Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
În seara zilei de ieri, 20 mai, 2 billboard-uri cu imaginea candidatului PL la funcţia de primar de Nisporeni, Ghenadie Verdeş, au fost incendiate de persoane necunoscute.
Alte 10 billboard-uri amplasate în sectoarele oraşului Nisporeni, ce prezintă imaginea lui Ghenadie Verdeş şi a consilierilor PL, au fost vandalizate.
“Astfel de comportament nu le face faţă concurenţilor mei, aici în Nisporeni a început o competiţie nesănătoasă, sunt urmărit de persoane necunoscute. Ieri au distrus practic toate materialele noastre publicitare, ce mai urmează? Noi nu avem ce ascunde, sântem o echipă puternică, cu oameni oneşti şi nu o să ne lăsăm influenţaţi de aceste intimidări”, a declarat Ghenadie Verdeş, candidatul PL la funcţia de primar de Nisporeni.
Conducerea Partidului Liberal îşi exprimă îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de situaţia din Nisporeni şi alte localităţi din republică unde cursa electorală degenerează într-un război politic.
PL condamnă aceste acte de vandalism şi cere organelor abilitate să investigheze şi să tragă la răspundere persoanele ce se fac vinovate.
Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md