Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
În cadrul briefing-ului organizat la data de 3 mai, candidata la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Reghina Apostolova, a anunţat una dintre tezele programului său electoral în domeniul asigurării sociale a pensionarilor. În conformitate cu planurile viitorului primar general care candidează din partea Partidului “ŞOR”, în decurs de un an municipiul va începe să plătească o alocaţie lunară suplimentară de 1.000 de lei pentru fiecare pensionar din capitală. Potrivit candidatului, această măsură de urgenţă este necesară pentru a elimina diferenţa dintre veniturile majorităţii pensionarilor din capitală şi cheltuielile acestora.
“Toată lumea ştie că viaţa în Chişinău este extrem de costisitoare. Este mult mai scumpă decât în orice altă localitate din Moldova. Din acest motiv, în primul rând suferă bătrânii, pensionarii. Trebuie să constatăm un fapt groaznic: pensionarii noştri trăiesc cu mult sub pragul sărăciei, la limita de supravieţuire fizică. Mai ales în Chişinău, unde preţurile sunt în medie cu 30% mai mari decât în alte oraşe din Moldova. Din acest motiv, Partidul «ŞOR» a luat decizia de a include în program un punct privind introducerea unui adaos municipal la pensii”, — a declarat Reghina Apostolova.
De asemenea, candidatul din partea Partidului “ŞOR” a mai menţionat că esenţa programului este simplă — fiecare pensionar care locuieşte în capitală, va primi lunar un adaos la pensie în mărime de o mie de lei drept compensaţie din partea oraşului.
Potrivit candidatului, această idee este fezabilă, în ciuda resurselor financiare suplimentare considerabile care vor fi necesare pentru implementarea programului.
Referindu-se la sursele de finanţare, Reghina Apostolova a declarat: “Ştim de unde să găsim bani pentru ajutor suplimentar pensionarilor. În primul rând, vom opta pentru creşterea unor taxe şi impozite locale. De exemplu, vânzarea de produse din tutun şi alcool, iar în viitor — monopolizarea comerţului cu ţigări şi alcool. Ca urmare, bugetul municipal va primi sume foarte impresionante de bani. În al doilea rând, înăsprirea disciplinei fiscale şi financiare. Este bine cunoscut faptul că astăzi, cel puţin 1–2 bugete trec pe lângă trezoreria municipală din diferite motive. În al treilea rând, vom realiza aplicarea unui principiu complet nou pentru ţara noastră — principiul de responsabilitate socială din partea întreprinzătorilor şi oamenilor bogaţi. Fondurile extrabugetare, acordarea lunară şi voluntară de mijloace, cu o distribuţie transparentă, vor oferi o altă sursă importantă de finanţare. Aceste practici se aplică pe larg în statele civilizate, de exemplu, ţările din Scandinavia. De aceea, nivelul de trai al populaţiei acestor state, inclusiv al pensionarilor, este cel mai ridicat”.
Candidatul şi-a apărat ideea de posibilele îndoieli cu privire la fezabilitatea acesteia, şi de acuzaţiile de populism, sugerând celor care se îndoiesc să se intereseze de la pensionarii din Chişinău dacă alocaţia propusă este importantă şi simţitoare pentru ei. Ea şi-a exprimat, de asemenea, convingerea cu privire la fezabilitatea acestui punct al programului său.
“În ceea ce priveşte fezabilitatea — până acum echipa noastră şi-a îndeplinit toate promisiunile. Fiecare idee pe care o gândim şi o calculăm, ne angajăm să o finalizăm. Aşa a fost la Orhei, aşa va fi şi la Chişinău! Sunt sigur că în termen de un an vom implementa un plan pentru majorarea suplimentară a capitalului pentru pensii. La etapa iniţială, alocaţia va fi în mărime de 1000 lei, iar în viitor chiar şi mai mult”, — a conchis candidatul la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Reghina Apostolova, în cadrul briefing-ului.