Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Partidul Liberal Democrat din Moldova a prezentat, astăzi, 24 mai, Angajamentul pentru modernizarea structurilor Primăriei. Astfel, pentru a îmbunătăţi şi eficientiza funcţionarea activităţii acesteia, PLDM propune o nouă structură organizatorică a Primăriei. În acest sens, echipa de consilieri îşi propune să elimine toate situaţiile de conflict de interese, când aceeaşi funcţionari sunt responsabili de contractarea, executarea, controlul şi recepţionarea anumitor lucrări; să lichideze toate subdiviziunile create artificial şi să creeze noi subdiviziuni care sunt necesare, dar lipsesc.
“Chişinăuienii au nevoie prioritară de locuri de muncă şi locuinţe accesibile, este absolut obligatoriu să fondăm în cadrul administraţiei o Agenţie de Atragere a Investiţiilor şi o nouă Direcţie responsabilă de construcţia Locuinţelor Sociale”, a declarat Victor Bodiu, cap de listă la funcţia de consilier în CMC.
Totodată, PLDM propune crearea unei Direcţii care va gestiona patrimoniul public municipal, precum şi elaborarea unui registru electronic al proprietăţii oraşului.
“Aici ne referim la cele aproximativ 1000 ha terenuri libere, la peste 1 mln metri pătraţi de spaţiu nelocuit şi la cele 10 000 de apartamente din proprietatea municipiului”, a menţionat Victor Bodiu.
De asemenea, PLDM va insista asupra restructurării modului de interacţiune cu cetăţenii, în acest scop fiind creat sistemul ghişeului unic pentru toate serviciile prestate de primărie, care va opera în baza unui sistem informaţional integrat. În acelaşi timp, va fi lansat mecanismul Consiliilor de cartier.
“Angajamentul PLDM vizează atât primăria cât şi CMC. Noi dorim să eliminăm show-urile politice din CMC şi să creştem rolul comisiilor de specialitate. Vom propune chiar de la început ca nici un subiect să nu ajungă în ordinea de zi a CMC, fără a avea avizele a celor 3 comisii de baza”, a spus candidatul la funcţia de consilier municipal, Ghenadie Ivaşcenco.
Prezent la lansarea Angajamentului, candidatul la funcţia de consilier, Sergiu Palihovici a declarat că CMC îi revine sarcina importantă de a iniţia şi promova un dialog constructiv cu Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova. “În vederea consolidării autonomiei administrative a municipiului Chişinău trebuie să atragem atenţia la descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, patrimonială, administrativă şi instituţională”, a punctat Sergiu Palihovici.
În campania electorală pentru alegerile generale din 5 iunie 2011, PLDM vine cu angajamente concrete pentru soluţionarea problemelor municipiului Chişinău şi a locuitorilor urbei. Aceste angajamente presupun reforme complexe în diverse domenii, dar pentru a reuşi este necesară reformarea modului de organizare a activităţii şi structurilor Primăriei.
Sursa: www.pldm.md