Curier electoral din 20 iunie 2005
||
Mihai Severovan a făcut un şir de declaraţii şi apeluri
Candidatul independent la funcţia de primar de Chişinău Mihai Severovan a făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, un şir de declaraţii şi apeluri: “a) campania electorală se desfăşoară cu încălcări ale legislaţiei în vigoare. S-au semnalat mai multe nereguli care favorizează candidatul Partidului Comuniştilor, Zinaida Grecianîi; b) organizaţia obştească Protecţia Consumatorului, contrar Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, ce interzice antrenarea ONG-urilor în susţinerea concurenţilor electorali, a declarat că va susţine în alegeri candidatura Zinaidei Grecianîi; c) în campania electorală a candidatului PCRM sînt antrenaţi minori, care difuzează prin oraş fluturaşi, în timp ce legislaţia interzice antrenarea copiilor în acţiuni cu caracter politic; d) în capitală sînt difuzate foi volante ale candidatului Partidului Comuniştilor, care nu conţin informaţii despre tiraj şi tipografia la care au fost executate, încălcîndu-se flagrant prevederile legislaţiei electorale a RM; e) Ministerului Justiţiei trebuie să ia măsurile de rigoare faţă de organizaţiile obşteşti care se implică în activităţi de susţinere a candidaţilor, Comisia Electorală Centrală şi Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău trebuie să sancţioneze candidatul Partidului Comuniştilor, iar misiunea OSCE trebuie să includă în rapoartele sale pe marginea scrutinului încălcările menţionate; f) partidele şi candidaţii la funcţia de primar trebuie să dea dovadă de corectitudine maximă şi să desfăşoare o campanie electorală în conformitate cu standardele democratice; g) numai printr-o campanie electorală corectă vom consolida imaginea Moldovei de stat democratic şi vom exclude orice posibilitate de contestare a rezultatelor scrutinului din 10 iulie 2005”. (După “INFOTAG”)