Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2005Mircea Rusu

Programul electoral al candidatului la funcţia de primar general al municipiului Chişinău Mircea Rusu

|versiune pentru tipar|

Mircea Rusu: 8 paşi spre viitor

Mircea Rusu — Primar General înseamnă:

Primăria în serviciul cetăţenilor

Structuri organizatorice perfecţionate şi apropiate de nevoile oamenilor. Vor fi revizuite actele ce reglementează atribuţiile structurilor prestatoare de servicii către cetăţeni pentru a exclude orice suprapunere sau dublare. Activitatea tuturor structurilor primăriei se va baza pe principiile managementului public, iar unele servicii vor fi descentralizate şi trecute la autogestiune.

Personalul administraţiei întinerit în proporţie de 50 la sută. Experienţa celor mai buni funcţionari va fi îmbinată cu energia şi viziunile proaspete ale tineretului nostru. Angajarea se va face prin concurs deschis, pentru ca în posturi manageriale să ajungă oamenii cei mai competenţi şi mai cinstiţi.

Sistem stimulatoriu de remunerare a funcţionarilor. Acest sistem va încuraja iniţiativa şi spiritul activ al personalului şi va contribui la reducerea corupţiei din administraţie.

Transparenţă asigurată pe deplin. Vor fi diversificate metodele de informare publică (Monitorul Oficial al Chişinăului, pagina web a primăriei etc.). Utilizarea noilor tehnologii informaţionale va permite locuitorilor capitalei să beneficieze de un şir de servicii on-line, fără a contacta nemijlocit cu funcţionarii publici. Prin aceste mijloace, cetăţenii vor avea acces total la informaţia privind cheltuielile din bugetul municipal, proiectele şi deciziile adoptate, la informaţiile despre înstrăinarea terenurilor şi achiziţiile publice.

Participare directă a societăţii civile la gestionarea treburilor publice în capitală. În acest scop, primăria va încheia un parteneriat cu sectorul asociativ. 80% din organizaţiile neguvernamentale înregistrate activează în Chişinău. Este un capital intelectual important care va fi pus în valoare pentru a îmbogăţi viaţa social-economică şi culturală a municipiului.

Loc de muncă în oraşul tău

Chişinăul în şantier. În cadrul cooperării economice regionale, Primăria va inţia un Proiect-pilot, având ca obiectiv reconstrucţia şi modernizarea infrastructurii municipiului. În acest fel, vor fi create noi locuri de muncă pentru mulţi dintre chişinăuenii care sunt şomeri sau lucrează peste hotare. La realizarea acestui proiect vor fi atrase fonduri locale şi străine.

Casă de piatră pentru familia ta

Program de construcţie a fondului locativ prin metoda ipotecară. Vor avea prioritate tinerii familişti, care vor putea procura locuinţe la preţuri relativ ieftine, achitându-le în rate timp de 25 de ani. Pentru categoriile socialmente vulnerabile vor fi iniţiate şi programe de construcţie a apartamentelor municipale gratuite.

Acces la locuinţe asigurat pentru toţi. Vor fi institutuite locuinţe sociale, de serviciu şi municipale. Căminele vor fi transformate în locuinţe sociale şi repartizate gratis în folosinţă persoanelor socialmente vulnerabile. Pentru familiile care locuiesc în cămine contribuţia iniţială va fi redusă pănă la 10% din costul total al locuinţei. Primăria va crea un fond pentru subvenţionarea a 20% din cost prin creditare la o dobândă mai mică de 10%. Vor fi date anual în exploatare peste 4000 de locuinţe, inclusiv 1500 pentru familii tinere. Primăria va crea un fond de construcţie şi va atrage investiţii locale şi străine.

Drum bun, fără primejdii

Renovarea şi dezvoltarea infrastructurii de drumuri şi străzi — prioritate pentru primărie. Va fi stimulată concurenţa între serviciile de reparaţie a drumurilor şi organizate concursuri în acest scop. Traficul intens şi aglomeraţia din Chişinău vor fi diminuate prin crearea centurii de ocolire a oraşului, prin construcţia reţelei de gări auto periferice, a parcajelor cu multe nivele şi amenajarea zonelor şi pasajelor pentru pietoni.

Integrare în sistemul european de comunicaţii. Chişinăul va beneficia la maximum de oportunităţile oferite de cele două coridoare paneuropene care trec prin Republica Moldova. Coridorul IX ne oferă cale de acces spre Nord până la Helsinki (via Kiev, Pskov, Sankt Petersburg) şi spre sud până la Alexandropolis (via Bucureşti, Dimitrovgrad). Coridorul VII trece pe Dunăre şi leagă Marea Nordică şi Marea Neagră, traversând Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Moldova şi Ucraina. Dispunând de un teritoriu de circa 800 m în delta Dunării, în regiunea Giugiuleşti, Republica Moldova este conectată la acest coridor prin terminalul de la Giugiuleşti. Valorificarea acestei oportunităţi ne va deschide calea spre un nou flux internaţional: Galaţi — Reni — Giugiuleşti — Chişinău — Kiev — Moscova.

Servicii de calitate pentru fiecare om în parte

Reabilitarea întregului sistem energetic municipal. Cum? Prin folosirea utilajelor de performanţă; conservarea energiei şi folosirea surselor energetice de alternativă; construcţia mini-centralelor electrotermice de către agenţii economici-consumatori majori de energie electrică; construcţia centralelor termice de bloc sau cartier; izolarea termică externă a blocurilor locative; reabilitarea reţelelor termice de distribuţie internă; folosirea surselor regenerabile de energiei (solare şi eoliene); trecerea şcolilor şi spitalelor la sistemele autonome de încălzire; continuarea reconstrucţiei apeductului municipal. În urma trecerii la tehnologii avansate, tarifele la energia termică şi la apă se vor reduce considerabil.

Transport public diversificat şi modernizat, prin extinderea complexului de transporturi şi participarea în cadrul proiectelor internaţionale de transport.

Mai multă grijă pentru cei nevoiaşi

Asistenţă socială motivată pentru persoanele defavorizate. Va fi implicat sectorul asociativ şi cel privat. Vor beneficia de asistenţă socială persoanele cu deficienţă, incapacitate, handicap, bătrânii, familiile cu multi copii. Fiecare beneficiar de asistenţă socială va primi un vaucer şi va putea alege liber prestatorul de servicii sociale. Vor fi dezvoltate facilitatile şi asigurat accesul persoanelor cu handicap fizic la transport public, magazine, blocuri de locuit. Categoriile socialmente vulnerabile vor beneficia de majorări a cuantumului indemnizaţiilor, de cantine sociale, de ajutoare nominale pentru stingerea datoriilor şi achitarea plăţilor curente pentru serviciile comunale (consumul de energie termică, electrică şi de apă). Va fi menţinut dreptul pensionarilor la călătoria gratuită în transportul public municipal.

Afaceri oneste si atractive

Comenzi municipale garantate pentru producătorii locali. Vor fi eliminate orice fel de constrângeri în afaceri. Vor fi încurajate: iniţiativa privată, investiţiile, concurenţa loială, dezvoltarea infrastructurii de business, calitatea managementului. Vor fi descurajate orice fel de monopoluri locale.

O capitală modernă, democrată şi europeană

Chişinăul — punte între Est şi Vest. Va fi definit prin lege rolul municipiului de capitală a republicii şi funcţiile de reprezentare internaţională. Competenţele între autorităţile publice municipale şi centrale vor fi delimitate. Va fi aplicată strategia de transformare a Chişinăului într-un megapolis modern, într-un centru industrial, financiar, comercial, turistic şi cultural al Europei de Sud-Est. Cu participarea Uniunii Europene, SUA, Federaţiei Ruse, Ucrainei şi a României, va fi realizat programul “Sociopolis”, ca proiect inovaţional la scară europeană. Chişinăul poate să devină şi va deveni oraşul de confluenţă a intereselor reciproce şi al colaborării fructuoase a Occidentului cu Orientul.

Management educaţional performant. Din resurse bugetare şi suplimentare va fi creat un fond municipal pentru educaţie. Sistemul educaţional se va dezvolta conform standadelor europene şi va fi extins prin optimizarea structurii existente de instituţii, prin dezvoltarea învăţământului liceal şi a învăţământului profesional polivalent, prin promovarea învăţământului multilingv şi crearea condiţiilor de învăţământ pe tot parcursul vieţii. Primăria va organiza transport pentru elevii care se deplasează la şcoală pe distanţe mai mari. Fondul municipal pentru educaţie va permite co-finanţarea învăţământului superior în bază de contract şi acordarea granturilor pentru educaţie.

Infrastructură adecvată pentru sport. Va fi reanimată viaţa sportivă în municipiu prin constuirea unui stadion modern, capabil să găzduiască meciuri şi alte evenimente sportive internaţionale, precum şi a unor baze sportive moderne în în fiecare sector al Chişinăului.

Urbanistică europeană. Vor fi eliminate contradicţiile arhitectural-peisagistice şi modernizată arhitectura oraşului prin: reglementarea strictă a utilizării terenurilor şi amplasării noilor construcţii, zonificarea economică şi fiscală a oraşului, restructurarea şi înălţarea caselor cu un nivel din partea centrală a oraşului. Albia râului Bâc va fi lărgită, iar de-a lungul râului vor fi amenajate zone de agrement. Edificiile de valoare istorică şi culturală vor fi ocrotite şi reabilitate.

Armonie între oraş şi suburbii. Suburbiile vor beneficia de o atenţie sporită din partea administraţiei municipale în vederea integrării lor în viaţa social-economică şi culturală a capitalei. Se va acţiona cu prioritate în direcţia apropierii condiţiilor de trai din suburbii de cele din oraş (gazificare, reparaţia drumurilor, renovarea şi reparaţia capitală a apeductelor, îmbunătăţirea stării mediului ambiant, dezvoltarea turismului rural).

Repartizare echitabilă a mijloacelor bugetare. Vor fi iniţiate negocieri deschise cu conducerea republicii în vederea repartizării echitabile a mijloacelor bugetare şi respectării echilibrului de interese dintre administraţia centrală şi cea municipală. Se va ţine cont de interesele ţării, dar interesele chişinăuienilor vor fi apărate în primul rând.

Nimeni un doreşte că primăria Chişinăului să devină o anexă a administraţiei centrale. Chişinăul trebuie să rămână un oraş al oamenilor care simt, gândesc şi acţionează democratic şi european.

Mircea Rusu — Primar General mai înseamnă pentru Chişinău sfârşitul revoluţiei din octombrie 1917 şi începutul Evoluţiei din noiembrie 2005.

Cu Mircea Rusu, viitorul începe acum!

Mircea Rusu — iată Omul!

Pe 27 noiembrie, ia-ţi prietenii şi hai la Evoluţie!