Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2005Curier electoral

Curier electoral din 19 iulie 2005

|versiune pentru tipar|

Doi candidaţi pentru funcţia de primar

În cursa electorală pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău au rămas doi candidaţi: reprezentantul Blocului electoral “Patria-Rodina-Ravnopravie”, Valerii Klimenko şi reprezentantul Partidului Comuniştilor (PCRM), Zinaida Grecianîi.

8 din cei 10 candidaţi s-au retras din cursa electorală

8 din cei 10 candidaţi pentru Primăria capitalei s-au retras din cursa electorală. Primii care au renunţat a fost candidatul Partidului Democrat, Vladimir Guriţenco şi candidatul independent Mihai Severovan. Pe parcursul zilei de luni, 18 iulie — ultima zi în care pretendenţii la funcţia de şef al capitalei se puteau retrage, au părăsit cursa electorală candidatul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, candidatul independent Dumitru Braghiş, candidatul Partidului Popular Creştin Democrat, Gheorghe Susarenco, candidatul din partea Uniunii Muncii “Patria-Rodina”, Gheorghe Sima, candidatul Partidului Ecologist “Alianţa Verde”, Vladimir Garaba, şi candidatul independent Iuliana Gorea-Costin.

Alegerile repetate vor avea loc pe 24 iulie

Alegerile repetate vor avea loc pe 24 iulie. Potrivit Codului electoral, pentru ca acestea să fie valide, la urnele de vot trebuie să se prezinte cel puţin o treime din numărul total de alegători incluşi în listele electorale. La alegerile locale anticipate din Chişinău, din 10 iulie curent, au participat doar 27.05% din cetăţenii cu drept de vot.