Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2018DeclaraţiiAndrei Năstase

Andrei Năstase: Va garantez că nu voi permite ca între blocurile locative să apară construcţii imobiliare

|versiune pentru tipar| Andrei Năstase, 3 mai 2018

Andrei Năstase şi echipa sa au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost expuse soluţiile viitorului primar general al capitalei pentru una dintre problemele comune pentru toate sectoarele oraşului, dar şi pentru suburbiile municipiului. Soluţiile prezentate au vizat amenajarea zonelor de agrement şi sport din curţile blocurilor.

“Ştiu cât de importante sunt şi locurile de joacă pentru copii noştri şi de aceea pun accent pe SPORT, LOCURI DE JOACĂ şi ZONE DE AGREMENT! Este importantă dezvoltarea personală a copiilor încă de mici, iar prin activităţile non-formale, în aer liber, aceştia vor căpăta abilităţi şi competenţe şi totodată le vor dezvolta pe cele pe care le au deja!” — a spus Andrei Năstase.

Exemplificând prin starea dezastruoasă a terenului de sport şi a terenului de joacă pentru copii din curtea în care s-a desfăşurat conferinţa, aflată pe strada Testemiţanu 45/1, Andrei Năstase a atenţionat asupra faptului că aceasta nu este o situaţie singulară, ci una cu care oamenii ne confruntă peste tot în municipiul Chişinău.

“Starea degradantă a acestor terenuri din cartiere s-a produs voluntar! Scopul celor care au condus şi conduc capitala este de a acapara toate aceste zone pentru a construi blocuri locative sau alte construcţii de interes economic. Nu le pasă de interesele cetăţenilor, ci doar de interesele politice şi personale. De ani de zile vedem cum copiii noştri au fost prejudiciaţi. Neavând terenuri de sport aceştia nu şi-au putut desfăşura activităţile sportive. Acest lucru se vede foarte bine şi din totala lipsă de respect faţă de sportivii noştri care ne reprezintă atât la nivel naţional, cât şi european!” — a spus Andrei Năstase.

Soluţia pentru problema curţilor neamenajate există şi ea este inclusă în viitorul program municipal de promovare a modului de viaţă sănătos. “În calitate de primar îmi propun ca în fiecare sector al municipiului să construiesc în primul an de mandat câte două terenuri de sport mixte, pe care tinerii să le folosească gratuit şi pentru a practica orice sport. Pe lângă acestea vom avea în vedere construcţia complexelor sportive şi de agrement în Capitală şi vom crea, de asemenea, politici de subvenţionare directă şi indirectă la procurarea abonamentelor la sălile de sport” — a menţionat Andrei Năstase, precizând că pe lângă terenurile de sport vor fi amenajate şi zone de joacă pentru copii, iar spaţiile verzi din curţile de bloc şi parcările ecologice vor fi estetizate.

Andrei Năstase a subliniat că va realiza obiectivele propuse bazându-se pe modele extrem de productive, implementate la Cluj, Oradea şi în special Timişoara, modele de bună practică şi guvernanţă. “Vă garantez că nu voi permite ca între blocurile locative să apară construcţii imobiliare, peste noapte, pe ascuns, astfel încât oamenii să rămână fără teren, spaţii verzi, locuri de agrement sau de joacă pentru copii! Diferenţa dintre mine şi ei, e că eu am încredere în oameni, am încredere în voi şi în judecata voastră. Iar împreună vom reuşi să schimbăm lucrurile în beneficiul cetăţenilor” — a mai spus Andrei Năstase.

platformada.md