Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Vizita efectuată pe 8 noiembrie la Primăria municipiului Chişinău de Preşedintele ţării marchează un recidivism cronic al imixtiunilor ilegale în procesul electoral din partea administraţiei centrale a statului, care continuă şi practica sa de corupere politică. În interese politice şi de grup, Vladimir Voronin pune funcţia sa de Preşedinte al Partidului Comuniştilor mai presus decât funcţia de şef al statului. Statutul constituţional de exponent al întregului popor îi cerea lui Voronin să invite toţi concurenţii electorali, fără favoritisme, dacă a decis să abordeze relaţiile dintre Guvern şi autorităţile publice din capitală. În caz contrar, pentru a respecta echidistanţa în cadrul campaniei electorale, era obligat să evite manipularea alegătorilor în sprijinul unui singur candidat. Preşedintele ţării sfidează cronic standardele alegerilor libere: a făcut-o şi în alegerile anticipate din UTA Gagauz-Yeri, şi în cele locale generale din 2003, şi în cele locale parţiale din vara lui 2005. O face şi acum.
După ce a pierdut de patru ori lupta pentru postul de Primar General al capitalei, două tururi în 2003 şi două — în 2005, Voronin a înţeles incapacitatea partidului său de a câştiga încrederea chişinăuienilor într-o competiţie electorală deschisă şi cinstită. De aceea, a împrumutat un candidat de la alt partid şi încearcă să obţină controlul asupra capitalei prin tertipuri autoritare, cu un singur scop — pentru a o folosi în interesul grupărilor economice aservite Puterii. Afaceri dubioase pe bani publici, unele susţinute deschis de şeful statului, deja se realizează în Chişinău. De dragul lor Voronin distruge definitiv esenţa alegerilor libere şi democratice în Republica Moldova.
Alegerea Primarului General al municipiului Chişinău este transformată într-o farsă atât de evidentă, încât ne putem aştepta la concluzii dure din partea instituţiilor occidentale. Cred că şi pentru concurenţii electorali de orientare democratică devine o mare întrebare, dacă merită să facă figuraţie într-un spectacol, al cărui final e scris deja la Preşedinţie, fără a aştepta votul cetăţenilor.
Intervenţiile autoritare ale lui Vladimir Voronin în funcţionarea serviciilor municipale, coruperea politică prin promisiuni de sute de milioane de lei, impunerea unor achiziţii decise în afara Primăriei, iniţiativele arbitrare privind statutul şi structura administraţiei locale — toate acestea arată că pentru interesele sale economice din Chişinău comuniştii vor sacrifica definitiv autonomia administraţiei publice locală. Aceste tendinţe extrem de grave sunt confirmate şi de Recomandarea adoptată pe 8 noiembrie, curent, de Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.
Chişinăul este din nou supus asediului din partea grupărilor pro-comuniste. Avem datoria morală şi civică să apărăm şansa de viitor a capitalei şi a ţării noastre. Să aplicăm soluţiile cele mai eficiente pentru a menţine bastionul principal al valorilor progresiste şi naţionale din Republica Moldova.
Serafim URECHEAN
Preşedinte al Alianţei “Moldova Noastră”