Într-o conferinţă de presă susţinută de membrii Parlamentului European (PE) cu ocazia vizitei anuale în Moldova s-a menţionat că legitimitatea scrutinului va fi probată în ziua alegerilor şi că rămîn în vigoare observaţiile de la alegerile precedente. În acelaşi timp, Marianne Mikko, copreşedintele Comitetului Parlamentar de Cooperare UE — RM, a declarat că cel mai probabil verdict al observatorilor va fi — alegeri libere şi corecte, dar nu sută la sută. Conform mass-media, cele mai mari nedumeriri ale europarlamentarilor a trezit refuzul reprezentanţilor partidului de guvernămînt de a participa la dezbateri, deoarece, în ţări cu tradiţii democratice, asemenea inacţiuni ar fi descalificante, comportamentul respectiv fiind condamnat public. Reprezentanţii au mai remarcat că Comisia Electorală Centrală a avut o prestaţie satisfăcătoare la organizarea scrutinului şi a fost corectă la examinarea reclamaţiilor. (după Basa-press)
Rapoartele de monitorizare a campaniei constată încălcări de acelaşi gen
Liga pentru Apărarea drepturilor Omului (LADOM, Asociaţia Presei independente (API) şi Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) au prezentat, în cadrul coaliţiei civice pentru alegeri libere şi corecte — Coaliţia 2007, rezultatele ultimelor rapoarte de monitorizare a campaniei electorale:
Raportul LADOM acoperă perioada 10–30 mai 2007 şi constată anumite tendinţe pozitive: activitatea corectă a CEC; instruirea funcţionarilor electorali; creşterea eficienţei dezbaterilor publice în mass-media. Aspectele negative constatate în procesul electoral sînt similare celor anterioare: utilizarea resurselor administrative; intimidarea concurenţilor electorali din opoziţie; favorizarea de către administraţia centrală a unui concurent; lipsa de transparenţă a finanţării concurenţilor; plasarea neregulamentară a afişajului electoral; tergiversarea examinării cererilor şi contestaţiilor.
Raportul API-CIJ acoperă perioada 17–27 mai 2007 şi constată că mass-media publică (TV Moldova 1 şi radio Moldova) şi unele media electronice private (NIT, Antena C) au avantajat partidul de guvernămînt, situaţie confirmată şi de Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Postul TV N4 a păstrat tactica de prezentare a ştirilor fără a prejudicia imaginea partidului de guvernămînt, iar postul Euro TV a luat partea Partidului Popular Creştin Democrat în disputa acestuia cu PCRM. Pe de altă parte, posturile PRO TV, TV 7 şi radio Vocea Basarabiei au acordat acces entităţilor de opoziţie şi au prezentat poziţii critice. Presa a abordat poziţie neutră, cu excepţia fostelor publicaţii guvernamentale, care au reflectat activitatea autorităţilor doar sub aspect pozitiv şi au admis atacuri la adresa unor candidaţi de opoziţie.