Dragi colegi! Iată-ne ajunşi la sfîrşitul primei noastre campanii electorale. Pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei din Partidul Social-Liberal, această campanie electorală a fost un important test politic. Abia acum am reuşit să ne afirmăm ca un partid politic veritabil. Încrederea populaţiei în viitorul nostru, în mesajul nostru, în oamenii noştri s-a materializat în 46 funcţii de primari de oraşe şi comune, 497 de consilieri orăşeneşti şi comunali şi 40 consilieri raionali şi municipali, repartizaţi în toate raioanele ţării noastre. Pentru colegii mei social-liberali acest rezultat este un real succes, ţinînd cont de faptul că în spatele nostru nu au stat nici guvernul, nici banii mafiei, nici fracţiuni parlamentare, nici trusturi de presă. Acest rezultat a fost obţinut prin efortul conjugat al unor oameni simpli şi oneşti — medici, învăţători, mici întreprinzători — membri ai Partidului Social-Liberal sau Partidului Social-Democrat care, în đîfida pesimismului ce a cuprins societatea moldovenească, au încercat să demonstreze că onestitatea, bunul simţ şi competenţa profesională pot fi un capital mai de preţ decît averile clanurilor mafiote, care s-au încleştat a cîta oara sub varii etichete electorale în lupta pentru putere în Republica Moldova. Acest rezultat ne dă tuturor încrederea că mai putem face ceva în această ţară, că nu este pierdut chiar totul, că avem şanse reale de izbîndă în confruntarea electorală din 2005. Vă asigur că cei aproape 100 mii de alegători din cele 46 localităţi în care Blocul Electoral PSD-PSL a cîştigat mandatele de primar vor avea toate motivele să voteze în campania electorală parlamentară pentru noi şi că încă alte zeci de mii de alegători vor reuşi să vadă pe parcursul următoarelor optsprezece luni ce pot face social-democraţii şi social-liberalii.
Stimaţi colegi!
La 12 iulie la Chişinău va avea loc Congresul de constituire a ASOCIAŢIEI PRIMARILOR ŞI CONSILIERILOR SOCIAL-LIBERALI, la care sînt aşteptaţi cca 500 de aleşi locali — membri ai PSL. Constituirea acestei Asociaţii ne va permite să lucrăm împreună în vederea edificării unei Moldove social-liberale, construcţia căreia va începe prin declararea a peste 30 de oraşe şi comune din Republica Moldova ZONE LIBERE DE COMUNISM. Vom începe astfel, de la nivel local, î reală decomunizare şi democratizare a societăţii moldoveneşti. Vom transforma aceste localităţi în modele ale social-liberalismului şi sînt sigur că în decursul următoarelor 18 luni vom reuşi să convingem electoratul democrat din Republica Moldova că anume social-liberalii sînt cei ce pot edifica î Basarabie europeană, progresistă şi prosperă.
/Democraţia, an. III, nr. 20 (74), 10 iunie 2003/