Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a avut în seara zilei de ieri, 20 mai 2015, discuţii cu un grup de veterani ai războiului de pe Nistru din anul 1992, dar şi cu locatarii blocurilor din sectorul Botanica al Capitalei.
Întâlnirea liderului liberal cu veteranii de război a avut loc la Pretura Sectorului Ciocana. În cadrul întâlnirii au fost discutate problemele cu care se confruntă aceştia, dar şi situaţia în care se va afla cursul european al Republicii Moldova după alegerile locale generale din 14 iunie 2015, în cazul când va fi ales un primar al partidelor de stânga.
Mai târziu, preşedintele Partidului Liberal, însoţit de Organizaţia Partidului Liberal din sectorul Botanica, a mers la o plimbare în parcul Valea Trandafirilor, unde a vorbit cu alegătorii despre succesele înregistrate de Primarul General al capitalei, Dorin Chirtoacă, pe parcursul celor 2 mandate, dar şi despre planurile de viitor, pentru ca oraşul Chişinău să devină un oraş european.
Cei care l-au văzut pe liderul liberalilor alături de ei au rămas plăcut surprinşi şi au precizat că Mihai Ghimpu este unicul dintre parlamentari care este mai aproape de ei.
La rândul său, Mihai Ghimpu le-a mulţumit oamenilor pentru susţinere şi le-a sugerat că la alegerile din 14 mai 2015, să voteze pe Dorin Chirtoacă, la funcţia de primar general, dar şi echipa de consilieri ai Partidului Liberal, pentru a salva cursul european al RM şi pentru a continua schimbările spre mai bine a oraşului Chişinău.