Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2015DeclaraţiiIlian Caşu

Ilian Caşu: Se creează impresia că funcţionarii de la primărie trăiesc într-o lume paralelă!

|versiune pentru tipar| Ilian Caşu, 18 mai 2015

Candidatul Partidului Nostru la funcţia de primar general al municipiului Chişinău a avut o întâlnire cu angajaţii companiei “FORT”. Ilian Caşu şi-a prezentat programul electoral şi a răspuns la întrebările alegătorilor.

“Un adevărat primar este obligat să fie mereu de partea cetăţenilor, să fie în primul rând alături de oameni şi să îi apere atunci când există situaţii de conflict. Iar la noi ce se întâmplă acum? Companiile de construcţii, care aparţin oligarhilor, au ţintit vechea cafenea «Guguţă» din centrul oraşului pe care vor să o demoleze şi să construiască un hotel. Ei au deja şi autorizaţie de la Primărie, deşi nu au consultat părerea oamenilor. Autorităţile sunt obligate să desfăşoare un referendum şi să întrebe oamenii ce părere au despre faptul că în parcul care este proprietate a Chişinăului şi a ţării întregi se va construi un nou hotel? Vor ei sau nu să fie distrus centrul oraşului? Un astfel de referendum nu a fost organizat. Timp de 8 ani autorităţile municipale au consultat opinia orăşenilor numai în privinţa culorii troleibuzelor. În privinţa altor probleme părerea oamenilor nu a fost întrebată, deşi primarul şi funcţionarii municipali nu trebuie să fie doar buni gospodari, ci şi să menţină un dialog continuu cu locuitorii capitalei. Oamenii trebuie să simtă că participă în procesul de administrare a oraşului”, — consideră Ilian Caşu.

Candidatul Partidului Nostru la funcţia de primar al capitalei i-a asigurat pe angajaţii “FORT” că va depune efort maxim pentru a elimina corupţia şi cumătrismul din Primăria Chişinău. El este convins că doar în acest mod poate fi restabilită încrederea în autorităţile municipale atât din partea orăşenilor, cât şi din partea investitorilor autohtoni şi străini.

“Eradicarea corupţiei trebuie să înceapă din sediul primăriei, de la primar şi echipa lui. Lucrurile se vor schimba atunci când oamenii vor vedea că în echipa primarului nu există oameni angajaţi pe criterii politice, rude sau colegi de partid, ci doar funcţionari profesionişti.”, a precizat Caşu

Pentru democraţie, dar împotriva terorii

Candidatul Partidului Nostru la funcţia de primar general al capitalei i-a atenţionat pe locuitorii municipiului Chişinău că, în cadrul campaniei sale electorale, actualul primar îi va speria pe orăşeni cu lozinci despre Rusia, Putin, maidan şi se va axa pe aşa-numitele valori europene de care s-au folosit actualii guvernanţi pentru a-şi apăra interesele personale.

“Partidul Nostru pledează pentru democraţie şi valori europene, dar care să fie reale şi nu doar pe hârtie. Ţara deja a fost furată, sărăcită şi amăgită prin lozinci despre valorile şi principiile europene. Mai mult, autorităţile au reuşit să instaureze o situaţie de teroare în societatea noastră.”, — a precizat Caşu, amintind ce a urmat după excluderea partidului lui Renato Usatîi din cursa electorală la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut, când membrii de partid au fost supuşi intimidărilor şi represiunilor de către poliţiştii care au efectuat percheziţii cu mascaţi înarmaţi.

“40 de colegi de-ai mei au fost supuşi unor astfel de intimidări, iar unii chiar au fost arestaţi. Ceea ce se întâmplă în Moldova este groaznic, atâta timp cât la conducerea ţării se află aşa-numitele partide proeuropane. Ruşine pentru o astfel de guvernare!”, a precizat Caşu.

Selectarea priorităţilor pentru orăşeni — principala sarcină a primăriei

Locuitorii capitalei se plâng că Primăria Chişinău nu ţine cont de opinia lor atunci când ia decizii în administrarea oraşului. Autorităţile locale construiesc mansarde inutile şi cheltuiesc milioane de lei pentru o stradă pietonală imposibil de practicat, pentru marcaje, care dispar după prima ploaie, în loc să instaleze terenuri de joacă, să deschidă grădiniţe şi şcoli.

“Se creează impresia că funcţionarii de la primărie trăiesc într-o lume paralelă, deşi ar fi mai simplu să discute cu oamenii şi să îi întrebe ce aşteaptă ei de la autorităţi şi atunci este foarte uşor de a ajunge la un numitor comun.”, a subliniat Caşu, care discută în fiecare zi cu cetăţenii în cadrul diferitor întâlniri şi chiar mergând pe stradă.

“Pentru mine este importantă părerea alegătorilor, pentru că doar prin efort comun vom putea să transformăm Chişinăul într-o capitală prosperă a unui stat european”, consideră Caşu.

ru1.md