Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPLDM

“Mobilizarea verde în suburbii” continuă

|versiune pentru tipar| PLDM, 1 iunie 2011

“La 5 iunie ieşiţi la alegeri şi puneţi ştampila «votat» în dreptul Stejarului!”, cu acest îndemn s-a adresat locuitorilor oraşului Sângera echipa de candidaţi la funcţia de consilier municipal din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, în frunte cu Victor Bodiu.

Candidaţii la funcţia de consilier şi-au dat întâlnire în centrul oraşului Sângera. Împreună cu alţi membri şi simpatizanţi ai PLDM, au format grupuri şi s-au deplasat pe principalele artere ale oraşului, îndemnând locuitorii să iasă la votare pe 5 iunie 2011.

Totodată, locuitorii au fost informaţi asupra procedurii de votare şi a numărului de buletine pe care le vor primi.

Candidatul PLDM la funcţia de primar al or. Sângera, Valeriu Poiată, a adresat un apel către consăteni să facă alegerea corectă, pentru a aduce la conducerea oraşului o administraţie competentă. “Problemele cu care se confruntă oraşul Sângera pot fi rezolvate, dacă la cârma localităţii va fi un bun manager alături de o echipă profesionistă. Noi vă promitem că rezultatele nu se vor lăsa mult aşteptate”, le-a promis Valeriu Poiată consătenilor săi.

La rândul său, Victor Bodiu a punctat că, având în CMC o majoritate liberal democrată, capitala ţării va cunoaşte o dezvoltare intensă şi va deveni un oraş cu adevărat european. “Pentru aceasta este nevoie să optaţi pentru Partidul Liberal Democrat din Moldova, să alegeţi Stejarul”, a spus Bodiu.

“Mobilizarea verde în Suburbii” va continua şi astăzi. De această dată, candidaţii la funcţia de consilier împreună cu simpatizaţii PLDM vor merge în or. Durleşti.

Sursa: www.pldm.md