Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova consideră că CECul şi consiliul electoral de circumscripţie Chişinău au lucrat absolut detestabil, iresponsabil în ziua alegerilor, fapt care generează suspiciuni de tergiversare intenţionată a procesului de totalizare a rezultatelor scrutinului din capitala Republicii Moldova. Despre aceasta pentru portalul MOLDNEWS a comunicat deputatul PCRM, Sergiu Sârbu.
El a menţionat că organele electorale specificate au încălcat toate regulamentele, în loc să organizeze un serviciu de gardă şi să actualizeze în regim non-stop datele referitoare la scrutin, — au trimis oamenii acasă la culcare, fără să anunţe publicul despre mersul numărării rezultatelor alegerilor.
“Este o încălcare flagrantă şi noi presupunem că aceasta ar putea fi admisă chir intenţionat, cu bună ştiinţă, pentru a oferi timp unor concurenţi electorali să-şi chibzuiască acţiunile sale şi chir, posibil, pentru a manipula opinia publică şi de a frauda alegerile, şi, astfel, să nu permită Partidului Comuniştilor să câştige alegerile în turul unu”, a declarat el.
Juristul a accentuat că PCRM “va reacţiona neapărat la cele ce se întâmplă”, informând misiunea OSCE şi toţi observatorii internaţionali, aflaţi în ţară, pentru ca ei “să întreprindă măsuri”.
“De la ora 4 dimineaţa până la ora 2 ziua nu s-a desfăşurat nici o acţiune, nu este clar unde sunt procesele-verbale şi buletinele, în timp ce toţi observatorii la acest moment s-au împrăştiat deja”, a accentuat el.
Reprezentantul Partidului Comuniştilor a relatat că toate eforturile observatorilor din partea formaţiunilor politice au fost concentrate asupra numărării paralele minuţioase a voturilor alegătorilor, pentru a preveni manipulările.
“În caz contrar, noi vom acţiona conform legii”, a anunţat Sergiu Sârbu, accentuând că PCRM va cere “sancţionarea tuturor celor care au creat acest haos” şi “a minţit deschis observatorii că între procesul de numărare a voturilor va fi transparent”.
Sursa: www.pcrm.md