CEC a stabilit data pentru turul doi al scrutinului
Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 19 iunie 2011, desfăşurarea turului doi de scrutin la alegerea primarilor în 513 localităţi din Republica Moldova, inclusiv în municipiul Chişinău. În buletinele de vot vor fi înscrişi primii 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile din 5 iunie 2011, înscrierea în buletin se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate de cei doi candidaţi în primul tur.
Precizări privind rezultatele votării în municipiul Chişinău
După recepţionarea în original a proceselor-verbale de la birourile electorale ale secţiilor de votare constituite în municipiul Chişinău, Comisia Electorală Centrală a făcut anumite precizări:
primii doi clasaţi concurenţi electorali sînt:
Igor Dodon, candidatul PCRM, cu 166,232 de voturi (48.07%);
Dorin Chirtoacă, candidatul PL, cu 160,827 de voturi (46.51%).
în secţiile de votare din oraşul Chişinău, Igor Dodon a obţinut 52.15% din voturile valabil exprimate (146,624 voturi), iar Dorin Chirtoacă a obţinut 43.54% din voturile valabil exprimate (122,421 voturi);
în secţiile de votare din suburbii, Dodon a obţinut 30.34% din voturile valabil exprimate (19,608 voturi), iar Chirtoacă a obţinut 59.42% din voturile valabil exprimate (38,406 voturi).
Igor Dodon Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
PCRM refuză din nou să se întîlnească cu reprezentanţii SUA
Răspunzînd solicitării de a participa la întrevederea ex-candidatului pentru funcţia de Preşedinte al SUA, senatorul John McCain cu Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, Comitetul central al partidului comuniştilor a lansat o declaraţie publică, conform căreia:
Preşedintele PCRM şi deputaţii fracţiunii parlamentare a PCRM nu consideră de cuviinţă să participe la întervederi cu senatorul McCain;
însăşi vizita Dlui John McCain în timpul campaniei electorale este, cu certitudine, o imixtiune gravă în afacerile interne ale Republicii Moldova, în procesul democratic de exprimare a opţiunilor politice;
tuturor le este foarte bine cunoscută atitudinea senatorului McCain faţă de Republica Moldova, care consideră că guvernarea reformatoare şi progresivă “duce lupta cu forţele interne şi externe, care doresc să reîntoarcă ţara în întuneric”.
Candidatul PCRM este acuzat de fals şi denunţ fals
Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcţia de primar al capitalei a răspuns acuzaţiilor aduse ieri de candidatul PCRM, a prezentat probele care demonstrează faptul că Igor Dodon a falsificat Monitorul Oficial al României, atunci când l-a prezentat în calitate de dovadă a pretinselor fraude la achiziţionarea troleibuzelor pentru Chişinău. Conform lui Chirtoacă, în cererea prezentată la procuratură au fost substituite informaţiile copiate din MO al României. Primarul în exerciţiu îl acuză pe Dodon şi de faptul că a făcut declaraţii false pentru a învinui municipalitatea de corupţie şi escrocherie, motiv pentru care va depune o cerere la procuratură, cu solicitarea de investigare a faptelor de denunţ fals, precum şi va cere instanţei de judecată încasarea contravalorii a 100 de troleibuze noi pentru municipiul Chişinău drept recompensă pentru atentarea la reputaţia profesională, apărarea onoarei şi demnităţii. (sursa: PL)
Candidatul PCRM la funcţia de primar general al capitalei a organizat în incinta primăriei o şedinţă de lucru împreună cu cei 26 viitori consilieri ai PCRM. Igor Dodon a dat indicaţii colegilor consilieri ca timp de o săptămînă să vină cu un raport şi cu propuneri pe domeniile problematice ale capitalei. Deşi candidatul PCRM a spus că ştie procedura legală, iar consilierii încă nu şi-au primit mandatele oficial, asta nu l-a împiedicat să-şi întrunească colegii la primărie. Candidatul PCRM s-a arătat uimit de solicitarea PL de a cere instanţei de judecată renumărarea voturilor pentru consiliul municipal, considerînd stranie straniu că o componentă a alianţei aflată la guvernare pune la îndoială legalitatea alegerilor pe care tot ei au avut menirea de a le supraveghea. (sursa: Moldpres)
Mihai Godea îl va susţine pe candidatul PL
Fostul candidat independent la funcţia de primar al capitalei, Mihai Godea, a declarat că îl va susţine pe în turul doi pe candidatul PL Dorin Chirtoaca şi a făcut apel către toţi susţinătorii săi să voteze pentru Dorin Chirtoaca. Mihai Godea a mai spus că apreciază unitatea de care au dat dovadă liderii AIE în susţinerea lui Chirtoacă pentru al doilea tur şi la acest moment, anume Chirtoacă este cea mai bună candidatură pentru funcţia de primar al capitalei. Totuşi, Mihai Godea afirm că îl va critica pe Dorin Chirtoacă cînd acesta va greşi.
Candidatul PPM din Ghidighici invocă nereguli
Oleg Bolotnicov, candidatul Partidului “Patrioţii Moldovei” la funcţia de primar al satului Ghidighici din mun. Chişinău a declarat că alegerile locale generale din 5 iunie au fost falsificate şi cere repetarea scrutinului electoral. Bolotnicov susţine că observatorii săi au constatat mai multe încălcări ale scrutinului:
unul din candidaţii la funcţia de consilier în consiliul sătesc a fost în ziua alegerilor şi observator în una din secţiile de votare din sat;
în una din secţii nu s-au numărat buletinele de vot înainte de deschiderea acesteia;
cu o zi înainte de alegeri se vehicula prin sat că nu o sa ajungă 10 buletine pentru funcţia de primar şi întradevăr nu s-au ajuns 10 buletine în ziua alegerilor.
Potrivit datelor CEC, Oleg Bolotnicov a acumulat 30 de voturi din totalul de 2645 voturi exprimate valabil de Biroul Electoral din satul Ghidighici. (sursa: Vocea Basarabiei)