CEC din Găgăuzia a stabilit procedura de vot pentru studenţi şi ostaşii în termen
În cadrul alegerilor pentru funcţia de Başcan care se vor desfăşura în autonomie, studenţii vor vota la locul de reşedinţă, iar ostaşii în termen îşi vor putea realiza dreptul de vot în cadrul unităţii militare. Acest anunţ a fost făcut în cadrul şedinţei Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia. Valentin Cara, preşedintele CEC, a menţionat că alegerile vor avea loc într-o zi de odihnă, astfel că studenţii vor putea veni la baştină. La rîndul lor comandanţii de unităţi militare vor solicita asigurarea accesului la urnele de vot pentru militari. // gagauzmedia.md
PSD a lansat negocieri cu candidaţii la funcţia de Başcan
Partidul Social Democrat din Moldova a lansat negocierile cu candidaţii la funcţia de Başcan al Găgăuziei. Astfel, formaţiunea intenţionează să identifice o candidatură care va fi susţinută. Social-democraţii vor insista ca acest candidat să semneze un acord prin care-şi asumă responsabilitatea pentru promisiunile făcute. În acest mod, consideră PSD, vor exista garanţii că respectivul candidat îşi va onora promisiunile făcute locuitorilor din regiune. // gagauzmedia.md
Dmitrii Croitor a fost înregistrat în calitate de candidat la funcţia de Başcan
CEC din Găgăuzia a mai înregistrat un candidat la funcţia de Guvernator al autonomiei. Este vorba despre Dmitrii Croitor. Decizia respectivă a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a CEC.
În urma verificării listelor de subscripţie prezentate de candidat, 250 de semnături au fost invalidate, iar 1,515 au fost validate. Din această zi candidatul are dreptul să-şi facă oficial campanie. // gagauz.md
Un grup de deputaţi ai APG şi socialiştii din Găgăuzia şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Dmitrii Croitor
Un grup de deputaţi ai Adunării Populare din Găgăuzia în frunte cu Dmitrii Constantinov, preşedintele APG, dar şi reprezentanţii Partidului Socialiştii din autonomie au anunţat că vor susţine candidatura fostului Başcan al Găgăuziei Dmitrii Croitor în cadrul actualului scrutin. Acest anunţ a fost făcut în cadrul unui briefing desfăşurat miercuri, 4 februarie. Astfel, speakerul Dmitrii Constantinov a declarat că dintre toţi candidaţii Dmitrii Croitor este cel mai demn să ocupe această funcţie înaltă din autonomie.
Şi liderul socialiştilor găgăuzi Igor Croitor, la fel, a anunţat că organizaţia teritorială va susţine candidatura lui Dmitrii Croitor în cadrul alegerilor pentru funcţia de Başcan. // gagauzmedia.md
Serghei Cimpoeş nu se va înregistra în calitate de candidat la funcţia de Başcan
Serghei Cimpoeş, unul dintre pretendenţii la postul de Guvernator al autonomiei găgăuze, şi-a retras candidatura din cursa electorală. Anunţul respectiv politicianul l-a făcut în cadrul unui briefing susţinut la Comrat.
“Ţin să declar public că în urma unor evenimente despre care ştiţi cu toţii am decis să nu candidez pentru funcţia de Başcan. Astfel, mă alătur prietenilor mei, deputaţi, şi susţin candidatura lui Dmitri Croitor. Acest lucru va fi în beneficiul Găgăuziei”, a menţionat Serghei Cimpoeş. // gagauzinfo.md