Pe 3 martie, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Michael Kirby a efectuat o vizită în Găgăuzia. Conform declaraţiilor diplomatului american, scopul vizitei a fost de a se familiariza cu procesul de pregătire a campaniei electorale. El s-a arătat convins că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor fi organizate corect şi deschis şi a subliniat că alegerile vor fi observate de 8 reprezentanţi ai SUA. Programul vizitei a inclus şi o întrevedere cu Başcanul Autonomiei, cu preşedintele APG, cu primarul oraşului Comrat şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale din Autonomie.