Campania electorală, care urmează să-şi ia startul în zile numărate, va conţine o bună doză de populism. Conştienţi de acest fapt, considerăm că trebuie să ne ferim anume de aceste lozinci gratuite, populiste, şi să punem accentul pe necesitatea îmbunătăţirii reale a stării de lucruri în Chişinău, ţinînd cont de realităţile zilei.

În cazul alegerii mele în funcţia de primar intenţionez să institui un grup de lucru, capabil să expertizeze starea de lucruri din întreaga gospodărie a oraşului, inclusiv problemele economice, ale culturii, ştiinţei şi învăţămîntului, sfera serviciilor. După realizarea acestui program (timp de 5–6 ani), oraşul va ajunge un adevărat centru economic, cultural, ştiinţific şi universitar al Republicii Moldova.

În propunerile mele evit să fac uz de termeni gen “înflorire” etc., deoarece este evident faptul că capitala Republicii Moldova poate prospera doar cu existenţa unui nivel de viaţă corespunzător al tuturor cetăţenilor ţării, ceea ce nu este real, inclusiv pentru viitorul imediat. Dar scopul de a asigura locuitorilor Chişinăului un trai decent consider că poate fi atins, ba chiar trebuie să devină un scop cu prioritate în realizare. Referindu-mă la asigurarea unui trai decent chişinăuienilor, în primul rînd, am în vedere:

1. apărarea locuitorilor Chişinăului de creşterea preţurilor la servicii, în primul rînd la serviciile comunale;
2. îmbunătăţirea activităţii organelor de menţinere a ordinii publice;
3. transformarea oraşului în unul curat şi confortabil;
4. adoptarea de către primărie a tuturor deciziilor în corespundere cu legislaţia în vigoare, cu normele dreptăţii şi moralei sociale.

Traiul decent al chişinăuienilor consider că poate fi asigurat prin realizarea unor acţiuni imediate, care:

• În primul rînd, vor îmbunătăţi condiţia economică a cetăţenilor, îndeosebi a reprezentanţilor păturilor social-vulnerabile, ceea ce presupune sporirea veniturilor concomitent cu reducerea costurile, inclusiv la serviciile comunale.
• În al doilea rînd, vor îmbunătăţi condiţiile ambientale în casele şi pe străzile oraşului.
• Trei: vor asigura o deservire calitativă, civilizată de către serviciile municipale şi întreprinderile de prestare a serviciilor.

Acesta este imperativul zilei. Spre deosebire de “planul de patru ani” al lui Vasile Zgardan, eu nu propun scenarii utopice, ci declar cu toată convingerea că voi începe munca întru realizarea acestor trei obiective imediat după intrarea în funcţie şi voi continua în acelaşi ritm pe toată durata mandatului.

Principalele sarcini în acest domeniu sînt:

Economia

1. reducerea preţurilor la principalele produse de consuni şi tarifele la serviciile acordate pe scară largă, începînd cu serviciile comunale;
2. sporirea calităţii remunerării muncii, îndeosebi pentru salariaţii cu lefuri mici, şi ridicarea pensiilor pentru majoritatea persoanelor în etate;
3. crearea de noi locuri de muncă;
4. reparaţia drumurilor prin întregul oraş;
5. crearea de întreprinderi cu profil reparaţii-construcţie şi de desenare, dar şi destinate scopurilor ecologice, de ameliorare şi amenajare a teritoriului, de recreare;
6. modernizarea instalaţiilor de epurare;
7. crearea de condiţii pentru toţi ţăranii pentru a-şi putea realiza producţia fără intermediari şi speculanţi la pieţele şi iarmaroacele din oraş; cu acelaşi scop, organizarea unei reţele de magazine alimentare municipale. Stabilirea circuitului producător-cumpărător va permite ţăranilor, producătorilor agricoli, să-şi vîndă fără dificultăţi marfa, iar orăşenii vor beneficia de preţuri mai nuci decît cele în prezent;
8. refacerea ramurii de colectare-prelucrare (întreprinderile de conserve şi infrastructura corespunzătoare), fapt ce va conduce la sporirea locurilor de muncă şi creşterea vărsămintelor la bugetul oraşului.

Şomerii sînt porecliţi de către unii cinici “armata de rezervă a muncii”, în realitate, însă, lipsa locurilor de muncă este o tragedie şi o ruşine naţională. Nu trebuie să ne împăcăm cu o asemenea stare de lucruri şi să ne mulţumim cu soluţiile iluzorii rezultate din tekucika kadrov şi cotidianul activităţilor economice, care de cele mai multe ori nu corespund intereselor şomerilor. Din care cauză se impune crearea intensă şi direcţională de noi locuri de muncă, care si corespundă cerinţelor reale ale oraşului şi cetăţenilor lui. Acestui scop va fi subordonat serviciului de angajare în cîmpul muncii, care să fie reorganizat şi dotat într-un mod adecvat pentru a deveni un organ cu adevărat capabil să îmbunătăţească viaţa oraşului prin eforturi constructive.

Pentru a rezolva multiplele probleme ale oraşului trebuie şi mizăm, în primul rînd, pe forţele proprii:

• bugetul oraşului;
• investiţii din partea băncilor comerciale locale;
• investiţii din partea agenţilor economici;
• depuneri ale populaţiei sub garanţia statului privind păstrarea şi creşterea lor.

Pentru reducerea costurilor la servicii şi ridicarea generală a nivelului de trai, pentru îmbunătăţirea gradului de confort şi amenajare urbană este necesar:

• crearea unui sistem municipal unic de asigurare a vieţii oraşului — asigurarea cu energie, gaze, apă, căldură termică, canalizare, repararea fondului locativ, a comunicaţiilor şi drumurilor, evacuarea deşeurilor etc. Acesta trebuie să fie conceput ca o reţea de întreprinderi, care să reprezinte un trust sau concern unic, şi care să fie subordonat şi verificat de către conducerea municipiului. Povara plăţilor comunale doar va creşte atît timp, cît aceste întreprinderi îşi vor păstra actualul statut de societăţi pe acţiuni (SA), care nu se ştie cui se subordonează, împotmolite în datorii reciproce şi permanent ciondănindu-se între ele. Această situaţie convine doar conducătorilor acestor întreprinderi, care se îngrijesc doar de a obţine profituri cît mai mari, neglijînd interesele locuitorilor oraşului, în acelaşi timp, fenomenul provoacă creşterea tarifelor comunale. Din care cauză se cere de studiat amănunţit unde dispar banii plătiţi de orăşeni (achitaţi cu regularitate în pofida greutăţilor economice) şi de făcut ordine. Varianta optimală ar fi de creat o gospodărie urbană, cu dotaţii, bine condusă şi mult mai economicoasă, decît de încercat a perfecţiona actualul sistem “de piaţă”, cînd creşterea preţurilor pentru servicii nicidecum nu garantează şi calitatea serviciilor prestate.

Învăţămîntul, ştiinţa şi cultura

• de mărit cu 50 la sută cheltuielile pentru învăţămînt, ştiinţă şi cultură;
• autonomie reală a liceelor şi şcolilor de cultură generală din oraş cere ca aceste instituţii de învăţămînt să aibă conturi proprii în bancă şi propria contabilitate. Colectivele pedagogice vor putea astfel să primească salariul la locul de muncă, dar şi să decidă, colegial, destinaţia fondurilor suplimentare, venite de la sponsori, părinţi etc. Aceasta va permite administraţiei să legifereze acordarea de ajutoare materiale suplimentare pedagogilor în funcţie de calitatea cunoştinţelor şi rezultatele finale. Aceasta ar mai permite administraţiilor instituţiilor de învăţămînt să devină stăpîni ai mijloacelor suplimentare, eliberîndu-se de tutela comitetelor de părinţi;
• eliberarea loturilor de pămînt pentru construcţie individuală pentru toţi lucrătorii din ştiinţă, învăţămînt şi cultură;
• de a oferi posibilitatea contractării de credite bancare pe termen lung pentru construcţia de apartamente şi case individuale de la banca municipală;
• de ridicat cu 30% salariul colectivelor pedagogice şi lucrătorilor din cultură, în comparaţie pe republică.

Amenajarea vieţii oraşului

Pentru a determina corect ce urmează de făcut, este necesar mai întîi de realizat adecvat cele ce se întîmplă. Majoritatea chişinăuienilor sînt nemulţumiţi nu doar de starea spaţiului locativ, a curţilor, străzilor şi drumurilor, de halul sediilor diferitor servicii necomerciale, atît de necesare tuturor (policlinici şi spitale, şcoli şi grădiniţe de copii, poşta etc.), ci şi de calitatea serviciilor oferite de ele. Toţi sînt nemulţumiţi şi se revoltă de faptul că oraşul nostru s-a transformat într-un conglomerat haotic de instituţii comerciale şi de agrement de un conţinut dubios. Toţi cetăţenii observă degradarea catastrofală a culturii oraşului, inclusiv cea a muncii, consumului şi odihnei.

Uneori se creează impresia că în Chişinău deja nu mai este loc pentru întreprinderile producătoare de bunuri, ci au rămas doar cele din segmentul “cumpărare-vînzare” şi din industria distracţiilor. Este un fenomen anormal! În oraşul nostru doar un mic procent de cetăţeni posedă maşini de lux şi-şi petrec timpul prin cazinouri, restaurante, baruri, centre de agrement şi saune. Se manifestă însă tendinţa de a anticipa aceste cereri nesănătoase, ceea ce creează condiţii insuportabile pentru marea majoritate a locuitorilor capitalei. Pe alocuri este complicat nu doar să traversezi strada, ci chiar să mergi nestingherit pe trotuarele pline de tarabe, chioşcuri şi maşini parcate. Situaţia creată nu mai poate fi tolerată: nu destul că sute de mii de orăşeni, printre care persoane în etate şi bolnavi, abia o scot cu greu la capăt, plus la aceasta, ei nu au posibilitate să se odihnească în linişte, să se plimbe pe drum fără a-şi risca viaţa sau nervii, sînt privaţi de posibilitatea de a se ascunde de acest stil străin de viaţă chiar şi în propriile apartamente. Se creează impresia că oraşul a fost ocupat de o hoardă barbară care îşi bate joc de citadini.

Consider că autorităţile municipale sînt în stare să facă ordine în propriul oraş, să nu permită invadarea trotuarelor de către automobile, iar în preajma cartierelor locative să nu se audă muzică puternică şi glasuri turmentate, ca barurile şi restaurantele să nu fie amplasate în apropiere de şcoli şi grădiniţe de copii, iar staţiile de alimentare — alături de spitaluri şi case de locuit. Nu se cere de apelat la acţiuni draconice pentru a schimba lucrurile în bine. Este necesar, pur şi simplu, să se ţină cont de principiul măsurii, atunci cînd toate îşi au rostul şi timpul lor, iar libertatea unora nu trebuie să aducă atingeri drepturilor celorlalţi. Timpul reclamă abordarea unui mod judicios de viaţă!

Nu e suficient însă să recunoaştem că în oraşul nostru prea mult spaţiu este rezervat dezmăţului asociat şi prea puţină atenţie se acordă muncii creatoare de bunuri, că sînt excesiv de multe localuri de agrement şi foarte puţine întreprinderi de acordare de servicii accesibile pentru mase. Abundenţa de supermarkete luxoase, restaurante scumpe, baruri, ateliere şi saloane de frumuseţe în timp ce foarte puţine la număr sînt magazinele cu preţuri accesibile, atelierele de reparaţie, cafenele, iar cantinele au dispărut cu totul. Această disproporţie trebuie reparată. În cazul dacă voi conduce oraşul, voi organiza lucrul pentru a optimiza infrastructura urbană. Pentru aceasta va fi necesară o reorganizare de proporţii, cu o campanie mediatică pentru a-i informa pe reprezentanţii businessului mic şi mijlociu, propunîndu-le alternative reale pînă la reprofilarea firmelor tor, cu un sistem de stimulare adecvat. Este un plan realizabil. În acest mod, spre exemplu, cu ajutorul interesat al primăriei, multe cafenele, baruri şi restaurante “de elită”, de multe ori pustii, pot să ajungă mult mai rentabile, dar şi să aducă un real folos societăţii în calitate de cafenele-expres sau cantine accesibile.

O atenţie aparte suscită conglomeratele stradale de comercianţi, din centrul capitalei şi din raioanele sale. Pieţele samavolnice au împînzit oraşul şi i-au creat o faimă rea, Chişinăul tot mai mult asemănîndu-se cu o şatră de nomazi sau cu un şantier de construcţie abandonat. Aceste mulţimi de tîrgoveţi, pe de o parte, îi agasează pe orăşeni, iar, pe de alta, mulţimile de oameni sărăciţi şi impuşi de situaţie să facă comerţ stradal pentru a-şi cîştiga bucăţica de pîine sînt “tutelate” de către cinovnicii serviciilor de control, de către poliţie şi de către vînzătorii bogaţi. Este necesar să se facă ordine în comerţ şi să fie lichidate ghirlandele de “buticuri” şi altele de acelaşi gen. Trăim în epoca creşterii contrastelor între luxurianţa sfidătoare şi sărăcia înspăimântătoare în creştere. După faţadele şi vitrinele sclipitoare ale “abundenţei economiei de piaţă”, toate cartierele oraşului sînt împînzite de lăcaşele ultramodeste ale săracilor. O asemenea stare de lucruri nu are nimic în comun cu dezvoltarea normală a societăţii. Mai degrabă avem dovezile faptului că acumularea de bogăţii de către o minoritate socială se realizează din contul furtului, direct sau camuflat, al majorităţii.

O situaţie cu totul deplorabilă s-a creat în domeniul construcţiei spaţiului locativ şi renovării infrastructurii sociale. La moment, circa 95% din tinerii care vor să întemeieze o familie nu au nici cea mai mică şansă pentru a-şi procura apartamente, chiar şi garsoniere. Au degradat SEL-urile, secţiile telefonice, alte servicii sociale. Concomitent, periferiile, dar şi centrul istoric al Chişinăului, au ajuns zone unde se construiesc intens, fără de nici un control, ditamai vile, de multe ori care nici nu sînt populate, sau se construiesc oficii, care te izbesc prin dimensiuni, dar nesolicitate şi fără utilitate.

Aceste discrepanţe pot fi lichidate prinntr-6 conducere chibzuită a treburilor publice. Pentru aceasta este necesar, în primul rind, ca angajaţii municipali să-şi facă cinstit datoria, fapt ce este posibil prin instituirea unui control riguros. Este cunoscut recentul caz de vindere ilicită a mai bine de 1000 loturi de pămînt în perimetrul urbei, dar actul justiţia s-a “rătăcit” printre pereţii primăriei şi coridoarele puterii centrale, fără a se identifica autorii acestei ilegalităţi şi nici impunătorul mecanism al corupţiei. Consider că primarul care va reuşi să stopeze astfel de fărădelegi va obţine, pe bună dreptate, recunoştinţa orăşenilor şi sînt gata să lucrez în acest sens.

Avem foarte multe imobile luxoase şi foarte mulţi cetăţeni fără domiciliu — aceasta este realitatea capitalei noastre. Oraşul are nevoie de elaborarea şi implementarea unui program de construcţie de locuinţe nu pentru elită, dar pentru popor, în primul rînd pentru acei care nu au locuinţe, pentru familiile tinere, pentru cetăţenii cu venituri mici. Pînă cînd gospodăria noastră se va dezvolta după nişte principii haotice, financiar-parazitare, nu se vor găsi mijloace pentru realizarea acestui plan. În cel mai radical mod este necesar să fie schimbate modalităţile de abordare a problemelor de gestionare a economiei Chişinăului.

În altă ordine de idei, trebuie să remarcăm faptul că conducerea primăriei, chiar şi a capitalei, nu are posibilităţi nestingherite pentru organizarea unui trai decent şi echitabil social al oraşului. Multe iniţiative menţionate mai sus se vor ciocni de bariere legislative şi de practica executivă a funcţionarilor de rang de sector, municipal sau de stat. Se vor isca piedici şi din partea businessului nostru de piaţă, specific, şi din interesele businessmenilor. Cu toate acestea, ponderea municipiului este destul de mare şi primăria dispune de suficiente pîrghii pentru a influenţa cercurile de vîrf ale puterii, inclusiv Legislativul. Intenţionez să uzitez din plin de aceste pîrghii pentru a schimba lucrurile în bine.

Pentru vremurile ce le trăim este un păcat să fie cheltuite sume colosale de bani pentru petrecerea unor activităţi de bravadă şi proiecte “prestigioase”, să organizezi sărbători şi jubilee în timp ce o parte considerabilă a populaţiei flămînzeşte în adevăratul sens al cuvîntutui. Sărbătorile şi jubileele îşi au rostul lor, bineînţeles, dar este necesar să ne îngrijim de adevăratele bucurii ale oamenilor, de bunăstarea lor permanentă, ci nu de la o sărbătoare la alta. Personal nu mă deranjează prea mult faptul că nu avem în capitală un stadion la standarde europene — este un lucru firesc pentru sărăcia noastră. Mult mai mult mă deranjează faptul că au fost devastate toate terenurile de sport din curţile oraşului nostru, că cercurile de cultură fizică şi creaţie tehnică, accesibile pentru toţi, au fost substituite de către discoteci, intenet-cafenele şi fitness-club-uri. Este ruinat complexul de asigurare socială, educativă şi culturală. De aici, a venit timpul să adunăm pietrele.

Sfera serviciilor

Desenarea calitativă şi civilizată a cetăţenilor de către serviciile municipale şi întreprinderile de servicii consider că reprezintă o prioritate a dezvoltării oraşului. Pensionarii noştri nu trebuie să stea cu orele la băncile de economii şi oficiile poştale pentru a-şi ridica banii munciţi. Este de nepermis să permiţi ca oamenii, cu grijile şi nevoile lor, să stea îmbulziţi pe coridoarele diferitor instituţii, unde deseori nu ai pe ce te aşeza, precum la birourile de paşapoarte, birourile de inventariere tehnică, în instituţiile de asigurare socială etc. Nu mai poate fi tolerată situaţia cînd “şeful permanent are dreptate”, iar cetăţeanul, venit cu o problemă, este tratat ca un milog. În acelaşi timp, este necesar să fie efectuată o revizuire a necesităţii multor hîrţoage-documente, deseori inutile.

Calitatea serviciilor prestate cetăţenilor şi funcţionarea instituţiilor respective din oraş trebuie să facă obiectul unor investigaţii sociologice, în baza cărora să fie alcătuit un plan concret de acţiune. De aici trebuie să debuteze crearea unei noi tehnologii de dezvoltare a oraşului.

Fiind întrebat din contul cui voi asigura chişinăuienilor un trai decent, răspund scurt şi explicit: din contul raţionalizării modului de gestionare, din contul economisirii mijloacelor financiare, prin atragerea de mijloace suplimentare de la băncile comerciale şi agenţii economici cointeresaţi de dezvoltarea oraşului nostru.

Este necesar să gospodărim cu măsură şi cu cap, cu o evidenţă strictă a veniturilor şi cheltuielilor la bugetul oraşului, să strîngem meticulos impozitele şi alte plăţi. Apoi, este necesar să întărim sectorul real al economiei urbane — întreprinderile producătoare de bunuri, ceea ce va permite crearea de fonduri de consum social, deja uitate, şi redistribuirea avutului social în modul care să faciliteze dezvoltarea cu succes nu doar a ramurii comerţului, ci şi direcţiile social-economice, care necesită dotări. Toate acestea pot reduce discrepanţele dintre minoritatea prosperă şi majoritatea săracă a populaţiei.

Pentru realizarea acestui scop se pot utiliza mai multe pîrghii verificate în timp, de la lupta cu obţinerea de supraprofituri de către marele business şi pînă la reglarea tangenţială a proceselor economice. Grija întreprinzătorilor şi conducătorilor privind activităţile social-utile ale propriilor întreprinderi, sporirea numărului locurilor de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi sporurile la salariu — toate trebuiesc să fie stimulate de către conducerea oraşului. Ne referim nu doar la reducerea impozitelor şi a altor plăţi la buget, ci şi la necesitatea de a contribui real la stabilirea legăturilor comercial-economice cu alte întreprinderi, ramuri, regiuni şi ţări. În acelaşi mod primăria trebuie să lucreze cu agenţii economici, obţinînd în schimb reducerea preţurilor la produsele de consum social. Pe de altă parte, importante mijloace financiare pot fi obţinute prin curmarea activităţilor economice ilicite, cît şi prin legalizarea businessului subteran. Aceste mijloace financiare astăzi nu sînt contorizate de nimeni şi nu figurează în planuri şi prognoze, cu toate că businessul subteran, conform calculelor specialiştilor, deţine nu mai puţin de o treime, ba chiar aproape 50 la sută din circuitul economic general al republicii noastre. Acest indice rămîne valabil şi pentru Chişinău.

Programul meu electoral, la o scurtă descriere a principalelor teze, presupune activizarea potenţialului de muncă şi de creaţie al cetăţenilor prin sporirea grijei manifestate faţă de ei, faţă de viaţa şi cotidianul lor. Nu trebuie să uităm că evoluţia vieţii este generată de către oamenii muncii, cei care produc bunuri reale şi nu de către creditori sau investitori, partide, putere, administratori sau manageri. Solidaritatea umană este capabilă să creeze imposibilul în cazul în care oamenii se încred în forţele proprii şi, respectiv, este prezentă energia creatoare a societăţii. Am deplina convingere că doar abordînd problemele în modul descris este posibil de a le asigura chişinăuienilor un trai decent, ceea ce este un plan realist şi, mai mult decît atît, unicul care poate fi realizat în practică.

Cu respect faţă de cetăţenii-alegători ai municipiului Chişinău,

Gheorghe Sima,
candidat la funcţia de primar general al Chişinăului,
lider al partidului Uniunea Muncii “Patria-Rodina”

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

YouTube | Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet