Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2015DeclaraţiiZinaida Greceanîi

Greceanîi: 23 de grădiniţe şi peste 60 de terenuri aferente acestora au fost înstrăinate abuziv în Chişinău

|versiune pentru tipar| Zinaida Greceanîi, 24 iunie 2015 | 

Candidatul PSRM pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Zinaida Greceanîi a susţinut o nouă conferinţă de presă. De această data a fost luată în vizor situaţia din sistemul de învăţămînt din municipiul Chişinău dar şi prezentarea programelor privind sprijinul tinerilor şi a familiilor tinere. Conferinţa de presă s-a desfăşurat în faţa unei foste grădiniţe, care prin decizia Consiliului municipal din Chişinău № 2/22 din 22 februarie 2009 şi a unui contract de închiriere № 2/09/004 din 1 aprilie 2009 a fost cedată agentului economic SRL “Novaeurolux”, care ulterior prin intermediul primăriei şi instanţelor de judecată a fost privatizată.

Zinaida Greceanîi a remarcat faptul că în ultimii 8 ani, 23 de grădiniţe şi peste 60 de terenuri aferente acestora au fost întrăinate abuziv cu ajutorul conducerii primăriei şi instanţelor de judecată. “Multe din ele au fost cedate reprezentanţilor Partidului Liberal. Este şi cazul alarmant din str. Igor Vieru, numărul cadastral 0100313327, — terenul adiacent grădiniţei 211, pe care liberalul Ion Gabura a construit un bloc locativ. Acest lucru înseamnă că cel puţin 11 000 de copii au fost pur şi simplu lipsiţi de posibilitatea de a frecventa grădiniţa în preajma locului de trai”, a declarat Greceanîi.

Potrivit candidatului socialist, la ora actuală peste 21 000 de copii stau în rînd pentru a fi înscrişi la grădiniţele de copii. “Mulţi din ei aşteaptă încă din 2013. Apropo în ultimii 8 ani nici-o grădiniţă nouă aşa şi nu a fost construită”, susţine Greceanîi.

O Situaţie similară este şi în cazul şcolilor. “Optimizările continuă. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova de la 91 încoace, în capitală se atestă un deficit de cadre pedagogice”, a continuat Greceanîi. În acelaşi timp, candidatul electoral al socialiştilot a remarcat faptul că lipsesc cu desăvîrşire programele pentru tineri şi familiile tinere. De asemenea mult-trîmbiţatul program “Prima Casă” prin care au fost promise 10.000 de apartamente pentru familiile tinere în 2011, s-a dovedit a fi o promisiune deşartă.

Zinaida Greceanîi a vorbit despre soluţiile propuse pentru rezolvarea acestor probleme:

  1. Chişinăul trebuie să devină un oraş pentru copii. Va fi stopată înstrăinarea grădiniţilor de copii, a şcolilor şi a terenurilor aferente acestora. Fiecare copil va avea acces să frecventeze grădiniţa de copii de la locul de trai al părinţilor. Aceast fapt va fi strict reglemetat prin decizia primarului. Frecventarea grădiniţei pentru familiile cu 2 şi mai mulţi copii cu vîrstă preşcolară va fi gratuită. În suburbii, la fel ca şi în raza oraşului vor fi construite grădiniţe noi. Cel puţin 14 grădiniţe noi vor fi construite, pentru început. Pe parcursul a 4 ani vor fi date în exploatare cel puţin 400 TERENURI DE JOACĂ NOI. Va fi creat cite un orăşel (parc) pentru copii în fiecare sector al municipiului, dar şi în suburbii.
  2. Familiile tinere vor fi asigurate cu spaţii locative. În decurs de 4 ani vor fi date în exploatare 2000 de locuinţe sociale compacte. Pentru procurarea altora, familiile tinere vor avea acces la credite ipotecare pe termen lung, cu o dobîndă de 3–5%. Mulţi întreabă cum exact vom realiza acest proiect? Foarte simplu! Prin parteneriat public-privat, primăria va aloca agentului economic teren cu titlu gratuit, în schimb acesta va oferi 30% din apartamente pentru tinerele familii. Deja cel 5 agenţi economici au declarat că sînt interesaţi să participe într-un asemenea program. În cadrul programului “Construieşte-ţi casa”, familiile tinere vor beneficia de terenuri pentru a-şi construi locuinţă în raza municipiului, în primul rînd ne referim la suburbii.
  3. Va fi susţinută maternitatea. Pentru fiecare copil născut în capitală, Primăria va aloca o indemnizaţie unică, suplimentară la cele de stat, în mărime de 2000 LEI.

socialistii.md