Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău, solicită retragerea din cursa electorală a contracandidatului comunist Igor Dodon pentru minciunile, insinuările şi calomniile pe care le-a lansat pe parcursul ultimei săptămâni, în legătură cu proiectul Primăriei de achiziţionare a 102 troleibuze.
“Insinuările şi minciunile pe care le-a lansat sunt cel puţin descalificante pentru cineva care pretinde a fi candidat la funcţia de Primar General al capitalei. Toate aceste minciuni şi întreaga campanie de denigrare arată nivelul de pregătire a acestui candidat”, a precizat Dorin Chirtoacă în cadrul unui briefing susţinut astăzi.
Dorin Chirtoacă a menţionat că, lansându-se în astfel de acuzaţii, Igor Dodon “s-a făcut de râs şi a făcut de ruşine Republica Moldova în faţa partenerilor noştri externi — Uniunea Europeană, BERD, BEI, Republica Belarus”.
Totodată, Primarul degrevat s-a referit la faptul că în ultima perioadă au fost făcute o serie de afirmaţii neîntemeiate precum că troleibuzele nu ar fi calitative şi chiar că ar fi defecte, lucru care nu corespunde realităţii deoarece toate troleibuzele corespund standardele indicate în caietul de sarcini semnat între Primărie şi firma belarusă “Belcommunmaş”. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, în această perioadă au avut loc o serie de atacuri murdare, de denigrări în ceea ce priveşte modul în care au fost procurate troleibuzele şi transparenţa tranzacţiei.
Dorin Chirtoacă a prezentat opiniei publice tot dosarul de informaţii referitoare la achiziţionarea troleibuzelor. Astfel, la licitaţia, desfăşurată în august 2010, au participat 5 companii internaţionale, fiind selectată cea mai ieftină ofertă, care corespunde parametrilor prevăzuţi în caietul de sarcini. A fost desemnată câştigătoare compania din Belarus, fiind procurate 102 troleibuze la preţul de 125,000 euro unitatea, acesta fiind cel mai ieftin preţ oferit de compania belarusă statelor din regiune. În acelaşi timp, pentru comparaţie, Dorin Chirtoacă a precizat că celelalte companii au oferit preţuri de 129,000, 141,000 şi 146,000 euro pentru acelaşi model de troleibuze.
Ulterior, Dorin Chirtoacă a prezentat copia după dispoziţia bancară de achitare a sumei de 2,5 mln euro companiei belaruse în data de 4 ianuarie 2011. Dispoziţia bancară este înregistrată la Banca “Belarusbank”, ceea ce confirmă faptul că nu au existat firme intermediare, aşa cum s-a speculat.
În acelaşi context, astăzi compania belarusă “Belcommunmaş” a făcut publică o scrisoare în care dezminte afirmaţiile minciunoase ale candidatului comunist şi neagă posibilitatea de a cumpăra troleibuze la preţul de 101,000 euro. Dorin Chirtoacă a amintit că în 2005, premierul de atunci Vasile Tarlev, împreună cu primarul comunist Veaceslav Iordan, au procurat troleibuze la preţul de 130,000 euro unitatea. Totodată, acelaşi model de troleibuze, dar cu opţiuni suplimentare, a fost vândut anul trecut autorităţilor din Serbia la preţul de 220,000 euro.
“Să-i crească în frunte lui Dodon acel comision de 2,5 mln euro, precum şi toate acele ilegalităţi cu care s-a ocupat fiind în funcţia de ministru al economiei şi celelalte funcţii pe care le-a avut şi să umble toată viaţa cu această ruşine pe faţa sa. Să ştie altă dată cum să lanseze speculaţii şi calomnii”, a specificat Dorin Chirtoacă.
Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md