Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Informaţiile ce urmează au fost întocmite în mod selectiv, reprezentând încălcările tipice comise în această perioadă de către oponenţii puterii. Astfel de abuzuri s-au comis pe întreg teritoriul Republicii Moldova, acestea nefiind consemnate sau sesizate în scris de către cei cărora li s-au încălcat drepturile. Am întâlnit un şir întreg de cazuri când cetăţenii lezaţi în drepturile lor ne-au relatat în mod neoficial cazurile deosebit de grave, dar au refuzat să le confirme, temându-se de eventualele represiuni din partea puterii.
a) Partidul Popular Creştin Democrat constată modul fraudulos în care Consiliul electoral de circumscripţie al municipiului Chişinău nr.1 (CECMC) a început primirea actelor pentru înregistrarea candidaţilor şi listelor de candidaţi la funcţiile de primar şi consilieri ai municipiului Chişinău.
Prima şedinţă a CECMC a avut loc la data de 13 aprilie 2007.
Unul dintre subiectele discutate în cadrul acestei şedinţe a fost stabilirea datei de la care organul electoral municipal va începe să primească documentele de înregistrare ale concurenţilor electorali. Fără a fi adoptată vreo decizie în acest sens, membrii Consiliului electoral de circumscripţie al mun. Chişinău au convenit asupra datei de 17 aprilie 2007, ora 9.00, ca dată de la cu care va demara primirea actelor pentru înregistrarea candidaţilor. Acest fapt a fost expus presei de către preşedintele Consiliului Electoral Municipal Chişinău şi este înregistrat de camerele de luat vederi ale posturilor de televiziune “EuroTV” şi “TV-7”.
După încheierea şedinţei, preşedintele organului electoral în cauză, Ion Creţu, a difuzat în mod abuziv şi cu de la sine putere o declaraţie de presă în numele întregului Consiliu Electoral prin intermediul Agenţiei Moldpress, preluate la ora 12.00 de postul de radio Antena C. În baza acestei ştiri trucate, făcute pe la spatele celorlalţi membri ai Consiliului Electoral, exponenţii Partidului Comuniştilor, care se aflau în complicitate cu Ion Creţu, au înregistrat prin fraudă imediat după ce anunţul respectiv a fost făcut public, candidatura dlui V. Iordan cu nr. 1.
Cazul a fost contestat la CEC , însă în urma presiunilor, exercitate, membrii acesteia au discutat repetat contestaţia, în definitiv dându-i dreptate Consiliului Electoral Municipal şi favorizându-l pe dl V. Iordan.
Acest caz este unul simptomatic şi vădeşte indicaţia dată tuturor structurilor locale ale comuniştilor de a impune cu orice preţ înregistrarea candidaţilor puterii cu numărul I în buletinele de vot.
b) La 7 mai 2007, ora 12.10, reprezentantul PPCD, V. Nicolaev, s-a apropiat de locul stabilit pentru afisajul electoral de la intersecţia şos. Hânceşti şi str. Academiei, unde o echipa a PCRM, compusa din cca 10 tineri, vorbitori de limba rusa, afişau materiale electorale. Reprezentantul PPCD a intrat cu ei in discuţie, legitimându-se în calitate de candidat la functia de consilier municipal din partea PPCD. V. Nicolaev le-a reproşat acestora că acoperă în proporţie de 100% suprafaţa standului, ceea ce contravine legislaţiei electorale, conform căreia se admite ocuparea unei suprafeţe de cel mult 1/3 din stand. Dnul Nicolaev a încercat sa dezlipească un afiş a candidatului comunist plasat deasupra celei a PPCD. Tinerii comunişti l-au agresat verbal şi fizic, folosind cuvinte necenzurate şi deposedându-l de legitimaţie. Pentru ajutor, reprezentantul PPCD, a contactat telefonic poliţia. Văzând acţiunile dlui Nicolaev, tinerii i-au intors legitimaţia, iar apoi a fugit.
Privitor la cazul dat a fost depusă o plângere la poliţie, în scurt timp tinerii comunişti au fost reţinuţi pentru a da explicaţii. Incidentul s-a încheiat prin sosirea unui funcţionar de la staff-ul PCRM, care şi-a cerut scuze pentru acţiunile tinerilor.
c) La 1 mai 2007, în jurul orei 17.00, la panoul de afişaj electoral din str. Samisegetusa,sectorul Botanica ( autorizat prin dispoziţia nr. 312-d din 19.04.2007) au fost depistate încălcări ale prevederilor legislaţiei electorale.
Un grup de tineri afişau materiale electorale pe panoul de pe peretele de protecţie a construcţiei, vis-a-vis de Colegiul de Ecologie. În jurul orei 17.00 de ei s-au apropiat colaboratorii Regimentului de Patrulă “SCUT” (şeful echipei fiind dnul Cibotaru), care au agresat tinerii verbal şi fizic, au rupt afişele electorale şi i-au transportat la Comisariatul de poliţie Botanica. Înainte de a fi reţinuţi tinerii, dna Eugenia Stârcea, consilier local (prezentă la faţa locului), a încercat să le explice poliţiştilor că acţiunile tinerilor sunt legitime (art. 47, alin. (12),(13) Cod electoral).
Poliţiştii au cerut prezentarea unei copii a dispoziţiei sus-indicate.
Un incident similar a avut loc şi sâmbăta 28 aprilie 2007, la panoul electoral amplasat în preajma Centrului Mamei şi Copilului.
Încălcările expuse au fost contestate la Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău, care a emis o hotărâre de avertizare a Comisariatului de poliţie Botanica privitor la încălcarea legislaţiei electorale de colaboratorii organelor de poliţie.
d) or. Sângera. Prin răspunsul consiliului electoral de circumscripţie orăşenesc nr. 1/4 Sângera referitor la solicitarea PPCD pentru autorizarea întrunirilor cu alegătorii, a menţionat că potrivit Programului de activitate a “Casei de Cultură” or. Sângera pe data de 27 mai 2007 este preconizat un program social-cultural dedicat sărbătorii religioase “Duminica Mare”, motiv pentru care a fost refuzată autorizarea respectivă.
Însă, conform prevederilor art. 47 alin. (10) Cod Electoral: “Concurenţii electorali pot organiza întîlniri cu alegătorii. Consiliile şi birourile electorale şi autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să asigure desfăşurarea unor astfel de întîlniri în termene şi în condiţii egale”. De asemenea p. 18 al Regulamentului privind activitatea consiliului electoral de circumscripţie, adoptat prin hotărârea CEC nr. 395 din 14.12.2006, prevede: “Consiliul electoral de circumscripţie de comun acord cu administraţia publică locală este obligat să asigure în termene şi condiţii egale desfăşurarea întrunirilor dintre concurenţii electorali şi alegători”.
În contextul motivelor invocate, considerăm că în acest fel consiliul electoral de circumscripţie orăşeneacă nr. 1/4 Sângera prin răspunsul său a încălcat expres prevederile legislaţiei electorale sus-citate.
Încălcarea expusă a fost contestată la Comisia Electorală Centrală.
Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.478 din 11 aprilie 2007 cu privire la constituirea consiliului electoral al circumscripţie (nivelul II) Făleşti s-a decis crearea Consiliului Electoral de circumscripţie Făleşti. Acesta, potrivit deciziei menţionate, urma să fie compus din 9 membri.
Raionul Făleşti întruneşte 34 primării, ceea ce denotă volumul enorm de lucru pe care trebuie să-l îndeplinească Consiliul electoral al acestei circumscripţii raionale. Dat fiind faptul că aşa raioane mici ca Ştefan Vodă (23 primării), Nisporeni (23 primării), Ocniţa (21 primării) etc. au consilii electorale de circumscripţie raională constituite din câte 11 membri, este evident că CEC avea obligaţia să constituie şi Consiliul electoral de circumscripţie raională Făleşti din 11 membri.
Comisia Electorală Centrală a motivat că a luat drept criterii de determinare a componenţei numerice a Consiliilor electorale de circumscripţie raionale NUMĂRUL POPULAŢIEI şi VOLUMUL DE MUNCĂ.
Volumul de lucru este determinat direct de numărul populaţiei. astfel, dacă în raioanele mici Consiliile electorale de circumscripţie raionale întrunesc 11 membri, cu atât mai mult cel al raionului Făleşti ar fi trebuit să întrunească 11 membri.
Prin hotărârea sa, CEC a încălcat principiul reprezentativităţii proporţionale a partidelor cu reprezentare parlamentară în organele electorale. Prin urmare, această hotărâre era ilegală şi trebuia să fie anulată în regim de urgenţă.
Este evident faptul că organul electoral suprem şi-a încălcat propriile criterii de determinare a numărului membrilor cu drept de vot deliberativ în consiliile electorale de nivelul II, urmărind scopul de a înlătura reprezentantul opoziţiei (PPCD).
Hotărârea CEC a fost contestată la Curtea de Apel, însă, din motiv că CEC, în acest răstimp, a adoptat o hotărâre prin care a completat lista cu candidaţi la consiliul respectiv, dosarul a fost clasat.
La 03.05.2007, la ora 19.00, Tamara Plămădeală, reprezentantul PPCD, s-a prezentat la consiliul electoral de circumscripţie Berezlogi pentru a depune actele necesare de înregistrare a candidaţilor la funcţia de primar şi consilieri ai consiliului local respectiv. Membrii consiliului electoral la acea oră nu se aflau la locul stabilit pentru înregistrarea candidaţilor. Acest fapt a servit ca motiv pentru neânregistrarea listei electorale a PPCD.
Organul electoral în persoana vicepreşedintelui E.Raţă a propus reprezentantului PPCD să se prezinte în următoarea zi. Prezentându-se a doua zi la ora 08.00, preşedintele a refuzat înregistrarea.
Ca răspuns la contestaţia înaintată, Consiliul electoral raional Orhei a hotărât:
a) La 13.04.2007 s-a constituit consiliul electoral de circumscripţie ( nivelul II) nr.16 Edineţ. În aceeaşi zi a fost adoptată o hotărâre prin care s-a stabilit că la 18 aprilie 2007, ora 08.00, în biroul 012 din sediul consiliului raional Edineţ va avea loc înregistrarea candidaţilor la funcţia de primar şi consilieri raionali.
La data, ora şi locul stabilit s-au prezentat concomitent reprezentanţi ai următoarelor partide: PPCD, PCRM, PPR, PDM şi alţii, dar, totuşi comisia electorală de circumscripţie (nivelul II ) nr. 16 Edineţ nu a acţionat după cum prevede Regulamentul privind stabilirea ordinii de primire a documentelor prin tragere la sorţi de la reprezentanţii partidelor, altor organizaţii social politice, blocurilor electorale şi candidaţilor independenţi pentru înregistrare la organele electorale, aprobat prin Hotărârea Comisie Electorale Centrale nr. 1337 din 04.10.2005. Contrar prevederilor legale în ziua stabilită pentru înregistrarea concurenţilor electorali, preşedintele consiliului a desemnat un membru al consiliului responsabil de primire şi numirea lor. A fost formată comisia pentru tragerea la sorţi după cum prevede Regulamentul. Aceasta, însă, nu a activat, propunând concurenţii electorali să decidă singuri ordinea înregistrării lor.Persoana desemnată pentru înregistrarea concurenţilor electorali şi ceilalţi 3 membri ai comisiei de tragere la sorţi au înregistrat concurenţii electorali conform unei liste, care nu se ştie de către cine a fost emisă şi autorizată şi în care au fost înscrişi 3 concurenţi electorali, lezându-se, astfel dreptul celorlalţi concurenţi electorali de a se înregistra conform procedurii de tragere la sorţi.
Ceilalţi concurenţi electorali au refuzat să se înregistreze conform acestei liste ilegale, insistînd să fie efectuată procedura de tragere la sorţi. Însă membrii comisiei de tragere la sorţi au refuzat să efectueze această procedură, acţiune prin care, au încălcat prevederile Regulamentului respectiv şi art. 44 alin.(2) al Codului Electoral.
Hotărârea Consiliului Electoral de Circumscripţie Edineţ din 18.04.2007 a fost contestată la CEC, fiind respinsă. S-a atacat la Curtea de Apel, însă instanţa de judecată a respins acţiunea.
a) La 26.04.2007, ora 08.00, PPCD a depus o contestaţie cu privire la hotărârea consiliului electoral de circumscripţie nivelul I în s. Suhuluceni, r. Teleneşti prin care s-a hotărât începerea înregistrării candidaţilor la funcţia de primar şi consilieri locali.
Reprezentantul Partidului Popular Creştin Democrat şi cel al Partidului Social Democrat s-au prezentat concomitent pentru depunerea documentelor la ora 08.00. Preşedintele consiliului electoral de circumscripţie s. Suhuluceni a refuzat înregistrarea acestora la ora stabilită (08.00), cerând să aştepte să se prezente şi ceilalţi candidaţi. La ora 08.04 (opt şi patru minute) s-a prezentat primarul actual, candidat din partea PCRM. Acesta a impus în mod abuziv înregistrarea sa pe locul I, iar a candidatului din partea PD pe locul II, menţionând că ceilalţi candidaţi vor urma după ei.
Conform prevederilor art. 44 alin.(2) şi p. 4 din Regulamentul privind stabilirea ordinii de primire a documentelor prin tragere la sorţi de la reprezentanţii partidelor, altor organizaţii social-politice, blocuri electorale şi candidaţilor independenţi pentru înregistrare la organele electorale: “În ziua stabilită pentru primirea documentelor la tragerea la sorţi participă numai acei reprezentanţi ai partidelor, altor organizaţii social-politice, blocuri electorale şi candidaţilor independenţi care s-au prezentat concomitent la ora stabilită de organul electoral.” Respectiv, contrar acestor prevederi, candidaţii PCRM şi PD, au fost înregistraţi în mod abuziv.
Contestaţia depusă de PPCD şi a fost respinsă de către Consiliul Electoral Raional.
b) Prin hotărârea Consiliului electoral de circumscripţie nivelul II, r.Teleneşti cu privire la constituirea consiliului electoral al circumscripţie (nivelul I) s. Verejeni s-a hotărât crearea consiliului electoral de circumscripţie Verejeni.
Consiliul Electoral de Circumscripţie Verejeni s-a întrunit la 24 aprilie 2007, conform art. 27 alin. (3) al Codului Electoral alegând preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul consiliului. În calitate de preşedinte al Consiliului electoral de circumscripţie a fost aleasă dna Maria Bârcă, ceea ce contravine art. 32 alin. (7) Cod Electoral al R.M., deoarece dna Maria Bârcă este soţia dlui Ştefan Bârcă, ultimul fiind candidat pe lista AMN pentru consiliul local. Astfel, a fost încălcat art. 32 alin. (7) Cod Electoral al R. M. : “ (…) În cazul alegerilor locale, membri ai consiliilor şi birourilor electorale cu drept de vot deliberativ nu pot fi soţii, afinii şi rudele de gradul întîi şi doi ale candidatului la alegeri. (…)”
Prin hotărârea sa Consiliului electoral de circumscripţie nivelul II al raionului Teleneşti a încălcat art. 32 alin. (7) Cod Electoral al R.M., admiţând-o pe dna Bârcă în calitate de reprezentant în Consiliul electoral de circumscripţie s. Verejeni, acţiune ce contravine legislaţiei electorale.
Încălcarea expusă mai sus a fost contestată în Consiliului electoral de circumscripţie de nivelul II al raionului Teleneşti. Acesta a adoptat decizia de excludere a dnei Bârcă din Consiliul electoral de circumscripţie Verejeni.
c) La data de 12 şi 14 mai 2007, Victoria Arnăut, secretarul consiliului electoral de circumscripţie s. Văsieni, r. Teleneşti a avertizat-o pe dna Vera Conicova, candidat la funcţia de primar pe lista PPCD, precum că atât candidaţii la funcţia de primar, cât şi consilieri locali nu au dreptul de a desfăşura agitaţie electorală personal, ci doar prin persoane de încredere.
Exercitarea unor astfel de presiuni asupra concurenţilor electorali nu au temei legal. În acest sens, art. 47 alin. (10) al Codului Electoral prevede: “Concurenţii electorali pot organiza întîlniri cu alegătorii. Consiliile şi birourile electorale şi autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să asigure desfăşurarea unor astfel de întîlniri în termene şi în condiţii egale”, iar art. 45 alin. (1) al Codului Electoral stipulează: “ Concurenţii electorali pot avea persoane de încredere în fiecare circumscripţie electorală. Persoanele de încredere îi ajută pe concurenţii electorali la desfăşurarea campaniilor electorale ale acestora, fac agitaţie electorală în favoarea lor şi le reprezintă interesele în relaţiile cu autorităţile publice, cu alegătorii, cu consiliile şi birourile electorale”. Astfel, concurenţii electorali nu pot fi îngrădiţi în dreptul de a desfăşura personal agitaţie alectorală, iar în caz de necesitate ei au dreptul de a-şi selecta în mod independent persoanele de încredere.
Contestaţia a fost depusă la Consiliul Electoral de Circumscripţie Teleneşti. Acesta a adoptat o decizie prin care a avertizat-o pe dna secretar al CEC s. Văsieni cu privire la încălcarea legislaţiei electorale.
La primirea actelor pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de consilieri raionali s-a încălcat art. 44 Cod Electoral şi principiul eglităţii concurenţilor electorali prin aplicarea forţei din partea reprezentanţilor PCRM în persoana dlui A. Zagorodnâi (deputat comunist ) şi dlui Cornei (şeful inspectoratului ecologic teritorial ). Forţa aplicată a fost exercitată în complicitate cu preşedintele CEC Hânceşti, dna Nina Rusu şi dnul Dionisie Arbuz ( secretar CEC Hânceşti ). Până la data de 17 aprilie 2007 aşa nu s-a adoptat hotărârea de primire a actelor de la concurenţii electorali, deşi art. 44 CE prevede expres termenul de 2 zile pentru a se publica hotărârea CEC despre înregistrarea concurenţilor electorali. În scopul favorizării candidaţilor PCRM pentru înregistrarea prioritară (primii pe listă) s-a pus la cale înregistrarea candidaţilor imediat după finisarea şedinţei CEC Hânceşti, truc operat la indicaţia exponenţilor PCRM care evident erau deja prezenţi până la momentul convocării. Din întâmplare la şedinţa din 17 aprilie s-a prezentat şi reprezentantul PPCD, care a contestat la faţa locului iniţiativa primirii actelor imediat după şedinţa CEC Hânceşti pe motiv că se îngrădeşte dreptul constituţional de a alege şi de a fi ales şi pune în condiţii inegale ceilalţi concurenţi electorali. Asupra acestor încălcări flagrante a atenţionat membrul CEC Hânceşti, dna Svetlana Fanari, însă CEC Hânceşti a ignorat legea, generând agresiuni verbale şi fizice a reprezentanţilor PCRM contra celor din PPCD.
Dnii Cornei şi Zagorodnâi i-au îngrădit accesul reprezentantului PPCD, Svetlana Chesari, spre biroul în care se recepţionau documentele de înregistrare ale concurenţilor electorali. Aceste circumstanţe denotă faptul că s-au ignorat din start prevederile legale privind tragerea la sorţi în cazul prezenţei concomitente a mai multor concurenţi electorali.
Aceste ilegalităţi au fost contestate la Comisia Electorală Centrală, cauza fiind respinsă.
La data de 25.04.2007 reprezentantul PPCD a depus actele necesare pentru înregistrarea candidaţilor pentru funcţiile de primar şi consilieri ai consiliului local Cahul. În urma prezentării concomitente a concurenţilor electorali pentru înregistrare s-a stabilit procedura trageri la sorţi, a fost depistată următoarea încălcare: s-au folosit pentru tragere la sorţi plicuri cu timbre diferite care au fost considerate drept semne distinctive pentru PCRM.
A doua tragere la sorţi a avut loc fără încălcarea legislaţiei, folosindu-se plicuri fără timbre. Cu această tragere la sorţi, PCRM a fost de acord, la care, respectiv, a participat. Cu toate acestea PCRM a contestat rezultatul tragerii la sorţi în scopul plasării lor pe locul I.
Prima instanţă le-a dat câştig de cauză, PPCD însă a atacat această hotărâre la Curtea de Apel Cahul. Examinând cauza Curtea de Apel Cahul a hotărât:
a) or. Ungheni. La 17 aprilie procedura de tragere la sorţi pentru stabilirea locului în buletinul de vot a concurenţilor electorali pentru Consiliul raional s-a desfăşurat cu încălcări ale regulamentului:
Contestaţia a fost examinată în instanţa de judecată la 23 aprilie şi s-a dat câştig de cauză. La 24 aprilie s-a desfăşurat procedura repetată.
b) La 26 aprilie 2007 în consiliul local Costuleni procedura de tragere la sorţi s-a desfăşurat cu participarea a doi concurenţi electorali, care erau prezenţi la comisie la prima oră: PPCD şi PD. După amiază, însă, Comisia a recurs la o procedură repetată de tragere la sorţi cu participarea altor concurenţi. PPCD n-a fost admis la tragerea la sorţi pe motiv că reprezentantul acestuia nu dispune de procură cu ştampilă umedă.
În urma contestaţiei depuse, procedura de tragere la sorţi a fost repetată conform regulamentului.
c) Au fost exercitate presiuni asupra candidaţilor PPCD pentru funcţiile de primar şi consilier local, în special de către Victor Dereş, şef al Direcţiei generale de învăţămînt raionale Ungheni:
Au fost încălcate prevederile art. 32 alin. (7) Cod Electoral: “…membri ai consiliilor şi birourilor electorale cu drept de vot deliberativ nu pot fi soţii, afinii şi rudele de gradul întîi şi doi ale candidatului la alegeri”. Însă contrar acestei norme Constantin Popescu, socrul concurentului electoral la funcţia de primar pe lista PCRM nu poate fi membru cu drept de vot deliberativ în Consiliul Electoral de Circumscripţie de nivelul II Sângerei.
Cazul dat a fost contestat la consiliul electoral de circumscripţie Sîngerei, fiind respins . CEC Sîngerei a motivat că soluţionarea cazului dat nu ţine de competenţa sa.
La 03 mai 2007 Comisia Electorală Pârjolteni a adoptat o decizie privind neînregistrarea listei de candidaţi la funcţia de consilier local din partea PPCD fără ca reprezentanţii PPCD şi persoanele incluse pe lista acestuia să fie înştiinţate şi invitate să participe la şedinţă. De asemenea, până la ora desfăşurării şedinţei, mai multe persoane, care şi-au exprimat dorinţa să candideze pe lista PPCD la funcţia de consilier local, au fost intimidate şi şantajate de către exponenţii locali ai comuniştilor, Gheorge Negru, directorul şcolii din localitate, Gheorghe Spânu ,preşedintele filialei locale a Asociaţiei de Consum, şi Vasile Pânzari ,directorul asociaţiei agricole din localitate. Aceştia i-au forţat să completeze şi să semneze cereri de retragere de pe lista de candidaţi PPCD, fapt confirmat şi de cetăţeanul Constantin Badia prin scrisoarea adresată Consiliului electoral Pârjolteni.
Cauza dată s-a rezolvat pe cale amiabilă.
a) Preşedintele raionului, comunistul Iurie Moiseev, şi-a permis de câteva ori să intervină în activitatea Consiliului electoral de circumscripţie raional. Acesta i-a somat pe membrii Consiliului electoral de circumscripţie al raionului Ştefan Vodă să se deplaseze la Talmaza pentru a “rezolva problemele apărute” în acest sat. Presiunile operate de acesta contra primarului creştin -democrat din localitate, Vladimir Pleşca se ţin lanţ timp de peste un am de zile. Aşa cum, Talmaza este cea mai mare localitate rurală din sudul ţării, iar exponentul PPCD a câştigat cu peste 80% alegerile anticipate de acum un an, Iurie Moiseev a ordonat instrumentarea unui şir de dosare penale şi civile contra acestuia. Presiunile contra primarului V. Pleşca s-au intensificat în perioada electorală deoarece anume el poate obţine o majorotate zdrobitoare, contribuind şi la obţinerea a proape o treime de mandate în consiliul raional.
b) Una şi aceeaşi persoană figura în două liste de candidaţi la consiliul raional, una fiind lista comuniştilor iar alta cea a social-liberalilor.
c) Iurie Moiseev, preşedinte al raionului, a sunat-o pe Parascovia Grosu, candidatul PPCD la funcţia de primar în satul Râscăieţi, încercând să exercite asupra ei presiuni psihologice pentru a o determina să nu candideze.
Datorită intervenţiei membrului cu drept de vot deliberativ în Consiliul electoral de circumscripţie Ştefan Vodă, Oleg Gherman, încălcările fie că au fost înlăturate, fie că au fost “acoperite” de către cei vinovaţi .
La 5 mai 2007, candidatul la funcţia de primar din partea PCRM, dl V. Ciugui, fiind deja degrevat din funcţie de la 04.05.2007, conform art. 13 alin. (3) Cod Electoral, a încălcat prevederile art. 47 alin. (4) al CE, repartizând ajutoare sociale primite încă în luna aprilie (pe când îşi exercita funcţia de primar) de la Direcţia asistenţă socială Rezina. Această încălcare gravă a Codului Electoral ar putea fi calificată drept abuz în serviciu, care ar avea ca efect acumularea unor voturi în plus.
Cazul expus a fost contestat la Consiliul electoral de circumscripţie Rezina.
În conformitate cu Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor prevăzute de Codul Electoral, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 454 din 30 martie 2007, a fost constituit consiliul electoral de circumscripţie nivelul I Caracuşenii Vechi, Briceni.
În conformitate cu Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor prevăzute de Codul Electoral data şi ora limită pentru depunerea actelor necesare pentru desemnarea candidaţilor la funcţia de primar şi consilier în Caracuşenii Vechi, Briceni a fost stabilită data de 3 mai ora 24.00. La 3 mai 2007, reprezentantul PPCD a depus actele la consiliul electoral de circumscripţie nivelul I Caracuşenii Vechi, adică în termenul prevăzut de lege.
Conform prevederilor art. 44 alin. (3) Cod Electoral organul electoral respectiv efectuează înregistrarea candidaţilor în decursul a 7 zile, adică în cazul nostru până la 10 mai 2007.
Deoarece conform art. 15 din Legea privind administraţia publică locală nr. 436 — XVI din 28.12.2006 numărul de consilieri în Caracuşenii Vechi este de 13 persoane, iar conform art. 126 alin. (1) Cod Electoral numărul de candidaţi înscrişi în listă trebuie să conţină minimum ½ din numărul mandatelor prevăzute pentru circumscripţia electorală respectivă, lista prezentată pentru desemnarea candidaţilor în număr de 6 candidaţi nu întruneşte minimumul necesar. Din aceste considerente PPCD mai înaintează o listă modificată de candidaţi desemnaţi pentru funcţiile de consilieri Caracuşenii Vechi, Briceni în număr de 7 persoane. Lista a fost modificată prin hotărârea organului central PPCD, şi anume Biroul Permanent PPCD la 03.05.2007.
Art. 46 Cod electoral garantează dreptul concurenţilor electorali de a opera orice modificări în listele înregistrate. Desemnarea candidaţilor trebuie să fie finisată la 10.05.2007. Deacea până la această dată PPCD are dreptul să includă, excludă şi să modifice ordinea în listă după cum doreşte.
Atât Constituţia Republicii Moldova, cât şi art. 12 Cod Electoral garantează fiecărui cetăţean ce întruneşte condiţiile stipulate în Codul Electoral dreptul de a fi ales. Eventualul refuz de a înregistra lista modificată lezează dreptul cet. Bleşceaga Vasile de a fi ales, fapt ce, în opinia noastră, lezează evident dreptul lui de a fi ales. Cu atât mai mult că respectivul cetăţean a îndeplinit consimţământul de a candida, datele biografice şi declaraţia de venituri încă la 28.04.2007. PPCD a depus lista în termenul de până la 3 mai orele 24, a respectat termenul de depunere a actelor necesare şi este în drept să înlăture până la 10.05.2007 unele neajunsuri ce vin în contradicţie cu art. 126 alin. (1) Cod Electoral). Dacă în termen de până la 10.05.2007 PPCD nu va înlătura deficienţele, atunci numai poate fi refuzată înregistrarea.
a) La 25 aprilie 2007 la ora 09.00 a avut loc şedinţa de constituire a consiliului electoral de circumscripţie Costeşti nr.2, la care au fost alesi preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Consiliului Electoral.
În baza prevederilor Codului Electoral art.27 alin.(6) şi Regulamentul privind activitatea consiliului electoral de circumscripţie, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.395 din 14.12.2006, a fost încălcată procedura de alegere a organelor de conducere a consiliului electoral de circumscripţie Costeşti nr.2. Aceasta s-a efectuat prin vot deschis, ceea ce contravine prevederilor Codului Electoral art.27 alin.(6), unde este stipulat că: “(…), membrii acestuia aleg din rîndul lor, prin vot secret, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul consiliului, (…)”.
b) Pe data de 16 mai 2007 în jurul orei 100, Ţurcanu Denis, reprezentantul PPCD şi Salagor Octavian, candidatul la funcţia de consilier raional Rîşcani, au observat că lîngă panoul pentru publicitate electorală de pe strada Independenţei (lîngă Casa de Cultură), or. Râşcani, trei tineri distrugeau afişele electorale, cu excepţia afişelor electorale ale Partidului Comuniştilor.
În acest sens, au fost încălcate: art. 71 alin.(1) punct b) — Cod Electoral, art.200/1- Codul cu privire la Contraventiile Administrative, Dispoziţia primarului oraşului Rîşcani nr.8 din 04.05.2007 “cu privire la stabilirea locurilor speciale de afişaj electoral” punctul IV, punct 13 al Regulamentului privind modalitatea plasării publicităţii electorale pe panourile publicitare aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.512 din 20 aprilie 2007.