Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2015DeclaraţiiVasili Chirtoca

Chirtoca ştie cum să reţină tineretul în ţara natală

|versiune pentru tipar| Vasili Chirtoca, 27 mai 2015

Elevii Liceului Teoretic “Natalia Gheorghiu” au discutat săptămîna curentă nu doar despre pregătirea către examenele de absolvire, ci şi referitor la viitorul oraşului natal. De faptul cum va fi el depinde şi decizia liceenilor-absolvenţi de a rămîne în această ţară sau de a pleca la studii şi să muncească pentru economiile altor ţări. La invitaţia administraţiei Liceului absolvenţii au fost vizitaţi de candidatul la postul de primar general al capitalei Vasili Chirtoca.

Interesîndu-se de pregătirea absolvenţilor către examenele de bacalaureat, Vasili Chirtoca le-a urat succese şi i-a îndemnat să creadă în propriile forţe şi cunoştinţe. Familiarizînd tinerii alegători cu bazele programului său de gestiune a oraşului, Vasili Chirtoca a accentuat politica pentru tineret. “Scopul nostru principal este să obţinem stoparea refluxului tineretului în străinătate, a menţionat candidatul. Da, noi ştim că mulţi dintre voi, cu regret, doresc să plece din ţară în căutarea unei vieţi mai bune. Dar noi mai ştim că dacă vor fi create condiţiile pentru ca tinerii specialişti să fie siguri că vor găsi un serviciu interesant şi vor fi asiguraţi cu condiţii demne de trai, majoritatea acelora care intenţionează acum să plece nu vor fi împotriva să rămînă în Patrie”.

Vasili Chirtoca a menţionat că el şi colegii lui înţeleg că tinerii nu doresc să aştepte. “De aceea vom fi nevoiţi să acţionăm rapid şi să realizăm majoritatea punctelor programului pentru tineret timp de trei-patru ani, nu mai tîrziu”, a specificat candidatul. Unul din principalele puncte, prevăzute anume pentru a reţine tineretul în capitală, este crearea unei companii municipale de ipotecă care va acorda credite pe termen lung — 25–30 de ani pentru procurarea locuinţelor, cu o dobîndă de 7 la sută anual. De asemenea, se preconizează să fie întreprinse numeroase măsuri pentru dezvoltarea şi menţinerea infrastructurii sportive orăşeneşti.

Solicitat să răspundă la întrebarea privind combaterea corupţiei în instituţiile de învăţămînt superior, Vasili Chirtoca a spus că, în pofida faptului că aceste instituţii nu se află în subordinea Primăriei, el intenţionează să contribuie multilateral la îmbunătăţirea imaginii instituţiilor de învăţămînt superior din Chişinău, inclusiv susţinîndu-le şi coordonînd activitatea de combatere a corupţiei: “Dar vom începe eradicarea corupţiei de la Primărie şi obiectele de gospodărire orăşenească, a menţionat Chirtoca. Şi vom iniţia aceste lucrări deja din 15 iunie, în următoarea zi, după ce vom cîştiga alegerile”.

La finalul întîlnirii Vasili Chirtoca a oferit în dar bibliotecii şcolare cîteva exemplare de cărţi, editate recent de Compania DAAC-Press: o culegere de cîntece moldoveneşti şi cartea despre agricultura ecologică după metoda lui Sepp Holzer.

A venit timpul să înălţăm în cinstea profesorilor din Moldova monumentul “Entuziaştilor pedagogiei”

Discutînd cu colectivul pedagogic al Liceului Teoretic “A. Puşkin” de la Chişinău, candidatul la postul de primar general al municipiului Chişinău din partea PCRM Vasili Chirtoca a promis să obţină majorarea salariilor pentru pedagogii şi medicii.

“Demult mi-am pus scopul să obţin ca pedagogii şi medicii să devină cei mai plătiţi funcţionari publici — a spus Chirtoca. — Este evident că de copiii noştri trebuie să se ocupe cei mai buni”, a specificat el.

Prezentînd bazele programului său de gestiune a municipiului, Vasili Chirtoca a discutat cu pedagogii ordinea de soluţionare a celor mai importante probleme orăşeneşti: stoparea exodului tinerilor specialişti în străinătate, ameliorarea situaţiei ecologice, dezvoltarea infrastructurii transportului, restabilirea spaţiilor verzi.

“Ştim exact ce şi cum trebuie de făcut. Şi vom fi nevoiţi să muncim asupra realizării proiectelor foarte intens. Tineretul nu poate aştepta. Şi dacă ne dorim ca tinerii specialişti să rămînă cu noi — să-şi facă carieră, să trăiască şi să crească copiii în Patrie, trebuie să ne unim eforturile”, a specificat Vasili Chirtoca.

Moldova este unica ţară din Europa care nu dispune de norme de poluare a autovehiculelor

Candidatul la postul de primar general al municipiului Chişinău Vasili Chirtoca consideră chestiunile privind dezvoltarea infrastructurii capitalei, drumurilor şi păstrarea ecologiei drept unele dintre cele mai importante.

“La noi, la Chişinău aerul este foarte poluat, a menţionat candidatul la întîlnirea cu colectivele pedagogice din Chişinău. Acest lucru se datorează unei cantităţi mari a gazelor de eşapament. Moldova este unica ţară din Europa, în care norma eşapamentului este «Euro 0». În toate statele europene aceasta este «Euro 5». Acest lucru înseamnă că timp de cinci minute poţi să respiri liber cu gazele de eşapament emise de automobil. Iar «Euro 0» — atunci cînd te îmbolnăveşti peste 5 secunde”, a relatat Vasili Chirtoca.

În programul de gestiune a municipiului, prezentat de candidatul Chirtoca în cadrul întîlnirilor preelectorale, chestiunea privind infrastructura transportului ocupă una dintre cele mai importante poziţii. La fel de importantă consideră Vasili Chirtoca elaborarea planului general de dezvoltare a municipiului, restabilirea parcurilor şi spaţiilor verzi, precum şi stoparea exodului tineretului în străinătate, în căutarea unei vieţi mai bune.

“Deja de 10–15 ani privesc cum degradează oraşul nostru. Mă afectează foarte mult. Demult îmi doream să opresc această tendinţă negativă şi să reanimez Chişinăul, a mărturisit Chirtoca auditoriului. Mi-am făcut chiar şi un jurnal în care am notat ce anume şi cum aş face, dacă aş deveni primar al Chişinăului. S-au adunat deja peste o sută de chestiuni. Am putut adopta decizia de a candida la postul de primar general al Chişinăului foarte repede, deoarece ştiu ce trebuie de făcut pentru a face ordine în oraş”, a menţionat Vasili Chirtoca. El a chemat interlocutorii săi să se implice activ în realizarea proiectelor de restabilire a Chişinăului.

chirtoca.md