Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiValentina Buliga

Valentina Buliga în discuţii cu reprezentanţii Consiliului Europei

|versiune pentru tipar| Valentina Buliga, 20 mai 2011

Femeile din Congresul Autorităţilor Publice Locale pe lîngă Consiliul Europei şi-au arătat solidaritatea cu candidatul PDM la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău, Valentina Buliga.

Candidatul PDM la funcţia de edil al capitalei s-a întîlnit ieri cu delegaţia Congresului Autorităţilor Publice Locale pe lîngă Consiliul Europei. În cadrul discuţiei au fost abordate aspecte ale actualei campanii pentru alegerile în structurile locale. Valentina Buliga şi-a reiterat încă odată regretul ca unii concurenţi electorali folosesc tehnologii incorecte în această campanie, calomniind imaginea candidaţilor, dar şi imaginea presei independente din Republic Moldova. PDM aşteaptă rezultatele anchetei efectuate de structurile de forţă din ţară în privinţa ziarelor clonate care conţineau informaţii calomnioase, electoratul trebuie să ştie cine din concurenţi merge pe căi necinstite pentru ai oferi nota cuvenita.

De asemenea Valentina Buliga a menţionat că participarea ei în această cursa este importantă pentru miile de femei ce nu îndrăznesc încă astăzi să se implice în activitatea politică, fiind o oportunitate pentru femei de a se solidariza şi a face problemele lor auzite.

În Republica Moldova femeile constituie 52% din populaţia ţarii, dar problemele lor adesea sunt lăsate în umbră.

Valentina Buliga a spus reprezentanţilor Congresului Autorităţilor Publice Locale pe lîngă Consiliul Europei că PDM fiind un partid parlamentar aflat la guvernare, prin înaintarea unei femei la funcţia de Primar General şi prin promovarea a 30% de femei pe lista pentru Consiliul Municipal a demonstrat încă odată că angajamentele asumate în faţa partenerilor europeni sînt cu stricteţe respectate de democraţi. Iar păstrarea Valentinei Buliga în cursa electorală de mai departe este o dovada în plus că PDM îşi respectă alegătorul şi dreptul lui de a alege individual din ofertele electorale existente.

Sursa: www.buliga.md