Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Oleg Cernei, Preşedintele Comisiei Locativ-comunale a Consiliului municipal Chişinău, candidat PL la funcţia de consilier municipal, a avut astăzi o serie de întâlniri electorale.
Priorităţile de activitate a echipei de consilieri PL pentru anii 2011–2015 au fost prezentate celor peste 100 de angajaţi ai Parcului Dendrariu.
Potrivit directorului Valentin Uzun, Parcul Dendrariu, care se întinde pe o suprafaţă de 83 ha, va primi anul acesta din partea Primăriei municipiului Chişinău 5,5 mln lei pentru implementarea mai multor proiecte de dezvoltare, între care amenajarea parcului cu florărie permanentă, precum şi a colecţiei de plante acvatice.
La finalul întâlnirii, cei prezenţi au primit câte un ziar “Împreună cu Dorin Chirtoacă pentru Chişinău”.
Ulterior, Oleg Cernei a prezentat realizările lui Dorin Chirtoacă în calitate de Primar General al municipiului Chişinău, precum şi platforma electorală a PL în faţa medicilor şi asistentelor medicale de la Policlinica nr. 3.
Cei prezenţi au declarat că apreciază proiectele începute de Primarul General Dorin Chirtoacă, referindu-se la procurarea a 102 troleibuze, amenajarea terenurilor de joacă pentru copii şi a terenurilor de fitness în parcurile din capitală, Proiectul “Prima Casă”, care va permite tinerelor familii să benefecieze de propriul spaţiu de locuit, dar şi rezolvarea problemei mirosului urât, provenit de la Staţia de epurare a apelor uzate. Medicii şi asistentele medicale au exprimat gratitudine autorităţilor municipale pentru inaugurarea celei mai moderne secţii de urgenţă la Spitalul de Copii din Chişinău.
Tot astăzi, Oleg Cernei a mai purtat discuţii cu angajaţii Direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chişinău. În cadrul acestora candidatul PL la funcţia de consilier municipal a îndemnat cetăţenii să participe masiv la vot pe 5 iunie 2011 şi să voteze Partidul Liberal pentru Consiliul Municipal.
Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md