Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriGăgăuzia2008Curier electoral

Curier electoral din 8 februarie 2008

|versiune pentru tipar|

Invitarea observatorilor internaţionali

Guvernatorul (Başcanul) Găgăuziei a lansat un apel către observatori internaţionali să monitorizeze alegerile pentru Adunarea Populară a autonomiei. Scrisori cu invitaţii au fost trimise misiunilor diplomatice acreditate în R.Moldova, şefului Misiunii OSCE la Chişinău, organizaţiilor internaţionale care monitorizează alegerile. Formuzal a declarat că monitorizarea obiectivă şi imparţială asupra procesului electoral contează mult pentru autorităţi, iar activitatea observatorilor internaţionali ar contribui la afirmarea imaginii democratice a Găgăuziei, care s-a format în alegerile din 2006, pentru funcţia de Guvernator. (după INFOTAG)

Lipsa de mijloace pentru scrutin

Alegerile deputaţilor în Adunarea Populară a Găgăuziei riscă să fie compromise, din lipsă de fonduri, se spune într-o declaraţie a membrilor Prezidiului Adunării Populare, difuzată pe 8 februarie 2008. În declaraţie se aduc acuze în adresa Guvernatorului autonomiei, care nu ar fi întreprins măsuri de alocare a fondurilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Surse din serviciul de presă al executivului de la Comrat au informat că, încă în noiembrie 2007, Guvernatorul Găgăuziei a solicitat fonduri pentru alegeri Comisiei Electorale Centrale şi Ministerului Finanţelor ale Republicii Moldova, dar încercările de rezolvare a problemei cu Primul-ministrul şi Preşedintele Parlamentului nu au dat rezultate. Sursa citată mai afirmă că declaraţia respectivă a fost lansată de un grup de deputaţi, şi nu de Prezidiul Adunării Populare, iar anterior au existat situaţii în care mai mulţi membru ai prezidiului nu au semnat asemenea declaraţii şi nici măcar nu au participat la discuţiile pe marginea lor. (după INFOTAG)