Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2018DeclaraţiiValeriu Munteanu

Adresare lui Valeriu Munteanu către locuitorii Chişinăului

|versiune pentru tipar| Valeriu Munteanu, 17 mai 2018

Dragi locuitori ai Chişinăului,

Mă adresez dumneavoastră cu încredere şi speranţa că vă pot insufla măcar o parte mică din furia care mă încearcă când văd cine şi cum ne conduce. Dar sper că vă pot transmite şi o parte din energia mea dornică să construiască, să facă lucruri bune pentru Chişinău, pentru dumneavoastră, pentru familiile, copii şi nepoţii care vă înconjoară.

Ne apropiem de finalul unei campanii pentru primăria Chişinăului, care, din păcate, nu a reuşit să vă mobilizeze aşa cum am fi sperat cu toţii. Ştiu asta chiar din miile de discuţii pe care le-am avut cu dumneavoastră.

Iar unul dintre motive sunt chiar candidaţii înşişi. Adică acei candidaţi care s-au ascuns de ochii lumii, nu au venit la dezbateri publice, la lupte de idei, la confruntare de proiecte. Nu au avut curajul să lupte. S-au ascuns sub poala purtătorilor de cuvânt sau a partenerilor politici de la care cerşeau credibilitate şi voturi. S-au ascuns de dumneavoastră. Şi acum vă cer, laş şi incorect, votul.

Eu am luptat singur. Eu lupt, nu mă ascund. Eu lupt şi voi lupta până la ultima picătură de energie, pentru că eu ştiu bine că în spatele meu sunteţi dumneavoastră! Sunteţi mulţi, generoşi, furioşi, dezamăgiţi, dar dornici de victorie. Sunteţi cei care vor să stea demn în picioare, care vreţi să faceţi Istorie!

Sunteţi ca şi mine. Şi eu sunt ca dumneavoastră!

Dragii mei,

Mi se cere acum, prin diverse voci care vin tocmai de la acei candidaţi care niciodată nu au acceptat o confruntare directă cu mine pe problemele Chişinăului — să mă retrag în favoarea “candidatului cu cele mai multe şanse”. Care este acela?

Dragii mei, dacă ar exista un asemenea candidat, nimeni nu mi-ar fi cerut mie astăzi să mă retrag. Acesta este adevărul! Ei îmi cer astăzi să mă retrag pentru că nu au un candidat “CU CELE MAI MULTE ŞANSE”. Ei nu au nimic.

De asta acum îmi cer să ies din cursă. Acum, la finalul campaniei, uitându-se în oglindă şi înţelegând cât de prost şi-au ales candidatul şi cât de lamentabil şi-au jucat cartea politică, oamenii aceştia îmi solicită sprijinul, pentru că ştiu că scorul meu electoral este foarte bun şi dinamica în creştere. În ziua de duminică, opţiunea de vot va fi de partea mea.

Dragii mei,

Eu nu am de gând să compensez cu munca mea, programul meu şi angajamentele mele ferme către dumneavoastră, neputinţa unora care au înţeles acum, la final de campanie, că au eşuat.

Andrei Năstase a eşuat. Şi acum i se pregătesc, ipocrit, “scuzele”. Nu a reuşit în nimic din ceea ce pretind susţinătorii lui: în campanie nu a luptat cu odiosul Binom Plahotniuc-Dodon, nu are un program european, nu a îndrăznit să participe la nicio dezbatere cu mine, faţă în faţă. Încă îl aştept la dezbateri directe, doar eu şi dumnealui.

Andrei Năstase nu a condus nimic în viaţa lui, şi nici nu a participat în viaţa lui la o bătălie politică care să îl facă “candidatul poporului”. Candidatul poporului va fi ales de dumneavoastră, duminică, unde, la urna de vot, veţi fi singuri în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei dumneavoastră.

În ceea ce mă priveşte, eu niciodată nu dau înapoi. Eu ajung întotdeauna, cu pumnii strânşi şi dinţii încleştaţi, la linia de final, indiferent cât de lungă şi cât de grea a fost cursa, dar eu sunt maratonist.

Şi eu înving!

Aşa voi face şi duminică! Cu sprijinul şi votul Dumneavoastră!
Eu lupt până la capăt, nu mă ascund.
Haideţi să facem împreună Istorie!

facebook.com

Dorin Chirtoacă: Apel de mobilizare către cetăţeni pentru susţinerea lui Valeriu Munteanu

Astăzi, Dorin Chirtoacă a susţinut o conferinţă de presă, în care s-a expus pe marginea mai multor subiecte, cum ar fi: votul pentru alegerile din 20 mai 2018, reacţia la atacurile în adresa pentru perioada în care era edil al capitalei, dar şi adevăratele mize ale acestui scrutin electoral.

În debutul conferinţei, Dorin Chirtoacă a precizat că, “atunci când am decis să-mi dau demisia, m-am gândit la d-stră, locuitorii Chişinăului, iar pe 20 mai aveţi posibilitatea să vă gândiţi tot la d-stră, să vă votaţi viitorul. În cei 10 ani, mi-aţi oferit votul de încredere pentru 3 mandate, iar lista realizărilor este semnificativă, realizări pe care nu le mai are nimeni în Republica Moldova. În acest scrutin electoral nu există candidatul Silvia Radu — există candidatul Plahotniuc şi masca Silvia Radu. Nu există candidatul I. Ceban — există candidatul I. Dodon şi masca I. Ceban.”

Totodată, fostul edil a venit şi cu un îndemn faţă de locuitorii capitalei: “Vă chem să participaţi la vot, să fiţi cetăţeni ai Republicii Moldova votând Valeriu Munteanu, fie să votaţi Silvia Radu şi Ion Ceban şi veţi fi piese din garderoba lui Plahotniuc. Chişinăul a rămas ultima redută a democraţiei, în cazul în care aceasta nimereşte oficial în mâna regimului actual, prin absenteism, sau prin participarea doar a electoratului de stânga atunci la parlamentare să nu ne plângem pe nimeni.”

Dorin Chirtoacă a oferit şi câteva replici celor care au declarat că la primărie ar fi găsit dezastru şi că nu s-ar fi făcut nimic timp de 10 ani. Fostul edil a reamintit că Primăria are semnate contracte pe ani de zile înainte cu instituţiile europene pe proiecte de dezvoltare precum drumurile, apa, managementul deşeurilor, izolarea termică, iar contracandidaţii lui Valeriu Munteanu inventează “soluţii” pentru problemele la care s-au găsit deja modalităţi de rezolvare şi sunt în implementare.

Dorin Chirtoacă a făcut un apel pentru mobilizare, pentru ca cetăţenii să-l susţină la 20 mai anume pe Valeriu Munteanu, care a demonstrat prin participarea la dezbaterile electorale că are pregătirea necesară şi motivaţia de a continua proiectele demarate de Dorin Chirtoacă.

Totodată, Dorin Chirtoacă a lansat un apel către Maia Sandu şi Andrei Năstase pentru a participa la o dezbatere publică cu Valeriu Munteanu, în vederea determinării celui mai pregătit şi puternic candidat, iar cel mai slab să se retragă din cursa electorală.

pl.md