Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiDorin Chirtoacă

Anatol Petrencu: Toţi ca unul votăm pentru Dorin Chirtoacă!

|versiune pentru tipar| Dorin Chirtoacă, 17 iunie 2011

La 19 iunie 2011 va avea loc al doilea tur de scrutin în alegerile locale, inclusiv în Municipiul Chişinău. Pretendentul partidelor necomuniste este dl Dorin Chirtoacă, actualul Primar General al Municipiului. Prin aceste rânduri vreau să mă adresez alegătorilor (poate încă indecişi) ca să-l voteze, fără rezerve, pe domnul Dorin Chirtoacă.

Personal consider, că în cei patru ani de conducere a Municipiului Chişinău, dl Dorin Chirtoacă a însuşit destul de bine problemele cu care se confruntă Capitala, a făcut suficient de mult pentru a le soluţiona, are realizări convingătoare şi de aceea o să-i vină mult mai uşor să realizeze proiectele începute. Dumnealui şi-a prezentat public — caz rar întâlnit la noi — raportul de activitate pentru cei patru ani de conducere a Primăriei. De asemenea, tot în mod deschis, public, dlui şi-a prezentat proiectele concrete, convingătoare, de activitate pentru următorul termen. Este bine ca noi, orăşenii, să susţinem continuitatea politicii Primarului şi activităţii Primăriei.

Urmăresc de mai mult timp activitatea domnului Primar Dorin Chirtoacă. Este omul potrivit la locul potrivit. Energic, competent, om ce ţine la acest Neam. I-am ascultat discursul la 12 iunie, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la deportările din 1941: un discurs competent, profund, convingător.

Ar fi incorect să nu vedem şi anumite acţiuni, poziţii, poate pripite, poate mai puţin reuşite. Să nu uităm, însă, că D. Chirtoacă a activat doi ani în condiţiile unui blocaj financiar şi a unei lipse de susţinere din partea autorităţilor centrale, asta pentru că, fiind atunci la putere, comuniştii nu s-au putut împăca cu un oponent politic mai puternic, ales în funcţia de Primar General. Desigur, rezerve există. Într-o activitate atât de variată cum este cea de la Primărie, cu atâtea probleme necunoscute, cu atâtea interese etc., sigur că nu-i este uşor. Eu cred că dl Dorin Chirtoacă a dat dovadă de un act de eroism atunci când a acceptat să preia postul de Primar General al Capitalei. Iată de ce, la această răspântie, acum ca niciodată, el are nevoie de susţinerea noastră.

Ca profesor universitar, preşedinte al INIS “ProMemoria”, vicepreşedinte PL, vreau să mă adresez studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor (foşti şi actuali), colegilor universitari să-l voteze pe Dorin Chirtoacă. Viitorul nostru este în familia unită a popoarelor europene. Dorin Chirtoacă luptă pentru transformarea Chişinăului într-o capitală europeană.

Chiar dacă cineva dintre Dvs. are anumite insatisfacţii de situaţia din Capitală, asta deloc nu înseamnă că aveţi justificare să nu veniţi şi să-l votaţi pe Dorin Chirtoacă. Din contra: numai el poate soluţiona problemele ce ne frământă!

Victoria lui Dorin Chirtoacă în alegerile din 19 iunie 2011 înseamnă victoria Democraţiei asupra totalitarismului bolşevic, reprezentat de candidatul PCRM. Victoria contracandidatului lui Dorin Chirtoacă (Doamne fereşte!) ar însemna un total regres pentru Capitală, dar şi pentru Republica Moldova. Asta pentru că contracandidatul domnului Dorin Chirtoacă reprezintă o aripă mult mai primejdioasă, mai abilă, mai şmecheră a PCRM. Cauza noastră naţională a suferit foarte mult de pe urma politicii promovate de PCRM. Noi nu avem dreptul moral să admitem relansarea bolşevismului antiromânesc şi — deopotrivă — antieuropean, nevotându-l pe Dorin Chirtoacă. Iată de ce consider că este datoria noastră să-l votăm, toţi ca unul, pe dl Dorin Chirtoacă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Să auzim doar de bine!

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte INIS “ProMemoria”, vicepreşedinte PL

Sursa: www.pl.md