate şi pe cale paşnică.
Motivele pentru anularea întîlnirii Voronin-Smirnov au fost dintre cele mai curioase: neînţelegeri privind timpul şi locul întîlnirii, invocarea lipsei garanţiilor de securitatea pentru liderul transnistrean etc. Cel mai plauzibil argument este însă că părţile nu au dorit să renunţe la abordările anterioare privind principiile de soluţionare a conflictului. Autorităţile moldoveneşti au insistat asupra elaborărilor sale din ultimii doi ani şi asupra formatului de negocieri "5+2". La rîndul lor autorităţile transnistrene au insistat asupra recunoaşterii Transnsitriei şi semnării unui acord de cooperare cu republica Moldova.
Poziţia Moldovei privind soluţionarea conflictul transnistrean, expusă de la tribuna ONU
În discursul său, din 29 septembrie 2008, din cadrul sesiunii a 63-a a Adunării Generale a ONU ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, a exprimat punctul de vedere al autorităţilor moldoveneşti asupra reformei Consiliului de Securitate, care ar trebuie să impulsioneze şi să eficientizeze "activităţile ONU în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării cooperării cu organizaţiile regionale şi statele membre, inclusiv în vederea identificării soluţiilor pentru conflictele din diverse zone ale lumii".
Potrivit lui Andrei Stratan, "Evenimentele din Osetia de Sud (Georgia) au demonstrat odată în plus că conflictele îngheţate constituie focare de instabilitate şi ameninţări la adresa securităţii regionale şi internaţionale. Intensificarea cooperării internaţionale în vederea soluţionării conflictelor şi excluderii apariţiei sau escaladării în viitor a unor asemenea situaţii de criză, care pun în pericol suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor sunt de o importanţă primordială şi pentru Republica Moldova care se confruntă cu un conflict "îngheţat" în raioanele de est ale ţării".
În acest context dl Andrei Stratan a reiterat poziţia oficială a Republicii Moldova faţă de unele aspecte ale conflictului ruso-georgian şi viziunea asupra principiilor de soluţionare a conflictului transnistrean. Potrivit lui Republica Moldova:
- respinge categoric orice metode de soluţionare cu forţa a conflictelor, ea subscriind la Declaraţia Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene cu privire la degradarea situaţiei din Osetia de Sud, rostită la Reuniunea extraordinară a Consiliului Permanent al OSCE din 8 august 2008 şi pledează pentru îndeplinirea completă a Planului de pace, mediat de Preşedinţia franceză a UE;
- consideră că recunoaşterea unilaterală a Abhaziei şi Osetiei de Sud va deveni un factor de stabilizare a situaţiei. Acest pas nu face decât să reducă responsabilitatea părţilor în conflict pentru căutarea unui compromis între naţiuni şi capacitatea lor de a identifica soluţii echitabile, cu respectarea principiilor integrităţii teritoriale şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- consideră că situaţii precum cea din Georgia trebuie să fie soluţionate exclusiv în baza prevederilor Actului Final de la Helsinki, a Cartei ONU şi a tuturor principiilor dreptului internaţional în vigoare;
- în cazul specific al conflictului din raioanele de est (Transnsitria) a acţionat şi continuă să acţioneze consecvent în conformitate cu Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului, adoptată unanim de Parlament la 22 iulie 2005, care consfinţeşte soluţionarea conflictului din Transnistria doar pe căi politice;
- consideră că demilitarizarea şi democratizarea regiunii transnistrene constituie premise esenţiale ale soluţionării viabile a conflictului transnistrean;
- este preocupată de crearea condiţiilor necesare pentru impulsionarea procesului de reglementare. În acest sens, Preşedintele Vladimir Voronin a înaintat o serie de iniţiative privind consolidarea încrederii şi securităţii între ambele maluri ale Nistrului, în particular prin asigurarea libertăţii de circulaţie, participarea în comun la elaborarea şi implementarea proiectelor în domeniul restabilirii şi modernizării infrastructurii şi soluţionarea unor probleme de ordin social;
- a adoptat pentru implementare strategia de reglementare a conflictului, bazată pe o abordare complexă, "propunerile în pachet", a tuturor problemelor legate de conflict – politice, economice, sociale şi umanitare, care prevăd elaborarea şi adoptarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RM, consolidarea statutului de neutralitate şi retragerea trupelor străine de pe teritoriul ţării, recunoaşterea drepturilor de proprietate şi oferirea unor garanţii sigure pentru populaţie;
- apreciază activitatea Misiunii UE de asistenţă la frontieră în Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM) şi cooperarea strânsă a acesteia cu structurile abilitate din ambele state în domeniul gestionării frontierei, contribuţia la sporirea securităţii şi transparenţei la frontieră, fapt ce creează o atmosferă mai prielnică pentru procesul de reglementare a problemei transnistrene;
- susţine eforturile mediatorilor şi observatorilor îndreptate spre reluarea negocierilor în formatul 5+2, în vederea soluţionării finale a conflictului.
Relaţii externe
Integrare Europeană
Reuniunea Troicii COPS UE-Moldova
La 17 septembrie 2008, la Bruxelles s-a desfăşurat Reuniunea Troicii Comitetului pentru Politică şi Securitate (COPS) UE-Moldova. Subiectele abordate în cadrul reuniunii au vizat evoluţiile recente în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, rezultatele activităţii Misiunii de Asistenţă a UE la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM) şi evoluţiile Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. În particular, reprezentanţii UE au reiterat sprijinul Uniunii Europene în relansarea negocierilor de soluţionare a conflictului transnistrean în formatul "5+2" cu condiţia respectării principiului integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova. În plus, au fost discutate beneficiile consolidării şi extinderii mandatului de activitate a Misiunii.
Lansarea Platformei de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate UE-Moldova
La 23 septembrie 2008, la Chişinău a avut loc Reuniunea de lansare a Platformei de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate UE-Moldova, cu participarea reprezentanţilor Comisiei Europene, a statelor membre EU implicate in Parteneriatul de Mobilitate şi ai Moldovei[1]. În timpul reuniunii, Vice-ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Ostalep a trasat priorităţile Moldovei în cadrul Parteneriatului de Mobilitate:
- consolidarea relaţiilor cu diaspora moldovenească;
- promovarea reintegrării migranţilor;
- consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul gestionării migraţiei;
- asigurarea protecţiei sociale a cetăţenilor care lucrează peste hotare;
- lupta cu migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane.
La rîndul lor, reprezentanţii UE au subliniat că migraţia reprezintă o provocare pentru UE, care poate fi soluţionată doar printru-un parteneriat între statele de origine, tranzit şi destinaţie. În acelaşi timp, lansarea Parteneriatului de Mobilitate cu Moldova demonstrează importanţa Moldovei pentru UE, oficialii europeni exprimîndu-şi speranţa că primele rezultate ale acestui parteneriat vor putea să apară începînd cu anul 2009.
A VIII-a reuniune a Subcomitetului de Cooperare UE-Moldova nr.3 "Vama, cooperarea transfrontalieră, spălarea banilor, droguri, migraţie ilegală"
La 24 septembrie 2008, la Chişinău s-a desfăşurat a VIII-a Reuniune a Subcomitetului de Cooperare UE-Moldova nr. 3 "Vama, cooperarea transfrontalieră, spălarea banilor, droguri, migraţie ilegală". Discuţiile dintre părţi au vizat evoluţiile Moldovei în mai multe domenii de competenţă a subcomitetului: reforma judiciară, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, combaterea corupţiei, migraţiei şi azilul, managementul frontierelor inclusiv cooperarea cu EUBAM-ul, implementarea Acordurilor de facilitare a regimului de vize şi de readmisie, combaterea crimei organizate, cooperarea în domeniul justiţiei şi poliţiei. (potrivit comunicatelor de presă ale MAEIE)
Lansarea proiectului Twinning
La 17 septembrie, la Chişinău a fost lansat primul proiect de tip TWINNING între Comisia Europeană şi Republica Moldova, avînd ca beneficiar Parlamentul Republicii Moldova[2]. Obiectivul proiectului "Susţinerea Parlamentului Republicii Moldova" este de a contribui la consolidarea democraţiei şi a statului de drept în Moldova şi a rolului Parlamentului Moldovei în procesul legislativ, precum şi la procesul de armonizare a legislaţiei, normelor şi standardelor moldoveneşti la cele ale UE. Proiectul finanţat integral din bugetul Comisiei Europene dispune de un buget de 1 mln. de euro, va dura doi ani şi va fi implementat în comun de parlamentele Franţei, Ungariei şi Moldovei. Activităţile proiectului prevăd organizarea de instruiri, seminare, ateliere de lucru şi vizite de studiu, grupate în patru componente: 1) susţinerea procesului de reorganizare a aparatului Parlamentului; 2) consolidarea capacităţii Parlamentului în domeniul armonizării legislaţiei moldoveneşti cu cea a UE; 3) evaluarea impactului reglementărilor; 4) consolidarea funcţiei de control a Parlamentului asupra Guvernului.
Cooperare bilaterală
Republica Moldova – Italia
În perioada 28–30 septembrie, Vice-ministrul Afacerilor Externe şi a Integrării Europene, Valeriu Ostalep, a efectuat o vizită oficială în Italia. În timpul întrevederilor cu oficialii italieni, vice-ministrul moldovean a abordat mai subiecte ce ţin de: necesitatea dezvoltării şi intensificării cooperării moldo-italiene în domeniile politic, comercial-economic, social şi cel al securităţii; poziţia Moldovei faţă de viitorul acord juridic moldo-comunitar şi principalele domenii de cooperare cu UE de interes major pentru Moldova; situaţia emigranţilor moldoveni în Italia. În particular, s-au pus accentele pe necesitatea semnării Acordurilor privind Securitatea Socială, intensificării cooperării între ministerele de Interne ale ambelor state, aprofundarea colaborării comercial-economice bilaterale prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, implementarea cît mai eficientă a Acordului de facilitare a regimului de vize între Moldova şi UE, inclusiv prin intermediul viitoarei Ambasade a Italiei la Chişinău. În plus, delegaţia moldovenească a solicitat sprijinul Italiei pentru obţinerea mandatului de negocieri asupra noului acord între RM şi UE pînă la sfîrşitul anului 2008.
Noi ambasadori străini acreditaţi la Chişinău
La 24 septembrie 2008, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a primit scrisorile de acreditare în Moldova a mai multor ambasadori străini:
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii, Asif J. Chaudhry;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Norvegiei, Oystein Hovdkinn;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Belgiei, Léo D’aes;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze, Shi Longzhuang;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Israel, Avraham Sharon;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Arabe Siriene, Dr. Walid Ali Othman;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Coreea, Park Ro-byug;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cuba, Félix León Carballo;
- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Finlandei, Irmeli Mustonen.
Cooperarea multilaterală
Republica Moldova – Consiliul Europei
Decizii ale CtEDO
În perioada vizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauzele Salinschi c. Moldovei şi Prepeliţă c. Moldovei. În prima cauză, Salinschi a invocat în faţa Curţii violarea 6 § 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil) şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (protecţia proprietăţii). Curtea a constatat că reclamantul nu a epuizat căile interne de atac şi a respins cererea reclamantului. În cea de-a doua cauză, Curtea a constatat violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului acum 9 ani. Curtea a decis de a transfera reclamantului casa şi terenul revendicat timp de 3 luni sau compensarea acestora cu o sumă de 25 000 de euro. În plus, Curtea a acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 8700 de euro.
Republica Moldova – SEECP
La 26 septembrie 2008, la Chişinău a avut loc Reuniunea Directorilor Politici ai Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată sub auspiciile Preşedinţiei Moldovei la SEECP.
În cadrul reuniunii au fost discutate ultimele evoluţii politice în regiunea Europei de Sud-Est, progresele realizate în procesul cooperării regionale şi în consolidarea cooperării SEECP cu Consiliul Regional de Cooperare (RCC), au fost prezentate priorităţile şi calendarul evenimentelor în cadrul Preşedinţiei RM la SEECP. La sfîrşitul reuniunii, a fost organizată o şedinţă comună a Directorilor Politici SEECP cu Directorii responsabili de Afaceri Europene din statele SEECP.
Republica Moldova – ONU
La 29 septembrie 2008, Andrei Stratan, Viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a participat la cea de-a 63-a sesiune a Adunării Generale a ONU, în cadrul căreia a rostit un discurs, expunînd poziţia Moldovei faţă de subiectele prezente pe agenda reuniunii: rolului ONU în gestionarea problemelor mondiale (economice, politice şi de securitate), soluţionarea conflictelor din diverse zone ale lumii, inclusiv Transnistria, riscul terorismului internaţional, consecinţele schimbării climei. (potrivit comunicatelor de presă MAEIE)
1 Parteneriatul de Mobilitate RM-UE a fost semnat la 5 iunie 2008, la Luxemburg în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Parteneriatul de Mobilitate RM-UE urmăreşte să consolideze cooperarea între UE şi Moldova în vederea gestionării migraţiei legale, combaterii şi prevenirii migraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane. Statele membre ale UE participante la Parteneriat prin intermediul diferitelor proiecte aferente politicii migraţionale sînt Bulgaria, Cehia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Lituania. Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria.
2 TWINNING-ul reprezintă un concept al Uniunii Europene destinat iniţial pentru a ajuta ţările candidate să obţină abilităţile şi experienţa necesară pentru adoptarea, implementarea şi aplicarea legislaţiei UE. Din 2006 acest mecanism de asistenţă a devenit disponibil şi statelor membre a Politicii Europene de Vecinătate.
Studii, analize, comentarii
Dinamica economiei: adevăr sau provocare?
Iurie Gotişan, 30 septembrie 2008
Presa deseori îmi cere părerea şi de cele mai multe ori ajung să am şi dreptate, scuzată fie-mi lipsa de modestie. Nu am însă o relaţie specială, supranaturală cu economia moldovenească. Tot ce îţi trebuie, pe lîngă nişte cunoştinţe economice de bază, este să ai bun-simţ economic (economic common sense) şi să susţii doar lucrurile în care crezi
| »»» |
|
 |





|