Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2003Documente CEC

Hotărîre cu privire la sesizarea Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră”

|versiune pentru tipar| Chişinău, 18 aprilie 2003, nr.2131
La 15 aprilie 2003 în adresa Comisiei Electorale Centrale a parvenit sesizarea Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră” în care se indică că prin programele “Rezonans” şi “Argument”, puse pe post la 29 martie şi 3 aprilie curent de către TV “Moldova-1”, intenţionat a fost afectată imaginea acestui bloc electoral şi reprezentanţilor lui.

Sesizarea în cauză a fost examinată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova, care a considerat că autorul emisiunii “Rezonans” a făcut o prezentare a blocului electoral, “instrumentele” folosite fiind nişte metafore. De asemenea, s-a menţionat faptul precum că emisiunea “Rezonans” este o emisiune de autor realizată de Reprezentanţa TRCI “Mir” în Republica Moldova, care se difuzează de TV “Moldova-1” în bază contractuală. Consiliul Coordonator al Audiovizualului consideră că numai o instanţă de judecată poate stabili dacă în emisiunile “Rezonans” şi “Argument”, la care se face trimitere în sesizare, s-au făcut insinuări şi calomnii.

Reţinînd din cele expuse, Comisia Electorală Centrală menţionează faptul că instituţiile Audiovizualului în perioada electorală urmează să creeze tuturor concurenţilor electorali condiţii egale de efectuare a agitaţiei electorale.

Legislaţia în vigoare prevede atît dreptul unei persoane care se consideră lezată într-un interes material sau moral la replică, cît şi posibilitatea apărării onoarei şi demnităţii prin intermediul instanţei de judecată asigurînd accesul concurenţilor electorali la justiţie. Comisia Electorală Centrală ţine să se adreseze la instituţiile Audiovizualului atît celor publice, cît şi celor private să dea dovadă de obiectivitate şi imparţialitate.

În conformitate cu art. art. 26, al. (1), lit. b), 47 din Codul Electoral, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

  1. Se ia act de faptul că sesizarea Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră” a fost examinată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
  2. Se atenţionează instituţiile Audiovizualului despre necesitatea respectării prevederilor legale ce ţin de agitaţia electorală, precum şi a Concepţiei şi Regulamentului privind reflectarea în mijloacele de informare în masă a alegerilor locale generale din 25 mai 2003.
  3. În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 1320-XV din 26 iulie 2002 cu privire la instituţia publică naţională a Audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” se obligă conducerea Companiei “Teleradio-Moldova” să acorde Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră” dreptul la replică în acelaşi program sau ciclu de emisiuni.
  4. Se recomandă concurenţilor electorali să se adreseze în organele de drept respective pentru apărarea onoarei şi demnităţii.