Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiDorin Chirtoacă

Dorin Chirtoacă: Chişinăul a devenit un oraş rentabil

|versiune pentru tipar| Dorin Chirtoacă, 30 mai 2011

Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău, însoţit de Vasile Grama, candidat la funcţia de consilier municipal, au avut o întâlnire cu angajaţii Societăţii pe Acţiuni “Carmez”.

Dorin Chirtoacă le-a vorbit celor prezenţi despre faptul cum s-a reuşit achitarea datoriilor lăsate de municipalitatea comunistă, rezultatele obţinute în decursul celor 4 ani de mandat şi, respectiv, despre reformele implementate în ultimii 2 ani, care au permis redresarea situaţiei economice la mai multe întreprinderi municipale, aflate în faza falimentului.

“În prezent, Chişinăul este un oraş rentabil. Nu mai trăim din datorii. Chiar pot spune că avem profit şi acesta este doar începutul. Am implementat reforme pe care unii le-au calificat drastice, dar nu puteam lăsa să falimenteze întreprinderile care ne asigurau apartamentele cu apă şi căldură”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

Vasile Grama a adăugat că Partidul Liberal nu aleargă după voturi, aşa cum fac alte partide. “Suntem unica formaţiune care nu promite că va crea mii de locuri de muncă sau că va reduce tarifele la transportul public. Acest lucru nu este posibil şi nu trebuie de polemizat la acest subiect în plină campanie electorală, ştiind că, de fapt, realitatea e cu totul alta. În Chişinău trebuie demarate un şir de reforme foarte necesare. Unele dau rezultate în doi ani, altele — mai târziu, însă de rezultatele lor vor beneficia doar chişinăuienii. Un exemplu în acest sens sunt cele 102 troleibuze recent echiziţionate”, a mai precizat Vasile Grama.

Dorin Chirtoacă a reiterat importanţa existenţei unei majorităţi liberale în Consiliul Municipal pentru a putea adopta decizii necesare pentru capitală. “Dacă astăzi am reuşit să schimbăm situaţia din capitală, vom reuşi şi în întreaga ţară”, a menţionat Dorin Chirtoacă, venind cu un apel către cei care au viză de reşedinţă în afară Chişinăului să voteze pentru candidaţii PL din satele şi oraşele din republică.

Anatol Câşlaru, director general al S.A. “Carmez”, a îndemnat angajaţii să participe la alegerile din 5 iunie: “Dorin Chirtoacă este un primar tânăr, modest, onest, un politician în premieră pentru Republica Moldova”.

La întâlnire au participat circa 150 de angajaţi ai S.A. “Carmez”.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md