Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Partidul Naţional Liberal sprijină solicitarea legală a cetăţenilor Republicii Moldova, care locuiesc în Municipiul Tighina (Bender) şi în oraşul Dubăsari (stînga Nistrului), pe care o adresează Comisiei Electorale Centrale în legătură cu ignorarea dreptului cetăţeanului de a alege şi de a fi ales, garantat de Constituţie. Pe parcursul a 20 de ani, după ocuparea zonei nistrene de către trupele Federaţiei Ruse, acolo nu au loc alegeri pentru organele puterii locale, adică nu se aleg nici primari, nici consilieri. Cu toate că sistemul de evidenţă şi documentare a populaţiei al structurilor afacerilor interne ale Republicii Moldova dispune de întreg registrul cetăţenilor domiciliaţi în această zonă, adică al alegătorilor. De asemenea, există fragmente ale teritoriilor acestor zone care nu sînt ocupate de regimul autoproclamatei “rmn”, ceea ce înseamnă că exact acolo pot şi trebuie amplasate, în condiţii de securitate, comisiile electorale de circumscripţie, formate de CEC.
Astfel, pentru organizarea în Municipiul Tighina şi în oraşul Dubăsari а alegerilor locale există şi dreptul legal, şi posibilitatea tehnică. De ce, în acest caz, alegerile nu au loc? Oare nu pentru că actuala conducere a republicii încă nu a început să privească zona nistreană ca ceva inalienabil în raport cu teritoriul de bază al republicii? Irită că, dacă în cazul lui Voronin e totul absolut clar — deoarece el şi-a creat, de la bun început, partidul cu orientarea spre “coloana a cincea”, electoratul prorus, şi, în perioada hegemoniei PCRM, nici nu putea fi vorba de vreo luptă adevărată pentru dreptul Moldovei asupra zonei nistrene ocupate, — domnul Filat şi domnul Lupu s-au poziţionat parcă în altă calitate, dar, şi în prezent, zona nistreană continuă a fi considerată “a noastră” doar declarativ şi fictiv, rămînînd, de facto, aceeaşi ca şi sub preşedinţia trădătorului comunist.
Est naiv să ne întrebăm de ce Moldova nu cutează să desfăşoare alegeri în această parte a teritoriului statului său, în timp ce Preşedintele interimar al statului aleargă, fără ştirea societăţii, să se propună stăpînilor de la Kremlin, iar premierul a coborît pînă la îmbrăţişări cu dictatorul separatist. Oare aceste fapte, incompatibile cu suveranitatea, nu ne demonstrează, cu o claritate maximă, că statul nostru, în persoana liderilor săi, continuă să aibă mentalitate de vasal? De ce să ne mai mirăm că Rusia se poartă cu Moldova ca şi cu un vasal? Dacă pentru Georgia şi Ţările Baltice, de exemplu, Uniunea Sovietică este deja răposată, pentru Moldova, din păcate, e încă vie. Asta va fi atîta timp cît există relaţiile de vasalitate ce erau în URSS între Rusia, ca metropolă, şi coloniile ei, printre ele fiind şi statul nostru.
Pornind de la răbdarea care se epuizează în faţa acestei ruşini, PNL îi invită pe cei mai buni reprezentanţi ai naţiunii romîne din cel de-al doilea stat românesc să participe la constituirea “Tribunalului anticomunist”, cu menirea să rezolve problema privării de legitimitate a PCRM şi să conducă la încetarea prezenţei acestui partid în Parlament, iar, alături de acest partid, să fie demascate toate persoanele şi formaţiunile ce s-au manifestat ca trădătoare ale intereselor naţionale în folosul intereselor ţării-ocupant, Federaţia Rusă, adică a celor care pot fi “echivalate comuniştilor”, deoarece rădăcina istorică a acestei probleme — comunismul sovietic — nu e altceva decît un proiect imperial camuflat al Rusiei.
PNL va trimite preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, şi preşedintelui PPCD, Victor Ciobanu, invitaţia oficială de a uni eforturile partidelor noastre în lupta împotriva ocupaţiei ruse. Mai exact — să mergem la alegeri în Municipiul Tighina şi în stînga Nistrului cu o listă comună de candidaţi, precum şi să fie cofondatori ai “Tribunalului anticomunist”.
În timpul cel mai apropiat, cu sprijinul PNL, cetăţeni ai Republicii Moldova — victime ale represiunilor politice ale regimului separatist — vor perfecta o chemare în judecată a premierului Vladimir Filat, cerîndu-i demisia şi compensare morală în legătură cu exprimarea publică liderului separatist Igor Smirnov a semnelor de respect şi de recunoştinţă, în condiţiile în care acesta este un uzurpator al statului Republica Moldova şi e declarat, de multă vreme, de către organele competente ale acesteia, vinovat de crime extrem de grave, fiind un duşman evident al patriei noastre şi una dintre persoanele cele mai vinovate de faptul ocupării Moldovei de către trupele unui stat străin.
În cadrul activităţii desfăşurate, în diferite perioade, de Promo-LEX (2009) şi de alte organizaţii, care monitorizează procesele democratice din Republica Moldova, s-au constatat grave încălcări ale convenţiilor internaţionale în privinţa alegerilor şi ale Convenţiei despre autoadministrarea municipală prin faptul că, în întreaga perioadă de după proclamarea independenţei Republicii Moldova, nu a fost organizat nici un scrutin local în oraşul Dubăsari şi în Municipiul Bender/Tighina, ale căror teritorii sînt ocupate efectiv de regimul autoproclamatei “rmn”, sprijinite de contingentul militar al Federaţiei Ruse.
Cu toate acestea, nu întreg teritoriul unităţilor administrative respective se află sub controlul regimului separatist. Acolo există şi, ca atare, funcţionează organe ale puterii judecătoreşti şi executive, precum şi birouri de evidenţă a paşapoartelor acţionînd în numele Republicii Moldova, alte instituţii. În aceste raioane locuiesc şi au viză de reşedinţă destul de multe persoane care deţin cetăţenia Republiii Moldova şi Registrul cu datele din actele lor de identitate sînt accesibile structurilor afacerilor interne ale Republicii Moldova — adică CEC are, practic, posibilitatea să organizeze în oraşul Dubăsari şi în Municipiul Bender/Tighina un proces electoral pentru alegerea primarilor şi a consilierilor pe 5 iunie 2011.
Solicităm:
Să examinaţi, în termenul prevăzut de legislaţia actuală sesizarea noastră în legătură cu cele expuse mai sus şi să emiteţi decizia privind deschiderea, în cadrul acestei campanii electorale, în oraşele Dubăsari şi Bender/Tighina (ţinîndu/se cont de specificul situaţiei din aceste zone), a comisiilor electorale şi a secţiilor de votare pentru alegerea primarilor şi a consiliilor municipale ale Republicii Moldova.
Vitalia Pavlicenco,
preşedintele Partidului Naţional Liberal
Stimate domnule preşedinte,
Pornind de la viziunile similare ale partidelor noastre asupra rolului tragic pentru statul nostru al prezenţei militare a Federaţiei Ruse în Transnistria, echipa noastră vă propune, ca preşedinte al Partidului Liberal, să examinaţi posibilitatea aderării echipei, pe care o conduceţi, la iniţiativa orientată spre subminarea influenţei ruse în Republica Moldova, a cărei esenţă este expusă în continuare.
În cadrul activităţii desfăşurate, în diferite perioade, de Promo-LEX (2009) şi de alte organizaţii, care monitorizează procesele democratice din Republica Moldova, au fost constatate grave încălcări ale convenţiilor internaţionale în privinţa alegerilor şi ale convenţiei despre autoadministrarea municipală prin faptul că, în întreaga perioadă de după proclamarea independenţei Republicii Moldova, nu a fost organizat nici un scrutin local în oraşul Dubăsari şi în municipiul Bender/Tighina, ale căror teritorii sînt ocupate efectiv de regimul autoproclamat al autoproclamatei “rmn”, sprijinite de contingentul militar al Federaţiei Ruse.
Cu toate acestea, nu întreg teritoriul acestor raioane se află sub controlul regimului separatist. În aceste raioane, există şi, ca atare, funcţionează organe ale puterii judecătoreşti şi executive, precum şi birouri de evidenţă a paşapoartelor acţionînd în numele Republicii Moldova, alte instituţii. În aceste raioane locuiesc şi au viză de reşedinţă destul de multe persoane care deţin cetăţenia Republiii Moldova şi registrul cu datele din actele lor de identitate sînt accesibile structurilor afacerilor interne ale Republicii Moldova — adică CEC are, practic, posibilitatea să organizeze în oraşul Dubăsari şi în municipiul Bender/Tighina un proces electoral pentru alegerea primarilor şi a consilierilor pe 5 iunie 2011.
Vă propunem ca, împreună cu Partidul Naţional Liberal şi cu Partidul Popular Creştin Democrat (dacă va răspunde conducerea acesteia solicitării noastre), să solicităm Comisiei Electorale Centrale includerea teritoriilor nominalizate mai sus în lista celor cuprinse de alegerile din anul 2011, să obţinem rezolvarea pozitivă a acestei chestiuni (inclusiv prin instanţa de judecată), iar după aceasta să formăm, împreună cu PPCD, o listă a candidaţilor pentru funcţiile de primari şi consilieri în oraşul Dubăsari şi în municipiul Bender.
Ce scopuri urmărim prin aceste acţiuni? Dacă ne va reuşi să desfăşurăm aceste alegeri, majoritatea persoanelor avînd viziunile noastre (de la PL, PPCD şi PNL) în conducerea consiliilor respective, aceşti oameni, potrivit drepturilor pe care le vor dobîndi în baza Convenţiei internaţionale privind autoadministrarea municipală, vor putea începe, la nivelul lor, să întreprindă paşi diplomatici pentru dezavuarea influenţei ruseşti şi accelerarea retragerii trupelor ruseşti din Transnistria, pe care nu o putem aştepta nicicînd “de sus”, de la Vladimir Filat sau Marian Lupu, care cochetează în mod criminal cu Moscova.
În plus, punerea în dezbatere publică a faptului acestei încălcări, ca şi a nedesfăşurării, pe parcursul a 20 de ani şi pînă în prezent, a alegerilor pentru organele oficiale ale puterii Republicii Moldova pe teritoriile raioanelor din zona nistreană, va dezavua, în faţa opiniei publice, conducerea PLDM, PDM şi PCRM, ca partide care, aflate la putere, au promovat şi mai promovează interesele unui stat străin, ale unui stat-ocupant, ale Federaţiei Ruse, în detrimentul intereselor naţionale ale Moldovei.
Sperăm în înţelegere din partea Dvs. şi aşteptăm sprijin în lupta comună.
Vitalia Pavlicenco,
preşedintele Partidului Naţional Liberal
Stimate domnule preşedinte,
Pornind de la viziunile similare ale partidelor noastre asupra rolului tragic pentru statul nostru al prezenţei militare a Federaţiei Ruse în Transnistria, echipa noastră vă propune, ca preşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat, să examinaţi posibilitatea aderării echipei, pe care o conduceţi, la iniţiativa orientată spre subminarea influenţei ruse în Republica Moldova, a cărei esenţă este expusă în continuare.
În cadrul activităţii desfăşurate, în diferite perioade, de Promo-LEX (2009) şi de alte organizaţii, care monitorizează procesele democratice din Republica Moldova, au fost constatate grave încălcări ale convenţiilor internaţionale în privinţa alegerilor şi ale convenţiei despre autoadministrarea municipală prin faptul că, în întreaga perioadă de după proclamarea independenţei Republicii Moldova, nu a fost organizat nici un scrutin local în oraşul Dubăsari şi în municipiul Bender/Tighina, ale căror teritorii sînt ocupate efectiv de regimul autoproclamat al autoproclamatei “rmn”, sprijinite de contingentul militar al Federaţiei Ruse.
Cu toate acestea, nu întreg teritoriul acestor raioane se află sub controlul regimului separatist. În aceste raioane, există şi, ca atare, funcţionează organe ale puterii judecătoreşti şi executive, precum şi birouri de evidenţă a paşapoartelor acţionînd în numele Republicii Moldova, alte instituţii. În aceste raioane locuiesc şi au viză de reşedinţă destul de multe persoane care deţin cetăţenia Republicii Moldova şi registrul cu datele din actele lor de identitate sînt accesibile structurilor afacerilor interne ale Republicii Moldova — adică CEC are, practic, posibilitatea să organizeze în oraşul Dubăsari şi în municipiul Bender/Tighina un proces electoral pentru alegerea primarilor şi a consilierilor pe 5 iunie 2011.
Vă propunem ca, împreună cu Partidul Naţional Liberal şi cu Partidul Liberal (dacă va răspunde conducerea acesteia solicitării noastre), să solicităm Comisiei Electorale Centrale includerea teritoriilor nominalizate mai sus în lista celor cuprinse de alegerile din anul 2011, să obţinem rezolvarea pozitivă a acestei chestiuni (inclusiv prin instanţa de judecată), iar după aceasta să formăm, împreună cu PL, o listă a candidaţilor pentru funcţiile de primari şi consilieri în oraşul Dubăsari şi în municipiul Bender.
Ce scopuri urmărim prin aceste acţiuni? Dacă ne va reuşi să desfăşurăm aceste alegeri, majoritatea persoanelor avînd viziunile noastre (de la PL, PPCD şi PNL) în conducerea consiliilor respective, aceşti oameni, potrivit drepturilor pe care le vor dobîndi în baza Convenţiei internaţionale privind autoadministrarea municipală, vor putea începe, la nivelul lor, să întreprindă paşi diplomatici pentru dezavuarea influenţei ruseşti şi accelerarea retragerii trupelor ruseşti din Transnistria, pe care nu o putem aştepta nicicînd “de sus”, de la Vladimir Filat sau Marian Lupu, care cochetează în mod criminal cu Moscova.
În plus, punerea în dezbatere publică a faptului acestei încălcări, ca şi a nedesfăşurării, pe parcursul a 20 de ani şi pînă în prezent, a alegerilor pentru organele oficiale ale puterii Republicii Moldova pe teritoriile raioanelor din zona nistreană, va dezavua, în faţa opiniei publice, conducerea PLDM, PDM şi PCRM, ca partide care, aflate la putere, au promovat şi mai promovează interesele unui stat străin, ale unui stat-ocupant, ale Federaţiei Ruse, în detrimentul intereselor naţionale ale Moldovei.
Sperăm în înţelegere din partea Dvs. şi aşteptăm sprijin în lupta comună.
Vitalia Pavlicenco,
preşedintele Partidului Naţional Liberal