Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2018DeclaraţiiIon Ceban

Ion Ceban a vorbit despre soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei medicilor

|versiune pentru tipar| Ion Ceban, 7 mai 2018

Candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, la funcţia de primar general al Chişinăului, Ion Ceban, a vorbit în cadrul conferinţei de presă, susţinută în ziua de 7 mai, despre soluţiile care urmează a fi implementate de către echipa sa, pentru îmbunătăţirea situaţiei medicilor şi a personalului medical din capitală.

“Calitatea serviciilor medicale, dar şi condiţiile în care activează medicii sunt indicatori direcţi ai calităţii vieţii în general în orice ţară, în orice oraş. De aceea, pentru mine şi pentru echipa mea, acest domeniu va fi unul prioritar”, a spus Ion Ceban.

El a remarcat că, în primul rînd, va fi creată o comisie care să desfăşoare o amplă inventariere în toate instituţiile medicale din raza municipiului Chişinău. Această inventariere este necesară pentru a avea o imagine clară ce acţiuni trebuiesc întreprinse, în primul rînd, pentru a îmbunătăţi situaţia din aceste instituţii.

“Noi ne propunem să asigurăm o transparenţă maximă a acestui proces, astfel încît fiecare cetăţean să cunoască despre necesităţile reale ale fiecărei instituţii medicale şi să poată urmări cîţi bani, ce utilaj, ce mobilier, cînd şi cui i s-a dat”, a spus candidatul.

Ion Ceban a menţionat că intenţionează să depună tot efortul pentru a soluţiona problema asigurării medicilor cu locuinţe şi salarii decente. De asemenea, candidatul a vorbit despre posibilităţile care există şi cum intenţionează să realizeze acest lucru.

Mai mult de atît, în calitate de primar general al Chişinăului, Ion Ceban, intenţionează să formeze un consiliu al medicilor, care va lua în dezbatere cele mai grave probleme din domeniu.

Cei mai dotaţi studenţi — viitori medici, vor primi burse din partea Primarului general de Chişinău. Candidatul îşi propune îmbunătăţirea condiţiilor de trai în cămine, dar şi a condiţiilor de studii.

Ion Ceban intenţionează să vină cu un demers oficial către Legislativ şi Executiv ca tinerii specialişti din medicină să fie scutiţi de orice impozit şi taxă în primii trei ani de muncă.

Candidatul a menţionat că, a vorbit doar despre o parte din soluţiile sale pentru îmbunătăţirea situaţiei din domeniul medical. Un set de măsuri pentru soluţionarea acestor probleme este inclus în programul său electoral.

“Acţionînd în vederea îmbunătăţirii situaţiei medicilor şi a situaţiei în instituţiile medicale, noi obţinem un efect major — condiţii mult mai bune pentru cetăţeni, pentru pacienţi, un acces mult mai larg şi servicii mult mai calitative de care vor beneficia oamenii. Şi aceasta e cel mai important lucru”, a conchis Ion Ceban.

socialistii.md