Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011Curier electoral

Curier electoral din 26 aprilie 2011

|versiune pentru tipar|

Încă patru concurenţi pentru primăria capitalei

Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău (CECC) a înregistrat în calitate de candidaţi pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău pe reprezentanţii a patru partide politice:

PLDM denunţă autoratul “Ziarului de Chişinău”

Partidul Liberal Democrat din Moldova a difuzat un comunicat de presă prin care califică drept “fals gazetăresc” tipăritura întitulată “Ziarul de Chişinău”, care este prezentată ca fiind editată la comanda PLDM. Sunt condamnate metodele murdare de luptă electorală, utilizate de către unii concurenţi electorali şi în campaniile precedente, iar PLDM va sesiza Procuratura Generală şi Comisia Electorală Centrală, pentru a-i depista şi sancţiona pe autori. (sursa: PLDM)

Şi publicaţia “Ziarul de Gardă”, editată la Chişinău, denunţă utilizarea logo-ului, machetei, rubricilor şi sloganelor sale de către persoane necunoscute, în falsa publicaţie răspândită prin cutiile poştale ale locuitorilor oraşului Chişinău fiind plasate mesaje electorale anti-democratice şi anti-liberale. Redacţia săptămânalului independent de investigaţii “Ziarul de Gardă” a sesizat oficial Parlamentul, Guvernul, Procuratura Generală, Ministerul de Interne, SIS şi CEC pe marginea falsului editorial lansat în scopul denigrării şi compromiterii politicii editoriale a publicaţiei. (sursa: Ziarul de Gardă)

Femeile sînt promovate insuficient în electorală

În opinia preşedintelui Clubului Politic al Femeilor “50/50”, dna Catinca Mardarovici, partidele politice doar mimează promovarea femeilor la alegerile locale, iar prezenţa femeilor în Consiliul municipal Chişinău poate fi mult mai mică decît pînă acum. În listele candidaţilor la funcţiile de consilier, prezenţa femeilor este redusă, femeile fiind în continuare plasate la capătul listei. Totodată, nici femeile nu luptă pentru a ocupa un loc de frunte pe listele de candidaţi. (sursa: Info-Prim Neo)

PLDM depune listele de candidaţi în consiliile locale

Conform unui comunicat al PLDM, a demarat depunerea listelor de candidaţi ai partidului la funcţiile de consilieri în consiliile locale de nivelul I şi II, actele necesare pentru înregistrare fiind înaintate în Consiliile electorale de circumscripţie Ialoveni, Străşeni, Rezina, Hânceşti, Cahul, Briceni şi Drochia. Conform PLDM, promovarea la funcţiile de consilieri locali, raionali şi la funcţiile de primari ai oraşelor şi satelor are loc în baza performanţelor obţinute, a capacităţilor manageriale şi imaginii personale a candidaţilor. (sursa: PLDM)

Cursă electorală activă la Bălţi

După depunerea actelor şi tragerea la sorţi organizată de Consiliul electoral de circumscripţie Bălţi, în cazul că vor fi înregistraţi, candidaţii la funcţia de primar al municipiului Bălţi vor figura în buletinul de vot în ordinea următoare: Pentru consiliul local Bălţi ordinea concurenţilor este diferită, după cum urmează: La şedinţa Consiliului electoral de circumscripţie Bălţi (CECR) au mai fost stabilite secţiile de votare, au fost desemnaţi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi distribuite sarcinile între membrii CECR. (sursa: esp.md)