Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Începînd din 1999, Găgăuzia a traversat perioada multor alegeri de diferit nivel, iar ca urmare a acestora viaţa alegătorilor găgăuzi nu s-a îmbunătaţit. Dimpotrivă, din an în an, aceasta regresează. Şi declinul acesta se întîmplă doar pentru că politicienii aleşi la putere prin votul cetăţenilor găgăuzi, uită de promisiunile lor preelectorale imediat ce se instalează în fotoliile moi din cabinetele confortabile ale puterii locale sau centrale.
Cetăţenii autonomiei s-au decepţionat de actualii lideri. Aceştia s-au dovedit a fi lipsiţi de fermitate şi nepotriviţi profesional pentru a uni poporul şi a guverna Găgăuzia spre binele întregii societăţi. Indiferenţa conducătorilor faţă de ţinutul natal, ruptura dintre elite şi popor — acestea sunt sursele principale ale răului mic şi mare care se întîmplă în Găgăuzia. Dacă în timpul apropiat nu vom face schimbări considerabile spre bine, peste cîţiva ani din UTA Gagauz Yeri nu va rîmîne decît numele acesteia.
La 3 decembrie 2006 cetăţenii Găgăuziei vor trebui iar să participe la alegerea noului Başkan. De votul dumneavoastră din această zi va depinde soarta Găgăuziei şi viitorul fiecăruia din voi. Cred ca mulţi dintre Dumneavoastră îşi dau seama că:
Numai o conducere a Gagauz Yeri care mizează pe spiritul de echipă al întregului popor va putea să apere interesele autonomiei în faţa puterii centrale. Numai o guvernare cu spirit nou — competentă profesional şi corectă — va reuşi să scoată autonomia Găgăuz Yeri din starea de depresie politică şi economică, să prevină catastrofa socială şi să impulsioneze procesul de remaniere a societăţii găgăuze.
La 3 decembrie, prin votul dumneavoastră, veţi determina puterea actuală antipopulară să demisioneze. Acesta va fi doar primul pas spre renaştere. Scopul nostru prioritar este să scoatem Găgăuzia din criză, să realizăm programele sociale şi economice care şi-au impus demult actualitatea.
Se înaintează spre discuţie largă în rîndul cetăţenilor proiectul de program “Unsprezece paşi în întîmpinarea oamenilor”. Acest proiect constituie concluzia generală a expunerilor dumneavoastră pe marginea celor mai diverse aspecte ale vieţii societăţii, culese în timpul nenumăratelor întîlniri pe care le-am avut.
De ce anume unsprezece, veţi întreba? Pentru că, deşi autonomia are unsprezece ani, astăzi suntem constrînşi să constatăm că în aceşti ani s-au ratat multe posibilităţi. Şi fiecare pas următor pe care trebuie să-l facem “în întîmpinarea oamenilor” nu este doar o obligaţie de a recupera cele ratate în anii trecuţi, dar şi un punct de orientare bine conturat pentru a înainta.
Aş vrea să atrag atenţia dumneavoastră şi asupra faptului că nu aveţi în faţă programul însuşi, ci doar proiectul acestuia. Echipa de profesionişti în domeniul administrării, unită strîns în Mişcarea “Găgăuzia Unită”, doreşte ca în activitatea sa să se repereze pe un document care nu va fi doar aprobat de alegători, dar care va lua în considerare şi părerile şi doleanţele cetăţenilor.
V-aş ruga să veniţi cu propuneri la acest proiect, privind atît probleme de ansamblu ale autonomiei, cît şi probleme de interes local urban sau rural. Vă puteţi, la fel, expune observaţiile asupra unui sau altui “pas” şi vă puteţi exprima dezacordul.
Proiectul de program are la sfîrşit un cupon detaşabil “Propuneri şi sugestii”, unde puteţi nota în scris toate ideile dumneavoastră. După care cuponul poate fi transmis propagandistului nostru, care neapărat vă va contacta ulterior, sau poate fi expediat pe una din următoarele adrese:
Comrat, str. Fedko 19/9;La încheierea campaniei preelectorale intenţionăm ca în baza propunerilor şi sugestiilor dumneavoastră să definitivăm programul astfel încît imediat după alegeri să le putem pune în aplicare.
Ceadîr-Lunga, str. Lenin 91;
Vulcăneşti, str. Frunze 13, ap. 5
cu menţiunea “Statul Major al candidatului la funcţia de Başkan Mihail Formuzal”
Întotdeauna am considerat că expresia “politica este o creaţie a maselor” nu este doar o simplă lozincă fără acoperire în practică, ci un adevărat punct de plecare în activitatea fiecărui lider politic care îşi respectă poporul şi doreşte ca toţi cetăţenii acestuia să participe activ la procesul de conducere a statului. Căci adevărata democraţie e însăşi suveranitatea poporului. Iar aceasta noţiune remarcabilă nu înseamnă exclusiv exercitarea puterii de stat în numele poporului, ci exercitarea acesteia pentru popor şi cu participarea poporului.
Cu respect,
candidatul la funcţia de Başkan Mihail Formuzal
1.1. Noua putere a Gagauz Yeri va porni de la sarcina ei obligatorie de a apăra interesele tuturor găgăuzilor oriunde s-ar afla aceştia. Ea nu va accepta ca zecile de mii de găgăuzi care îşi cîştigă existenţa muncind la negru peste hotare să fie lăsaţi practic în voia sorţii, aşa cum a procedat actuala conducere a Găgăuziei.
1.2. Noua putere va pune în faţa preşedintelui, parlamentului şi guvernului Republicii Moldova problema deschiderii reprezentanţelor comercial-economice şi culturale oficiale ale Gagauz Yeri în Turcia, Rusia, Bulgaria, Ucraina, scopul acestora fiind de a menţine legături strînse cu toţi compatrioţii noştri de peste hotare.
1.3. În plus, ea va interveni pe lîngă ambasadele Turciei, Rusiei şi Bulgariei în Republica Moldova ca acestea să deschidă în autonomia noastră secţii consulare. Aceste măsuri nu doar vor consolida autoritatea Găgăuziei şi a întregii ţări pe plan internaţional, dar şi vor oferi locuitorilor autonomiei şi compatrioţilor noştri de peste hotare asistenţă juridică şi susţinere morală.
1.4. Vor fi reglate şi consolidate relaţiile umanitare şi comercial-economice cu diferite regiuni ale Rusiei, Turciei, Bulgariei, Ucrainei, ale statelor din Uniunea Europeană cu scopul de a crea în aceste ţări fonduri de susţinere a Găgăuziei.
2.1. Noua putere va insista asupra completărilor şi precizărilor în Legea “Cu privire la statutul oficial special al Găgăuziei”, fără de care relaţiile actuale de subordonare între autorităţile centrale ale Republicii Moldova şi conducerea Gagauz Yeri nu pot fi înlocuite cu cele de colaborare.
2.2. Va fi concretizat articolul 12 al acestei Legi în partea privind competenţele Adunării Populare a Găgăuziei astfel încît să fie clar care sunt împuternicirile Chişinăului şi ce prerogative sunt acordate şi garantate Găgăuziei. Se prevede de asemenea încheierea şi semnarea unui contract privind delimitarea împuternicirilor între puterea centrală şi cea a autonomiei. Va fi de asemenea fixat prin lege ca nimeni nu este în drept să modifice sau să abroge după placul său aceste prerogative ale puterii autonomiei.
2.3. Va urmări ca liderii partidului comunist de guvernămînt al Republicii Moldova să îndeplinească promisiunile privind consolidarea dreptului constituţional al Găgăuziei la autodeterminare în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea. Aceasta va permite asigurarea liniştii în regiune şi va exclude orice speculaţie privind unirea Republicii Moldova cu România.
2.4. Noua putere va depune o iniţiativă legislativă privind funcţionarea partidelor politice pe teritoriul Găgăuziei, în baza legislaţiei Republicii Moldova şi Gagauz Yeri, ceea ce va permite crearea partidelor regionale care activează pe teritoriul Găgăuziei la organizarea alegerilor locale.
2.5. Puterea va insista asupra introducerii cotei de participare a reprezentaţilor Găgăuziei în ramurile legislativă şi executivă ale puterii de stat a Republicii Moldova.
2.6. Va fi asigurată respectarea drepturilor fundamentale ale omului în autonomie şi vor înceta persecutările cetăţenilor pentru convingerile lor politice.
2.7. Va fi prezentată revendicarea privind acordarea statutului de categoria I unui post vamal la frontiera cu Ucraina, completarea acestuia cu efectiv de persoane şi dotarea cu echipamente pentru a facilita tranzitarea autonomiei de către cetăţenii străini, precum şi pentru stimularea dezvoltării turismului internaţional din CSI şi Europa în Găgăuzia.
3.1. Noua putere a Gagauz Yeri va duce o luptă hotărîtoare cu sărăcia, cu şomajul în masă care au provocat exodul majorităţii cetăţenilor la munci în străinătate. Puterea va asigura populaţia cu informaţie veridică despre măsurile întreprinse pentru lichidarea corupţiei. Găgăuzia are suficiente posibilităţi de a realiza cu succes potenţialul sau economic. Ideea inoculată populaţiei precum ca nu vom supravieţui fără susţinerea Chişinăului este falsă.
3.2. Noua putere va renunţa la subvenţiile Centrului şi va asigura formarea bugetului din resursele sigure ale autonomiei şi din cotele impozitelor indirecte din bugetul central. Va fi efectuat controlul de revizie a tuturor capacităţilor de producţie şi vor fi puse în pagină şi aprobate prin lege proiecte concrete de reanimare şi utilizare cît mai eficientă a acestora pentru avîntul economic al Găgăuziei.
3.3. Pe contul creării în Gagauz Yeri a condiţiilor avantajoase şi egale pentru investiţii, în procesul renaşterii economiei va fi atras activ atît capitalul local, cît şi cel străin. O atenţie deosebită se va acorda problemelor privind crearea întreprinderilor mixte pe baza capitalului străin în businessul mic şi mijlociu.
3.4. Vor fi lichidate posibilităţile abuzului de drept săvîrşit astăzi de către numeroase organe de control. Pentru reprezentanţii micului business se vor anula obligaţiile privind utilizarea aparatelor de casă şi se vor înlătura şi alte bariere.
3.5. Puterea va face o adresare către ONU, alte organizaţii internaţionale, precum şi către guvernele ţărilor CSI şi Uniunii Europene, lansînd un apel pentru ajutor urgent poporului găgăuz în vederea depăşirii crizei umanitare pe care acesta o traversează în prezent. Noua putere va solicita pentru populaţia autonomiei susţinere financiară şi materială, va cere specialişti în management pentru elaborarea programelor concrete de depăşire a crizei, crearea noilor întreprinderi şi implicit a locurilor noi de muncă, prelucrarea mecanismului de acordare a compensaţiilor nominative celor mai vulnerabile pături ale populaţiei.
3.6. Va fi implementat proiectul “Readucerea acasă a compatrioţilor” pentru locuitorii regiunii care muncesc peste hotare, acordîndu-le acestora posibilitatea de a munci şi a-şi dezvolta o afacere în ţară, unde li se va asigura şi garanta integritatea investiţiilor.
Una din priorităţile noii puteri a Gagauz Yeri va fi îmbunătăţirea radicală a sistemului de asistenţă medicală pentru populaţia autonomiei. Numărul mic şi dotarea nesatisfăcătoare a instituţiilor medicale, preţul mare al medicamentelor şi al serviciilor medicale generează situaţia în care tot mai mulţi cetăţeni nu beneficiază de ajutorul medical necesar. S-au răspîndit larg bolile cronice care cauzează invaliditatea, pierderea capacităţii de muncă şi moartea prematură.
4.1. Autorităţile vor aproba prin lege programul naţional de redresare şi dezvoltare a sistemului de sănătate al Găgăuziei care va prevedea problemele menţionate, iar realizarea acestuia se va efectua atît pe baza mijloacelor proprii, cît şi prin ajutorul umanitar al societăţii internaţionale, către care va fi lansat un apel de a trimite în autonomie utilaj medical nou şi medicamente, specialişti în boli rare pentru acordarea asistenţei medicale urgente cetăţenilor găgăuzi care au nevoie de tratament imediat.
4.2. Pe lîngă aceasta, în unele cazuri în care e nevoie de o intervenţie medicală complicată, autorităţile vor colabora în vederea spitalizării acestor bolnavi în instituţiile medicale din ţările CSI şi Uniunii Europene.
4.3. Scopul strategic al noii puteri va fi în primul rînd păstrarea şi reparaţia capitală a spitalelor şi punctelor medicale din toate localităţile Găgăuziei, precum şi deschiderea a trei centre de diagnostic în oraşele mari. Toate trei centre vor fi dotate cu aparatură medicală de înaltă performanţă, în plus, Găgăuzia va dispune de propriul tomograf computerizat.
4.4. Pensionarii şi invalizii vor beneficia de medicamente compensate, iar în unele cazuri, cele mai nevoiaşe categorii, de medicamente gratuite. În Gagauz Yeri se va efectua permanent dispensarizarea obligatorie a populaţiei, precum şi propagarea pe larg a modului de viaţă sănătos, în primul rînd, printre copii şi tineret, cu scopul de a combate narcomania şi SIDA.
4.5. Va fi restabilit în totalitate sistemul de organizare a odihnei de vacanţă a copiilor şi tinerilor în taberele de tip sanatorial şi pensiuni curativ-profilactice, inclusiv cele de tip sportiv.
4.6. Noua putere va asigura salarii decente lucrătorilor din medicină, va oferi facilităţi sociale personalului medical auxiliar. Se vor lua măsuri de sporire în Găgăuzia a numărului de medici de înaltă calificare la toate profilurile. Din contul bugetului autonomiei tinerele talente din Găgăuzia vor fi trimise la studii în instituţiile de învăţămînt superior din Moldova şi de peste hotare. În acelaşi timp în Găgăuzia vor fi create condiţii necesare pentru angajarea în cîmpul muncii a tinerilor specialişti reveniţi în locurile natale ca aceştia sa-şi aplice cunoştinţele acumulate în beneficiul poporului.
Sistemul de învăţămînt în Găgăuzia se află într-o stare deplorabilă. Studierea limbii găgăuze este foarte rău organizată, la fel şi studierea limbilor oficiale ale autonomiei — moldoveneasca şi rusa. Nu se predă istoria poporului găgăuz. În şcolile găgăuze lipsesc în mod catastrofal profesori tineri, inclusiv de matematică, fizică, chimie, de alte discipline, se înregistrează un deficit de manuale şi material didactic. E criză de tehnică computerizată, accesul la Internet este destul de limitat. În consecinţă, mulţi din copiii noştri sunt lipsiţi de posibilitatea de a face studii de calitate şi întîmpină anumite dificultăţi la admiterea în instituţiile de învăţămînt superior.
5.1. Noua putere intenţionează să schimbe în mod radical situaţia. Va fi elaborat şi realizat programul regional care prevede introducerea în procesul şcolar al Găgăuziei modificări de actualitate, dictate de viaţă şi care ţin cont de specificul autonomiei. În baza acestui program va fi optimizată dotarea tehnică a instituţiilor de învăţămînt de toate nivelurile, inclusiv a celor din mediul rural.
5.2. Bazîndu-se pe resursele proprii, precum şi pe ajutorul acordat de Rusia şi Turcia, ţările Uniunii Europene, autorităţile autonomiei vor realiza programul regional de susţinere a tinerilor specialişti din sfera învăţămîntului, precum şi ridicarea calificării lor în cadrul universităţilor din Moldova, Rusia, Turcia.
5.3. O atenţie deosebită se va acorda restabilirii şi lărgirii schimbului reciproc de profesori, elevi, studenţi între Găgăuzia şi Rusia, Găgăuzia şi Turcia, inclusiv odihnei tineretului găgăuz în taberele şcolare şi studenţeşti de vară din străinătate.
Astăzi, pentru cetăţenii noştri, pensionarea înseamnă a ajunge sub limita sărăciei, a trăi permanent în nevoi şi cu teama de cădea în sărăcie extremă. Mărimea pensiilor nu acoperă nici cel puţin coşul minim de consum care e în creştere permanentă, iar majoritatea facilităţilor sociale anterioare şi indemnizaţiilor au fost anulate. Pe lîngă greutăţile financiare, mulţi pensionari ce ciocnesc şi de problema singurătăţii, fiind părăsiţi si de autorităţi, şi de societate. Zeci de mii de oameni, consacrîndu-şi forţele şi viaţa pentru beneficiul pămîntului natal, au ajuns sa fie umiliţi cu daruri neînsemnate oferite în campaniile preelectorale care nu sunt în stare să le asigure o existenţă decentă.
6.1. Noua putere a Găgăuziei din primele zile va căuta să rezolve problemele pensionarilor. Pe măsura ce va creşte economia regiunii şi va spori bugetul inclusiv din contul ajutorului umanitar străin, tot mai multe mijloace vor fi alocate pentru îmbunătăţirea vieţii pensionarilor, mărirea pensiilor, acordarea facilităţilor sociale suplimentare. În raport cu creşterea preţului la gazele naturale se va mări corespunzător compensaţia pensionarilor şi invalizilor.
6.2. Se va studia experienţa Turciei, Rusiei, ţărilor Uniunii Europene în sfera asigurării cu pensii, de unde se va însuşi tot ce va corespunde condiţiilor de la noi în cea mai mare măsură. Autorităţile de stat vor urmări să asigure un nivel ridicat de asigurare cu pensii, astfel încît acestea să permită cetăţenilor Găgăuziei nu doar să se alimenteze bine, să beneficieze de îngrijiri medicale necesare, dar să-şi satisfacă şi necesităţile culturale, să participe activ la viaţa publică.
6.3. Se va lansa un apel către întreprinzătorii găgăuzi din autonomie şi de peste hotare, către toţi găgăuzii, de a crea pe principiu benevol un fond social de ajutor suplimentar la pensii, mijloace din care, prin hotărîrea Consiliului de Administrare al acestuia, se vor aloca pentru susţinerea celor mai nevoiaşi compatrioţi de vîrstă înaintată.
6.4. În plus, mijloacele “Fondului de ajutor social pentru populaţie” vor fi transferate direct în mod proporţional în conturile primăriilor oraşelor şi satelor. Aceasta va permite, în primul rînd, simplificarea procedurii de primire a ajutorului pentru pensionari în teritoriu şi reducerea timpului necesar pentru acordarea acestui ajutor.
6.5. Pensionarii vor fi atraşi în mod activ să participe la procesul de renaştere a Găgăuziei. Experienţa lor de viaţă şi cunoştinţele, sfaturile lor privind educarea tinerii generaţii vor fi urmate prin toate mijloacele posibile pentru a asigura continuitatea şi a crea condiţii în care tradiţiile glorioase ale părinţilor şi bunicilor să poată fi moştenite de copii şi nepoţi.
Astăzi populaţia autonomiei în masă nu are încredere în puterea locală. Pe de altă parte, se ştie că, voinţă poporului este cel mai bun îndrumător şi controlor al puterii. De aceea vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru ca toate organele puterii în autonomie să reprezinte şi să apere interesele cetăţenilor în corespundere cu voinţa poporului. Numai astfel puterea se va apropia de popor.
7.1. Se vor respecta cu stricteţe normele privind raporturile între funcţionari şi cetăţeni, prevăzute de Constituţia Republicii Moldova şi de Legea constituţională privind autonomia Gagauz Yeri.
7.2. Noua putere va asigura transmiterea atribuţiilor şi a autonomiei financiare organelor puterii locale. Va spori responsabilitatea organelor locale faţă de populaţie. Va fi redus numărul de funcţionari la nivel raional şi personalul de conducere din Găgăuzia.
7.3. Pentru ca primari ai oraşelor şi satelor găgăuze sau deputaţi în Adunarea Populară să nu ajungă prin înşelăciune oameni întîmplători, incompetenţi, fără verticalitate politică, care nu dispun de calităţi morale necesare şi nici de simpla înţelepciune a vieţii, va fi impus un sistem de pregătire a cadrelor politice naţionale tinere, care, venind la putere, vor fi capabile să soluţioneze problemele economiei, a asistenţei sociale, a dezvoltării ştiinţei şi culturii. Noua putere va favoriza afluxul continuu al acestora în structurile aparatului de conducere şi-i va implica în rezolvarea problemelor autonomiei.
7.4. Va fi asigurată reprezentarea în organele puterii de stat a tuturor raioanelor (dolay) autonomiei şi repartizarea proporţională a investiţiilor capitale anuale.
Noua putere va acorda o atenţie prioritară dezvoltării economiei în autonomie. În Găgăuzia există 26 de primării, iar populaţia acesteia reprezintă 155 de mii de oameni. Astăzi potenţialul nostru economic de bază o constituie agricultura, deşi pînă în anul 1991 Găgăuzia a fost o regiune dezvoltată industrial. Distrugerea industriei locale a generat exodul specialiştilor calificaţi, reducerea încasărilor bugetare şi scăderea accentuată a nivelului de trai al populaţiei.
8.1. Sarcinile principale ale noii puteri în domeniul economiei sunt: crearea unui climat investiţional favorabil şi asigurarea garantată a protecţiei investiţiilor; reformarea sistemului fiscal în direcţia simplificării acestuia; anularea impozitului pe venit pentru producătorii agricoli, asigurarea pentru aceştia a posibilităţii de a-şi comercializa direct producţia atît în ţară, cît şi peste hotarele ei.
8.2. Dreptul Găgăuziei la activitate economică externă trebuie să fie aprobat la nivel legislativ, astfel încît exportul producţiei găgăuze pe pieţele tradiţionale din est şi, în primul rînd, pe cele din Rusia să nu depindă în viitor de dispoziţia de moment a politicienilor chişinauieni.
8.3. Prin concursul activ al juriştilor calificaţi din Uniunea Europeană va fi elaborat un proiect special “Zona economică liberă în Găgăuzia ca o etapă a renaşterii economiei Moldovei” , scopul căruia va fi dezvoltarea regiunii cu o atenuantă impunere fiscală experimentală, în care va funcţiona regimul juridic aplicat de UE (inclusiv jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie).
8.4. Autorităţile de stat vor obţine pentru producătorii agricoli din Găgăuzia locuri permanente în pieţele din Chişinău, astfel încît aceştia să-şi poată comercializa producţia direct, fără intermediari. Prin sistemul cooperaţiilor de consum vor fi organizate centre de achiziţie a surplusului de producţie agricolă de la ţărani.
8.5. Va fi asigurată susţinerea de stat a sectorului agrar, inclusiv prin acordarea creditelor cu o rată mică a dobînzii, a vacanţelor fiscale, facilităţilor la achiziţionarea tehnicii, carburanţilor şi lubrifianţilor, îngrăşămintelor, precum şi formarea comenzii centralizate de stat pentru satisfacerea necesităţilor din sfera bugetară.
8.6. Reprezentanţii businessului mic şi mijlociu în localităţile rurale, care activează în sfera prelucrării producţiei agricole vor beneficia de facilităţi fiscale. Susţinerea pe scară largă a sectorului agrar va permite stoparea exodului populaţiei din localităţile rurale şi oferirea locurilor de muncă pînă cînd vor fi create noi locuri de muncă în industrie.
8.7. Se va face ordine în problemele raporturilor de reciprocitate între arendaşi şi proprietari prin cotă echivalentă pămîntului şi bunurilor. Prin concursul cetăţenilor şi al autorităţilor va fi creat mecanismul de control privind respectarea strictă a condiţiilor contractelor de arendă.
8.8. Va fi desfăşurată politica regională de stimulare a producătorilor care utilizează tehnologii ce reduc consumul de energie, efectuează reutilarea tehnică a întreprinderilor, acordă în mod special servicii populaţiei, precum şi producătorilor care utilizează surse netradiţionale de energie.
Din cauza indiferenţei puterilor centrale şi regionale faţă de problemele ţăranilor, satele prospere ale Găgăuziei se află într-o continuă degradare şi părăsire. Se distruge infrastructura, în multe sate nu există magazine cu asortiment larg de mărfuri de calitate, nu sunt farmacii, puncte medicale, biblioteci. Cluburile şi casele de cultură sunt închise, nu funcţionează radiocomunicaţia, exista probleme de telecomunicaţie. Renaşterea şi dezvoltarea satelor găgăuze va fi posibilă doar în cazul în care va fi refăcut sistemul agrar de producţie, vor fi create ferme în localităţile rurale, în împrejurimile lor vor fi sădite vii şi livezi, vor apărea întreprinderi mici şi mijlocii de prelucrare a producţiei agricole.
9.1. Noua putere va iniţia politica de dezvoltare a satelor Găgăuziei, în primul rînd, prin implicarea ţăranilor în procesul de dezvoltare a producţiei industriale pe baza tehnologiilor noi şi prin utilizarea tehnicii de ultimă generaţie. În aceste scopuri vor fi utilizate atît mijloace proprii ale autonomiei, cît şi mijloace atrase din Rusia, Turcia, ţările CSI şi Uniunea Europeană, atît pe calea ajutorului umanitar cu destinaţie specială din partea organizaţiilor internaţionale, cît şi pe calea atragerii investitorilor străini.
9.2. Autorităţile de stat realizează programul complex de gazificare, asigurare cu apă, de construcţie şi reparaţie a drumurilor, precum şi de salubrizare a tuturor localităţilor rurale din Găgăuzia şi amenajarea lor comunala. Impunerea unui aspect atrăgător satelor găgăuze prin atragerea în această activitate de proporţii a tuturor păturilor sociale găgăuze va inocula multor cetăţeni simţul mîndriei de oraşul sau satul său, de casa şi ograda sa, de locurile publice de odihnă şi de menţinerea ordinii.
9.3. Pe contul colaborării eficiente cu diverse fonduri internaţionale se intenţionează construcţia cu îmbrăcăminte rutieră rigidă a tuturor autodrumurilor, care leagă toate localităţile autonomiei între ele şi respectiv de arterele principale de tranzit prin Moldova, inclusiv de cele internaţionale.
Cultura în Găgăuzia a căzut astăzi în totală uitare, ceea ce se răsfrînge negativ asupra caracterului moral al populaţiei, mai ales asupra tinerei generaţii, conduce spre scăderea nivelului intelectual, detaşarea de procesele culturale generale care au loc în lume şi în ultimă instanţă, spre degradarea conştiinţei sociale.
Lucrătorii din cultură ai Găgăuziei primesc un salariu mizer. Numărul cetăţenilor abonaţi la presa periodică este de cîteva sute în toată Găgăuzia. Bineînţeles, în această situaţie nu se poate vorbi de o dezvoltare a culturii în Găgăuzia la modul serios.
10.1. Noua putere consideră problema renaşterii şi dezvoltării culturii în Găgăuzia
una din problemele de importanţă primordială. Din contul tuturor surselor interne, investiţiilor şi ajutorului umanitar de peste hotare, noua putere de stat va dirija mijloacele în direcţia salvării şi renaşterii culturii găgăuze, spre răspîndirea ei în mase, pentru a readuce la starea normală activitatea teatrului naţional, a completa fondurile bibliotecilor şi pentru restabilirea sistemului de închiriere a filmelor la sate prin achiziţionarea caravanelor cinematografice.
10.2. Se va mări salariul lucrătorilor din cultură, vor fi îmbunătăţite condiţiile lor de muncă şi de trai.
10.3. Va fi implicat ajutorul persoanelor notorii din cultura găgăuză care actualmente locuiesc în Rusia, Tircia, Bulgaria, alte ţări, precum şi ajutorul autorităţilor şi al diferitor societăţi culturale şi organizaţii de creaţie din Rusia şi Turcia, care vor acorda Găgăuziei nu numai ajutor financiar, dar îşi vor asuma şi instruirea şi stagierea scriitorilor noştri, poeţilor, pictorilor, bibliotecarilor, regizorilor şi actorilor.
10.4. Mijloacele de informare în masă ale Găgăuziei, ale căror fondatori sunt organele puterii de stat, vor fi transmise cu titlu gratuit colectivelor de creaţie, iar finanţarea acestora din contul mijloacelor bugetare va fi încetată. Timp de doi ani vor fi create condiţii pentru funcţionarea televiziunii publice, avînd ca orientare practica mondială şi excluzînd imixtiunea autorităţilor în activitatea acesteia. Pentru soluţionarea acestei probleme autorităţile se vor baza pe organizaţiile internaţionale interesate de dezvoltarea democraţiei.
10.5. Va fi realizat un program de sprijin pentru organizaţii neguvernamentale din Găgăuzia, oferind acestora condiţii necesare de dezvoltare. Va fi oprită practica vicioasă de imixtiune în activitatea lor şi controlul acestora de către autorităţi.
Ca urmare a regresului economic extrem şi scăderii nivelului de trai al populaţiei găgăuze, situaţia demografică în Găgăuzia a devenit nesatisfăcătoare. Tot mai puţini copii se nasc anual. Tot mai mulţi oameni mor. Autonomia îşi reduce vizibil populaţia.
11.1. Va vi adoptat un program regional de ridicare a nivelului natalităţii care prevede crearea sistemului de acordare a asistenţei medicale calificate femeilor însărcinate şi lehuzelor, precum şi nou-născuţilor la oraşe şi sate, acordarea indemnizaţiilor unice în sumă de minimum 10 000 lei la naşterea unui al treilea copil.
11.2. În scopul educaţiei desăvîrşite a copiilor, inclusiv a celor ai căror părinţi îşi cîştigă existenţa peste hotare, va fi organizată funcţionarea creşelor şi grupelor cu regim săptămînal în grădiniţele Găgăuziei.
11.3. Noua putere va organiza tabere de tineret pentru odihnă, practicarea sporturilor, îmbogăţirea cunoştinţelor culturale, precum şi pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a se implica prin munca lor în realizarea problemelor ce stau în faţa autonomiei, participînd la strînsul roadei, la construcţia drumurilor, la curăţenia oraşelor şi satelor.
11.4 Organizaţia va atrage tinerii în rezolvarea problemelor autonomiei, astfel împiedicînd antrenarea acestora în activităţi criminale, folosirea narcoticelor şi oferindu-le şansa să devină membri destoinici ai societăţii.