Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriBaşcan2015Curier electoral

Curier electoral din 23 martie 2015

|versiune pentru tipar|

Rezultatele preliminare ale alegerilor la funcţia de Başcan al Găgăuziei

Comisia Electorală Centrală creată cu ocazia alegerilor pentru funcţia de Başcan al Găgăuziei a desfăşurat o conferinţă de presă la care f făcut totalurile alegerilor Guvernatorului autonomiei din 22 martie. Potrivit datelor preliminare, voturile electoratului din Găgăuzia s-au împărţit în felul următor:  // CEC din Găgăuzia

Totalurile alegerilor parţiale pentru APG

s. Congaz:
s. Gaidar:
Astfel, în cadrul circumscripţiei electorale nr. 22 din satul Gaidar în calitate de deputat al Adunării Populare din Găgăuzia a fost aleasă Zinaida Popaz, iar în circumscripţia nr. 28 din satul Congaz, la 5 aprilie, se va desfăşura cel de al doilea tur, or în cadrul scrutinului din 22 martie niciunul dintre cei trei candidaţi n-a reuşit să acumuleze peste 50 la sută dintre voturile alegătorilor. // CEC din Găgăuzia

În ziua scrutinului, la CEC din Găgăuzia au fost adresate 25 de reclamaţii

În ziua alegerilor pentru funcţia de Başcan al Găgăuziei, la Comisia Electorală Centrală au fost expediate 25 de reclamaţii. Majoritatea au fost adresate organelor de drept. Este aşteptată o reacţie din partea instituţiilor respective. Despre acest lucru a informat Valentin Cara, preşedintele CEC.

“Am avut ieri foarte multe reclamaţii, 25 dacă e să fiu exact. Am examinat aceste cereri şi plîngeri, marea majoritate ne-a fost remisă pentru a lua act de faptele respective, or ele sunt adresate organelor de drept. Aşteptăm din partea organelor de drept rezultate asupra acestor reclamaţii”, a menţionat Valentin Cara. // gagauzmedia.md

Observatori din partea Adunării Interparlamentare a ţărilor CSI: procesul de votare din Găgăuzia s-a desfăşurat în condiţii de calm

Observatorii din partea Adunării Interparlamentare a ţărilor CSI au declarat că procesul de votare în cadrul alegerilor pentru funcţia de Başcan al Găgăuziei s-a desfăşurat în condiţii de calm, iar activitatea instituţiilor electorale a fost organizată.

În ziua scrutinului, observatorii au vizitat toate cele trei raioane din autonomie — Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti unde au asistat la procesul de realizare a dreptului de vot în cadrul a 15 secţii. În procesul de monitorizare, observatorii au desfăşurat întrevederi cu preşedinţii şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, au discutat cu observatorii locali şi cu alegătorii. // gagauzinfo.md

Irina Vlah a fost felicitată pentru victoria la alegerile pentru funcţia de Başcan

Mesaje de felicitare au fost adresate de către Mihail Formuzal, Başcanul în exerciţiu, Dmitri Constantinov, preşedintele Adunării Populare, deputaţii Dumei de Stat ai Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, vice-premierul Federaţiei Ruse, Mihail Burla, preşedintele Sovietului Suprem al rmn, reprezentanţii organizaţiilor obşteşti. // gagauzinfo.md

Mihail Formuzal speră că procedura de confirmare a Başcanului ales nu va fi tergiversată

Başcanul Găgăuziei a menţionat că, în linii generale, alegerile din autonomiei s-au desfăşurat. În cadrul şedinţei de lucru a Comitetului Executiv din 23 martie, Guvernatorul Găgăuziei a comentat rezultatele alegerilor şi şi-a exprimat convingerea că acei candidaţi care au suferit înfrîngere în cadrul alegerilor vor ţine cont de decalajul enorm al numărului de voturi dintre ei şi persoana care a învins în urma scrutinului şi vor evita să se adreseze în instanţele de judecată.

“Alegerile, în general, s-au desfăşurat, cu excepţia unor incidente ce ţin de dispariţia buletinelor de vot şi de votarea minorilor. Alegerile s-au încheiat din primul tur. Potrivit unor rezultate preliminare, Irina Vlah a învins detaşat în cadrul acestor alegeri”, a menţionat acesta. // gagauz.md

Irina Vlah şi-a făcut publice priorităţile pentru activitatea în funcţia de Başcan

Irina Vlah, candidatul care a învins în cadrul alegerilor pentru funcţia de Başcan, consideră că printre priorităţile sale se numără consolidarea relaţiilor regionale cu subiecţi din Federaţia Rusă, interacţiunea constructivă cu autorităţile centrale şi renaşterea autonomiei. Despre acest lucru politiciana a informat în cadrul unei conferinţe de presă convocate la Comrat.

Irina Vlah şi-a exprimat satisfacţia că la 22 martie electoratul din Găgăuzia a votat “pentru pace şi stabilitate în regiune, transformări economice, crearea de noi întreprinderi şi locuri de muncă”. // gagauzinfo.md

Nicolai Dudoglo şi Serghei Cernev vor contesta rezultatele alegerilor pentru funcţia de Başcan

Candidaţii la funcţia de başcan ai Găgăuziei Nicolai Dudoglo şi Serghei Cernev cer renumărarea voturilor. Potrivit lui Nicolai Dudoglo, adresarea deja a fost transmisă la Comisia Electorală Centrală din Comrat, or ar putea fi vorba nu doar despre încălcări admise la numărarea voturilor, dar şi despre mituirea alegătorilor.

“Pentru fiecare vot la Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcăneşti au fost oferite sume de pînă la 500 de lei. Credem că, la sigur, au fost mituite şi comisiile electorale. Observatorii noştri n-au fost admişi atunci cînd a avut loc numărarea voturilor. Presupunem că şi în procesul de numărare au fost admise falsuri. Ne-am adresat la CEC şi am solicitat să fie renumărate voturile”, a anunţat Dudoglo. // tv7.md

Mihail Formuzal a catalogat drept “o ruşine” solicitarea lui Dudoglo cu privire la renumărarea voturilor

Solicitarea înaintată de Nicolai Dudoglo şi Serghei Cernev care au candidat pentru funcţia de Başcan îi va lipsi de respectul societăţii găgăuze. Despre acest lucru Mihail Formuzal, Başcanul în exerciţiu, a declarat pentru agenţia Omega.

“Nu sunt în stare nici să accepte cu demnitate înfrîngerea suferită. Este o ruşine să fii devansat cu aşa un decalaj şi încă să mai ceri renumărarea voturilor. Dudoglo se face singur de rîs şi se lipseşte în acest fel de ultimele fărîme de respect din partea comunităţii găgăuze. Despre persoana care a fost votată de 120 de alegători, deşi a prezentat listele de subscripţie cu 1500 de semnături în susţinerea sa nici nu merită să mai discutăm”, a declarat Formuzal cu referire la Serghei Cernev care a acumulat 0,19 la sută din voturi. // omg.md

Leonid Dobrov: candidaţii învinşi ar trebui să renunţe la ideea de a depune reclamaţii la CEC

Toţi cei nouă concurenţi electorali ar trebui să accepte “victoria detaşată” a Irinei Vlah care a acumulat 51,01 la sută din voturi în cadrul alegerilor pentru funcţia de Başcan desfăşurate la 22 martie. Despre acest lucru se spune în apelul adresat de către Leonid Dobrov tuturor foştilor candidaţi la funcţia de Guvernator.

În opinia lui, candidaţii învinşi ar trebui să renunţe la ideea de a depune reclamaţii la CEC, or “încălcări au fost observate în egală măsură din partea mai multor pretendenţi la funcţia de Başcan”.

Irina Vlah a chemat oponenţii să conlucreze spre binele regiunii

Irina Vlah, candidatul care a repurtat victorie în cadrul alegerilor pentru funcţia de Başcan al Găgăuziei, le-a mulţumit alegătorilor pentru încrederea acordată şi a făcut un apel către oponenţii săi prin care i-a chemat să conlucreze spre binele regiunii.

“Vreau să le mulţumesc tuturor care au avut încredere în echipa noastră, au venit la votare şi şi-au dat votul pentru aceasta. Ţin să le mulţumesc tuturor locuitorilor din autonomie, chiar şi celor care au votat pentru oponenţii mei. Pe parcursul celor patru ani cîţi urmează să locuim şi să muncim în regiunea noastră, Găgăuzia va fi marcată de stabilitate şi de dezvoltare economică”, a remarcat Irina Vlah.

Deja săptămîna viitoare, candidatul care a învins la alegeri, intenţionează “să invite toţi oponenţii la o masă rotundă pentru a discuta problemele din regiune”. // gagauz.md

Încheierea alegerilor pentru funcţia de Başcan a fost marcată printr-o cursă automobilistică

Finalizarea alegerilor pentru funcţia de Guvernator al Găgăuziei a fost marcată în capitala culturală a autonomiei, oraşul Ceadîr-Lunga, printr-o cursă automobilistică.

“Iniţiatori ai cursei a fost locuitorii din Ceadîr-Lunga care ieri şi-au dat voturile pentru Irina Vlah, cea care a devenit Başcan al Găgăuziei. Suntem adepţii păcii între Chişinău, Comrat şi Moscova şi vrem să declarăm întregii comunităţi mondiale că Găgăuzia este dispusă să coopereze. Suntem adepţii păcii, prosperării şi bunei înţelegeri”, a remarcat Ivan Stamov, unul dintre organizatorii cursei automobilistice. // gagauzinfo.md

Cît au cheltuit candidaţii la funcţia de Başcan pentru campania electorală

CEC din Găgăuzia a făcut public raportul financiar de totalizare privind suma mijloacelor de care au beneficiat candidaţii la funcţia de Guvernator al autonomiei în cadrul campaniei electorale.  // gagauzmedia.md