Despre noi |  |






Alegeri |  |






Societate civilă |  |




Puncte de vedere |  |





Informaţie utilă |  |



|  |
Guvernare şi democraţie în Moldova

e-journal, an.VII, nr. 130, 1–18 ianuarie 2009
Activitatea instituţiilor publice
Politici economice
Transnistria
Relaţii externe
Studii, analize, comentarii
Activitatea instituţiilor publice
Guvern
1.1. Numiri. Demisii
Pavel Untură a fost eliberat din funcţia de viceministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, minister ce a fost desfiinţat încă în luna iulie 2008.
1.2. Hotărîri
Hotărîrea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la rezervele cerealiere de stat. Volumul rezervelor va fi aprobat de Guvern la propunerea Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare, care administrează, coordonează şi exercită controlul folosirii lor.
Regulamentul stabileşte condiţiile în care se poate proceda la eliberarea griului alimentar din rezervele cerealiere de stat. La rezervele cerealiere de stat se poate apela şi în cazul creşterii preţului mediu la grîul alimentar cu 20 % şi mai mult în decurs de 30 de zile.
Hotărîrea pentru majorarea cuantumului întreţinerii pacienţilor din instituţiile medicale. Pentru alimentarea unei persoane din centrele de plasament şi reabilitare pentru copii se vor cheltui zilnic 41,30 lei, iar pentru cumpărarea medicamentelor şi consumabilelor se vor aloca 8,4 lei. Au fost stabilite norme noi de cheltuieli pentru alimentarea donatorilor de sînge şi normele de compensare bănească a donatorilor de singe (preţul unui litru de sînge va fi de 249 de lei).
1.3. Şedinţe. Decizii. Declaraţii
Lansarea Sistemului Informaţional Electronic al Camerei de Licenţiere
Prim-ministrul a participat la lansarea programului informaţional, menit să lanseze "ghişeul unic", să tehnologizeze procedura de procesare a informaţiei şi excluderea la maxim a factorului uman în acest proces. Informaţia acumulată şi stocată în cadrul programului informaţional va oferi agenţilor economici posibilităţi adecvate pentru planificarea, iniţierea sau extinderea afacerii. Asistenţa tehnică şi financiară necesară pentru lansarea programului a fost acordată de Guvern şi Ambasada SUA la Chişinău. Conform oficialilor, numărul mediu de documente, necesar pentru obţinerea unei licenţe, a scăzut considerabil, iar marea majoritate a acestora sînt prezentate Camerei de Licenţiere de către autorităţile publice abilitate, fără ca agentul economic să se mai adreseze acestora. La etapa actuală, doar 25 din actele aferente celor 37 de activităţi economice licenţiate, se obţin de către agenţii economici prin adresare la alte autorităţi publice, decît Camera de Licenţiere.
Preşedinţie
Notă ADEPT: În perioada 1–9 ianuarie 2009, Preşedintele Republicii Moldova s-a aflat în vacanţă, pe care a petrecut-o în afara hotarelor ţării.
2.1. Decrete
Preşedintele Republicii Moldova a semnat un decret decretul privind declararea pe 20 ianuarie a zilei de doliu naţional şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru. Preşedinte al Comisiei este desemnat spicherul Parlamentului Marian Lupu.
2.2. Şedinţe. Decizii. Declaraţii
Executarea bugetului 2008
Preşedintele Republicii Moldova a prezidat o şedinţă la tema executării bugetului de stat pentru anul 2008, din informaţia prezentată reieşind că în 2008 la bugetul de stat pe toate componentele au fost acumulate venituri în sumă totală de 16 mlrd. lei sau 100,9% faţă de cele planificate. Veniturile la bugetul de stat în anul 2008 s-au majorat faţă de anul 2007 cu 1,9 miliarde lei sau cu 13,6 la suta, acumulările medii zilnice constituind 54,5 mln. lei. Pe parcursul anului 2008 din contul bugetului de stat au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 16,5 mlrd. lei sau 99% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată, cu 15,5% mai mult comparativ cu anul 2007. În anul trecut au fost onorate toate angajamentele statului pentru datoriile interne şi externe. Pe parcursul anului 2008 la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale au fost acumulate venituri în sumă de 6,1 mlrd. lei sau la un nivel de 100,3% faţă de prevederile planificate, ceea ce este cu 8,5% mai mult în comparaţie cu anul 2007. Totuşi, au fost exprimate unele îngrijorări în legătură cu faptul că executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2008 s-a soldat cu un deficit de 303,2 mln. lei, inclusiv în bugetul municipiului Chişinău de 150,2 mln. lei. În cadrul şedinţei s-a evidenţiat şi faptul menţinerii în anul 2008 a stabilităţii în sectorul bancar al ţării, a fost constatată majorarea substanţială (26,8 la sută) a nivelului de capitalizare a instituţiilor bancare, au sporit ratele medii la credite şi depozite, lichiditatea fiind menţinută la un nivel înalt. Preşedintele ţării a atenţionat şi asupra necesităţii îmbunătăţirii stării de lucruri la capitolul realizarea proiectelor investiţionale, referindu-se în special la importanţa instituirii de către Guvern a unui control mai strict privind realizarea proiectelor investiţionale în domeniul infrastructurii de drumuri. Preşedintele a chemat persoanele responsabile din cadrul Guvernului să-şi mobilizeze eforturile în vederea asigurării executării bugetului pentru anul 2009 la compartimentul venituri, stăruind, în particular, asupra respectării întocmai a angajamentelor la plata salariilor şi plăţilor sociale.
Nemulţuiri faţă de sistuaţia reţelelor de comunicaţii electronice la frontieră
La şedinţa convocată de Preşedintele ţării a fost discutat nivelul dezvoltării spaţiului telecomunicaţional al Republicii Moldova, problema instalării şi exploatării reţelelor de comunicaţii electronice la frontiera de stat a Republicii Moldova. A fost menţionat nivelul slab al dezvoltării infrastructurii telecomunicaţionale, inclusiv lipsa pe piaţa telecomunicaţională a unui şir de servicii informaţionale şi soluţii tehnologice precum sînt tranzitul de date, organizarea reţelelor de transfer de date cu utilizarea liniilor electrice, fapt care se manifestă prin izolarea parţială a ţării noastre de spaţiul informaţional global unic. Lipsa unei reţele ramificate a canalelor cu viteză înaltă de transmitere a datelor a condiţionat formarea unui preţ înalt al serviciilor Internet pe piaţa internă. Vladimir Voronin a cerut să se întreprindă măsuri în vederea depăşirii stării de lucruri existente în domeniul instalării şi exploatării comunicaţiilor electronice la frontiera de stat, menţionînd lipsa unei viziuni de perspectivă a Ministerului Dezvoltării Informaţionale în ce priveşte sfera tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale. De asemenea, Voronin a subliniat imperfecţiunea cadrului legislativ-normativ care reglementează sfera tranzitului de date la frontiera de stat a Republicii Moldova, fapt ce nu contribuie la consolidarea suveranităţii ţării. Drept rezultat al discuţiilor purtate, în sarcina Guvernului a fost pusă accelerarea acţiunilor privind depăşirea situaţiei create. Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene urmează să asigure dezvoltarea şi actualizarea bazei normative în domeniul fluxului transfrontalier de date, să creeze un mecanism al inventarierii şi dezvoltării standardelor administrative.
Reconstrucţia mănăstirii Curchi
La şedinţa convocată de şeful statului au fost trecute în revistă acţiunile care urmează a fi realizate în cadrul procesului de reconstrucţie a mănăstirii Curchi şi examinate posibilităţile de rezolvare a unor probleme legate de procesul de reconstrucţie, precizate momente ce ţin de graficul de executare a lucrărilor de restaurare a obiectivelor din cadrul Complexului monastic pe parcursul anului 2009: inaugurarea clădirii seminariului, a stăreţiei, blocului social, efectuarea picturii pe interior în Catedrala "Naşterea Maicii Domnului", biserica "Sfîntul Dumitru", biserica cimitirului, continuarea lucrărilor la trapeză şi hotel, moară etc. Preşedintele ţării a reafirmat necesitatea mobilizării eforturilor în vederea respectării termenelor de realizare a lucrărilor şi asigurării unei înalte calităţi a acestora.
Politici economice
1. Inflaţia şi preţurile
Inflaţia pentru 2008 este mai mică chiar şi faţă de prognoza revizuită…
Potrivit datelor BNS, în decembrie 2008 preţurile medii de consum au scăzut cu 0,2% în comparaţie cu preţurile din luna noiembrie, fiind influenţate de descreşterea preţurilor la produsele nealimentare – cu 1,3%, precum şi de creşterea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 1,2%, preţurile medii la produsele alimentare au rămas la nivelul lunii noiembrie.
În luna de analiză a fost înregistrată reducerea preţurilor la principalele produse alimentare: orez şi ulei vegetal – cu 6,1%, zahăr – cu 2,2%, ouă – cu 1,1%, fructe proaspete – cu 0,5% (citrice-cu 9,1%, mere – cu 3,3%), cartofi, carne şi produse din carne – cu cîte 0,3% (inclusiv: carne de vită -cu 2,1%, carne de porc – cu 0,8%). Conform estimărilor specialiştilor descreşterea în luna de analiză a preţurilor la produsele alimentare a fost generată în mare parte de apariţia produselor din roada curentă. La mărfurile nealimentare în perioada de raport scăderea preţurilor a fost marcată la: carburanţi pentru transport – cu 14,5%, gaze naturale ambalate în butelii – cu 12,8%, cărbune -cu 3,9%, medicamente – cu 0,6% şi materiale pentru construcţie – cu 0,4%, televizoare, aparate de telefonie şi audiovizuale.
Totodată, în luna decembrie 2008 a fost înregistrată creşterea tarifelor la serviciile prestate populaţiei pentru: asigurarea cu agent termic pentru încălzirea centralizată a caselor de locuit a populaţiei – cu 32,2%, serviciile prestate de hoteluri şi staţiuni balneare-sanatoriale cu 2,4%. În perioada de referinţă au crescut preţurile şi la unele produse alimentare: legume proaspete – cu 3,8% (pătlăgele roşii – cu 15,2% şi castraveţi – cu 11,3%), miere de albine – cu 2,2%, lapte integral – cu 1,6% şi la brînză de vacă – cu 1,2. În perioada sezonului rece a anului s-au majorat preţurile la haine de blană pentru copii şi articole pentru acoperirea capului - cu 4,4% şi încălţămintea pentru iarnă – cu 1,6%.
De la începutul anului 2008 (decembrie 2008 faţă de decembrie 2007) nivelul inflaţiei a constituit 7,3% (informativ: în decembrie 2007 faţă de decembrie 2006 nivelul inflaţiei a marcat 13,1 %), nivel mai mic chiar şi după revizuirea prognozei pentru 2008 de către autorităţi. Totodată, mai mulţi economişti sînt de părere ca cifra reală ar fi alta decît cea pe care o dă statistica oficială. Referitor la coşul de consum, putem spune că acesta "păcăleşte rata inflaţiei" (fără să interpretăm ad literam), dacă ar fi să vorbim despre structura acestuia care pare a fi cam defectuoasă şi incompletă. Pentru că structura sa determină o subevaluare a inflaţiei – ponderea produselor de panificaţie, spre exemplu, este aproape egală cu ponderea costurilor pentru serviciile comunale, sînt sub-ponderate cheltuielile de locuire (chiriile), iar cele educaţionale (taxe şcolare, de înmatriculare etc.) lipsesc, nu e luată în calcul inflaţia rurală şi multe alte aspecte metodologice pot fi ridicate.
2. Comerţ extern
Deficitul comercial este în continuă creştere…
Pentru perioada ianuarie-noiembrie 2008 deficitul comercial al Moldovei a depăşit 3 miliarde USD, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 cu cca 1 miliard USD (peste 46%). În particular, în ianuarie-noiembrie 2008 exporturile au totalizat peste 1,4 miliarde USD, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2007 cu 21,6%. În aceeaşi perioadă importurile au totalizat cca 4,5 miliarde USD, volum superior celui înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2007 cu peste 37%.
Exporturile de mărfuri destinate ţărilor UE au însumat cca 759 milioane USD (+23,8%). Importurile din ţările UE au însumat aproape 1,96 miliarde USD (cu peste 31% mai mult decît în ianuarie-noiembrie 2007). Deficitul balanţei comerciale a Moldovei cu ţările UE a atins cca 1,2 miliarde USD. Exporturile către ţările CSI au constituit cca 582 milioane USD, în creştere cu peste 16%. Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de cca 1,57 miliarde USD (cu peste 32% mai mare faţă de ianuarie-noiembrie 2007). Deficitul balanţei comerciale a Moldovei cu ţările CSI a crescut cu 44,4% – pînă la cca 988 milioane USD.
România – principala destinaţie a produselor moldoveneşti…
Cel mai mare deficit al balanţei comerciale în perioada ianuarie-noiembrie 2008 Moldova a înregistrat cu Ucraina (peste 641 milioane USD), urmată de China cu 290 milioane USD, Germania cu cca 279 milioane USD, Rusia cu peste 280 milioane USD, România cu 251 milioane USD etc. În context, exportuile în România au crescut cu cca 66% faţă de perioada similară a anului 2007, cifrîndu-se la 315 milioane USD. Astfel, ponderea României în exporturile moldoveneşti s-a majorat de la 15,7% în 11 luni ale lui 2007 pînă la 21,2% în ianuarie-noiembrie 2008. Totodată, în perioada de referinţă, importurile din România s-au majorat cu 43%, atingînd 566 milioane USD. Printre partenerii Moldovei la export România este urmată de Rusia – 20,1% din volumul total al exporturilor (cu peste 297 milioane USD sau cu cca 41% mai mult decît în perioada ianuarie-noiembrie 2007).
3. Piaţa muncii
Creşteri de salarii pe sfîrşit de an…
Datele statistice oficiale arată că salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională în ianuarie-noiembrie 2008 a constituit cca 2490 lei fiind în creştere cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1940 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 21%, în sectorul real al economiei – peste 2775 lei şi a crescut cu 25% faţă de perioada dată pentru anul trecut.
În luna noiembrie remunerarea medie a unui salariat a fost de cca 2638 lei. Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent salariul mediu lunar s-a mărit cu 18% şi salariul real cu 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 2166 lei şi s-a majorat cu 21% de perioada similară a anului trecut. În sectorul real salariul mediu lunar a înregistrat 2883 lei şi a crescut cu 17% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.
Minimul de existenţă…
Mărimea minimului de existenţă[1] în T3’2008 a constituit în medie pe o persoană cca 1246 lei. Valoarea minimului de existenţă este determinată atît de nivelul preţurilor la produsele alimentare incluse în coşul alimentar, cît şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinată în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice. Evoluţia minimului de existenţă în primele trei trimestre ale 2008 a înregistrat tendinţe similare anilor precedenţi, valorile maxime fiind înregistrate în T2 (1341,9 lei), iar cele minime în T3 (1245,8 lei). Această diminuare a minimului de existenţă în T3 se datorează în principal scăderii preţurilor în această perioadă la produsele sezoniere. Respectiv, valoarea minimului de existenţă în T3 a descrescut faţă de T2’2008 cu 7,2%, iar faţă de T1 cu 5,3%.
În mediul urban minimul de existenţă a constituit ceva mai mult de 1352 lei, faţă de 1171 lei în mediul rural, înregistrînd astfel un decalaj în mărime de peste 181 lei (15,5%), datorită structurii diferite a cheltuielilor de consum pentru populaţia din mediul urban şi rural. Astfel, în mediul urban coşul nealimentar a constituit în medie 47% din valoarea minimului de existenţă, iar în cel rural – peste 37% (în medie pe ţară acest indicator reprezintă peste 42%). Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă a fost înregistrată pentru populaţia aptă de muncă, în special bărbaţi – cca 1394 lei. Întreţinerea unui copil presupune alocarea în medie a 1163 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vîrsta copilului, de la 460,7 lei pentru un copil în vîrstă de pînă la 1 an şi pînă la 1291,3 lei pentru un copil în vîrstă de 7–16 ani. Pentru pensionari minimul de existenţă a constituit 1061,1 lei sau 85,2% din valoarea medie pentru total populaţie.
Valoarea minimului de existenţă pe categorii de populaţie în T3’2008
(mediu lunar pe o persoană, lei)
| Total | Urban | Rural |
Total populaţie | 1245,8 | 1352,2 | 1171,1 |
Populaţia aptă de muncă | 1315,6 | 1407,3 | 1239,0 |
Bărbaţi în vîrstă aptă de muncă | 1393,8 | 1484,4 | 1319,4 |
Femei în vîrstă aptă de muncă | 1234,7 | 1333,3 | 1151,0 |
Pensionari | 1061,1 | 1139,3 | 1016,4 |
Copii | 1163,0 | 1289,5 | 1094,6 |
inclusiv în vîrstă de: | | | |
pînă la 1 an | 460,7 | 511,4 | 431,9 |
1–6 ani | 998,3 | 1108,5 | 936,1 |
7–16 ani | 1291,3 | 1437,6 | 1214,0 |
|
Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, veniturile disponibile medii lunare pe o persoană în T3’2008 au constituit 1221,4 lei, înregistrînd o creştere de 14,5% faţă de T3 anul precedent. Totodată, în termeni reali (cu ajustarea la rata inflaţiei[2]) acest indicator a marcat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut o majorare în mărime de 2,3%. Veniturile disponibile ale populaţiei în T3’2008 au acoperit valoarea medie a minimului de existenţă în proporţie de 98%. Valoarea medie a pensiei lunare stabilite la 1 octombrie 2008 a constituit 644,4 lei sau cu 19,5% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ce respectiv face posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru pensionari la nivel de doar 60%.
Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în T3, anii 2006–2008, %
| 2006 | 2007 | 2008 |
Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, în % | 93,1 | 104,0 | 98,0 |
Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi minimul de existenţă pentru pensionari, în % | 63,5 | 61,1 | 60,7 |
Co-raportul dintre salariului mediu lunar şi minimul de existenţă pentru populaţia aptă de muncă, ori | 2,1 | 2,0 | 2,0 |
|
Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat a constituit în T3’08 – cca 2602 lei, sau cu aproape 22% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind astfel posibilă acoperirea a cca două mărimi a minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă.
1 Valoarea minimului de existenţă este calculată în baza Regulamentului "Cu privire la modul de calculare a minimului de existenţă", aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.902, din 28 august 2000.
2 Rata inflaţiei în iulie-septembrie 2008 faţă de iulie-septembrie 2007 a constituit 11,9 %.
Transnistria
Impactul întîlnirii Voronin-Smirnov asupra relaţiilor Chişinău-Tiraspol
După întîlnirea Voronin-Smirnov din 24 decembrie 2008 demnitarii transnistreni au întreprins acţiuni de subminare a înţelegerilor celor doi. Cu această ocazie serviciul de presă al Ministerului Reintegrării a difuzat un comunicat în care se menţiona: "… începînd cu 1 ianuarie 2009 de la cetăţenii Republicii Moldova, sînt percepute în continuare taxe, de data aceasta în mărime de 22 lei (faţă de taxa anterioară de 8 lei), pentru acces şi şedere în localităţile din regiune. Avînd în vedere faptul că astfel de acţiuni contravin înţelegerilor convenite în cadrul recentei întîlniri a Preşedintelui Republicii Moldova cu liderul transnistrean cu privire la abolirea cu începere de la 1 ianuarie 2009 a perceperii oricăror taxe, fapt despre care s-a anunţat public, Ministerul Reintegrării s-a adresat structurilor respective de la Tiraspol, precum şi reprezentanţilor mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri cu solicitarea de a se întreprinde acţiuni urgente în vederea aducerii situaţiei în conformitate cu înţelegerile în cauza". Şi retorica oficialilor transnistreni a fost pe potriva acţiunilor menţionate. În acest sens, în adresarea sa de revelion către locuitori liderul transnistrean, Igor Smirnov, a ţinut să contrapună: "victoria marii Rusii" în conflictul războiul ruso-georgian şi "politica duplicitară a Moldovei – membră a GUAM, prietenă a Georgiei"; eforturile Rusiei de reglementare a conflictelor şi cele ale Occidentului în Kosovo, reiterînd că reglementarea problemei transnistrene poate avea loc în cadrul unui dialog între două state egale – Moldova şi Transnsitria; eforturile de dezvoltare economică a Transnistriei cu şi generarea crizei financiare mondiale de către SUA.
Perspectivele reluării negocierilor în format "5+2"
Şeful diplomaţiei transnistrene, Vladimir Yastrebceak, a declarat la 8 ianuarie 2009 că este prematur să se vorbească despre eventuala reluare a negocierilor în format "5+2". Potrivit lui Yastrebceak lipsa unor garanţii pentru o activitate comercială externă a Transnsitria este impedimentul principal pentru reluarea negocierilor. El a amintit că negocierile au fost întrerupte în martie 2006 după ce Moldova şi Ucraina au introdus noi reguli vamale pentru exportul mărfurilor din Transnistria fără a o consulta. De asemenea, el a acuzat Moldova că întreprinde constant măsuri pentru a îngreuna exportul întreprinderilor transnistrene. Astfel, potrivit Camerei de Comerţ din Transnistria în 2008 faţă de 2007 cheltuielile agenţilor economici transnistreni perfectate de către organele vamale ale Republicii Moldova au crescut cu 90%, iar cheltuielile cele perfectate de Camera de Comerţ au crescut de 10 ori. În plus, Republica Moldova a introdus colectări pentru controalele ecologic şi fitosanitar, aplicînd şi amenzi pentru importul direct al materiei prime din Ucraina în Transnistria. În condiţiile crizei economice aceste reguli ridică noi bariere şi exercită presiuni suplimentare asupra agenţilor economici transnistreni. Yastrebceak consideră că autorităţile moldoveneşti procedează conştient ţintind spre mărirea numărului întreprinderilor din regiune care să se înregistreze permanent pe malul drept al Nistrului.
Referindu-se la propunerea Chişinăului de demilitarizare, Yastrebceak afirmă că această iniţiativă ar fi dubioasă. El aminteşte că ea nu-i aparţine preşedintelui Voronin, ci a fost propusă iniţial, în 2004, de către garanţi şi mediatori. În condiţiile în care conflictul rămîne nereglementat nu se poate vorbi despre demilitarizare întrucît nu sînt clare garanţiile ulterioare. În plus, nu se poate vorbi despre demilitarizare în condiţiile cînd Ministerul de Interne al Republicii Moldova rămîne o structură militarizată. De asemenea, Transnistriei nu-i convine insistenţa autorităţilor moldoveneşti privind retragerea trupelor ruse din Transnsitria în procesul de demilitarizare. Concluzia le care o face Yastrebceak în privinţa iniţiativelor Chişinăului de reglementare a conflictului, inclusiv "abordării de pachet", care include proiectul de lege privind statutul Transnistriei şi un proiect de declaraţie politică, nu conţin nimic nou şi demn de vreo atenţie sporită. În acelaşi timp, Yastrebceak lasă să se înţeleagă că pentru Transnsitria ar fi mai convenabil să rămînă în expectativă pentru o jumătate de an, întrucît după alegerile parlamentare din primăvara anului curent se va schimba puterea de la Chişinău, putînd veni la guvernare persoane pentru care reglementarea transnsitreană nu este o prioritate.
Criza gazelor
Conflictul gazelor dintre Rusia şi Ucraina a surprins autorităţile transnistrene nepregătite. În consecinţă timp de aproximativ 10 zile regiunea nu avut gaze deloc sau într-un volum extrem de redus. S-a dovedit că termocentralele nu dispuneau de combustibil alternativ, fapt care a atras după sine întreruperea procesului de învăţămînt pentru aproximativ 10 zile. Curiozitatea cea mai mare a fost că în timp ce ministrul învăţămîntului din regiune, Maria Paşcenko, admonesta ziariştii pentru "prorocirile maliţioase" de sistare a aprovizionării cu gaze acestea chiar se realizau. Concluzia la care au ajuns demnitarii transnistreni a fost că trebuie să tragă învăţăminte din cele întîmplate, întrucît din 1996 rămîn pustii capacităţile pentru stocarea agenţilor energetici de alternativă. Ca urmare a crizei gazelor este că a crescut cu aproximativ 30% consumul energiei electrice, ceea ce s-a răsfrînt asupra reţelelor şi transformatoarelor, care în multe cazuri nu au rezistat, defectîndu-se.
Consecinţele economice ale crizei gazelor sînt semnificative pentru economia transnistreană. Conform estimărilor demnitarilor transnistreni întreprinderile economice vor putea să-şi reia activitatea normală abia către începutul lunii februarie, iar pierderile zilnice de pe urma crizei gazelor se cifrează la trei milioane de dolari.
Cu ocazia crizei gazelor reprezentantul special al UE în Moldova, Kalman Mizsei, a declarat că ea ar putea favorizarea apropierii Transnsitriei şi Moldovei în vederea reglementării conflictului. În condiţiile de criză poate ieşi în evidenţă necesitatea "măsurilor de încredere" şi convingerea părţilor că eforturile comune pot contribui la găsirea unor soluţii benefice pentru ambele părţi.
Relaţii externe
Integrare Europeană
Reuniunea Troicii Comitetului pentru Politică şi Securitate UE-Moldova (COPS)
La 14 ianuarie 2009, la Bruxelles a avut loc prima reuniune a Troicii Comitetului pentru Politică şi Securitate din acest an. Subiectul principal al discuţiilor purtate în cadrul reuniuni a fost situaţia politică în Republica Moldova şi evoluţiile Moldovei în implementarea reformelor interne în contextul pregătirilor pentru negocierea noului acord UE-Moldova. De asemenea, a fost discutată evoluţia procesului de soluţionare a problemei transnistrene în 2008. Delegaţia moldovenească condusă de Valeriu Ostalep, a apreciat activitatea Misiunii EUBAM şi a solicitat Comisiei Europene prelungirea mandatului misiunii după 31 decembrie 2009.
La Bruxelles, delegaţia moldovenească a avut întrevederi cu Helga Schmid, Director al Unităţii Politice, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, şi John Kjaer, Şef al Unităţii pentru relaţii cu Moldova, DG RELEX, Comisia Europeană.
Cooperare bilaterală
Republica Moldova-Letonia
Pe 13 ianuarie 2009, la Riga au avut loc consultări politice moldo-letone dintre delegaţiile ministerelor afacerilor de externe a Republicii Moldova şi Letonia. Pe agenda acestor consultări s-au aflat subiecte legate de: dezvoltarea relaţiilor bilaterale; priorităţile relaţiilor UE-RM şi experienţa letonă în procesului de negociere, în contextul noului Acord UE-RM.
Viceministrul Valeriu Ostalep, care a condus delegaţia moldovenească, a mulţumit părţii letone pentru asistenţa şi expertiza acordată autorităţilor moldoveneşti în procesul de armonizare a standardelor naţionale din domeniul sanitar şi fitosanitar cu cele europene. La rîndul său, partea letonă s-a arătat disponibilă de a-şi împărtăşi experienţa în procesul de pregătire pentru negocierea noului Acord UE-RM, atît Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cît şi ministerelor de ramură care vor fi implicate în negocierea noului acord cu Uniunea Europeană. (potrivit comunicatelor de presă a MAEIE)
Studii, analize, comentarii
Speranţele moscovite ale Chişinăului şi Tiraspolului sau "Moscow never sleeps"?
Maxim Kuzovlev, 18 ianuarie 2009
În anul care s-a scurs constatăm că între Voronin şi Smirnov s-au produs două întîlniri, ambele fiind organizate sub presiunea Moscovei. Prima a avut loc în incinta Consiliului Orăşenesc Bender, iar cea de a doua la Centrul de creaţie a copiilor şi tinerilor din Tiraspol
| »»» |
|
 |





|