Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Andrei Năstase, candidatul unic al forţelor anti-oligarhice pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, a avut o întâlnire cu studenţii şi cadrele profesorale de la Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea de urbanism şi arhitectură. La întâlnire a participat şi dna Maia Sandu, Preşedintă a Partidului Acţiune şi Solidaritate. Dna Maia Sandu şi-a reiterat sprijinul personal plenar şi al formaţiunii sale pentru Andrei Năstase.
În cadrul întâlnirii Andrei Năstase a vorbit despre priorităţile programului său electoral, acestea vizând creşterea confortului vieţii urbane, asigurarea bunăstării şi a dezvoltării economice durabile, administrarea eficientă şi transparentă a oraşului, modernizarea acestuia, interconectarea etc.
“Vom avea nevoie şi de specialişti în domeniul pe care îl studiaţi la Universitate, căci vom demara în regim de urgenţă procesul de reactualizare a Planului Urbanistic General. Actualul Plan Urbanistic General, adoptat ultima dată în anul 2006, este total depăşit atât de timp cât şi de interesele oamenilor şi de dezvoltare ale Capitalei. Actualizarea lui ar fi trebuit să se producă, conform legii, o dată la patru ani. Această întârziere favorizează în continuare apariţia construcţiilor ilegale, distrugerea patrimoniului istoric, dezvoltarea haotică a oraşului şi înrăutăţirea condiţiilor de viaţă pentru locuitorii Chişinăului.” — a spus Andrei Năstase.
Andrei Năstase şi Maia Sandu au avut şi o întâlnire cu oamenii din satul Cruzeşti, în cadrul căreia candidatul unic al opoziţiei anti-oligarhice pentru funcţia de primar general al capitalei a menţionat importanţa dezvoltării mult mai dinamice a suburbiilor municipiului. “Suburbiile, Centura de Aur a Chişinăului, sunt şi vor rămâne parte integrantă a municipiului. Mai mult, le voi moderniza şi asigura cu transport, apă, canalizare, energie electrica şi utilităţi necesare oamenilor pentru un trai decent, civilizat, de calitate! De unde bani? Le voi închide hoţilor de la vârf şi din primărie robinetele prin care fură banul public, voi accesa fonduri străine, voi sprijini investitorii locali şi străini”.
“În cadrul programului «Chişinău — capitala în care să vrei să trăieşti» dezvoltarea tuturor suburbiilor e văzută prin prisma interconectării rapide cu oraşul pe dimensiunea transportului, a infrastructurii, a reţelei de drumuri calitative, a acordării suportului financiar necesar pentru a impulsiona dezvoltarea mediului de afaceri inclusiv la periferii, toate acestea pentru a extinde programul «Chişinău — Cluster 20–23» şi pe zona suburbiilor” — a mai afirmat Andrei Năstase.