Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011Curier electoral

Curier electoral din 28 aprilie 2011

|versiune pentru tipar|

Un candidat PLDM atacat banditeşte

Persoane neidentificate au încercat să pătrundă în sediul organizaţiei teritoriale Buiucani a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), dar au fost surprinşi de membrul PLDM. Conform comunicatului de presă al PLDM, dîndu-şi seama că a fost văzut, unul dintre infractori a lovit-o pe Spoială cu un cuţit, provocîndu-i o plagă la mână, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Reprezentanţii staff-ului electoral de sector au anunţat forţele de ordine despre incident şi poliţia investighează cazul. PLDM califică acest incident drept o încercare de intimidare şi solicită forţelor de ordine să depisteze infractorii pentru a fi traşi la răspundere. (sursa: PLDM)

PCRM are soluţii pentru tineri

Igor Dodon, candidatul PCRM la funcţia de primar general al capitalei, a prezentat oferta sa din programul electoral destinată tinerilor, întitulată “Soluţiile noastre pentru TINEri!”. Programul prevede, între altele:

PLDM propune “Locuinţe accesibile”

PLDM a lansat un proiect, care prevede facilităţi la procurarea spaţiului locativ pentru familiile tinere şi cu venituri reduse: preţuri mai mici cu 35% datorită subvenţionării dobânzilor, termen de creditare de până la 20 de ani şi posibilitatea de creditare fără obligativitatea primei rate. Candidatul la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău, Victor Bodiu, care a lansat iniţiativa, a menţionat că se propune instituirea unui Fond de Garanţie a Creditelor pentru Locuinţe, care va compensa prima rată pentru creditul imobiliar, va fi compensată rata dobînzii, astfel ca aceasta să nu fie mai mare decît plata actuală pentru chirie. Costul lucrărilor poate fi redus, în opinia lui Bodiu, prin atribuirea gratis a terenurilor nevalorificate, în municipiul Chişinău fiind identificate circa 800 de ha de asemenea terenuri. Programul va demara prin instituţionalizarea Agenţiei Municipale de Locuinţe, care va avea la bază un acord de parteneriat între Primăria Chişinău, Guvern, Asociaţia băncilor comerciale şi Patronatul companiilor de construcţii-montaj. Prezent la eveniment, Primul-ministru Vlad Filat a declarat că rezolvarea problemei locative, în special în municipiul Chişinău, este posibilă doar printr-o abordare complexă, în cadrul unui parteneriat între Guvern, autorităţile locale şi partenerii de dezvoltare. Conform declaraţiilor, implementarea iniţiativei “Locuinţe Accesibile” va permite darea anuală în exploatare a 500–1000 de apartamente în municipiul Chişinău. (sursa: PLDM)

PNL insistă la combaterea corupţiei în administraţia municipală

Partidul Naţional Liberal (PNL) a lansat platforma electorală pentru administraţia capitalei, sub sloganele: “Alege PNL! Alege bunul-simţ!, Alege cu bun-simţ!”. PNL consideră că reformele au întirziat dramatic în Chişinău şi promovează un concept nou despre administraţia publică locală, care presupune şi:

Presa invocă graţieri pe criterii politice

Conform unei investigaţii realizate de ziarul “Adevărul”, şeful interimar al statului l-a graţiat pe Leonid Balan, liderul organizaţiei din Rezina a Partidului Democrat, care a fost privat de dreptul de a ocupa funcţii de conducere în administraţia publică pe un termen de cinci ani, pentru că fiind primar al unei localităţi, ar fi comis încălcări ale legii în cazul înstrăinării unor bunuri publice. Conform publicaţiei, Leonid Balan a finanţat campania electorală din 2010 a PDM cu circa 90 de mii de lei, iar recent, a fost ales preşedinte al Consiliului Electoral de Circumscripţie Rezina, fiind desemnat în Consiliu de către PDM. Conform decretului şemnat de preşdintele interimar Marian Lupu, se graţiază pedeapsa complementară aplicată lui Balan Leonid condamnat la 27 februarie 2007 de Judecătoria Rezina. De notat, că după sentinţa definitivă a Curţii Supreme de Justiţie, Balan urma să demisioneze din funcţia de primar şi să predea ştampila instituţiei însă a refuzat însă să facă acest lucru, chiar şi după încercările repetate ale executorilor judecătoreşti. Pentru neexecutarea hotărîrii judecătoreşti, a fost aplicată o nouă condamnare, pe un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Leonid Balan afirmă că nu are nicio vină, că urmărirea penală şi judecarea cauzei au avut loc cu încălcarea normelor procesuale, iar sentinţa de condamnare este bazată doar pe probele de învinuire şi nu au fost luate în consideraţie declaraţiile sale şi ale martorilor. În acelaşi timp, Regulamentul de examinare a cererilor de graţiere şi de acordare a graţierii individuale condamnaţilor (aprobat prin decretul Preşedintelui RM nr.1646/05.09.2000), prevede că “dacă cererile de graţiere conţin referiri la condamnarea neîntemeiată sau la încălcarea legislaţiei, aceste cereri sînt expediate, pentru verificare, Procuraturii Generale.”