Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Vladimir Plahotniuc a intrat în panică. El, care încearcă intoxicarea opiniei publice cu sondaje otrăvite, a văzut şi ştie foarte bine dinamica mea electorală. Ştie că sunt singurul candidat care de la începutul campaniei creste necontenit în opţiunile de vot ale chişinăuienilor şi cel mai puternic adversar al Binomului. Ceilalţi s-au plafonat de mult.
Plahotniuc este disperat că voi intra în turul 2, voi învinge marioneta Binomului corupt şi eurasiatic, iar apoi voi scoate gunoiul din Chişinău şi din Republica Moldova. Deja simt cu toţii miros de puşcărie.
De teama ca voi intra în turul al doilea, l-a trimis pe purtătorul de cuvânt al partidului cu trei trandafiri şi un dolar să mai facă una dintre ultimele provocări înainte de votul popular din 20 mai, de care Plahotniuc este atât de înspăimântat.
La porunca lui Plahotniuc omul PDM a cerut simpatizanţilor acestui partid, atâţi câţi au mai rămas, să nu îl voteze pe Valeriu Munteanu, principalul adversar al Binomului. Manevra lui Plahotniuc este fără folos. Nu-l va asculta nimeni. Chişinăuienii ştiu să deosebească grâul de neghină şi duminică 20 mai vor veni în număr mare la vot, pentru a da o lovitură Binomului Plahotniuc-Dodon şi a mă vota pe mine.
Este jignitor pentru inteligenta chişinăuienilor că purtătorul de vorbe al PDM a avut în acelaşi timp neruşinarea să le mai ceară chişinăuienilor să nu îl voteze pe Ivan Ceban, una dintre cele două marionete pe care Binomul Plahotniuc-Dodon în această campanie electorală, cealaltă fiind Silvia Radu. Chipurile PDM s-ar lupta cu PSRM. Această impertinenţă arată dispreţul Binomului fată de chişinăuieni, arată că îi consideră pe toţi nu prea deştepţi şi tocmai buni de stăpânit şi de jefuit. Numai pentru aceasta şi merită pedepsiţi!
Noi ii vom pedepsi!
Binomul a intrat în panică.
Duminică votaţi Valeriu Munteanu. Împreună facem istorie!
Şi ii vom trimite pe toţi unde le este locul!
Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc au băgat în mod samavolnic Republica Moldova în Uniunea Eurasiatică la ordinul stăpânului lor, Vladimir Putin.
Luni, 14 mai 2018, va rămâne o zi neagră în calendar. În prezenţa trădătorului şi uzurpatorului puterii de stat Igor Dodon, preşedintele rus Vladimir Putin “a propus”, iar Alexandr Lukaşenko şi Nursultan Nazarbaev, preşedinţii Belarus şi Kazahstan “au aprobat” acordarea statutului de membru observator al Uniunii Eurasiatice pentru Republica Moldova. Acesta este doar un pas spre aderarea deplină a Republicii Moldova la Imperiul lui Putin. Republica Moldova renunţă astfel la integrarea europeană, dar şi la independentă şi suveranitate, pe care le cedează Moscovei prin aderarea la Uniunea Eurasiatică.
Cetăţenii nu au ştiut nimic. Dodon nu are aprobarea Parlamentului. Pentru aceasta, Igor Dodon devine criminal de stat şi uzurpator al puterii.
Dodon a comis o gravă crimă împotriva poporului. El a exercitat puterea în nume propriu când a comis actul de trădare. Conform articolului 2 din Constituţia Republicii Moldova, “Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.
Binomul eurasiatic Plahotniuc-Dodon a funcţionat perfect. Marii “europeni”, Pavel Filip şi Andrian Candu au luat apă în gură. Vladimir Plahotniuc se pricepe la toate. El dă indicaţii ministrului Educaţiei despre uniforme şcolare, ministrului Apărării despre stagiul militar obligatoriu şi ministrului de Interne despre cum să oprească şoferii în trafic, dar numai despre trădarea lui Dodon, nu suflă o vorbă.
Ori de câte ori Dodon se preface că refuză să semneze ceva la porunca lui Plahotniuc, majoritatea parlamentară îl suspendă pe Dodon de la micul dejun până la prânz, pentru ca Andrian Candu să semneze în locul său, iar Dodon revine apoi în funcţie. Acum de ce tac toţi, şi nu îl suspendă pe Dodon pentru uzurparea puterii de stat şi încălcarea Constituţiei?
Lupta mea împotriva Binomului corupt şi eurasiatic Plahtniuc-Dodon este pentru binele şi viitorul cetăţenilor. Binomul vrea să ducă Republica Moldova în Eurasia pentru că acolo domneşte fărădelegea, acolo poate fura nepedepsit, poate distruge cariere, afaceri cinstite sau vieţile celor care se i se opun. Acolo Binomul poate deţine puterea pe viaţă ca mentorii săi Putin, Lukaşenko, Nazarbaev.
Voi lupta până la izbândă şi prima bătălie se dă duminică, împotriva candidaţilor Binomului — Ivan Ceban şi Silvia Radu. Chişinăuienii vor veni la vot pentru a-şi arăta voinţa suverană, uzurpată la Soci de Plahotniuc-Dodon.
Împreună facem istorie!